Contestation in annulment of cassation decision for alleged omission to review damages individualization ground dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 3 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 270.000 RON, contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 94 mp, ocupat fără niciun drept de pârâtă, pentru perioada 1 octombrie 2015 - 1 octombrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 943 din data de 20 februarie 2019, Judecătoria Târgu-Jiu a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 213 din data de 10 iulie 2019, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A obligat pe pârâtă să achite reclamantului suma de 256.434 RON, cu titlu de despăgubiri, şi suma de 9.169 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 1694 din data de 1 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 213 din data de 10 iulie 2019 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.

A obligat pe apelantă la plata sumei de 1.000 RON către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

4. Hotărârea pronunţată în recurs:

Prin decizia nr. 2490 din data de 18 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1694 din data de 1 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 2490 din data de 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea B. S.A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea susţinând că, prin decizia atacată, instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare nr. 3 din cererea de recurs.

Astfel, a arătat că, în cuprinsul cererii de recurs au fost formulate şase motive de casare, fiecare fiind individualizat prin atribuirea unei cifre, prin îngroşarea scrisului care descrie motivul de casare, precum şi prin dezvoltarea acestuia.

A precizat că motivul de recurs nr. 3 se află la pagina 10 a cererii de recurs şi constă în invocarea încălcării art. 1385 alin. (3) C. civ., motivul fiind dezvoltat prin intermediul celor opt paragrafe care i se succed.

Totodată, a susţinut că, în raport de distincţia motive-argumente, motivul nr. 3 din cererea de recurs are o structură compusă din două elemente: pe de o parte, există motivul de nelegalitate (reprezentat de indicarea normei materiale pe care hotărârea o încalcă), iar, pe de altă parte, există dezvoltarea acestui motiv (care constă în argumentele utilizate în vederea demonstrării nelegalităţii hotărârii).

Contestatoarea a precizat că, prin motivul de casare nr. 3, s-a invocat faptul că, în acordarea despăgubirilor, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1385 alin. (3) C. civ., potrivit cărora despăgubirile se individualizează prin raportare la pierderea suferită de cel prejudiciat şi, prin urmare, este necesar ca paguba să se producă în patrimoniul reclamantului, norma putând fi interpretată în sensul că este necesar ca bunurile victimei să fie avute în vedere în cadrul procedurii de individualizare a despăgubirilor.

A arătat că, instanţa de apel a validat raţionamentul conform căruia bunurile cărora li se aduce atingere nu se află în patrimoniul victimei, depozitul fiind bunul în raport de care se acordă despăgubirea, deşi, anterior, instanţa de apel a analizat un alt bun, reprezentat de un teren care se află în patrimoniul victimei.

Totodată, a învederat că, similar, şi în cazul despăgubirilor menite să acopere beneficiul nerealizat, instanţa de apel s-a raportat la un bun care nu se află în patrimoniul reclamantului, şi anume la o construcţie.

Contestatoarea a menţionat şi faptul că, raportat de prevederile art. 487 alin. (1), art. 485 alin. (1) şi art. 183 C. proc. civ., motivul de casare nr. 3 din cererea de recurs a fost invocat în termen legal, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

A apreciat că motivul de casare nr. 3 din cererea de recurs nu a fost analizat în nicio manieră de către instanţa de recurs prin decizia contestată şi a arătat că, potrivit art. 499 C. proc. civ. şi similar analizei realizate cu privire la celelalte motive de casare invocate, motivul de recurs nr. 3 nu este descris de instanţa de recurs, care nu realizează o cercetare a acestuia.

A susţinut că, deşi încălcarea art. 1385 alin. (3) C. civ. reprezintă motivul de casare nr. 3 din cerere, instanţa de recurs a reţinut în mod greşit că motivul de casare nr. 3 ar fi reprezentat încălcarea art. 1386 alin. (1) şi (4) C. civ.

6. Apărările formulate în cauză:

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, apreciind că nu poate fi reţinut motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs a analizând toate motivele invocate.

A susţinut că, din decizia contestată, rezultă că instanţa de recurs s-a referit la pretinsele motive de încălcare a dispoziţiilor art. 1385 şi 1386 C. civ.

