Scope of cassation review: rejection of evidence re-weighing in RCA insurance damages and late-payment penalty disputes

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 14.09.2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanţei să dispună următoarele:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 234.126,37 RON către reclamantul A., din care 4.126,37 RON cu titlu de daune materiale şi 230.000 RON cu titlu de daune morale, despăgubiri cuvenite în urma accidentului rutier din data de 12 iulie 2015;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 52.257,73 RON către reclamanta B., din care 2.257,73 RON cu titlu de daune materiale şi 50.000 RON cu titlu de daune morale, despăgubiri cuvenite în urma accidentului rutier din data de 12 iulie 2015;

- obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanţilor A. şi B. a penalităţilor legale în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la scadenţa din 11 august 2017 şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 363 din 6 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi intervenientul forţat D. având ca obiect acţiune în daune delictuale, în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 555 din 15 noiembrie 2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. şi a obligat pârâta C. S.A. la plata sumei de 63.975,71 RON către reclamantul A., din care 3.975,71 RON cu titlu de daune materiale si 60.000 RON cu titlu de daune morale, despăgubiri cuvenite în urma accidentului rutier din data de 12 iulie 2015 şi la plata sumei de 12.367,56 RON către reclamanta B., din care 367,56 RON cu titlu de daune materiale si 12.000 RON cu titlu de daune morale, despăgubiri cuvenite în urma accidentului rutier din data de 12 iulie 2015.

A respins în rest pretenţiile reclamanţilor.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale reprezentate de onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B..

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 83/A din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 555/15.11.2019 a Tribunalului Cluj.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii A. şi B. au formulat următoarele critici:

-hotărârea pronunţată în apel nu este motivată, decizia atacată cuprinzând doar o relatare succintă a evenimentelor care au dus la formularea cererii de chemare în judecată; instanţa nu a ţinut cont de probele aduse, nu a analizat motivele care au constituit temeiul cererii de chemare în judecată şi nu a stăruit asupra argumentelor pe care aceştia le-au adus în vederea majorării cuantumului daunelor morale, evitând să analizeze situaţia în conformitate cu practica judiciară actuală, iar o despăgubire justă şi echitabilă nu a fost stabilită;

- în ceea ce priveşte sumele de bani acordate cu titlu de daune morale, este lesne de observat că acestea sunt exact sumele oferite de asigurător în faza premergătoare procesului, sume stabilite unilateral de acesta, fără a avea vreun fundament probator, altul decât actele medicale; or, în proces au fost dovedite şi urmările pe care leziunile suferite le-au avut şi le au în continuare asupra vieţii acestora;

-hotărârea pronunţată a fost data cu încălcarea dispoziţiilor art. 2223 alin. (1) C. civ., art. 49, 50 şi urm. din Legea nr. 136/1995, coroborate cu cele ale Normei ASF nr. 23/2014, având în vedere cuantumul redus al daunelor morale acordate în raport cu criteriile de stabilire a acestora şi în raport cu urmările produse de accidental rutier asupra acestora;

-nu s-a realizat o actualizare a sumei medii pe zi de îngrijire medicală la nivelul anului 2019;

-instanţa a încălcat şi aplicat greşit legea, reţinând în mod greşit poziţia instanţei de fond în sensul că asigurătorul şi-ar fi îndeplinit în termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 obligaţiile stabilite în sarcina sa, astfel încât în speţă ar fi aplicabile prevederile art. 38 din Normă referitoare la penalizarea de 0,2%;

-în conformitate cu art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător;

- termenele legale sunt maximal stabilite, astfel încât oricând în acest interval, asigurătorul trebuia cât mai grabnic să soluţioneze cererile; la 20.07.2017, C. a cerut clarificări în legătură cu câteva bonuri de taxi şi de achiziţie medicamente, fără a pune în discuţie aspecte legate de persoana vinovată de accident sau de legătura de cauzalitate, îndeplinindu-şi, astfel, în mod defectuos obligaţiile;

-C. nu a respectat nici termenul de 3 luni prevăzut de lege, daunele fiind avizate de aceştia la 04.07.2017, oferta asigurătorului fiind din 15.11.2017 (termenul de 3 luni împlinindu-se la 04.10.2017); în lipsa dovezii plăţii cel puţin a daunelor ofertate, intimata trebuia obligată la plata penalităţilor de întârziere de la 11.08.2017 sau cel puţin de la 26.11.2017;

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru.

