Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1772/2021 AI generated

Scope of cross-appeal under art. 472 CPC and proof of delictual liability for administrative land commission

Case Number Decizia nr. 1772/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal filed by one of the defendants, partially quashing the Court of Appeal’s decision to remand the cross-appeal for re-examination, while dismissing as unfounded the appeal filed by the plaintiffs (the local land commission and municipality), thereby leaving the lower court’s dismissal of their action intact. The case involved a claim for civil delictual liability (558,567 RON) against forest administration authorities and a county land commission for allegedly failing to validate land titles and effectuate possession handovers in a timely manner, which the plaintiffs argued caused financial prejudice through judicial penalties and enforcement costs. Regarding the defendant’s procedural challenge, the Supreme Court held that under Article 472 of the Code of Civil Procedure and Decree No. 14/2021, a cross-appeal is not limited to the scope of the principal appeal and may challenge any aspect of the first-instance judgment, thus the appeal court’s rejection of the cross-appeal as inadmissible violated procedural rules. Regarding the plaintiffs’ substantive claim, the Supreme Court found no error in the application of material law, affirming that the lower court correctly dismissed the action because the plaintiffs failed to prove the cumulation of essential elements for delictual liability, specifically the existence of an illicit act, fault, and patrimonial prejudice, noting that the local commission lacked independent patrimoney.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 472 C. proc. civ, art. 491 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Scope of cross-appeal under art. 472 CPC and proof of delictual liability for administrative land commission: Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâta a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Keywords

AI generated
land law civil liability application for enforcement - Decision article of civil procedure action for failure to act administrative decree

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâta a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
art. 472 C. proc. civ
A susţinut că decizia atacată este nelegală, deoarece instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, printre aceste reguli regăsindu-se şi dispoziţiile art. 472 C. proc. civ., care vizează calea de atac a apelului incident.
art. 491 C. proc. civ
472 şi art. 491 C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia."
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
art. 497 C. proc. civ
"motiv pentru care în temeiul art. 497 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
S-a reţinut că recursurile au fost declarate în termenul legal, hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, iar criticile formulate pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 453 alin. (1) C. proc. civ
din dosarul instanţei de apel a fost criticată soluţia instanţei de fond sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
art. 472 alin. (2) C. proc. civ
A susţinut că decizia atacată este nelegală, deoarece instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, printre aceste reguli regăsindu-se şi dispoziţiile art. 472 C.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 26 noiembrie 2018, reclamanţii Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj, Ocolul Silvic Cluj-Napoca, Comisia Judeţeană Cluj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor şi A., au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat reclamantei comisia municipală, în cuantum de 558.567,08 RON, din care: 502.900 RON, reprezentând penalităţi stabilite prin hotărâri judecătoreşti, 13.030 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate, şi suma de 42.637,08 RON reprezentând cheltuieli de executare; cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru.

Hotărârea de declinare:

Prin sentinţa civilă nr. 4185 din 29 mai 2019, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Cluj.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 505 din 18 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A., s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi, în consecinţă:

- a fost admisa în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanţi şi, drept urmare au fost obligaţi pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj-Napoca, Ocolul Silvic Cluj-Napoca să achite în solidar reclamanţilor suma de 186.189 RON şi pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj să achite reclamanţilor suma de 186.189 RON;

- s-a respins acţiunea formulată de către reclamanţi împotriva pârâtei A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- reclamanţii au fost obligaţi să achite în favoarea pârâtei suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin încheierea din 4 martie 2020, instanţa de apel a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a excepţiei inadmisibilităţii apelului incident formulat de A., precum şi asupra fondului apelurilor.

Prin decizia nr. 69 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, cu majoritate, a hotărât următoarele: a admis apelul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Cluj - Napoca, Ocolul Silvic Cluj, precum şi apelul declarat de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 505 din 18 octombrie 2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a respins, în întregime, acţiunea formulată de reclamanţi; a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată, care nu contravin prezentei decizii; a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor în contra aceleiaşi sentinţe; a respins, ca inadmisibil, apelul incident declarat de pârâta A., împotriva aceleiaşi sentinţe; şi a respins cererea apelantei A., de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Cu opinie separată, s-a apreciat că soluţia ce trebuia pronunţată în cauză era aceea de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi de respingere, ca neîntemeiate, a apelurilor principale declarate.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Pârâta A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 69 din 3 iunie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi a încheierii din 4 martie 2020.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâta a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Pârâta a arătat că decizia recurată are o motivare sumară şi nelegală, criticând soluţia de respingere, ca inadmisibil, a apelului incident pe care l-a declarat.

A menţionat că instanţa de apel nu a analizat apărările sale în sensul că părţile adverse nu s-au opus admiterii apelului incident, nici susţinerile privind admisibilitatea apelului incident care cuprinde critici ce nu sunt conţinute în apelul principal.

A susţinut că decizia atacată este nelegală, deoarece instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, printre aceste reguli regăsindu-se şi dispoziţiile art. 472 C. proc. civ., care vizează calea de atac a apelului incident.

Pârâta a indicat Decizia nr. 14 din 22 iunie 2020 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că:,În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia."

