Cassation appeal inadmissible against interlocutory appellate decision annulling first-instance judgment and remanding for retry

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 16 iunie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţionale din România - CNADNR, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 27.988,95 RON cu titlu de cost reparaţie autoturism proprietate personală marca x, cu numărul de înmatriculare x, precum şi suma de 100.000 euro constând în daune interese, ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicat, fără ca el să poarte vreo vină, în scopul reparării prejudiciului pricinuit, ca urmare a unor obligaţii ce le avea pârâta şi pe care aceasta nu le-a respectat.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova:

Prin sentinţa civilă nr. 4908 din data de 4 mai 2018, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 381 din data 6 iunie 2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă să achite reclamantului suma de 27.989 RON, reprezentând daune materiale şi suma de 100.000 euro sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plăţii efective, reprezentând daune morale. Totodată, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă:

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020, a admis apelul declarat de pârâta Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva sentinţei nr. 381 din data de 6 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare, fixând termen de judecată.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esenţă, a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că hotărârea pronunţată de tribunal nu ar corespunde cerinţelor de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu ar cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată în cauză.

A susţinut că sentinţa instanţei de fond a fost motivată în mod clar, precis şi necontradictoriu, că instanţa a admis toate probele concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei şi a arătat care au fost argumentele de fapt şi de drept pentru care a admis cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte cele reţinute de către instanţa de apel în sensul că instanţa de fond, fără a să pună în discuţia părţilor temeiul de drept sau calificarea cererii, a motivat în drept soluţia pronunţată pe dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 alin. (1) şi (2) C. civ., privind răspunderea civilă delictuală şi condiţiile răspunderii civile delictuale, deşi cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile generale privind răspunderea contractuală şi pe cele privind daunele interese pentru neexecutarea obligaţiei contractuale, a susţinut că şi această dezlegare dată de către instanţa de apel este nelegală, având în vedere că instanţa nu este ţinută de temeiul de drept invocat de către reclamant, fiind obligată să analizeze temeinicia cererii în raport de motivele de fapt ale acesteia şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

Cu privire la faptul că Tribunalul Dolj nu ar fi făcut o apreciere corectă a prejudiciului, în sensul că, în speţă, cuantumul daunelor materiale a fost apreciat numai pe baza unui deviz de calculaţie întocmit de Poiana S.R.L., a arătat că un astfel de deviz, în orice cauză, are valoarea juridică a unui înscris din care rezultă suma necesară pentru repararea autoturismului.

În ceea ce priveşte daunele morale, a susţinut că tribunalul a arătat care au fost criteriile pe care le-a avut în vedere atunci când a stabilit cuantumul acestora, raportându-se la gravitatea suferinţelor de ordin fizic, prin care a trecut şi care au rezultat din proba cu înscrisurile medicale depuse la dosar şi din constatările şi concluziile expertizei medico-legale efectuate de Institutul de Medicină Legală Craiova.

6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 16 octombrie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 2, astfel cum rezultă din fişa ECRIS, aflată la dosar.

7. Procedura de filtru derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Prin rezoluţia din data de 20 octombrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, raport care a fost întocmit la data de 9 martie 2021.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 26 octombrie 2021, s-a dispus întocmirea unui supliment la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, reţinându-se că hotărârea atacată este o hotărâre intermediară prin care s-a dispus anularea sentinţei primei instanţe, cu reţinerea cauzei spre rejudecare.

Prin concluziile suplimentului la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a arătat că, în speţă, completul de filtru urmează a aprecia dacă hotărârea atacată este supusă recursului, precum şi dacă sunt incidente excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului invocate de intimata-pârâtă Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti.

S-a menţionat că, în măsura în care va aprecia că nu este incidentă sancţiunea inadmisibilităţii recursului ori a anulării căii de atac pentru netimbrare sau neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., completul de filtru se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 1 noiembrie 2021, constatând că suplimentul la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

Prin punctul de vedere formulat, recurentul-reclamant a arătat că, în cauză, nu i-a fost pusă în vedere obligaţia de a achita taxă judiciară de timbru, prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, reţinându-se că prezenta cale de atac este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, a susţinut că, aşa cum a arătat şi Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, decizia atacată este supusă recursului, având în vedere că acesta este o hotărâre pronunţată de o instanţă de apel, care potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., poate fi atacată cu recurs, iar legiuitorul nu a făcut nicio distincţie cu privire la hotărârile instanţei de apel, nefiind prevăzut că, dacă prin decizia instanţei de apel se dispune anularea hotărârii primei instanţe, atunci această hotărâre nu este supusă recursului.

De asemenea, a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că, în speţă, cererea de recurs respectă toate cerinţele prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., iar, în cuprinsul acesteia, s-a precizat că recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti nu a formulat punct de vedere la suplimentul privind admisibilitate în principiu a recursului.

Prin rezoluţia din 2 decembrie 2021, în cauză a fost fixat termen la data de 1 februarie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

Art. 494 C. proc. civ. dispune că "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

Conform art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul".

Aceste dispoziţii legale au drept ipoteză situaţia (incidentă în speţa de faţă) în care instanţa de apel pronunţă, în cauză, o primă hotărâre, prin care, admiţând apelul, anulează în tot sau în parte hotărârea apelată, reţinând procesul spre judecare, dar şi o a doua hotărâre prin care soluţionează fondul cauzei.

Faţă de textele de lege mai sus indicate, Înalta Curte reţine că decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, este o hotărâre cu caracter intermediar/premergător, având menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei.

Această hotărâre este supusă căii de atac a recursului doar odată cu hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei.

De altfel, faţă de caracterul ei intermediar, decizia instanţei de apel de anulare a hotărârii primei instanţe fără a se evoca fondul, cu reţinerea cauzei spre judecare, nici nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că, atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii de atac a apelului, prin pronunţarea hotărârii asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita asupra hotărârii anterioare, care a declanşat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.

Or, cât timp cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, aceasta nu poate fi considerată a fi soluţionată decât după pronunţarea deciziei asupra fondului procesului.

Pe de altă parte, regula unicităţii de exercitare a căii de atac face de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât şi sub acest aspect prima hotărâre a instanţei de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanţa superioară de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.

În acelaşi sens (chiar dacă se referă la C. proc. civ. de la 1865, aceste statuări îşi găsesc aplicabilitatea şi în contextul noii reglementări), Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. XXXIII din 16 aprilie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii, a reţinut că este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare, cu excepţia cazului în care instanţa de apel a constatat propria sa competenţă.

Ca atare, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, recurată în prezenta cauză (prin care a fost admis apelul declarat de pârâta Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva sentinţei nr. 381 din data de 6 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, anulându-se sentinţa apelată şi reţinându-se cauza spre rejudecare cu fixarea termenului de judecată) nu este supusă căii de atac recursului.

Nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant prin care acesta a susţinut că hotărârea atacată este supusă recursului în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincţie cu privire la hotărârile instanţei de apel, nefiind prevăzut că, dacă prin decizia instanţei de apel se dispune anularea hotărârii primei instanţe, atunci această hotărâre nu este supusă recursului.

Acesta, pentru că pentru aprecierea caracterului admisibil sau nu al prezentei căi de atac, se impune coroborarea dispoziţiilor invocate de către parte cu cele ale art. 466 alin. (4) şi art. 494 C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior.

În ceea ce priveşte menţiunea din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate, în sensul că aceasta este supusă căii de atac a recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, aceasta nu este în măsură să deschidă părţii o cale de atac nerecunoscută de lege, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

În consecinţă, având în vedere cele anterior reţinute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul, împrejurare faţă de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.