Clarification of ambiguous judgment operative part regarding partial annulment of administrative restitution order
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Mayor of Sibiu, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which ordered the clarification of the operative part of a prior final judgment, ultimately favoring the private property rights holder. The dispute centered on a procedural motion to clarify a 2010 final judgment that had annulled a municipal administrative order granting specific reparative measures, where the original operative text stated the annulment of the order without specifying whether it was total or partial, causing the city to execute a total annulment that conflicted with the claimant’s intent to challenge only the denial of restitution for four specific apartments. The Supreme Court ruled that the lower appellate court did not exceed the limits of the clarification procedure under Article 2811 of the Code of Civil Procedure nor constitute a new judgment on the merits, but merely resolved an objective ambiguity in the operative part of the prior decision to ensure correct execution and legal certainty. The decision confirms that clarification procedures are appropriate when the operative part of a judgment is lacunar or imprecise, allowing for the explication of the meaning and extent of the measures without altering the underlying legal solution or violating the authority of the res judicata.
Legislator headnote
AI generatedart. 2811 din C. proc. civ, art. 304 pct. 7 din C. proc. civ, art. 261 din C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ; Clarification of ambiguous judgment operative part regarding partial annulment of administrative restitution order: , motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se grefează pe ceea ce trebuie să cuprindă partea a doua a unei hotărâri judecătoreşti şi anume pe considerentele de fapt şi de drept reţinute în justificarea soluţiei pronunţate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea, astfel cum a fost precizată, înregistrată la data de 29 iulie 2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2005, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 1520 din 13.07.2005, emisă de Primarul Municipiului Sibiu, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a celor patru apartamente, neînstrăinate de S.C. Urbana S.A. Sibiu şi închiriate unor persoane fizice, situate în Sibiu str. x şi la înlăturarea acordării de măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti aferente acestora.
În motivare, contestatorul a arătat că este succesorul proprietarului tabular al apartamentelor care au fost vândute chiriaşilor după depunerea notificării sale, astfel că vânzarea este afectată de nulitate, în condiţiile art. 20 alin. 41 din Legea nr. 10/2001, actele de înstrăinare încheiate ulterior datei de 14 februarie 2001 fiind nule absolut. Prin urmare, în ceea ce priveşte apartamentele nevândute, acestea pot fi retrocedate.
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 01 martie 2010, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, Tribunalul Sibiu a admis contestaţia promovată de contestatorul A. împotriva dispoziţiei nr. 1520 din 13 iulie 2005, emisă de Primarul Municipiului Sibiu şi în consecinţă a dispus anularea dispoziţiei atacate şi a obligat intimatul să emită dispoziţie de restituire în natură a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desfiinţat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că proprietar tabular al imobilului înscris în CF x Sibiu top x a fost autorul contestatorului. Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu de naţionalizare, în temeiul Legii nr. 119/1948, iar unele dintre apartamentele din imobil au fost înstrăinate, iar cu privire la trei dintre acestea au fost încheiate contracte de închiriere. Dintre apartamentele înstrăinate, doar un singur contract de vânzare cumpărare a fost constatat nul, soluţia rămânând irevocabilă, şi ca atare, acesta îndeplinea condiţia pentru a fi restituit în natură.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 14 decembrie 2020 sub nr. x/2005/a1, petentul A. prin mandatar B., a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 209/2010 din 01 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Prin sentinţa civilă nr. 20/2021 din 22 ianuarie 2021, Tribunalul Sibiu a respins cererea formulată de petentul A. prin mandatar B., privind lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că dispozitivul a cărui lămurire o solicită petentul este clar, fără a fi necesară lămurirea sau explicaţia acestuia, în sensul în care prin acesta s-a dispus anularea dispoziţiei primarului care a fost obligat să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care contractul de vânzare a fost desfiinţat.