Reclamanţii Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca au formulat recurs împotriva deciziei nr. 69 din 3 iunie 2020 a Curţii de apel Cluj, secţia I civilă.

Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi motivată, formulând următoarele critici: Instanţa de apel şi-a argumentat soluţia pe considerentul că nu sunt întrunite, în speţă, niciuna dintre condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtelor.

Având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de apel, au apreciat că soluţia ce trebuia pronunţată în cauză era aceea de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocate în apel de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj, precum şi de respingere a apelului declarat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva ca neîntemeiat şi, admiterea apelului declarat de Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj şi Municipiul Cluj-Napoca.

S-a susţinut ca instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că în procedura administrativă prevăzută de legile fondului funciar, toate autorităţile/instituţiile implicate trebuie să colaboreze şi să conlucreze pentru a se asigura finalitatea urmărită de legiuitor. Instanţa de apel şi-a argumentat soluţia pe considerentul că nu sunt întrunite, în speţă, niciuna dintre condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtelor.

Au invocat dispoziţiile art. 71 alin. (2) din H.G. nr. 890/2005, potrivit cărora:

"Deţinătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziţie comisiilor locale sau judeţene, după caz, terenurile validate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite, în termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de către comisia judeţeană."

Conform art. 6 lit. c) şi e) din H.G. nr. 890/2005, comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale: verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora; şi validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare şi parcelare.

Au mai arătat că, în cauză, comisia judeţeană a refuzat să îşi îndeplinească atribuţiile prevăzute de dispoziţiile art. 6 lit. e) din H.G.890/2005, anume emiterea unei hotărârii de validare a suprafeţei de 19,2 ha., în condiţiile în care această suprafaţă a fost validată iniţial în afara fondului forestier aşa cum reiese din Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 57/2007. Astfel, refuzul acesteia de a-şi îndeplini obligaţia în sensul de a emite o hotărâre de validare, deşi documentaţia a fost înaintată, a condus la cauzarea unui imens prejudiciu în bugetul local, motiv pentru care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii delictuale. Fapta sa ilicită constă în lipsa emiterii unei hotărârii de validare.

Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere împrejurarea că pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţiile aşa cum reiese din înscrisurile depuse, deşi în cursul anului 2014, a întocmit şi înaintat, spre validare comisiei judeţene, documentaţia necesară punerii în posesie, a completat ulterior documentaţia în sensul celor solicitate, a întocmit procesele-verbale de punere în posesie cu privire la cele două suprafeţe de teren şi le-a înaintat spre semnare şi însuşire deţinătorului legal, respectiv Ocolul Silvic. Propunerea înaintată de reclamantă nu a fost validată până în prezent de către comisia judeţeană, iar procesele-verbale de punere în posesie au fost restituite de către Ocolul Silvic fără a fi semnate, întrucât terenurile nu sunt validate.

Pe cale de consecinţă, au solicitat a se constata că pârâtele se fac vinovate de producerea prejudiciului de care se prevalează. Fapta lor ilicită constă în tergiversarea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin potrivit legii pentru a se asigura punerea în posesie a Asociaţiei "A." cu cele două suprafeţe în litigiu, conform hotărârilor judecătoreşti, iar în cauză sunt întrunite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Astfel, prin refuzul sistematic al pârâtei de rândul 2 de a-şi îndeplini obligaţiile stabilite prin lege şi al pârâtei de rândul 3 de a emite o hotărâre de validare/invalidare s-a creat municipalităţii un prejudiciu în valoare de 558.567,08 RON.

5. Apărările formulate în cauză:

Recurenta-pârâtă A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, prin care a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece Înalta Curte nu are competenţa de a rejudeca procesul în fond după casare. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că decizia recurată este fondată şi motivarea este exhaustivă.

Intimata Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, ca inadmisibil, având în vedere că a fost analizat fondul cauzei, iar instanţa de recurs poate doar să caseze hotărârea atacată, fiind incidente dispoziţiile art. 497 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de apel a avut în vedere în mod legal faptul că, în cadrul procedurii de restituire a dreptului de proprietate, efectuarea tuturor formalităţilor necesare punerii în posesie sunt atribuite exclusiv în sarcina comisiilor locale de fond funciar.

Recurenta-pârâtă A. a depus răspuns la întâmpinarea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, prin care a susţinut lipsa culpei comisiei judeţene pentru neîndeplinirea obligaţiei de punere în posesie şi neîndeplinirea condiţiei privind existenţa unui prejudiciu în patrimoniul recurenţilor.

Intimata Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a depus răspuns la întâmpinarea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, prin care a susţinut că este de acord cu solicitarea de respingere a recursului şi menţinerea deciziei recurate.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la 5 mai 2021.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport la 13 mai 2021, arătând că este de acord cu conţinutul acestuia, şi a solicitat admiterea în principiu a recursului propriu.

Prin încheierea din 24 iunie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 69 R din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen la 23 septembrie 2021 în vederea soluţionării recursurilor.

