Urban land ownership dispute: positive effect of res judicata in boundary determination and classification of illegality exception under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, sub nr. x/2017, la data de 02 noiembrie 2017, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cornu a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Breaza, solicitând instanţei să dispună: obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul în suprafaţă de 30.908 mp, situat în comuna Cornu, punctul DN 1, înscris în cartea funciară a comunei Cornu sub nr. x, teren ocupat în mod abuziv de către pârâtă; rectificarea cărţii funciare nr. x din evidenţa cadastrală a comunei Cornu, ce are ca obiect imobilul ce face obiectul litigiului, în sensul menţionării ca proprietar al acestui teren a Comunei Cornu, în conformitate cu dispoziţiile art. 908 alin. (1), pct. 1 şi 4 din C. civ., precum şi art. 11 alin. (19) din Legea nr. 7/1996, republicată; obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate, sub formă de impozite şi taxe, cu privire la acest imobil, precum şi la plata de penalităţi de întârziere, conform Codului de procedură fiscală; obligarea pârâtei la restituirea sumelor obţinute prin cedarea folosinţei cu privire la terenul în litigiu, precum şi la calcularea de dobânzi penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011; pe cale de excepţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, să se constatate nelegalitatea HCL nr. 15/2013, adoptată de Consiliul Local Breaza, prin care terenul în litigiu a fost trecut în domeniul privat al oraşului Breaza; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 05 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Câmpina a anulat, în parte, cererea de chemare în judecată, respectiv capetele de cerere 3 şi 4.

Prin sentinţa civilă nr. 1536 din 14 mai 2018, Judecătoria Câmpina a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Câmpina, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub acelaşi număr unic de dosar, x/2017, la data de 18 iunie 2018.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova

Prin sentinţa civilă nr. 2766 din 12 noiembrie 2019, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr. 15/2013 a Consiliului Local Breaza, a constatat nelegalitatea acestei hotărâri, cu privire la includerea în inventarul bunurilor din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale a terenului în suprafaţă de 30.905 mp, situat în tarlaua x extravilan; a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr. 21/2016 a Consiliului Local al comunei Cornu; a admis acţiunea, a obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă totală de 30.908 mp, identificat în conturul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de A., a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x Cornu, cu privire la proprietarul suprafeţei de 30.908 mp, care va fi Comuna Cornu şi nu Oraşul Breaza, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.887 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Breaza.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 1348 din 21 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Breaza împotriva sentinţei civile nr. 2766 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

4. Recursul declarată în cauză

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Breaza.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 noiembrie 2020 şi a fost repartizat spre soluţionare completului CF x.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Sub un prim aspect criticat, recurenta a susţinut că excepţiile de nelegalitate invocate au fost soluţionate fără ca emitenţii celor două acte să fie citaţi în cauză, încălcându-se astfel contradictorialitatea şi dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile procedurale referitoare la citarea tuturor părţilor din proces şi la comunicarea actelor de procedură.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel a apreciat greşit asupra criticii referitoare la soluţionarea cu prioritate a excepţiilor de nelegalitate, fiind încălcate dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În opinia recurentei, se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei instanţei de fond, pentru a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de nelegalitate invocate şi numai apoi asupra fondului - acţiunea în revendicare şi cererea accesorie de rectificare a cărţii funciare.

Sub un alt aspect criticat, recurenta a susţinut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, soluţionarea fiind făcută fără să se ţină cont de regulile şi principiile de drept incidente în cauză, fără să analizeze întreaga situaţie de fapt şi de drept şi fără să argumenteze cu trimitere la texte de lege de ce UAT Cornu este adevăratul proprietar al terenului.

Aceasta întrucât, a arătat recurenta, acţiunea în revendicare trebuia soluţionată şi prin prisma prevederilor vechiul C. civ., nu numai prin raportare la prevederile noului C. civ., având în vedere faptul că actele şi faptele incidente terenului în discuţie au fost începute sub imperiul reglementării anterioare.

În continuare, recurenta a arătat că, în cadrul acţiunii în revendicare, sarcina probei revine reclamantului, care trebuie să dovedească calitatea de proprietar al bunului, în cauză nefiind depusă nicio dovadă în acest sens. Hotărârea nr. 21/2016 a Consiliului Local Cornu nu este un act de proprietate, iar hotărârile de consiliu local, fiind acte administrative, nu constituie titluri de proprietate.

Limita administrativ-teritorială delimitează suprafaţa unei unităţi administrativ-teritoriale faţă de celelalte unităţi administrativ-teritoriale vecine, stabilind suprafaţa în interiorul căreia aceasta îşi exercită, în limitele legii, atribuţiile, existenţa unei suprafeţe de teren în interiorul limitelor administrativ-teritoriale neconstituind automat o dovadă de proprietate asupra respectivei suprafeţe de teren. Dacă s-ar accepta acest raţionament, ar însemna ca toată suprafaţa din interiorul limitelor unităţii administrativ-teritoriale să aparţină acesteia.

