Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1874/2021 AI generated

Revision bid over land-registry registration fails as time-barred and inadmissible

Case Number Decizia nr. 1874/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) rejected as unfounded the appeal (recurs) filed by the petitioner against the civil decision no. 1 of 8 January 2021 of the Craiova Court of Appeal, thereby upholding that decision and the prior ruling of the Mehedinți Tribunal (civil decision no. 502/A of 21 September 2020), which had dismissed the petitioner's land-registry challenge and left the State as prevailing party. The underlying dispute concerned the petitioner's challenge to a land-registry registration (încheiere) issued by the Cadastre Office, which the first-instance court had annulled but the appellate court had reversed; the subsequent application for revision (revizuire) under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, alleging contradictory final judgments infringing res judicata, was dismissed by the Court of Appeal as time-barred (filed after the one-month deadline) in respect of three cited tribunal decisions and as inadmissible in respect of a later final decision that could not have been contradicted by the earlier ruling. The High Court held that, under Article 511(1)(8) CPC, the revision deadline runs from the date the last challenged judgment remained final (the date of pronouncement, 21 September 2020, per Article 634(1)(4) CPC), not from its communication, and that the timeliness exception could be raised ex officio; it also rejected the petitioner's grounds under Article 488(1)(4)–(8) CPC as unsubstantiated or inapplicable, and declined to address property-rights arguments outside the scope of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 511 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 485 alin. (2) din C. proc. civ, art. 185 din C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Revision bid over land-registry registration fails as time-barred and inadmissible: Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că revizuientul A. a sesizat instanţa de judecată cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) lit. 8 C. proc. civ., invocând existenţa unor hotărâri potrivnice, respectiv decizia civilă nr. 502A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, ca fiind contrară deciziei civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, deciziei civile nr. 411 din 23 iulie 2019 şi deciziei civile nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de aceeaşi instanţă a Tribunalului Mehedinţi, fiind astfel incidentă norma de competenţă prevăzută la art. 510 alin. (2) din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment right to property article of civil procedure grounds for cassation application and registration procedure deadline for communication

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1/2021
Prin decizia civilă nr. 1/2021 din 08 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la data de 14 februarie 2019, sub numărul x/2019, petentul A. a formulat plângere împotriva încheierii nr. 38557 din 13 decembrie 2018, emisă de Oficiul de Cadastru şi B..

2. Sentinţa Judecătoriei Drobeta Turnu Severin

Prin încheierea nr. 500 din 23 ianuarie 2020, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a pârâtei Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, a admis plângerea formulată de petentul A., a anulat încheierea nr. 38557 din 13 decembrie 20218, şi încheierea nr. 34678 din 14 noiembrie 2018, ambele emise de Oficiul de Cadastru şi B., şi a dispus radierea înscrierii nr. 34678 din 12 noiembrie 2018 din CF nr. x Drobeta Turnu Severin.

3. Decizia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi

Prin decizia civilă nr. 502/A din 21 septembrie 2020, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva încheierii civile nr. 500 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi a respins acţiunea formulată de petent; a dispus menţinerea celorlalte dispoziţii din cuprinsul încheierii apelate.

4. Cererea de revizuire. Decizia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi

Prin decizia civilă nr. 13/A din 24 noiembrie 2020, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în raport de deciziile civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, respectiv, în raport de încheierea nr. 499 din 23 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 1194 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Mehedinţi, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

5. Decizia pronunţată asupra cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 1/2021 din 08 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în raport de deciziile civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi; a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, formulată de acelaşi petent, în raport de încheierea nr. 499 din 23 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 1194 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Mehedinţi.

6. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 1/2021 din 08 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova a formulat prezentul recurs petentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 08 martie 2021, repartizat aleatoriu completului nr. 10 noul C. proc. civ.

În argumentarea căii de atac, recurentul a criticat soluţia curţii de apel din perspectiva respingerii, ca tardiv formulate, a cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în raport de deciziile civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi; respectiv din perspectiva respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire exercitate împotriva aceleiaşi decizii în raport de încheierea nr. 499 din 23 ianuarie 2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1194 din 15 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.