Faţă de cele invocate de către partea adversă, în sensul că instanţa de recurs a reţinut în mod greşit faptul că motivul de casare nr. 3 ar fi fost reprezentat de încălcarea dispoziţiilor art. 1386 alin. (1) şi (4) C. civ., arată că art. 1385 din acelaşi act normativ instituie principiul general al reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, iar, pe de altă parte, art. 1386 C. civ. priveşte principiul reparării prejudiciilor în natură, iar, dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent, sub forma acordării unor despăgubiri.

A considerat că instanţa de recurs a analizat în mod corect, prin raportare la motivele invocate, dacă instanţa de apel a reţinut că sunt întrunite în mod cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, inclusiv sub aspectul prejudiciului.

Intimatul a mai susţinut şi că nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare neînsuşirea motivului de casare de către instanţă, dacă aceasta l-a analizat, deoarece s-ar ajunge în mod inadmisibil la transformarea contestaţiei în anulare într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva instanţei de recurs.

Totodată, a arătat că, în literatură şi în practica judiciară, s-a făcut în mod constat deosebirea între motivele de casare şi argumentele arătate în sprijinirea acestor motive, subliniindu-se că legea are în vedere numai omisiunea instanţei de recurs de a examina unul dintre motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de către parte.

La data de 31 ianuarie 2021, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se constate caracterul neîntemeiat al apărărilor formulate de intimat şi să se dispună admiterea contestaţie în anulare aşa cum a fost formulată.

A susţinut că apărarea părţii adverse, potrivit căreia analiza motivului de casare nr. 3 de către instanţa de recurs rezultă din faptul că aceasta s-a referit la motivele pretinse de încălcare a dispoziţiilor art. 1385 şi art. 1386 C. civ., nu poate fi considerată întemeiată.

Contestatoarea a invocat faptul că potrivit art. 488 raportat la art. 499 C. proc. civ., cercetarea unui motiv de recurs presupune ca argumentele privind încălcarea normei juridice să fie expuse de instanţa de recurs şi analizate de aceasta, analiză materializată în arătarea motivelor pentru care s-a admis ori s-a respins; însă, în prezenta cauză, referirea la art. 1385 C. civ. este cuprinsă în cercetarea motivului de recurs nr. 2, instanţa găsind necesară această referire pentru a justifica netemeinicia motivului de casare nr. 2, fără să fie analizată nelegalitatea care a format obiectul motivului de casare nr. 3.

De asemenea, a apreciat că susţinerile intimatului prin care acesta reia unul dintre argumentele contestaţiei în anulare, ulterior, reproducând parţial art. 1385 şi art. 1386 C. civ. nu pot fi circumscrise unei veritabile apărări în condiţiile în care art. 205 alin. (2) lit. c) raportat la art. 508 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, contestatoarea a susţinut că întâmpinarea părţii adverse cuprinde şi apărări străine de judecata contestaţiei în anulare, intimatul referindu-se la întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi la situaţia în care motivul de casare este respins ulterior analizei acestuia.

A mai arătat şi că intimatul a făcut doar trimitere la distincţia dintre motive şi argumente fără, însă, să demonstreze în vreo manieră că demersul contestatoarei vizează doar absenţa cercetării unui argument.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii contestatoarea B. S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2490 din data de 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, invocând, ca temei de drept al contestaţiei, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ., şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.

În speţă, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a omis să analizeze motivul al treilea de recurs, referitor la încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1385 alin. (3) C. civ.

Din cuprinsul cererii de recurs, rezultă că, prin cel de-al treilea motiv invocat, recurenta-pârâtă (contestatoarea din prezenta cauză) a susţinut că despăgubirile la care a fost obligată nu îndeplinesc condiţiile prevăzute art. 1385 alin. (3) C. civ., în opinia sa, fiind încălcate aceste prevederi de către instanţa de apel. Totodată, a apreciat că legalitatea aplicări art. 1385 alin. (3) C. civ. presupune verificarea împrejurării dacă pierderea efectivă şi câştigul nerealizat se circumscriu sumei de 256.434 RON.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a analizat motivele de recurs circumscrise limitelor judecăţii stabilite pentru recursul contestatoarei, inclusiv în ceea ce priveşte pretinsa încălcarea a dispoziţiilor art. 1385 alin. (3) C. civ.