Prin urmare, dispoziţia primarului a fost desfiinţată în întregime, intimatul fiind obligat să restituie contestatorului, în natură, cele patru apartamente, astfel că nicio dispoziţie a primarului nu a rămas valabilă, acesta fiind obligat, mai apoi, să emită dispoziţie de restituire doar pentru patru apartamente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul A. prin mandatar B., solicitând admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Prin decizia civilă nr. 478/2021 din 29 martie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 40 din 27 aprilie 2021, pronunţată în dosarul x/2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de către petentul A. prin mandatar B., împotriva sentinţei civile nr. 20/2021 din 22 ianuarie 2021 a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea formulată de către petentul A. prin mandatar B. şi a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în sensul admiterii contestaţiei promovată de contestatorul A. împotriva dispoziţiei nr. 1520 din 13 iulie 2005 emisă de Primarul Mun. Sibiu şi în consecinţă a dispus anularea, în parte, a dispoziţiei atacate şi a obligat intimatul să emită dispoziţie de restituire în natură a celor patru apartamente care nu au fost vândute, cu privire la care titlul de vânzare a fost desfiinţat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Din conţinutul sentinţei civile nr. 209/2010 din 01 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă rezultă că reclamantul A. a solicitat anularea, în parte, a dispoziţiei nr. 1520/2005 în sensul de a fi obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură, a patru apartamente care nu au fost restituite, fiind ocupate de chiriaşi. În consecinţă, obiectul cauzei l-a constituit restituirea în natură a patru apartamente dintre care trei apartamente închiriate şi unul la care a fost anulat titlul de proprietate al fostului chiriaş, cu anularea parţială doar cu privire la aceste apartamente a dispoziţiei nr. 1520/2005 emisă de Primarul Municipiului Sibiu.
Câtă vreme reclamantul a urmărit doar restituirea în natură a apartamentelor pentru care, prin dispoziţia atacată, a fost respinsă cererea sa, doar acea parte din dispoziţia emisă de primar a fost atacată, reclamantul neavând interes să atacate dispoziţia prin care i-au fost restituite în natură cote parte din alte apartamente sau terenuri. De altfel, instanţa a analizat în considerentele hotărârii a cărei lămurire se solicită doar partea din dispoziţie contestată.
Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs intimatul Primarul Municipiului Sibiu.
În expunerea criticilor, subsumate motivelor de recurs, reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ., recurentul a invocat următoarele aspecte:
Instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 281' din C. proc. civ. din perspectiva în care aceasta, în analiza cererii formulate de către petent, nu se limitează la a lămuri înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, cerinţă obligatorie pentru a uza de acest demers procedural oferit de legiuitor, ci rejudecă fondul fondul.
Prin lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, instanţa nu poate decât să expliciteze conţinutul acestuia, fără a putea dispune modificarea acestuia, dându-le doar un înţeles mai clar şi fără echivoc situaţiilor în care sunt posibile mai multe interpretări.
Or, instanţa de apel a depăşit limitele impuse de procedura de lămurire a dispozitivului hotărârii în sensul în care în cuprinsul considerentelor, a reţinut că reclamantul nu avea interes să conteste dispoziţia emisă de primar. Aceasta echivalează cu efectuarea unei judecăţi proprii, prin acordarea unei alte interpretări solicitărilor şi apărările părţilor în raport de probatoriul administrat în cauză, prin restabilirea cadrului procesual indicat de părţi, contrar normelor legale în temeiul cărora a fost învestită.
Intimatul nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege împotriva soluţiei pronunţate de către tribunal, care a rămas definitivă prin neapelare, demersurile ulterioare ale acestuia reprezentând modalităţi de a întrepta omisiunea săvârşită prin neatacarea sentinţei.
Prin urmare, instanţa de apel în mod nepermis, a acordat posibilitatea intimatului de a relua judecata fondul cauzei, schimbând soluţia pronunţată de tribunal, prin sentinţa civilă nr. 209 din 01 martie 2010, Tribunalul Sibiu ceea ce contravine principiului legalităţii şi al dreptului la un proces echitabil.
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 01 martie 2010, Tribunalul Sibiu a dispus anularea, în totalitate, a dispoziţiei emise de primar, contrar normelor procesual civile care reglementează instituţia lămuriri.
Procedura lămuririi dispozitivului a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, generând dificultăţi în înţelegere şi/sau punerea în executare, fără ca prin aceasta să poate fi modificat conţinutul dispozitivului hotărârii, ci cel mult clarificarea şi interpretarea măsurile dispuse de instanţă prin dispozitivul hotărârii al cărui lămurire se doreşte.
Or, în cauza de faţă, instanţa de apel a modificat conţinutul dispozitivului sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010 a Tribunalului Sibiu, în sensul în care a dispus anularea, în parte, a deciziei contestate, emise de primarului Municipiului Sibiu, ceea ce nu poate echivala cu o lămurire a dispozitivului în sensul normelor procesual civile, având în vedere efectele juridice pe care le produce aceste menţiuni şi faptul că instanţa de fond nu a reţinut în dispozitiv această măsură.
Or, prin cererea de lămurire se pot doar interpreta măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se solicită, procedura lămuririi întinderii cuprinsului dispozitivului hotărârii fiind folosită numai atunci când există contradicţii în cadrul dispozitivului, aşa cum de altfel, a decis şi Înalta Curte în jurisprundenţa sa, ceea ce nu este cazul în speţă.