În dezvoltarea criticii privind greşita respingere, ca tardiv, formulată a cererii de revizuire formulate împotriva deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în raport de deciziile civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, petentul a învederat următoarele aspecte:

Instanţa de revizuire a reţinut, în mod greşit, că termenul pentru exercitarea căii de atac începe să curgă de la pronunţare, iar nu de la comunicare, în contextul în care dezbaterile asupra cererii au avut loc în şedinţa de la termenul din 14 septembrie 2019, iar pronunţarea a avut loc la data de 21 septembrie 2019, în lipsa părţilor.

În raport de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se exercită în termen de o lună care începe să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. În cauză, decizia a cărei revizuire se solicită, a fost comunicată petentului la data de 26 octombrie 2020, şi ca atare, cererea de revizuire, transmisă prin poşta electronică la data de 06 noiembrie 2020, este formulată în termen legal, respectiv la o lună de la rămânerea definitivă a acesteia.

Prin urmare, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că termenul pentru formularea cererii de revizuire s-a împlinit la data de 20 octombrie 2020, având în vedere că aceea a fost data la care a fost redactată decizia, comunicarea efectându-se la data de 26 octombrie 2020.

De altfel, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil, prevăzut şi reglementat de art. 6 din CEDO, cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu ar fi putut fi motivată anterior comunicării deciziei supuse revizuirii, în absenţa cunoaşterii de către petent a considerentelor instanţei care au stat la baza pronunţării soluţiei.

Cum decizia a cărei revizuire se solicită a fost comunicată petentului la data de 26 octombrie 2020, reiese că anterior acestei date revizuentul a fost în imposibilitatea absolută pentru exercitarea căii de atac, ceea ce justifică repunerea părţii în termenul legal pentru formularea cererii de revizuire.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 485 alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează calea de atac a revizuirii, în contextul în care intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, deşi a formulat întâmpinare, nu a înţeles să invoce excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, instanţa nu mai era îndrituită să pună în discuţie, din oficiu, această excepţie, pronunţând astfel hotărârea recurată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor procesual civile ale art. 185 din C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul art. 186 C. proc. civ., instanţa de recurs se impune să analizeze cererea de repunere în termenul legal pentru exercitarea căii de ataca a revizuirii, urmând ca în situaţia admiterii acesteia, să dispună casarea deciziei recurate şi trimiterea pricinii în vederea soluţionării, pe fond, a cererii de revizuire.

În ceea ce priveşte soluţia curţii de apel prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta este nelegală având în vedere că în analiza acesteia, curtea de apel s-a raportat exclusiv la una dintre hotărârile judecătoreşti pretins a fi potrivnice, deşi au fost indicate mai multe decizii. Astfel, în soluţionarea cererii de revizuire, instanţa nu s-a raportat şi la decizia civilă nr. 362 A din 09 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, respectiv la decizia civilă nr. 411 din 23 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Mehedinţi, ci a analizat cererea de revizuire doar în raport de încheierea nr. 499 din 23 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 1194 din 15 decembrie 2020, ceea ce impune casarea, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare.

Curtea de apel a soluţionat cererea de revizuire cu încălcarea atributelor puterii judecătoreşti, din perspectiva în care nu a analizat cererea de revizuire prin raportare la toate cele trei hotărâri invocate, ci a avut în vedere o hotărâre care nu a fost menţionată de petent.

În egală măsură, curtea de apel nu a analizat excepţia puterii de lucru judecat, invocată de revizuent.

Totodată, decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, având în vedere că instanţa nu a analizat cererea de revizuire cu care a fost legal învestită.

De asemenea, curtea de apel a pronunţat decizia recurată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material din perspectiva în care a analizat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire prin raportare la o singură decizie, deşi au fost indicate 3 hotărâri.

În mod nelegal, curtea de apel nu a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin notele de şedinţă depuse la data de 08 ianuarie 2020, prin raportare la decizia civilă nr. 1194 din 15 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, şi nu a soluţionat cererea de repunere în termen care îi revenea spre competentă soluţionare, cu consecinţa admiterii excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire la unicul termen de judecată acordat în cauză, fără a acorda posibilitatea părţii să îşi formuleze apărări cu privire la excepţia invocată, având în vedere cererea de judecată în lipsă formulată pentru termenul din 08 ianuarie 2021.

