Inadmissibility of cassation appeal against property compensation decisions rendered final after sole appeal under Law 165/2013

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 28 decembrie 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând: admiterea contestaţiei, anularea deciziei de invalidare nr. 2312 din 19 noiembrie 2018, obligarea pârâtei la validarea măsurii acordării de despăgubiri şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de compensare prin puncte, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1906 din 9 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.), a anulat decizia de invalidare nr. 2312 din 19 noiembrie 2018 şi, pe cale de consecinţă, a obligat pe pârâtă la emiterea unei noi decizii privind validarea şi stabilirea despăgubirilor în cadrul dosarului de despăgubiri nr. x/30.01.2012 şi la plata către reclamanţi a sumei de 14.334,55 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1665A din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 1909 din 9 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A schimbat sentinţa integral, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată şi cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, ca nefondate. De asemenea, a respins cererea intimatei privind acordarea de cheltuieli de judecată în apel, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. la 18 februarie 2021.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinarea depusă de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. statuează că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestaţia împotriva deciziei de invalidare nr. 2312 din 19 noiembrie 2018 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează în sensul că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

În conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi."

Prin dispoziţiile art. 35 alin. (4) se prevede că "Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Legea 165/2013, decizia civilă nr. 1665A din 2 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, atacată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, considerent pentru care nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A. ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1665A din 2 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2021.