De asemenea, solicitarea intimatului reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale sentinţei pronunţate, care nu pot face obiect de analiză în cadrul procedurii reglementate prin art. 2811 din C. proc. civ.
Pe de altă parte, circumscrise motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurentul pârât a învederat că instanţa de apel a pronunţat decizia cu nesocotirea prevederilor art. 261 din C. proc. civ., fără a expune motivele de fapt şi de drept care au format convingerea acesteia că dispozitivul sentinţei civile nr. 209/2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu se impune a fi lămurit, respectiv, nu a expus raţionamentul pentru care soluţia de respingere a cererii de lămurire este greşită.
Motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă o componentă a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 par. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale ale omului, care presupune expunerea argumentelor care au format convingerea instanţei pentru pronunţarea soluţiei.
Or, instanţa de apel, în cuprinsul considerentelor, s-a rezumat a invoca prevederile art. 2811 din C. proc. civ., fără a preciza modalitatea în care acestea se aplică cauzei deduse judecăţii.
În şedinţa publică din 29 septembrie 2021, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată, prin întâmpinare, de către intimatul-reclamant A., prin mandatar B..
Deliberând, cu prioritate, asupra acestei excepţii procesuale de procedură, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată, constatând că, deşi motivarea recursului nu este una amplă, aceasta se raportează la aspecte de legalitate referitoare la pretinsa nerespectarea de către instanţa de apel a obligaţiei de motivare a hotărârii judecătoreşti din perspectiva în care nu a expus argumente care să susţină soluţia pronunţată, respectiv la aplicarea greşită a prevederilor procesual civile care reglementează instituţia lămuririi, înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, astfel încât, în virtutea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivele de recurs astfel invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte reţine următoarele:
În drept, motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se grefează pe ceea ce trebuie să cuprindă partea a doua a unei hotărâri judecătoreşti şi anume pe considerentele de fapt şi de drept reţinute în justificarea soluţiei pronunţate.
Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de judecată are obligaţia de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor reţinute nu se poate exercita controlul judiciar.
Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv de ordine publică, dacă: există contradicţie între considerente şi dispozitiv; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.
În analizarea îndeplinirii cerinţei referitoare la motivarea hotărârii este de menţionat că dacă instanţele de fond sunt ţinute să se pronunţe asupra tuturor mijloacelor de apărare care duc la soluţionarea procesului, ele nu sunt ţinute să răspundă şi la toate argumentele invocate de părţi în sprijinirea mijloacelor de apărare.
Instanţa de recurs constată că invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin recursul de faţă, este nefondată, în condiţiile în care instanţa de apel a expus atât considerentele de fapt, cât şi considerentele de drept care au stat la baza soluţiei pronunţate cu privire la apelul declarat de reclamant. Astfel, curtea de apel a reţinut în motivarea soluţiei că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2811 din C. proc. civ. din perspectiva în care, din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 209/2010, pronunţate de Tribunalul Sibiu, reiese că reclamantul a învestit instanţa de judecată cu contestaţie exclusiv împotriva soluţiei din conţinutul dispoziţiei nr. 1520/2005, emisă de Primarul Municipiul Sibiu, prin care a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a celor patru apartamente. De asemenea, a mai reţinut că analiza instanţei de fond a vizat exclusiv acea parte a dispoziţiei emise de Primarul Municipiului Sibiu prin care a fost respinsă cererea de restituire a celor patru apartamente, fără a fi analizată temeinicia restituirii celorlalte imobile care au făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ca atare, cât timp judecătorul a procedat la analizarea mijloacelor de apărare invocate de părţi, arătând, fie explicit, fie implicit, motivele care l-au determinat să adopte soluţia dată, rezultă că motivul de recurs relativ la nemotivare nu este incident.
Şi în privinţa criticilor formulate de către recurent, circumscrise motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., se constată caracterul nefondat al acestora pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2811 C. proc. civ. se poate cere lămurirea dispozitivului unei hotărâri, "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice".