În continuare, recurenta a redat prevederile art. 119-121 din Legea nr. 215/2001, concluzionând că reclamanta nu a făcut dovada proprietăţii terenului litigios.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel nu a procedat la compararea titlurilor exhibate de părţi, pentru a statua cu privire la titularul dreptului de proprietate.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 24 decembrie 2020, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cornu a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că motivul de recurs privind soluţionarea excepţiilor de nelegalitate fără introducerea în cauză a emitenţilor celor două acte administrative este invocat omisso medio, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

A susţinut intimata că recurenta-pârâtă nu respectă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 72/2016 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul x/2010, prin care s-a statuat că limita administrativă dintre cele două localităţi se află pe cursul râului Prahova, că nu a fost niciodată modificată în mod legal, aşa cum se pretinde de către partea adversă, care nu dovedeşte vreun drept de proprietate asupra terenului revendicat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 mai 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Breaza împotriva deciziei nr. 1348 din 21 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 15 septembrie 2021, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul pârâtei UAT Oraşul Breaza este încadrabil în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.. Prin criticile concrete de nelegalitate s-a susţinut, în esenţă, pe de o parte modul greşit de soluţionare a excepţiilor de nelegalitate a celor două hotărâri de consiliu local, în sensul în care nu au fost citaţi în proces emitenţii actelor administrative, încălcându-se principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare, şi nici nu au fost soluţionate cu prioritate în raport cu fondul litigiului, nesocotindu-se prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, s-a susţinut reţinerea greşită a calităţii de proprietar al terenului litigios în favoarea reclamantei UAT Comuna Cornu, rezultat al aplicării greşite a principiilor şi regulilor de drept în materie de revendicare imobiliară, cu referire la regimul probator al comparării titlurilor exhibate de părţi, în sensul în care s-a apreciat în mod nelegal că dovada dreptului de proprietate s-a făcut cu hotărârea de consiliu local ori cu delimitarea administrativ-teritorială stabilită prin hotărârea judecătorească pronunţată în litigiul purtat anterior între părţi.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecăţii prin elementele cererii introductive şi analizat de către instanţele de fond, îl reprezintă acţiunea în revendicare imobiliară şi rectificare de carte funciară formulată de reclamanta UAT Comuna Cornu în contradictoriu cu pârâta UAT Oraşul Breaza, cu privire la terenul în suprafaţă de 30.908 mp situat în com. Cornu, punctul DN 1, înscris în cartea funciară nr. x Cornu.

Pe cale incidentală, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţele de fond au fost învestite şi cu soluţionarea excepţiilor de nelegalitate ale Hotărârii nr. 15 din 28 februarie 2013 a Consiliului Local Breaza şi Hotărârii nr. 21 din 29 martie 2016 a Consiliului Local Cornu, prin care terenul litigios a fost inclus în inventarul domeniului privat al celor două unităţi administrativ-teritoriale.

Litigiul purtat anterior între părţi, care a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Prahova, a avut ca obiect acţiunea în revendicare imobiliară şi grăniţuire, formulată de reclamanta UAT Oraşul Breaza în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Cornu, cu privire la terenul situat între DN 1 şi albia râului Prahova, în care este inclusă şi suprafaţa revendicată în prezentul litigiu, precum şi la linia de hotar ce delimitează cele două unităţi administrativ-teritoriale.

Anterior evocatul litigiu a fost soluţionat prin sentinţa nr. 1641/17.09.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, irevocabilă prin decizia nr. 72/20.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Considerentele care au fundamentat respectiva soluţie, potrivnică recurentei, şi care au fost redate în rezumat în cuprinsul motivării deciziei atacate cu prezentul recurs, au vizat, în esenţă, faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968, limita administrativ-teritorială dintre cele două localităţi era pe cursul râului Prahova, drumul naţional DN 1 fiind dat în folosinţă ulterior. Această limită teritorială datează încă din anul 1894, aşa cum rezultă din chiar planul parcelar al Comunei Cornu. Potrivit hărţii şi a procesului-verbal întocmit la data de 26.09.1965 între preşedinţii sfaturilor populare ale celor două unităţi administrativ-teritoriale, limita era pe cursul râului Prahova. De asemenea, potrivit planurilor urbanistice generale ale Comunei Cornu, întocmite în anii 1987 şi 1998, avizate de OCPI, dar şi a planului urbanistic general al Oraşului Breaza din anul 1998, limita teritorială era aceeaşi, respectiv cursul râului Prahova, reţinându-se că actele depuse de Oraşul Breaza nu au puterea de a modifica limita administrativă dintre două localităţi.