Cererea de revizuire a fost soluţionată de către curtea de apel cu încălcarea dreptului de proprietate, garantat şi reglementat de Constituţia României prin art. 20 alin. (2) şi art. 44, dar şi cu nesocotirea deciziilor obligatorii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului din perspectiva în care deşi pricina a debutat în anul 2014, "nicio persoană fizică sau juridică nu a pretins despăgubiri de la petent ceea ce nu poate reprezenta o justificare pentru menţinerea măsurii de sechestru asigurător dispuse în cauză".

În acest sens, relevantă este Hotărârea Kadi din 03 septembrie 2008 prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a conchis în sensul în care deşi soluţia de îngheţare a patrimoniului debitorului constituie o măsură conservatorie care nu are intenţia de a priva persoanele de proprietatea lor, totuşi această măsură încalcă principiul proporţionalităţii, constituind o limitare nejustificată a dreptului de proprietate. Or, raportat la situţia de fapt dedusă judecăţii, având în vedere că petentul nu a fost obligat la plata de despăgubiri, reiese că măsurile asiguratorii dispuse sunt lipsite de temei legal, aspect confirmat de hotărârile judecătoreşti pronunţate în acest sens, ceea ce impune sistarea acestora.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 09 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă, sub nr. x/2020, revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii C. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 502A din 21 septembrie 2020, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2019.

În motivarea cererii, petentul a arătat că decizia civilă nr. 502A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a deciziei civile nr. 411 din 23 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi a deciziei civile nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/225.2019, de aceeaşi instanţă a Tribunalului Mehedinţi.

În drept, revizuentul a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 13/A din data de 24 noiembrie 2020, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că revizuientul A. a sesizat instanţa de judecată cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) lit. 8 C. proc. civ., invocând existenţa unor hotărâri potrivnice, respectiv decizia civilă nr. 502A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, ca fiind contrară deciziei civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, deciziei civile nr. 411 din 23 iulie 2019 şi deciziei civile nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de aceeaşi instanţă a Tribunalului Mehedinţi, fiind astfel incidentă norma de competenţă prevăzută la art. 510 alin. (2) din C. proc. civ.

Urmare a soluţiei de declinare, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă la data de 15 decembrie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1 din 08 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în raport de deciziile civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi; a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, formulată de acelaşi petent, în raport de încheierea nr. 499 din 23 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 1194 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că decizia pretins contrară este decizia nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, iar termenul pentru formularea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Ultima hotărâre pe care revizuientul o consideră ca fiind una care încalcă autoritatea de lucru judecat este chiar decizia civilă nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, rămasă definitivă la data pronunţării, în temeiul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., respectiv la data de 21 septembrie 2020, termenul de o lună fiind împlinit la data de 21 octombrie 2020, ulterior datei la care revizuientul a formulat calea de atac înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, respectiv 06 noiembrie 2020.

Prin urmare, s-a reţinut că neexercitarea căii de atac în termenul prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ. atrage sancţiunea decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) din acelaşi cod, texte de lege în baza cărora a fost respinsă cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că o primă critică vizează, în esenţă, soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate, cu consecinţa necercetării fondului cererii de revizuire, în pofida existenţei de hotărâri contrare.

În motivarea acestei critici, recurentul-revizuent a expus două argumente: un prim argument a vizat faptul că instanţa de revizuire a reţinut, în mod greşit, că termenul pentru exercitarea căii de atac începe să curgă de la pronunţare, iar nu de la comunicare, în contextul în care dezbaterile asupra cererii au avut loc în şedinţa de la termenul din 14 septembrie 2019, iar pronunţarea a avut loc la data de 21 septembrie 2019, în lipsa părţilor. Un alt argument, subsumat aceleiaşi critici, a vizat împrejurarea că instanţa, în mod greşit, a aplicat dispoziţiile art. 485 alin. (2) din C. proc. civ., invocând şi reţinând spre soluţionare pricina în raport de excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată din oficiu, în contextul în care această excepţie putea fi invocată doar de către intimaţi, prin întâmpinare, or, în cauză, aceştia nu au înţeles să formuleze o asemenea apărare.

Analizând critica de nelegalitate mai sus expusă prin prisma prevederilor procesual civile incidente, Înalta Curte reţine că este de neconstatat că dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., statuează în sensul că hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă.

