Territorial jurisdiction of private order: prohibition of ex officio decline in restitution claim

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 4 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.250 RON reprezentând avans pentru închirierea unei case de vacanţă în localitatea Buşteni, judeţul Prahova.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1006 din data de 19 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Făurei a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Făurei, în esenţă, a făcut aplicarea art. 107 C. proc. civ., reţinând, că, în speţă, pârâta B. domiciliază în oraşul Buşteni, judeţul Prahova.

Ca atare a constatat că judecătoria competentă a soluţiona prezenta cauză este Judecătoria Sinaia, domiciliul pârâtei aflându-se în circumscripţia acestei instanţe, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 937 din data de 17 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sinaia a declinat competenta teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă dintre Judecătoria Sinaia şi Judecătoria Făurei, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În esenţă, Judecătoria Sinaia a reţinut că, în principiu, competenţa teritorială este reglementată de norme dispozitive care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă.

A arătat că, în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (3) C. proc. civ..].

A constatat că, având în vedere natura juridică şi obiectul acţiunii deduse judecăţii, acţiune în pretenţii, competenţa teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată.

Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părţilor, iar instanţa sesizată nu poate invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Ca atare, reţinând că este vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, a apreciat că nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

Prin urmare, a constatat că, atât timp cât Judecătoria Făurei este instanţa investită de reclamant cu soluţionarea cauzei, iar pârâta nu a invocat necompetenţa teritorială, aceasta a rămas competentă să judece litigiul, neavând dreptul să ridice, din oficiu, excepţia de necompetenţa teritorială relativă, cum s-a procedat în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Făurei şi Judecătoria Sinaia şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de împrejurarea că prima instanţă învestită a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, iar Judecătoria Sinaia, reţinând că în speţă competenţa teritorială este una de ordine privată, a apreciat că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nu este permisă invocarea din oficiu a acestei excepţii.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă o acţiune în pretenţii, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.250 RON reprezentând avans pentru închirierea unei case de vacanţă în localitatea Buşteni, judeţul Prahova.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Astfel, potrivit art. 130 C. proc. civ., "(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. (3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Raportat la obiectul prezentului litigiu, astfel cum a fost anterior redat, în speţă, sunt incidente, ca norme care reglementează competenţa teritorială, prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în condiţiile în care excepţia nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Făurei, ci instanţa a invocat această excepţie din oficiu, la termenul de judecată din data de 4 octombrie 2021.

Prin urmare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Judecătoria Făurei, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.