Inadmissibility of civil cassation for failure to articulate substantive illegality rather than factual reargument

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 22 aprilie 2019, reclamanta A., B.., în contradictoriu cu pârâta C. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- obligarea pârâtei la plata: sumei de 83.618,55 RON (inclusiv T.V.A. aferent), sumă reprezentând remuneraţie restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate în perioada 1 octombrie 2018 - 31 decembrie 2018; sumei de 10.606,75 RON reprezentând penalităţi de întârziere datorate de pârâtă până la data de 17 aprilie 2019, pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor menţionate la capătul anterior al cererii de chemare în judecată; penalităţilor de 0,1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plăţii remuneraţiilor începând cu data de 18 aprilie 2019 şi până la data plăţii efective a acestor remuneraţii;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, onorariu avocat, onorariu expert etc.).

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 632 din data de 23 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere formulat de reclamanta A., B.., în contradictoriu cu pârâta C., privind plata renumeraţiilor şi a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei renumeraţii şi până la data plăţii acestora.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 907A din data de 9 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 632 din data de 23 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., B.., ca nefondat.

I.4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 907A din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în termen legal, a declarat recurs pârâta C..

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea ca neîntemeiate a pretenţiilor intimatei-reclamante privind plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi.

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că nu este incident cazul fortuit/culpa terţului (Primăria Municipiului Bucureşti).

Cu referire la prevederile art. 1371 alin. (1) C. civ., recurenta-pârâtă a arătat că este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi sub directa coordonare a Primăriei Municipiului Bucureşti, efectele negative asupra bugetului autorităţii locale în anul 2019 fiind resimţite în planul posibilităţii acoperirii necesarului de cheltuieli aferente tuturor angajamentelor legale aflate în plată din subvenţia lunară alocată, situaţie ce a generat întârzieri în cascadă la plata acestora.

În opinia recurentei-pârâte, în cauză, nu poate fi reţinută vreo culpă în sarcina sa în ceea ce priveşte plata cu întârziere a celor trei facturi fiscale emise de către intimata-reclamantă, această situaţie fiind generată de insuficienta alocare a resurselor bugetare aprobate pentru exerciţiul financiar 2019 de către ordonatorul principal de credite.

Prin urmare, a solicitat să se constate că, în speţă, suntem în prezenţa unui caz fortuit, inclusiv a unei cauze de exonerare, şi anume fapta terţului, statuată de art. 1371 alin. (2) C. civ.

Recurenta-pârâtă a subliniat că răspunderea sa civilă este exclusă, întrucât cauza exclusivă a producerii prejudiciului în patrimoniul intimatei-reclamante se datorează atât cazului fortuit, cât şi faptei terţului - Primăria Municipiului Bucureşti; înlăturarea răspunderii sale este determinată de absenţa în totalitate a raportului de cauzalitate dintre fapta sa şi prejudiciul suferit de intimata-reclamantă.

Totodată, a apreciat că este nelegală soluţia procesuală recomandată de către instanţa de apel, şi anume aceea de a chema în garanţie ordonatorul principal de credite, în temeiul art. 72-74 C. proc. civ., pentru neaprobarea la timp a bugetului instituţiilor culturale subordonate. Aceasta, întrucât nu a contestat întârzierea aprobării bugetului per se, ci diminuările/tăierile bugetare aplicate tuturor instituţiilor subordonate Primăriei Municipiului Bucureşti, faţă de bugetele iniţial aprobate.

I.5. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 octombrie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu completului nr. 2, astfel cum rezultă din fişa ECRIS aflată la dosar.

Prin rezoluţia din data de 18 octombrie 2021, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 26 octombrie 2021, potrivit menţiunii din cuprinsul procesului-verbal de înmânare, aflat la dosar, iar aceasta nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluţia din data de 2 decembrie 2021, a fost fixat termen de judecată la data de 1 februarie 2022, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare în raport de cele invocate la acea dată, astfel cum au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-pârâtă a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, această invocare este una formală, în condiţiile în care partea, pe de o parte, a reluat susţineri din cuprinsul cererii de apel, care au fost deja analizate în faza procesuală anterioară, iar, pe de altă parte criticile sale vizează împrejurări de fapt.

Astfel, criticile recurentei-pârâte prin care aceasta a susţinut prezenţa unui caz fortuit şi a unei cauze de exonerare a răspunderii nu sunt de natură a putea fi convertite în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege, în condiţiile în care, deşi acestea par a susţine o greşită aplicare a legii, respectiv a 1371 alin. (2) C. civ. şi a celor care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale, recurenta-pârâtă nu a indicat în mod concret care este eroarea de judecată a curţii de apel din această perspectivă şi în ce mod prevederile indicate au fost aplicate sau interpretate greşit de către instanţa de apel.

Pe de altă parte, aceste critici reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs recurenta-pârâtă trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.

În plus, aspectele susţinute de către recurenta-pârâtă vizează împrejurări de fapt, ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, partea repunând în discuţie încadrarea unor atare circumstanţe în ipoteza unei exonerări de răspundere civilă.

Or, în cadrul controlul judiciar pe care îl exercită, instanţa de recurs este limitată la situaţia de fapt aşa cum a fost ea stabilită de instanţele de fond, fără a o putea schimba.

Nici criticile recurentei-pârâte privind cele reţinute de către curtea de apel în sensul posibilităţii de a chema în garanţie ordonatorul principal de credite nu pot fi circumscrise vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, şi sub acest aspect, partea s-a mărginit doar a-şi exprima nemulţumirea cu privire la aceste constatări ale curţii de apel, fără a indica în mod clar de ce acestea ar determina concluzia caracterului nelegal al hotărârii recurate.

O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel şi nu critici de netemeinicie a acesteia, astfel cum sunt cele aduse în discuţie de către recurenta-pârâtă.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, cum susţinerile formulate de recurenta-pârâtă nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 907A din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.