Unauthorized photography use: cassation inadmissible due to factual arguments instead of legal defects

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 13 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, sectia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând următoarele:

1. să se constate că fotografiile ataşate în anexele 1, 2 si 3, al căror autor este, au fost reproduse, comunicate public, radiodifuzate şi transmise prin cablu, precum şi utilizate pentru a se realiza o opera derivată, fără acordul sau/şi fără a i se recunoaşte calitatea de autor, de către pârâtă, încălcându-se astfel art. 12 şi art. 13 lit. a), f), g), h) şi i) din Legea nr. 8/1996;

2. să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri de 58.800 euro daune patrimoniale;

3. să fie obligată pârâta la plata unei despagubiri de 9.000 euro daune morale;

4. să fie obligată pârâta să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea ce se va pronunţa într-un cotidian central, precum şi în cadrul emisiunii în care a avut loc încălcarea drepturilor lui de autor.

5. cu cheltuieli de judecată, astfel cum vor fi dovedite, constând în onorariu avocaţial şi taxă de timbru.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 770 din 17 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunea reclanmantului A.; a constatat că pârâta a utilizat prin radiodifuzare operele fotografice ale reclamantului pe postul de televiziune "B." cu încălcarea drepturilor patrimoniale şi morale de autor ale reclamantului; a obligat pârâta la plata despagubirilor patrimoniale în suma de 8.100 euro în echivalent RON la data plăţii; a obligat pârâta la plata daunelor morale în sumă de 2.000 euro în echivalent RON la data plăţii; a respins ultimul capăt al cererii, ca neîntemeiat; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON, reprezentând taxa de timbru.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 283 A din 18 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C.; obligat apelanta la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 283 A din 18 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 februarie 2021, sub nr. x/2018, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

Recurenta-pârâtă a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul respingerii, ca nefondate, a cererii de chemare în judecată.

În devoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de apel, în evaluarea daunelor morale solicitate de către intimatul-reclamant, a constatat că ar fi incidente în cauză dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, însă, în realitate, este vorba de art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

A mai arătat că instanţa de apel a reţinut că aprecierea subiectivă a reclamantului ar fi suficientă în evaluarea daunelor materiale, în condiţiile în care recurenta-pârâtă nu a menţionat şi nu a probat sumele de bani practicate în domeniu pentru astfel de expuneri ale operei cuiva, rationamentul instanţei fiind unul străin de natura şi înţelesul normei de drept material invocate, câtă vreme legiuitorul face referiri clare la sume de bani care, în mod legal, ar fi fost datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.

A precizat că instanţa de judecată ar fi trebuit să analizeze probatoriul administrat în cauză şi să constate că intimatul-reclamant nu şi-a probat, în niciun fel, pretinsul prejudiciu adus prin utilizarea celor 4 fotografii, deşi sarcina probei îi revenea acestuia.

Stabilirea unui tarif de utilizare, în cuantum de 8.100 euro, reprezentand triplul sumei de 2.700 euro ce ar reprezenta preţul utilizării celor 4 fotografii, este nelegală, întrucât criteriul aprecierii subiective a reclamantului nu poate fi un argument legal apt să fundamenteze o hotărâre de admitere a pretenţiilor.

A arătat că instanţa de fond în mod nelegal şi netemeinic a dispus admiterea acţiunii reclamantului, în condiţiile în care acesta nu a probat dreptul său de autor asupra imaginilor difuzate în cadrul emisiunii "D." moderată de E., aşa încât, analiza instanţei în soluţionarea acţiunii trebuia să se axeze, pe de o parte, pe verificarea dacă informaţiile difuzate în cadrul emisiunii menţionate constituie în mod real o activitate calomnioasă la adresa persoanelor care apar în pozele redate de către postul de televiziune, iar, pe de altă parte, dacă efectiv există un prejudiciu cert, actual şi personal al reclamantului, cee ace constituie o condiţie esenţială în antrenarea răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte.

Susţinerile reclamantului, conform cărora pe tot parcursul emisiunii recurenta-pârâtă ar fi redat imaginile respective, de cel puţin 10 ori, timp în care au reluat texte calomnioase la adresa persoanelor private de libertate din respectivele imagini, validate de către instanţa de fond, sunt eronate în condiţiile în care imaginile incriminate au fost difuzate de către recurenta-pârâtă spre finalul emisiunii "D." şi în contextul în care a avut loc o dezbatere despre proiectul legislativ iniţiat de către Ministerul Justiţiei, prin care se dorea recompensarea deţinuţilor din penitenciare cu sume cuprinse între 5 şi 8 euro pe zi de detenţie.

A mai arătat recurenta-pârâtă că textul asociat imaginilor prezentate nu a fost unul calomnios la adresa persoanelor private de libertate, exprimarea fiind una impersonală, referindu-se la persoane condamnate definitiv la închisoare pentru infracţiuni grave (omor, pedofilie sau corupţie).

În cauză, nu a existat nicio denaturare a operei intimatului-reclamant prin prezentarea acelor fotografii în contextul în care subiectul în discuţie a fost sumele de bani acordate de Statul Român, cu titlu de despăgubiri, deţinuţilor din penitenciare, în comparaţie cu alocaţiile copiilor, iar fotografiile respective erau emblematice în context.

Cu privire la expunerea publică a acestora, a susţinut că intimatul-reclamant nu era îndreptăţit să aprecieze în locul acelor persoane dacă sau nu au suferit vreun prejudiciu de imagine în urma difuzării imaginilor respective, iar jurnaliştii postului B. expimă opinii sub forma unor editoriale atât în deschiderea propriilor emisiuni, cât şi sub forma unor intervenţii în cadrul altor emisiuni ale postului, bazându-se pe informaţii publice obţinute pe căi specifice profesiei de jurnalist.