Sub acest aspect recurentul-revizuent susţine că decizia civilă nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a cărei revizuire a fost solicitată în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a fost redactată la 20 octombrie 2020 şi comunicată acestuia la 26 octombrie 2020 dată de la care începe să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire.

De asemenea, a mai arătat că, deşi decizia a cărei revizuire o solicită a fost pronunţată la data de 21 septembrie 2020, abia de la momentul de la care a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii, respectiv a considerentelor care au stat la baza pronunţării soluţiei, respectiv la 26 octombrie 2020, cererea de revizuire a putut fi motivată, astfel că, respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire pentru nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 511 pct. 8 C. proc. civ. este nelegală, faţă de dispoziţiile procedurale care prevăd că hotărârile definitive se comunică după ce sunt redactate, şi, deci, dreptul părţii de a formula o cale extraordinară de atac se exercită în condiţiile în care a luat cunoştinţă de considerentele acelei hotărâri.

Criticile nu sunt fondate.

În speţă, cererea de revizuire dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) lit. 8 C. proc. civ., prin care revizuentul a invocat existenţa unor hotărâri potrivnice, a vizat decizia civilă nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, şi a fost formulată la data de 06 noiembrie 2020 (data transmiterii prin poşta electronică), conform menţiunii din cuprinsul filei nr. 1 a dosarului nr. x/2020 a Tribunalului Mehedinţi.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunţării, respectiv la 21 septembrie 2020. Prin urmare, termenul prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., pentru promovarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, a început să curgă de la data de 21 septembrie 2020 şi s-a împlinit la 21 octombrie 2020.

Argumentul recurentului - revizuent în sensul că instanţa de revizuire a nesocotit dispoziţiile legale din perspectiva în care, în opinia acestuia, termenul pentru exercitarea revizuirii curge de la data când partea a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii, nu poate fi primit.

Astfel, este real că, aşa cum s-a arătat şi anterior, art. 427 alin. (1) C. proc. civ. reglementează obligaţia instanţei de a comunica, din oficiu, hotărârile judecătoreşti, chiar dacă acestea sunt definitive. Cu toate acestea, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cauză nu era necesar să se procedeze la comunicarea deciziei pentru a începe să curgă termenul de exercitare a revizuirii, legiuitorul necondiţionând curgerea termenului pentru formularea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de efectuarea de către instanţă a comunicării hotărârii către parte. În acest sens a decis şi Curtea Constituţională care, prin decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, paragraful 17 a reţinut că, în verificarea existenţei triplei identităţi nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.

Aşadar, faţă de prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii nu curge de la data comunicării deciziei atacate, ci, aşa cum deja s-a reţinut, de la data pronunţării acestei decizii, şi anume 21 septembrie 2020, în raport de care, cererea de revizuire transmisă prin poşta electronică de către revizuent la data de 06 noiembrie 2020, a fost tardiv formulată, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

În legătură cu susţinerea recurentului potrivit căreia curtea de apel a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită la data de 21 septembrie 2020 " nu în prezenţa părţilor, deşi dezbaterile au avut loc în şedinţă publică din 14 septembrie 2020", Înalta Curte constată că aceasta rămâne o simplă aserţiune, fără a avea aptitudinea de a se concretiza într-o critică de nelegalitate aptă a declanşa controlul de legalitate, în absenţa invocării şi indicării, în mod concret şi efectiv, a normelor care au fost nesocotite de instanţă cu această ocazie.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 395 alin. (1) şi art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., "După închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să pronunţe" iar în cazuri justificate, "dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile."

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului revizuent potrivit căreia curtea de apel a pronunţat decizia recurată cu nesocotirea prevederilor art. 485 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 513 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că "Cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacate", contrar aserţiunii recurentului revizuent potrivit căreia revizuirea se soluţionează potrivit normelor care reglementează recursul, faţă de împrejurarea că aceasta ar reprezinta o cale extraordinară de atac şi care ar cădea sub incidenţa dispoziţiilor din cuprinsul capitolului III din C. proc. civ.

În cauză, cererea de revizuire a vizat decizia civilă nr. 502/A din 21 septembrie 2020, prin care Tribunalul Mehedinţi a soluţionat apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva încheierii civile nr. 500 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, judecata cererii de revizuire urmând a fi soluţionată, în aplicarea art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., conform prevederilor care reglementează calea de atac a apelului.