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că prin dispoziţia nr. x/2005, Primarul Municipiul Sibiu a dispus în favoarea persoanei îndreptăţite A. următoarele:
"restituirea în natură a cotei de 1/2 din cele 3 apartamente deţinute de chiriaşi, în baza contractelor de închiriere nr. x/2004, nr. y/2004, nr. z/2004, încheiate cu S.C. Urbana S.A. şi cota de 1/2 din spaţiul comercial situat la parterul imobilului deţinut cu titlu de locaţiune de C. Sibiu, imobil situat administrativ în Sibiu, str. x (fost nr. 17). înscris în CF nr. x Sibiu nr. top. x; stabilirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie, în cotă de 1/2 din terenul de 503 mp, aflat în proprietatea Statului Român, înscris în CF nr. x Sibiu, nr. top. x, respectiv măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru cota de 1/2 din cele două apartamente ale imobilului situat administrativ în Sibiu, str. x (fost nr. 17) înscris în CF nr. x Sibiu nr. top. x care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2004, nr. y/2004, încheiate de S.C. Urbana S.A. precum şi pentru cota de 1/2 din terenul de 241 mp înscris în CF nr. x Sibiu sub nr. top. x.
Reclamantul a formulat contestaţie împotriva soluţiei din cuprinsul dispoziţiei nr. 1520/2005, emise de Primarul Municipiul Sibiu prin care au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru cota de 1/2 din cele două apartamente ale imobilului situat administrativ în Sibiu, str. x (fost nr. 17) înscris în CF nr. x Sibiu nr. top. x, obiect al contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2004‚ respectiv nr. 6429/2004, încheiate de S.C. Urbana S.A., solicitând anularea, în parte, a dispoziţiei şi obligarea pârâtei la restituirea, în natură, a apartamentelor neînstrăinate de S.C. Urbana S.A. Sibiu şi închiriate unor persoane fizice, cerere înregistrată la data de 29 iulie 2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2005.
Potrivit conţinutului dispozitivului sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010, urmare a admiterii contestaţiei formulate de către reclamantul A., Tribunalul Sibiu a dispus anularea dispoziţiei nr. 1520 din 13 iulie 2005, emisă de Primarul Municipiului Sibiu, şi obligarea intimatului la emiterea dispoziţiei de restituire, în natură, a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desfiinţat.
Imprecizia dispozitivului şi neclaritatea soluţiei rezidă din faptul că fiecare parte a înţeles o altă modalitate de executare a acestuia.
Astfel, pârâta, pe baza sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010 a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, a apreciat că dispoziţia nr. 1520 din 13 iulie 2005 a fost anulată în totalitate, sens în care a emis dispoziţia nr. x/2020 prin care a dispus: anularea dispoziţiei nr. 1520 din 13.07.2005 şi restituirea, în natură, în favoarea reclamantului A. a celor 4 apartamente situate administrative în Sibiu, str. x (fost nr. 17), jud. Sibiu, Cf nr. x Sibiu, nr. top. x identificate astfel: apartamentul ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/26.09.2019 încheiat cu D., compus din 2 camere, în suprafaţă de 19,86 mp, dependinţe I în suprafaţă de 9,90 mp şi dependinţe II în suprafaţă de 2,22 mp; apartamentul ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/26.11.2019 încheiat cu E. compus din 3 camere, în suprafaţă de 25,26 mp, dependinţe I în suprafaţă de 8,72 mp şi dependinţe II în suprafaţă de 2,00 mp; apartamentul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/19.05.2009 încheiat cu F., compus din o camera în suprafaţă de 11.00 mp, dependinţe I în suprafaţă de 6,70 mp şi dependinţe II în suprafaţă de 1.30 mp, evacuat conform sentinţei civile nr. 2013/25.02.2010, pronunţată în dosarul nr. x/2009; apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. x/2004 încheiat cu G., anulat prin sentinţa civilă nr. 512/06.05.2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008 compus din 3 camere cu anexe aferente, înscris sub nr. top. x, fără a face nicio referire la spaţiul comercial situat la parterul imobilului deţinut cu titlu de locaţiune de C. Sibiu cuprins la art. 1 din Dispoziţia nr. 1520/2005 şi nici la dreptul de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie, în cotă de 1/2 din terenul de 503 mp menţionat la pct. 3 din Dispoziţia nr. 1520/2005 care nu au făcut obiectul contestaţiei înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. x/2005.
De asemenea, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a refuzat cererea de intabulare în cartea funciară a cotelor de 1/2 din apartamentele restituite în natură pe motiv că sentinţa civilă nr. 209 din 01 martie 2010 a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă a anulat, în tot, titlul de proprietate al reclamantului A..
Pe de altă parte, reclamantul a susţinut că nu a învestit instanţa de judecată cu o cerere de anulare, în tot, a dispoziţiei nr. 1520 din 13 iulie 2005, emise de Primarul Municipiului Sibiu.