Prin raportul întocmit la data de 11 martie 2021 asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că recursul este declarat în termenul legal, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte timbrajul, raportorul a constatat că reclamantul A. a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, în cuantum de 2.365 RON, iar reclamanta B. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1041,5 RON, deşi a fost citată în acest sens.

Prin încheierea din 11 mai 2021, completul de filtru a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă; a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă; a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta B. acesta va fi anulat, ca netimbrat, ca urmare a admiterii, prin încheierea din 11 mai 2021, pronunţată în procedura filtrului, a excepţiei de netimbrare, pentru argumentele prezentate în cuprinsul acelei încheieri, ce ţin de nerespectarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre.

După cum s-a arătat şi în cuprinsul încheierii menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Totodată, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, cu nulitatea.

În speţă, prin actul de procedură (adresa din data de 21 septembrie 2020, aflată la dosarul de recurs) comunicat la data de 28 septembrie 2020 (potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurentei-reclamante să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1041,5 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii.

Faţă de împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă, în raport de prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a anulat recursul promovat de către aceasta, ca netimbrat.

Referitor la recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susţine că hotărârea atacată nu este motivată, decizia cuprinzând doar o relatare succintă a evenimentelor care au dus la formularea cererii de chemare în judecată, fără a se ţine cont de probele aduse şi fără a fi analizate motivele care au constituit temeiul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că este nefondat.

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor reclamantului A., că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, astfel că nu se poate reţine o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Astfel, examinând critica ce a vizat, în esenţă, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă de fond, Curtea a arătat, în considerentele deciziei, după prezentarea situaţiei de fapt, necontestată, că nu se impune majorarea cuantumului despăgubirilor, acordarea sumei de suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale reclamantului şi suma de 12.000 RON cu titlu de daune morale reclamantei având un caracter rezonabil, sumele fiind suficiente în măsura posibilă a aprecierii şi aproximării, iar acest cuantum se poate aprecia că ar duce la repararea prejudiciului moral.

Curtea de apel a mai reţinut că prima instanţă de fond, atunci când a stabilit cuantumul sumei cu titlu de daune morale, a luat în considerare toate circumstanţele cauzei ce rezultă din starea de fapt, inclusiv cele indicate de apelanţi.

Analizând hotărârea primei instanţe de fond atacată, instanţa de apel a considerat că prima instanţă a prezentat raţionamentul său atunci când a stabilit existenţa prejudiciului moral şi cuantumul daunelor morale pentru repararea acestuia, având în vedere criteriile expuse de către apelanţi.

De asemenea, a reţinut că nu s-a indicat modul în care ar trebui reapreciate aceste criterii pentru a schimba cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale.

A apreciat că prima instanţă de fond a avut în vedere toate circumstanţele cauzei care rezultă din starea de fapt şi din probatoriul administrat şi că nu se impune majorarea sumelor acordate, acestea având un caracter echitabil şi rezonabil.

Instanţa de apel a răspuns în cuprinsul considerentelor şi cu privire la critica vizând faptul că prima instanţă de fond nu ar fi ţinut cont de practica judiciară în domeniu, reţinând că aceasta are un rol orientativ, iar situaţia fiecărui reclamant este una particulară şi trebuie analizată ca atare, despăgubirile fiind corect stabilite raportat la data pronunţării sentinţei, iar nu doar ţinând cont de data accidentului, a jurisprudenţei sau a anului la care se raportează venitul realizat sau a salariului mediu net pe economie.

Faptul că sumele acordate de către instanţă pot fi aceleaşi cu cele din oferta asiguratorului poate semnifica că oferta a fost rezonabilă, dar nu poate fi un argument în sensul măririi sumelor acordate cu titlu de despăgubiri de către instanţă.

Curtea de apel a reţinut, de asemenea că în apel reclamanţii au reiterat pretenţiile lor şi cu privire la daunele materiale însă nu au făcut dovada că li se cuvin alte sume decât cele acordate de către instanţa de fond.