Astfel, a analizat criticile contestatoarei, formulate prin cererea de recurs, cu privire la întinderea reparaţiei, respectiv la stabilirea despăgubirilor acordate de instanţă reclamantului, reţinând că prin acestea se invocă aplicarea greşită a art. 566 alin. (2) şi art. 1385 C. civ. şi ajungând la concluzia că, în realitate, susţinerile părţii se circumscriu unor aspecte ce vizează netemeinicia hotărârii şi nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nemulţumirea acesteia priveşte cuantumul despăgubirilor determinat pe baza probelor invocate, iar nu faptul că instanţa de apel ar fi făcut o aplicarea sau interpretare eronată a dispoziţiilor legale arătate.

Ca atare, raportat la aceste critici ale contestatoarei, instanţa de recurs a reţinut că, urmare a determinării corecte a situaţiei de fapt, instanţa de apel a concluzionat corect că şi reclamantul ar fi putut închiria această suprafaţă de teren în acelaşi scop, şi obţine aceleaşi fructe. Prin urmare, a apreciat că recurenta-pârâtă B. S.A. trebuie să fie obligată la restituirea nu doar a cuantumului chiriei pe care a perceput-o de la societatea căreia i-a închiriat depozitul, ci şi la beneficiul nerealizat de către reclamant în considerarea destinaţiei imobilului.

Faptul că instanţa de recurs a ales să analizeze împreună criticile aduse cu privire la încălcarea ar. 566 alin. (2) şi art. 1385 alin. (3) C. civ. nu echivalează cu omisiunea de a cerceta un motiv de recurs [în speţă, încălcarea art. 1385 alin. (3) C. civ..], modul în care a înţeles să sistematizeze motivele de recurs în cuprinsul considerentelor deciziei şi să răspundă acestora neputând atrage incidenţa art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Aceasta, întrucât este vorba despre o chestiune ce ţine de tehnica de redactare a deciziei, instanţa nefiind ţinută a cerceta criticile formulate de către parte în ordinea şi în structura în care acestea se regăsesc în cererea de recurs.

Nici susţinerile potrivit cărora instanţa a arătat în mod greşit că al treilea motiv de recurs se referă la încălcarea art. 1386 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. nu pot duce la concluzia caracterului fondat al contestaţiei în anulare, având în vedere că omisiunea cercetării unuia dintre motivele de recurs nu are în vedere numerotarea criticilor din cuprinsul cererii de recurs, ci chiar motivul de recurs astfel cum acesta a fost redat de către parte.

Or, în speţă, astfel cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs a analizat motivul prin care partea a susţinut încălcarea de către curtea de apel a prevederilor art. 1385 alin. (3) C. civ. în cadrul cercetării criticilor privind întinderea reparaţiei, împreună cu pretinsa nesocotire a art. 566 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În condiţiile în care instanţa reţine aceleaşi argumente pentru adoptarea unei concluzii cu privire la două sau mai multe motive de recurs sau dacă acestea privesc acelaşi aspect ce trebuie lămurit, nimic nu o împiedică să procedeze la o analiză comună a acestora.

Or, în speţă, concluzia instanţei de apel a fost aceea că atât motivul de recurs prin care s-a susţinut încălcarea art. 566 alin. (2) C. civ., cât şi cel privind nesocotirea art. 1385 C. civ. nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează netemeinicia hotărârii recurate.

Totodată, prin cercetarea motivelor de recurs trebuie înţeleasă analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de către parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat.

În plus, în contextul în care instanţa a constatat că aspectele invocate de către parte în susţinerea motivului de recurs privitor la întinderea reparaţiei, respectiv la încălcarea art. 1385 C. civ., nu reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii atacate, ci motive de netemeinicie, nu se mai impunea analiza argumentelor aduse în cuprinsul acestuia, având în vedere prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Or, raportat la cele anterior prezentate, susţinerile contestatoarei reflectă, în realitate, nemulţumirea acesteia faţă de modul în care instanţa a motivat soluţia dată motivului de recurs pretins a fi fost omis în cadrul analizei realizate de către aceasta.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv şi irevocabil, nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, calea extraordinară de atac a contestaţie în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. S.A. împotriva deciziei nr. 2490 din data de 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. S.A. împotriva deciziei nr. 2490 din data de 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.