Această neconcordanţă de interpretare a conţinutului dispozitivului este determinată de caracterul lacunar al acestuia, de imprecizia termenilor folosiţi, Astfel, în considerentele sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010, Tribunalul Sibiu, deşi analizează în conţinutul considerentelor, prin raportare la prevederile art. 1, art. 2. art. 3, art. 7, art. 9, art. 24 şi art. 43 din Legea nr. 10/2001, temeinicia susţinerilor reclamantului privitoare la respingerea de către Primarul Municipiului Sibiu a cererii de restituire, în natură, a apartamentelor care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desfiinţat, dispune anularea dispoziţiei nr. 1520 din 13 iulie 2005, fără să reţină că această soluţie are drept consecinţă anularea parţială a dispoziţiei emise de primar.
Cum în speţă, niciuna dintre părţi nu a declanşat un control judiciar pe acest aspect - pentru a se putea opune dezlegările jurisdicţionale şi autoritatea de lucru judecat a acestora - a rămas în fiinţă un dispozitiv neclar care nu putea fi lămurit decât prin procedura specială reglementată de art. 2811 din C. proc. civ.
În acest context, dispozitivul sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010, pronunţată de secţia I civilă a Tribunalului Sibiu în mod corect a fost lămurit de către curtea de apel prin decizia recurată, în condiţiile permise de art. 2811 C. proc. civ., cu observarea cadrului legal în care s-a desfăşurat judecata anterioară şi stabilirea astfel, faţă de conţinutul deficitar al dispoziţiilor din dispozitivul hotărârii, a obiectului contestaţiei formulate de către reclamant.
Susţinerile recurentului, în sensul că "prin dispozitiv instanţa a modificat soluţia, analizând, pe fond, pricina dedusă judecăţii, dispunând anularea, în parte a dispoziţiei nr. 1520 din 13 iulie 2005, emisă de primarul Municipiului Sibiu" sunt nefondate.
Aceasta întrucât în judecata apelului, curtea de apel nu a procedat la administrarea de probatorii cu privire la îndreptăţirea reclamantului la restituirea în natură a celor patru apartamente, neînstrăinate de S.C. Urbana S.A. Sibiu şi închiriate unor persoane fizice, situate în Sibiu str. x, în absenţa cărora nu se poate susţine că instanţa a procedat la o dezlegare pe fond a pricinii, aşa cum se susţine de către recurent, ci, procedând la analiza conţinutului considerentelor şi al dispozitivului sentinţei civile nr. 209 din 01 martie 2010, pronunţată de secţia I civilă a Tribunalului Sibiu, în temeiul art. 2811 din C. proc. civ., a constatat că se impune lămurirea dispozitivului sentinţei în concordanţă cu raţionamentul juridic din cuprinsul considerentelor.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că recurenta ignoră scopul reglementării procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 2811 din C. proc. civ. care este acela de a permite instanţei de judecată o interpretare a măsurilor dispuse prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte, în scopul înlăturării dificultăţilor ivite în faza de executare a acestora, cum este cazul în speţă.
De asemenea, cererea formulată în temeiul prevederilor art. 2811 din C. proc. civ. nu afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârii respective şi nici caracterul executoriu al acesteia, neputându-se astfel prejudicia interesele părţilor, ci, dimpotrivă, se înlesneşte punerea în executare a hotărârii judecătoreşti. Ca atare, sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de apel "a depăşit limitele impuse de procedura de lămurire a dispozitivului".
Lămurirea dispozitivul sentinţei nu presupune, aşa cum s-a pretins, o modificare a soluţiei, ci doar explicitarea înţelesului şi întinderii sale care, în absenţa unor elemente suficiente ar putea conduce la o executare silită în afara cadrului legal.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că nu este vorba, cum a susţinut recurenta, despre o modificare a conţinutului obligaţiei care îi incumbă, care rămâne aceeaşi, de emitere în favoarea reclamantului a unei dispoziţii de restituire în natură a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desfiinţat.
De asemenea, anularea, în parte, a dispoziţiei nr. 1520 din 13 iulie 2005, emisă de primarul Municipiului Sibiu nu reprezintă o soluţie nouă, ci o consecinţă care decurge din măsura dispusă de instanţă de obligare a pârâtului de emitere a unei dispoziţii de restituire în natură şi a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desfiinţat, şi nu o obligaţie nouă, care să modifice conţinutul dispozitivului sentinţei civile nr. 09 din 01 martie 2010, pronunţată de secţia I civilă a Tribunalului Sibiu.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 478 din 29 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A..
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 478 din 29 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.