Failure to invoke statutory cassation grounds in appeal against civil damages for wrongful conviction results in nullity of the extraordinary remedy

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, B. şi C. la plata despăgubirilor evaluate la 10.000.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului creat acestuia prin nerespectarea dreprului reglementat de art. 6 din C.E.D.O. ce a condus la condamnarea sa pe nedrept, precum şi pentru nerespectarea art. 8 alin. (2) din aceeaşi Convenţie, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2242 din 18 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate în contradictoriu cu pârâta B.; a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca inadmisibilă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, ca neîntemeiată; a respins în rest cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi C., ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1086A din 28 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2242 din 18 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1086A din 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul A..

Totodată, prin cererea de recurs, reclamantul a arătat ca înţelege să atace şi următoarele hotărâri: sentinţa penală nr. 709 din 26 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2015; decizia penală nr. 430 A din 10 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2015; sentinţa civilă nr. 8498 din 26 iulie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2017; încheierea din camera de consiliu din data de 11 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2017.

De asemenea, a arătat că înţelege să atace comunicarea sentinţei civile nr. 2242 din 18 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, precum şi cea a deciziei civile nr. 1086A din 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 04 februarie 2021, sub nr. x/2018, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, schimbarea/modificarea, în tot, a hotărârilor menţionate în cererea de recurs.

Într-o expunere amplă a istoricului litigiului dedus judecăţii, a susţinut că judecătorii nu au judecat corect cauza, astfel că nu a avut parte de un proces echitabil, fiind trimis în judecată pentru executarea unui mandat de 4 ani.

A mai arătat că s-a adresat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat decăderea fostei concubine din drepturile părinteşti şi obligarea la plata pensiei de întreţinere pentru cei trei copii minori, iar prin sentinţa civilă nr. 8498 din 26 iulie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, soluţionarea cererii a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Această ultimă instanţă i-a anulat cererea de chemare în judecată, în baza art. 200 alin. (3) pentru neîndeplinirea obligaţiilor, deşi nu i s-au comunicat actele de procedură şi nici nu a fost chemat în instanţă, împrejurări care evidenţiază abuzul în serviciu/neglijenţa în serviciu şi favorizarea infractorilor.

A precizat că încheierea din 11 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost comunicată la adresa din Bucureşti, str. x, deşi în cuprinsul acestei încheieri s-a reţinut că este încarcerat, fapt ce denotă acelaşi abuz în serviciu/neglijenţă în serviciu şi favorizarea infractorilor, precum şi ascunderea adevărului prin fabricarea dosarului nr. x/2015 ce a produs o traumă în viaţa recurentului-reclamant şi a celor trei copii minori.

A susţinut că a atacat cu apel sentinţa civilă nr. 2242 din 18 octombrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, tocmai pentru considerentul că această hotărâre nu menţionează probele depuse în dosarul nr. x/2018 cu referire la trauma creată de dosarul penal şi existenţa unui raport de cauzalitate între Statul Român, B. şi C..

Nici comunicarea deciziei civile nr. 1086 din 28 septembrie 2020, în opinia recurentului-reclamant, nu este legală şi temeinică, deoarece nu corespunde cererii de chemare în judecată şi încalcă art. 3 din C.E.D.O. atâta timp cât nu s-a ţinut cont de adeverinţele A.N.A.F. din care rezultă că nu are venituri lunare sau anuale, respectiv nu deţine proprietăţi, terenuri sau alte bunuri, iar prin plata taxei judiciare de timbru în valoarea de 9.600 RON, celor trei copii minori cu dizabilităţi le-a fost îngrădit dreptul de a beneficia de indemnizaţie de stat în sumă de 1.000 RON, pe lunile noiembrie- decembrie 2020 şi pe lunile ianuarie- februarie 2021.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357-1371 C. civ., art. 16, art. 20-24, art. 26-28, art. 30-31, art. 34, art. 44, art., 48-52 din Constituţia României, art. 1-3, art. 5-6, art. 8, art. 14, art. 17, art. 19, art. 45, art. 53 din C.E.D.O.

5. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-au reţinut următoarele: recursul este formulat şi motivat în termen legal, cererea de recurs îndeplineşte conditiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulitatii, iar părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate; referitor la obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, s-a avut în vedere că prin încheierea de şedinta din data de 28 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurentul-reclamant, a redus taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acestuia la 10.000 RON şi a dispus eşalonarea plăţii acesteia în 48 rate a câte 208,33 RON lunar, începând cu 15 iulie 2021.

În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentul-reclamant, raportorul a apreciat că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, aspect de natură a atrage nulitatea recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, s-a constatat că în cauză, nu a fost exprimat de către părţi acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, iar prin punctul de vedere la raport, recurentul-reclamant a arătat că este de acord cu admiterea în principiu a recursului şi admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 09 noiembrie 2021, completul filtru a stabilit termen la data de 18 ianuarie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursului.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, este necesar a se menţiona că, în lumina exigenţelor instituite de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia analiza ce urmează a se realiza constituie efectuarea controlului judiciar asupra judecăţii realizate de instanţa de apel prin decizia recurată, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., pe baza criticilor formulate de titularul căii de atac prin cererea de recurs.

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel prin raportare la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de casare strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte constată că prin demersul judiciar iniţiat, recurentul-reclamant nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nici nu a expus critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată şi să permită încadrarea într-unul dintre motivele de casare prevăzute de norma imperativă invocată.

Astfel fiind, simplele susţineri a recurentului-reclamant în sensul că judecătorii nu au judecat corect cauza şi, prin aceasta, nu a avut parte de un proces echitabil, în contextul reluării aspectelor ce ţin de istoricul litigiului şi nelegala comunicare a încheierii din 11 octombrie 2017, pronunţate în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa favorizării infractorilor, precum şi ascunderea adevărului prin fabricarea dosarului nr. x/2015, fapte ce au produs o traumă în viaţa sa şi a celor trei copii minori ai săi, nu se circumscriu noţiunii de critici de nelegalitate a actului procedural atacat, care să permită instanţei de recurs exercitarea controlului judiciar, atât timp cât nu au fost expuse argumentele ce au condus către această concluzie care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat adoptarea soluţiei de respingere a apelului declarat de aceeaşi parte.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate de recurent instanţei de apel şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

Nici criticile în ceea ce priveşte atacarea cu apel a sentinţei civile nr. 2242 din 18 octombrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, pe considerentul că această hotărâre nu menţionează probele depuse în dosarul nr. x/2018 cu referire la trauma creată de dosarul penal, nu relevă motive de nelegalitate a deciziei atacate ce pot fi deduse judecăţii în recurs câtă vreme modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriului reprezintă o chestiune de fapt ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

În acest context, se impune a fi menţionat că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, adică a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă instanţei de recurs o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

În aceleaşi coordonate se încadrează şi pretinsele nereguli legate de comunicarea deciziei recurate din perspectiva conţinutului cererii de chemare în judecată şi a dispoziţiilor art. 3 din C.E.D.O. în condiţiile în care partea se rezumă a prezenta elemente care circumstanţiază situaţia de fapt şi probele administrate şi apreciate în cauză în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, aspectele învederate fiind străine de considerentele deciziei recurate.

Drept urmare, în absenţa unor expuneri care să reflecte raţionamentul eronat al instanţei de apel, sub aspectul indicării normelor de drept material pretins a fi încălcate ori fără argumente clare prin care să se arate maniera pretins eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanţa de recurs nu poate decela care anume sunt aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate ce pot fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aşa încât sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1086A din 28 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1086A din 28 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.