Luând în examinare criticile recurentei referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor de nelegalitate a actelor administrative, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5, Înalta Curte are în vedere, cu referire la omisiunea citării în proces a emitenţilor celor două acte contestate, că invocarea direct în recurs a pretinsei neregularităţi procedurale s-a făcut cu neobservarea dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 459 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., critica recurentei, formulată omisso medio, urmând a fi respinsă.

Cu referire la cealaltă critică a recurentei, prin care s-a susţinut greşita nesoluţionare cu prioritate a excepţiilor de nelegalitate, care ar contraveni dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 4 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine caracterul nefondat.

Aceasta întrucât, pe de o parte, mecanismul procesual incidental reglementat de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie o veritabilă excepţie procesuală în înţelesul dat de art. 245 din C. proc. civ., care să fie supusă regulii de principiu statuate în cuprinsul art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit cu care "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Similar raţionamentului juridic al instanţei de apel, Înalta Curte are în vedere că, din perspectiva naturii sale juridice, excepţia de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) şi tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiul procesual.

Excepţia de nelegalitate este, aşadar, un mijloc procesual de apărare, ce tinde la înlăturarea efectelor actului administrativ din litigiul supus judecăţii, şi nu la anularea acestuia, la înlăturarea lui din ordinea juridică, astfel cum este statuat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care prevede că, în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Tocmai de aceea excepţia de nelegalitate este supusă condiţiei existenţei unei dependenţe între soluţia ce urmează a fi dată în litigiul de fond şi actul administrativ unilateral individual vizat de excepţie.

În consecinţă, raportând aceste consideraţii cu valoare generală, la circumstanţele factuale concrete ale cauzei, în mod corect a respins instanţa de apel această critică de nelegalitate, reiterată prin motivele de recurs, argumentând deplin legal în sensul că, fiind un mijloc procesual de apărare, şi nu o excepţie procesuală, care să impună cercetarea cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţiile de nelegalitate au fost unite cu administrarea probelor şi analizate prin prisma examinării fondului cauzei, de care nu puteau fi disociate.

Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care s-ar accepta teza că excepţia de nelegalitate intră în domeniul apărărilor procedurale, în sensul art. 31 din C. proc. civ., totuşi soluţia primei instanţe, validată de instanţa de apel, de a uni excepţiile de nelegalitate cu administrarea probelor, respectiv cu fondul acţiunii în revendicare, era nu doar îngăduită de prevederile art. 248 alin. (4) din C. proc. civ., ci chiar impusă de faptul că probele necesare soluţionării excepţiilor erau comune celor necesare soluţionării fondului revendicării, câtă vreme calitatea de proprietar asupra terenului litigios afirmată de ambele părţi a fost întemeiată pe cele două hotărâri de consiliu local, prin care bunul fusese inclus în inventarul domeniului privat al ambelor unităţi administrativ-teritoriale, fiind ulterior înscris şi în cartea funciară a fiecăreia dintre ele.

În continuare, luând în examinare criticile recurentei subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8, prin care se susţine soluţionarea greşită a fondului revendicării, prin reţinerea nelegală a calităţii intimatei-reclamante de proprietar asupra terenului litigios, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Astfel, din perspectiva criticii privind aplicarea greşită a prevederilor noului C. civ., instanţa de apel a rezolvat corect conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a noului C. civ., reţinând aplicabilitatea noii reglementări în privinţa raportului juridic litigios, în baza dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Validând raţionamentul juridic al primei instanţe, curtea de apel a avut în vedere faptul că titlurile exhibate de părţi sunt cele două hotărâri de consiliu local, contestate reciproc pe calea excepţiei de nelegalitate (prin care s-a procedat la delimitarea administrativ-teritorială şi includerea terenului litigios în inventarul domeniului privat al fiecăreia dintre acestea), şi a reţinut autoritatea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunţate în procesul anterior de revendicare şi grăniţuire, în care s-a tranşat definitiv că limita administrativ-teritorială este cursul râului Prahova, iar nu drumul naţional DN 1, şi că terenul în litigiu nu a ieşit niciodată din raza administrativă a Comunei Cornu.

În opinia recurentei, decizia instanţei de apel nesocoteşte principiile şi regulile de bază ale regimului probator în materie de revendicare imobiliară, întrucât delimitarea administrativ-teritorială nu valorează titlu de proprietate, iar în cauză nu s-a aplicat procedeul comparării titlurilor opuse de părţi.

