Jurisdiction over claim for statutory monthly allowance under public services contract: application of civil court competence for administrative contract execution

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat instanţei obligarea pârâtei la suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16 decembrie 2019 - până la data de 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioadă de la data scadenţei acestora până la data plăţii efective, având în vedere că prin adresa comunicată de către pârâtă nu se menţionează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptăţite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc.

A arătat reclamantul că se află în prezenţa unui refuz al pârâtei de a soluţiona favorabil cererea pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deţinător de contract (valid), fără decont justificativ.

În drept, a invocat prevederile din Legea nr. 554/2004, din Legea nr. 236/2019 şi din O.U.G. nr. 117/2020.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 946 din data de 15 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a făcut aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 10 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, reţinând că raportul drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unor competenţe de către autoritatea publică centrală.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1200 din data de 3 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că prezenta cerere este întemeiată pe dispoziţiile art. I din Legea nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004, astfel că, dosarul de faţă nu priveşte anularea unui refuz al autorităţii publice, ca act administrativ asimilat, ci obligarea pârâtului la executarea obligaţiilor contractuale, cu conţinut determinat, stabilit în baza legii.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. şi, apreciind că este vorba despre o acţiune în pretenţii derivând din executarea unui contract, valoarea pretenţiilor fiind de 70.000 RON, a considerat că revine judecătoriei competenţa de soluţionare a acesteia.

În determinarea instanţei competente teritorial a reţinut dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.".

Observând ordinea de prioritate stabilită de textul de lege, precum şi faptul că legiuitorul a urmărit să faciliteze reclamantului accesul la instanţă prin instituirea dreptului acestuia de a se adresa instanţei de la domiciliul său a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Feteşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul reclamantului (comuna Borduşani, judeţul Ialomiţa).

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 1302 din data de 23 decembrie 2021, Judecătoria Feteşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Feteşti a reţinut că, în speţă, cererea reclamantului este întemeiată pe dispoziţiile art. I al Legii nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004 şi a constatat că suma de 10.000 RON/lună îşi are izvorul în dispoziţiile expuse, nefiind prevăzută în contractul subsecvent de servicii nr. x 22 octombrie 2018, în actul adiţional nr. x din data de 27 ianuarie 2020 sau în contractul subsecvent de servicii la acordul-cadru de servicii nr. x din data de 22 octombrie 2018.

Astfel, a apreciat că suma solicitată nu reprezintă obligaţii contractuale sau accesorii ale acestora pentru a fi incidente dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci, pentru stabilirea competenţei teritoriale trebuie avute în vedere calitatea pârâtei, caracterul cererii de chemare în judecată şi sediul social al reclamantului, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Constatând că în cauză se urmăreşte recuperarea unor sume de bani solicitate de reclamant în temeiul Legii nr. 236/2019, reclamantul susţinând că pârâta refuză soluţionarea cererii sale în mod nejustificat, a reţinut că în stabilirea competenţei sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În raport de calitatea pârâtei, aceasta fiind o autoritate publică centrală, în temeiul aceluiaşi text de lege invocat anterior, a reţinut că litigiul urmează a fi soluţionat de curtea de apel care are în circumscripţie comuna Borduşani, judeţul Ialomiţa, unde reclamantul îşi are sediul, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, au avut loc declinări succesive de competenţă de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti şi, ulterior, la Judecătoria Feteşti, această din urmă instanţă declinându-şi la rândul său competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, care, anterior, se apreciase necompetentă să soluţioneze pricina.

Prezentul conflict negativ de competenţă materială a fost generat de aprecierile diferite ale instanţelor cu privire la obiectul cauzei şi, implicit a dispoziţiilor legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul, astfel cum acestea au fost arătate anterior.

Se reţine că, în prezenta cauză, între reclamant, în calitate de promitent-prestator, pe de o parte, şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor Ialomiţa, în calitate de promitent-achizitor, pe de altă parte, a fost încheiat Acordul cadru de servicii care are ca obiect, în principal, activităţile sanitar veterinare de interes public naţional, respectiv achiziţia de servicii de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata sumei cuvenite, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 236/2019, sumă aferentă Acordului cadru de servicii, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020 - 70.000 RON -, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioadă (de la data scadenţei acestora până la data plăţii efective).

Art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative prevede că: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.

Altfel spus, în contencios administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile.

În speţă, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice, altfel spus, obiect al contestării, în acţiunea de faţă, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea contractului încheiat între părţi, în concret, executarea obligaţiei de plată a sumei de 10.000 RON lunar, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020.

Aşadar, litigiul dintre părţi priveşte executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu şi cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.

Totodată, se mai reţine şi că, din cuprinsul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de judecată, rezultă că reclamantul, deşi a invocat faptul că, în speţă, conţinutul adresei ce reprezintă răspunsul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor la solicitarea sa exprimă în mod neîndoielnic şi explicit refuzul autorităţii publice de a-i soluţiona cererea, acesta, în realitate, nu solicită anularea unui act administrativ asimilat, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ci obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, respectiv la executarea obligaţiilor contractuale.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, apreciat de către reclamant la suma de 70.000 RON, sumă pretinsă ca fiind exigibilă până la data sesizării instanţei, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Feteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.