Raportându-se la dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din C.E.D.O, precum şi la jurisprudenţa aceleiaşi Curţii (cauza 19983/02 De Haes et Gijels contra Belgiei, decizia din 03 aprilie 2003, cauza Handyside contra Regatului Unit, cauza Dalban împotriva României), a susţinut că jurnaliştii B. cunosc faptul că printre restricţiile impuse dreptului la libera exprimare se regăseşte şi aceea menită a ocroti demnitatea umană, respectul datorat reputaţiei şi drepturilor altuia.

A mai arătat că instanţa de apel a omis să arate din ce anume se compune suma de bani acordată reclamantului cu titlu de dezdăunari pentru prezentarea în cadrul emisiunii "D." a unor fotografii pentru care reclamantul nici măcar nu a depus dovada faptului că acestea ar fi protejate de drepturi de autor.

Evaluarea prejudiciului moral, în opinia recurentei-pârâte, ar trebui realizată în funcţie de natura valorii lezate ori de gravitatea prejudiciului moral suferit, asemeni sistemului folosit de C.E.D.O., care apreciază că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingere adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intesitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

În prezent, la nivel de legislaţiei nu există criterii obiective şi abstracte de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele sunt obligate să se ghideze după criterii subiective, ce variază de la caz la caz, instanţa fiind chemată să analizeze în concret existenţa şi întinderea prejudiciului.

Astfel, instanţa are un rol deosebit în evaluarea cuantumului despăgubirilor băneşti acordate cu titlu de daune morale, însă, în lipsa unor criterii reglementate de lege şi, mai ales, în lipsa unor dovezi efective din partea reclamantului pentru existenţa şi întinderea prejudiciului, acordarea de despăgubiri nu este justificată.

Cu privire la daunele morale în cuantum de 2.000 euro, a susţinut că acest gen de prejudiciu, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea lui, chiar şi atunci când existenţa este evidentă, de regulă, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivarea acestuia, iar în subsidiar, admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special al recurentei aflate în insolvenţă, în calitate de semnatar al cererii de recurs.

Pe fond, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-au reţinut următoarele: recursul formulat în cauză este declarat şi motivat în termenul legal, este timbrat, iar decizia recurată este supusă căii de atac a recursului.

În ceea ce priveşte criticile formulate, s-a constatat că recurenta-pârâtă a invocat incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în raport de prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urma să aprecieze dacă partea a adus hotărârii atacate critici care pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamat prin întâmpinare; în măsura în care se va trece peste excepţia nulităţii recursului şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special al recurentei aflate în insolvenţă, în calitate de semnatar al cererii de recurs, instanţa urma să dispună asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Totodată, s-a constatat că în cauză, nu a fost exprimat de către părţi acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil in principiu, să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, iar acestea nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin depunerea unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 09 noiembrie 2021, completul filtru a stabilit termen la data de 18 ianuarie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecăţii instanţei de recurs argumente prin care se critică stabilirea situaţiei de fapt ori interpretarea dată de instanţele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanţa de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte constată că printr-un prim motiv de recurs se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, al căror enunţ este redat în întregime, în loc de dispoziţiile art. 139 alin. (2) din aceeaşi lege, în condiţiile în care criteriul aprecierii subiective a reclamantului în ceea ce priveşte stabilirea unui tarif de utilizare în cuantum de 8.100 euro (triplu sumei de 2.700 euro) reprezentând preţul utilizării celor 4 fotografii, nu poate fi un argument legal apt să fundamenteze hotărârea de admitere a pretenţiilor în lipsa probării acestora.

În realitate, obiecţiei privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, regăsită ca ipoteză normativă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îi sunt subsumate de către recurentă critici ce ţin de interpretarea probatoriului administrat în cauză apt a determina o altă situaţie de fapt decât cea statuată în apel, aspect care excedează limitelor controlului judidicar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalităţii, nu şi temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) Cod procedsură civilă.

Este de reamintit că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici argumentele în forma expusă de către recurenta-pârâtă, pe temeiul aceloraşi dispoziţii ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., începând cu secţiunea "Pe situaţia de fapt…" şi până la finalul cererii de recurs nu susţin în concret aspecte de nelegalitate a deciziei recurate prin raportare la dezlegările jurisdicţionale punctuale date de instanţa de apel, câtă vreme prezintă într-o manieră ad literam criticile deduse judecăţii în apel, relativ la situaţia de fapt pretinsă de către recurenta-pârâtă şi la raţionamentul primei instanţe.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în considerentele deciziei recurate şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare din tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-pârâtă era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale incidente în speţă, dându-le o altă interpretare decât cea avută în vedere de leguitor ori a denaturat principiile desprinse din jurisprudenţa naţională sau europeană referitoare la limitele exercitării dreptului la libera exprimare în domeniul presei.

În plus, Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentei cu privire la referirea instanţei de apel la normele de drept material aplicabile speţei - art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, iar nu la prevederile din numerotarea actuală a legii (urmare a republicării, după modificare a actului normativ) - art. 188 alin. (2) lit. b) - nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, cu atât mai mult cu cât în speţă funcţionează regula tempus regit actum, iar instanţa de apel în mod legal a avut în vedere numerotarea legii de la data săvârşirii fapte ilicite imputate de reclamant pârâtei; mai mult decât atât, şi reală de ar fi greşita raportare a instanţei de apel la o anume formă a legii, această eroare de ordin formal nu ar fi avut niciun efect pentru legalitatea hotărârii, dată fiind identitatea de conţinut normativ între cele două texte evocate.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de către recurenta-pârâtă nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 283A din 18 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 283A din 18 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.