Prin urmare, dispoziţiile art. 485 alin. (2) din C. proc. civ. care reglementează condiţiile în care poate fi invocată excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, nu sunt incidente în cauză.

Se înţelege însă că ceea ce se critică de către petent este invocarea, în mod nelegal, din oficiu, de către instanţă, a excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire.

Înalta Curte reţine că, în absenţa unor dispoziţii legale contrare, excepţia tardivităţii reprezintă o excepţie procesuală de procedură, absolută şi peremptorie, şi care, deci, poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă, în condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că modalitatea în care curtea de apel procedat la invocarea excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire nu încalcă nicio prevedere procesual civilă, aceasta fiind îndrituită, ca din oficiu, să procedeze la invocarea acesteia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 247 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare din perspectiva în care instanţa, la primul termen de judecată, a reţinut cauza spre soluţionare cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, fără a oferi părţii posibilitatea de a-şi formula apărări cu privire la această chestiune, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a 2 a din C. proc. civ., instanţa poate trece la analiza cererii deduse judecăţii atunci când una dintre părţi solicită în mod expres, judecata cauzei în lipsă, fără ca legiuitorul să distingă între situaţia în care instanţa reţine cauza spre soluţionare pe fond, sau în urma invocării unor excepţii procesuale.

Or, în aplicarea principiului potrivit căruia D., nec nos distinguere debemus, şi cercetând conţinutul notelor de şedinţă, depuse la dosarul Curţii de Apel Craiova, nr. 1371/54/2020, fila x, Înalta Curte constată că revizuentul a solicitat judecata cauzei în lipsă, în condiţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a 2 a din C. proc. civ.. De asemenea, din cuprinsul înscrisurilor aflate la ataşate la acelaşi dosar, nu reiese că petentul să fi formulat cerere de amânare pentru pregătirea apărării.

Prin urmare, în absenţa unei cereri de amânare formulate de către petent în scopul pregătirii apărării, în mod corect, la termenul din 08 ianuarie 2020, Curtea de Apel, constatând că la apelul nominal părţile au lipsit, iar prin notele de şedinţă înregistrate sub nr. x din 08 ianuarie 2021, revizuentul a solicitat judecata cauzei în lipsă, a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţiile invocate, fără ca prin această măsură să încalce dreptul la apărare al părţii, aşa cum în mod nefondat se susţine.

De altfel, în chiar argumentarea acestei critici, recurentul revizuent arată că a solicitat judecata cauzei în lipsă pentru termenul din 08 ianuarie 2020.

Referitor la cererea din cuprinsul memoriului de recurs de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că în aplicarea dispoziţiilor art. 186 alin. (3) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri revine Curţii de Apel Craiova ca instanţă învestită cu analiza căii de atac neexercitate în termenul legal şi ca atare, nu poate fi soluţionată de instanţa de recurs.

În continuare, recurentul revizuent a criticat decizia curţii de apel din perspectiva respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7, şi 8 din C. proc. civ.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se reţine că, potrivit legii, acesta vizează ipoteza când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ceea ce corespunde ipotezei în care soluţionând litigiul, instanţa de judecată ar săvârşi un act ce intră în domeniul competenţelor puterii executive ori celei legiuitoare. Această ipoteză însă nu corespunde situaţiei din prezenta cauză, întrucât Curtea de Apel Craiova a soluţionat cererea de revizuire strict în limitele invocate de parte şi prevăzute de lege.

Se înţelege însă că ceea ce a criticat petentul sub motivul de recurs prevăzut de norma art. 488 (1) pct. 4 C. proc. civ., vizează nesoluţionarea de către instanţă a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 502 A din 21 septembrie 2030, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în raport de toate cele trei decizii invocate, respectiv în raport de deciziile civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi.

Critica este, în mod evident, nefondată deoarece, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, în aplicarea prevederilor art. 248 alin. (2) din C. proc. civ. care reglementează ordinea de soluţionare a excepţiilor, constatarea de către instanţă a formulării cererii de revizuire cu nerespectarea termenului legal prescris de lege, face de prisos analiza condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, implicit a existenţei unei contradictorialialităţi între decizia civilă nr. 502 A din 21 septembrie 2030, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în raport de deciziile civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi. Acestea sunt şi considerentele pentru care nici excepţia puterii de lucru judecat nu a fost analizată, aspect relevat prin criticile din cererea de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat pur formal de către petent, fără a argumenta în vreun fel incidenţa acestui motiv de casare.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul a pretins existenţa unor motive străine sau contradictorii naturii pricinii, din perspectiva în care instanţa a analizat o altă cerere de revizuire decât cea cu care a fost legal învestită.

