Civil liability of former public officials: inadmissibility due to failure to issue imputation order within 30 days of civil judgment.

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017, reclamanţii UAT - Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti şi Primarul Sectorului 2 al municipiului Bucureşti au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 998.585 RON pentru repararea prejudiciului produs reclamantei prin faptele acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 1279 din 31.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanţii UAT - Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti şi Primarul Sectorului 2 Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C..

Prin decizia nr. 1758/A din 18 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins apelul declarat de către apelantele-reclamante UAT- Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti şi Primarul Sectorului 2 împotriva sentinţei civile nr. 1279/31.05.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Au fost obligaţi apelanţii la plata sumelor de 3.000 RON către intimatul A. şi de 4.200 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 1758/A din 18 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii UAT - Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti şi Primarul Sectorului 2.

În motivarea recursului s-au arătat, în esenţă, următoarele:

- soluţia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material;

- curtea de apel nu a cercetat modul în care instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt, stabilind în mod greşit că intimaţii-pârâţi aveau calitatea de funcţionari publici în cadrul instituţiei reclamante la data pronunţării deciziei civile nr. 8401/13.11.2014 de către Curtea de Apel Bucureşti, precum şi pe perioada termenului de 30 de zile de la constatarea pagubei, perioadă în interiorul căreia trebuia să emită dispoziţie/ordin de imputare; Or, data constării pagubei şi a persoanelor răspunzătoare este pentru acestea data Raportului final - 09.11.2017, şi nu data pronunţării deciziei civile nr. 8401/13.11.2014;

- la data Raportului final, 09.11.2017, întocmit de către Comisia de cercetare administrativă, reclamantele au cunoscut persoanele care se fac responsabile de cauzarea prejudiciului, dată la care nu a mai fost posibilă emiterea unui ordin sau decizie de imputare, pârâţii nemaiavând calitatea de angajaţi ai instituţiei;

- în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 84 şi 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, acţiunea fiind corect formulată în temeiul art. 1381 C. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 11 mai 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin motivele de recurs încadrate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greşita reţinere în cauză a incidenţei Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

De fapt, în realitate, recurenţii se rezumă la a critica stabilirea datei cunoaşterii pagubei de către instanţa de apel, anume 13.11.2014, când s-a pronunţat decizia civilă nr. 8401 de către Curtea de Apel Bucureşti.

În opinia recurenţilor, data constării pagubei şi a persoanelor răspunzătoare este pentru acestea data Raportului final - 09.11.2017, şi nu data pronunţării deciziei civile nr. 8401/13.11.2014 de către Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte notează că prin acţiunea întroductivă de instanţă, reclamantele autorităţi publice au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 998.585 RON RON, considerând că acesta reprezintă prejudiciul cauzat reclamantelor prin faptele pârâţilor, care au determinat întârzierea efectuării plăţilor către creditoarea S.C. D. menţionat reclamantele că suma de 998.585 RON RON a rezultat în urma efectuării unui raport de expertiză în faza de executare silită a penalităţilor stabilite prin decizia civilă nr. 8401/13.11.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Reclamanţii au susţinut că motivul pentru care s-a ajuns la stabilirea obligaţiei de plată din decizia sus amintită este consecinţa directă a faptei ilicite a pârâţilor, care, în calitatea lor de funcţionari publici au determinat producerea acestui prejudiciu în patrimoniul lor.

Tot reclamanţii au susţinut că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, pârâţii nu mai aveau calitatea de funcţionari publici în cadrul lor, astfel că nu se mai poate vorbi despre procedura specială instituită de Legea 188/1999, împrejurare faţă de care şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1381 C. civ.

Aşadar, în cauză se reclamă un prejudiciu produs de către pârâţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei sectorului 2 Bucureşti. Or, o astfel de pretenţie determină analiza din perspectiva Legii nr. 188/1999, privind Statutul Funcţionarilor publici, prin care s-a reglementat cadrul juridic, condiţiile şi procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăţie instituţiilor sau autorităţilor publice în care îşi desfăşoară activitatea.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, prevăd că repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Din interpretarea prevederilor legale sus redate rezultă că legiuitorul a reglementat în mod expres atât cazurile de antrenare a răspunderii civile a funcţionarului public, cât şi modalităţile concrete de reparare a prejudiciului în astfel de ipoteze.

Analizând datele dosarului în ordine cronologică, Înalta Curte constată că reclamanţii au cunoscut prejudiciul reclamat de la data pronunţării deciziei civile nr. 8401/13.11.2014 de către Curtea de Apel Bucureşti, data de la care aceştia aveau la dispoziţie 30 de zile pentru emiterea de ordine/dispoziţii de imputare pe numele pârâţilor.

Or, în interiorul celor 30 de zile reclamanţii nici măcar nu au început procedura de cercetare administrativă, aceasta fiind demarată doar ca urmare a deciziei Curţii de Conturi din 18.11.2016 în urma controlului efectuat, constatând, abia în anul 2017, prin raportul nr. x/09.11.2017, că prejudiciul ar fi fost produs din culpa pârâţilor.

În atare situaţie, contrar susţinerilor recurenţilor, nu poate fi reţinută ca dată a cunoaşterii pagubei data finalizării raportului de control, ci, aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de apel, data cunoaşterii pagubei produsă instituţiei este data pronunţării deciziei civile nr. 8401/13.11.2014 de către Curtea de Apel Bucureşti.

Întrucât termenul de 30 de zile în cadrul căruia trebuie emis, conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ordinul sau dispoziţia de imputare curge de la constatarea pagubei, este nefondată susţinerea recurenţilor referitoare la eventuala dată a cunoaşterii persoanelor răspunzătoare ulterior pronunţării deciziei civile nr. 8401/13.11.2014, anume ulterior emiterii deciziei Curţii de Conturi din 18.11.2016, prin raportul nr. x/09.11.2017.

Nemulţumirile reclamantelor legate de evaluarea situaţiei de fapt în cauză prin decizia atacată sunt aspecte care vizează temeinicia hotărârii iar nu nelegalitatea acesteia, şi nu pot face obiectul recursului conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îi va obliga pe reclamanţii Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Unitatea Administrativ Teritorială - Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Unitatea Administrativ Teritorială - Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti împotriva deciziei nr. 1758 A din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe reclamanţii Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Unitatea Administrativ Teritorială - Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.