Aşadar, cum instanţa de apel a arătat concret argumentele pentru care a ajuns la soluţia adoptată, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte notează următoarele:

Recurentul a arătat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea prevederilor art. 2223 alin. (1) C. civ., art. 49, 50 şi urm. din Legea nr. 136/1995, coroborate cu cele ale Normei ASF nr. 23/2014, în temeiul cărora se susţine cuantumul redus al daunelor morale acordate în raport cu criteriile de stabilire a acestora şi în raport cu urmările produse de accidentul rutier asupra acestuia.

A subliniat recurentul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit legea, reţinând în mod greşit poziţia instanţei de fond în sensul că asigurătorul şi-ar fi îndeplinit în termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 obligaţiile stabilite în sarcina sa, astfel încât în speţă ar fi aplicabile prevederile art. 38 din Normă referitoare la penalizarea de 0,2%.

Examinând decizia atacată se observă că instanţa de apel, atunci când a menţinut cuantumul despăgubirilor acordate recurentului de către instanţa de fond s-a raportat la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, criteriile obiective de determinare a daunelor morale, apreciind asupra consecinţelor negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 2223 alin. (1) C. civ., art. 49, 50 şi urm. Din Legea nr. 136/1995, coroborate cu cele ale Normei ASF nr. 23/2014, raportat la particularităţile cauzei, ce nu se impune a fi reluate, întrucât au fost arătate cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că, în realitate, criticile recurentului urmăresc reaprecierea probatoriului şi reevaluarea situaţiei de fapt, ceea ce intră în mod evident în sfera controlului de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Or, în recurs nu se poate interveni cu privire la reaprecierea cuantumului prejudiciului prin prisma situaţiei de fapt pretins a fi fost incorect reţinută de instanţele de fond, acesta fiind un aspect de netemeinicie a soluţiei pronunţate şi nu de nelegalitate.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata de penalităţi, Curtea de apel a reţinut că reclamanţii au formulat o cerere de despăgubiri la data de 04.07.2017, accidentul de circulaţie având loc în data de 12.07.2015.

La data de 23.12.2015 s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală în ce-l priveşte pe reclamantul A..

La data de 20.07.2017 pârâta C. S.A. a cerut reclamanţilor clarificări legate de câteva bonuri de taxi şi de achiziţie medicamente, la care reclamanţii au răspuns în data de 31.07.2017

La data de 03.11.2017 Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj a răspuns solicitării pârâtei C. S.A. din data de 20.09.2017 privind informaţii din dosarul de urmărire penală.

La data de 15.11.2017 pârâta C. S.A. a făcut reclamanţilor o ofertă de despăgubiri .

Potrivit dispoziţiilor art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, pârâta datorează penalităţi de întârziere doar dacă nu răspunde sau nu răspunde motivat, ceea ce nu este cazul în speţă.

Faţă de cuantumul acordat de instanţa de fond, instanţa de apel a constatat că oferta făcută de pârâtă este una motivată, în sensul dispoziţiilor art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, astfel că nu se poate reţine nici îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor legale.

A mai arătat instanţa de apel că potrivit art. 37 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014 "Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termenul prevăzut la alin. (1), în condiţiile în care acesta nu face obiectul unor cercetări efectuate de către autorităţile publice competente, aflate în curs de desfăşurare."

Cum însă accidentul face obiectul unor cercetări efectuate de către autorităţile publice competente, aflate în curs de desfăşurare, rezultă că informaţiile de care avea nevoie asiguratorul trebuia să le solicite autorităţilor publice competente, şi abia apoi putea să formuleze o ofertă de despăgubire, aşa cum a fost cazul în speţă.

Ca atare, în mod judicios instanţa de apel a reţinut că acordarea penalităţilor de întârziere nu este condiţionată de plata efectivă a sumelor din ofertă ci de faptul dacă asiguratorul nu răspunde sau nu răspunde motivat ori dacă nu efectuează o investigaţie în condiţiile în care accidentul nu face obiectul unor cercetări efectuate de către autorităţile publice competente, aflate în curs de desfăşurare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.