Contrar susţinerile recurentului, Înalta Curte constată că instanţa a procedat, în mod legal, la judecata cererii de revizuire cu care a fost învestită, în sensul în care a stabilit că revizuirea deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport de deciziile civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, a fost tardiv formulată, iar în ceea ce priveşte revizuirea aceleiaşi decizii, în raport de încheierea nr. 499 din 23 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 1194 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Mehedinţi, este inadmisibilă.

Or, neanalizarea, pe fond, a cererii de revizuire, şi respingerea acesteia în baza admiterii unor excepţii procesuale de procedură, absolute şi peremptorii, nu poate constitui o împrejurare care să atragă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aşa cum în mod greşit se susţine.

Privitor la motivele de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că incidenţa acestora nu a fost argumentată în niciun fel, recurentul rezumându-se a susţine că " este evident că în pronunţarea acestei hotărâri au fost încălcate şi aplicate în mod greşit normele de drept material, întrucât cererea a analizat excepţia inadmisibilităţii nu cu raportare la cele trei hotărâri indicate prin cererea de revizuire, ci cu raportare la o altă hotărâre, neindicată în cererea de revizuire", fără a indica, în mod concret, faţă de considerentele reţinute de curtea de apel, normele de drept material încălcate şi care ar atrage incidenţa motivului de casare arătat, împrejurare în raport de care Înalta Curte nu poate trece la analiza acestora.

Pretinsa nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva în care curtea de apel nu a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1194 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Mehedinţi, invocată prin notele de şedinţă depuse de petent pentru termenul din 08 ianuarie 2021 este nefondată. Aceasta întrucât curtea de apel nu a efectuat o analiză, pe fond, a cererii de revizuire, care ar fi impus analiza pretinsei încălcări a autorităţii de lucru judecat a acestei decizii, ci, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta a constatat că o decizie pronunţată anterior, respectiv decizia a cărei revizuire se solicită, nu poate nesocoti autoritatea de lucru judecat a unei decizii pronunţate ulterior, respectiv decizia civilă nr. 1194 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Mehedinţi, norma legală sancţionând pronunţarea ulterioară a unei hotărâri care să nesocotească cele statuate deja, printr-o hotărâre judecătorească anterioară.

Astfel fiind, faţă de cele anterior arătate, susţinerea ce a fundamentat cererea de revizuire a recurentului, în sensul că decizia civilă nr. 502/A din 21 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, ar încălca puterea de lucru judecat a deciziilor civile nr. 362/A din 09 iulie 2020, nr. 411 din 23 iulie 2020 şi nr. 410/A din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, respectiv, a încheierii nr. 499 din 23 ianuarie 2020 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 1194 din 15 decembrie 2020, a Tribunalului Mehedinţi, a fost în mod corect respinsă ca tardiv formulată, respectiv ca inadmisibilă, justificând legal soluţia dată în privinţa acesteia de către curtea de apel.

Având a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 1 din data de 8 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, analiza instanţei de recurs nu poate fi alta decât cea prevăzută de lege (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.), respectiv cea subordonată examinării, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ţinând seama că recurentul revizuent a dedus cercetării judecătoreşti în cauza de faţă chestiunea de drept a respingerii de către curtea de apel, ca tardiv formulată, respectiv ca inadmisibilă, a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 502/A din 21 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, instanţa de recurs apreciază că nu poate examina alte chestiuni care exced acestei probleme, cum ar fi cele ale unei pretinse încălcări a dreptului de proprietate, garantat şi reglementat de Constituţia României prin art. 20 alin. (2) şi art. 44, a nesocotirii deciziilor obligatorii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a nelegalităţii măsurilor asiguratorii dispuse, apărări care ar putea fi compatibile altor proceduri judiciare decât cea care a făcut obiectul prezentei judecăţi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1 din data de 8 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1 din data de 8 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.