S-a reţinut că recursurile au fost declarate în termenul legal, hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, iar criticile formulate pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupraTerenurilor Cluj-Napoca, invocată de recurenta-pârâtă A. şi de intimata Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, din perspectiva faptului că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a rejudeca procesul în fond după casare, s-a reţinut că urmează a fi supusă analizei odată cu examinarea tuturor criticilor din recurs.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. invocate de recurente Înalta Curte retine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, invocat de parata A., din perspectiva respingerii, ca inadmisibil, a apelului incident pe care l-a declarat, în condiţiile în care părţile adverse nu s-au opus admiterii apelului incident, nefiind analizate susţinerile privind admisibilitatea apelului incident care cuprinde critici ce nu sunt conţinute în apelul principal, Înalta Curte constata următoarele.

Prin apelul incident formulat de pârâta A. din dosarul instanţei de apel a fost criticată soluţia instanţei de fond sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de apel prin raportare la dispoziţiile art. 472 C. proc. civ.." a respins ca inadmisibil apelul incident declarat de pârâta A., "întrucât, prin apelul incident s-a criticat soluţia primei instanţe doar sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate prin sentinţa fondului în favoarea A., critici care nu au fost conţinute şi în apelurile principale - prin apelurile principale necriticându-se soluţia primei instanţe sub acest aspect.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 472 C. proc. civ. ce reglementează apelul incident,,(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.,

Prin urmare, este de observat că dispoziţiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., nu condiţionează formularea apelului incident de invocarea unor motive de apel care să vizeze doar dispoziţiile hotărârii care au fost criticate prin cererea de apel principal, putându-se considera că motivele apelului incident pot tinde la anularea/schimbarea, hotărârii atacate sub orice aspect care prezintă interes pentru intimatul care declară apel incident.

Această concluzie este de altfel în concordanţă cu cele exprimate şi în doctrina juridică, în care s-a conturat interpretarea potrivit căreia:

"împrejurarea că apelul exercitat în temeiul art. 472 alin. (1) C. proc. civ. este formulat pe calea unei cereri incidentale nu înseamnă că intimatul poate tinde la schimbarea sentinţei numai în raport cu ceea ce a cerut apelantul principal, ci poate urmări schimbarea sentinţei sub orice alt aspect."

În acelaşi sens, tot în doctrina juridică s-a considerat că, şi în ipoteza în care apelul principal este îndreptat numai împotriva unora dintre dispoziţiile hotărârii atacate, apelul incident nu trebuie să se circumscrie doar la acestea, ci poate să vizeze şi alte aspecte în ce priveşte soluţiile cuprinse în acea hotărâre. În sensul celor expuse, se impun a fi reţinute dispoziţiile cuprinse în decizia nr. 14/2021 Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a ÎCCJ, prin care s-a statuat cu putere obligatorie că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia.,,

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care apelul incident "nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia. "motiv pentru care în temeiul art. 497 C. proc. civ. urmează a fi admis recursul formulat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 69/R din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a se dispune casarea în parte a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecarea apelului incident, urmând a fi analizat din perspectiva criticilor formulate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dezvoltate de recurenţii reclamanţi vizează faptul că instanţa de apel şi-a argumentat soluţia pe considerentul că nu sunt întrunite, în speţă, niciuna din condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtelor, deşi instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că în procedura administrativă prevăzută de legile fondului funciar, toate autorităţile/instituţiile implicate trebuie să colaboreze şi să conlucreze pentru a se asigura finalitatea urmărită de legiuitor.

Din perspectiva criticilor enunţate, referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de reclamanţi ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea hotărârii recurate precum şi a susţinerilor din cererea de recurs nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material în raport de starea de drept incidentă în cauză, respectiv de starea fapt conturată în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., ce reglementează instituţia răspunderii civile delictuale obiective, apreciind că pârâtele au săvârşit, fiecare dintre ele, o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu direct în patrimoniul propriu al reclamantei Comisia Municipală Cluj-Napoca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, susţinându-se, existenţa unui raport de cauzalitate între faptele ilicite săvârşite de pârâte şi prejudiciul cauzat patrimoniului reclamantei.

Or, în raport de obiectul dedus judecăţii, de condiţiile impuse de dispoziţiile art. 1357 C. civ., în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii civile delictuale obiective, Înalta Curte reţine că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva următoarelor considerente. Astfel, din dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ., rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu; a unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei, a celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Cum instanţa de apel în raport de starea de fapt invocată de reclamanţi a procedat la o amplă examinare a cauzei din perspectiva condiţiilor ce trebuie întrunite cumulativ pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că întrr-adevăr în cauză nu a fost dovedită condiţia faptei ilicite, a culpei şi nici prejudicierea patrimoniului propriu al reclamantei, în condiţiile în care Comisa Locală de Fond Funciar nu are patrimoniu propriu, situaţie în care nefiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, în mod legal a reţinut instanţa de apel neincidenţa dispoziţiilor art. 1357 C. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurenţilor reclamanţi nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 69/R din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 69/R din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată, în sensul că trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecarea apelului incident.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi decizii.

Menţine restul dispoziţiilor din decizia recurată, care nu contravin prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2021.