În acest punct, de cuvine a aminti că acţiunea în revendicare, ca mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum a fost în mod tradiţional definită de doctrină şi jurisprudenţă şi consacrată în noul C. civ. (art. 563), este acţiunea prin care cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stăpânirea materială a acestuia, îl cheamă în judecată pe cel care are stăpânirea materială a bunului, cerând instanţei de judecată să îi recunoască dreptul de proprietate şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, să i se restituie stăpânirea materială a bunului respectiv.

În egală măsură, cu acelaşi titlu de considerente cu valoare generală, se cuvine evidenţiat şi faptul că soluţionarea conflictului de drepturi în materie este supusă regimului probator consacrat în mod consecvent, doctrinar şi jurisprudenţial, atât în vechea, cât şi în noua reglementare a C. civ., fiind îndeobşte cunoscută regula comparării titlurilor exhibate de părţi, în înţelesul de moduri de dobândire a dreptului de proprietate, procedeu care este specific modurilor derivate de dobândire a proprietăţii şi prin care se stabileşte care dintre titluri este mai caracterizat, adică mai puternic, dându-se, pe cale de consecinţă, preferabilitate şi câştig de cauză părţii care îl deţine.

În speţă, părţile îşi opun reciproc hotărâri de consiliu local prin care terenul litigios a fost inclus în inventarul domeniului privat al celor două unităţi administrativ-teritoriale, fiind de observat faptul că titlu exhibat de recurenta-pârâtă UAT Oraşul Breaza a fost emis anterior soluţionării litigiului purtat iniţial între părţi (dosarul nr. x/2010 având ca obiect revendicare şi grăniţuire), în vreme ce titlul intimatei-reclamante UAT Comuna Cornu a fost emis tocmai în aplicarea hotărârii judecătoreşti irevocabile, anterior evocate, care a tranşat fondul dreptului litigios în favoarea acesteia din urmă.

Or, deşi este de principiu admis că înscrierea unui bun într-un inventar întocmit în conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică creează doar o prezumţie de apartenenţă la domeniul public, după caz privat, al unităţii administrativ-teritoriale, Înalta Curte are în vedere că, spre deosebire de titlul opus de UAT Oraşul Breaza, titlul invocat de UAT Comuna Cornu, în înţelesul de mod de dobândire a dreptului de proprietate, se fundamentează pe efectul autorităţii de lucru judecat ataşat sentinţei nr. 1641/2015 a Tribunalului Prahova, irevocabilă prin decizia nr. 72/2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionat, favorabil Comunei Cornu, procesul anterior de revendicare şi grăniţuire.

Altfel spus, în cazul UAT Comuna Cornu, titlul de apartenenţă la domeniul privat al acesteia este însoţit, şi astfel consolidat, de efectul autorităţii de lucru judecat a chestiunii litigioase dezbătute şi tranşate în procesul anterior, în care s-a recunoscut în favoarea sa dreptul de proprietate asupra terenului şi s-a stabilit linia de hotar dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale, pe cursul râului Prahova.

Este evident faptul că autoritatea de lucru judecat nu putea fi reţinută decât în funcţiunea sa pozitivă, întrucât funcţiunea extinctivă, negativă este supusă condiţiei identităţii de elemente (părţi, obiect şi cauză). Or, în speţă, în cele două procese de revendicare imobiliară a existat identitate de părţi (cu calităţi procesuale inversate) şi parţial de obiect (pentru suprafaţa revendicată în al doilea litigiu), nu însă şi de cauză, temeiul juridic al dreptului real afirmat fiind altul (hotărârile de consiliu local).

Este locul aici a aminti că art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului. Funcţiunea lucrului judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârii judecătoreşti, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicaţia soluţiei din dispozitiv, cât şi de considerentele decizorii, care conţin o soluţie asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranşând aspecte ale litigiului care, datorită modalităţii în care sunt supuse dezbaterii, nu-şi pot găsi rezolvarea în conţinutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

Drept urmare, contrar susţinerilor recurentei, având a soluţiona conflictul dintre drepturile reale afirmate reciproc, instanţa de apel a reţinut în mod judicios preferabilitatea titlului deţinut de UAT Comuna Cornu, tocmai făcând aplicabilitatea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în procesul anterior, de revendicare şi grăniţuire, în chestiunea litigioasă tranşată cu privire la titularul dreptului de proprietate şi linia de hotar dintre părţi, în condiţiile în care titlul afirmat de recurentă (hotărârea de consiliu local privind includerea terenului în inventarul domeniului privat al Oraşului Breaza) este anterior primului proces de revendicare, în care s-a statuat definitiv că delimitarea administrativ-teritorială este marcată de cursul râului Prahova şi că terenul litigios aparţine Comunei Cornu şi nu a ieşit niciodată din raza sa administrativă.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Breaza împotriva deciziei civile nr. 1348 din 21 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.