Traffic accident compensation: arbitrary moral damages calculation and unreasoned contributory negligence under ASF Norm 23/2014

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22 iunie 2017 reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., solicitând instanţei obligarea acesteia la plata despăgubirilor materiale şi morale reprezentând prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a producerii accidentului de circulaţie din 29 iulie 2016, după cum urmează: despăgubiri materiale în cuantum total de 89.115,39 RON, daune morale: 1.000.000 euro pentru A.; 500.000 euro pentru B.; 1.000.000 euro pentru C..

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.349, art. 1.385, art. 1.387, art. 1.391, art. 1.531 şi art. 2.208 C. civ.

Hotărârea de declinare:

Prin sentinţa civilă nr. 2412 din 3 octombrie 2017, Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Maramureş.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 235 din 8 martie 2018, Tribunalul Maramureş, secţia civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A..

A fost obligată pe pârâta să achite reclamanţilor suma de 9.777,85 RON, reprezentând daune materiale.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului A. suma de 100.000 RON, reprezentând daune morale, reclamantei B. suma de 25.000 RON, reprezentând daune morale, şi reclamantei C. suma de 40.000 RON, reprezentând daune morale.

Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia nr. 9/A din 4 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. şi apelul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 235 din 8 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte astfel:

A fost obligată pârâtă să achite reclamantului A. suma de 23.820 RON, reprezentând daune materiale cu titlu de beneficiu nerealizat.

A fost obligată pârâtă să achite reclamantului A. suma de 80.000 RON, reprezentând daune morale, reclamantei B. suma de 20.000 RON, reprezentând daune morale, şi reclamantei C. suma de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins apelul pârâtei împotriva încheierii din 22 februarie 2018 a Tribunalului Maramureş.

Au fost compensate onorariile avocaţiale plătite de părţi şi au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi să plătească apelantei-pârâte suma de 5.500 RON, cheltuielile de judecată parţiale în apel reprezentând onorariul expertului.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 9/A din 4 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 22 iunie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs, reclamanţii au arătat că decizia instanţei de apel este nelegală în parte, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului formulat de pârâtă şi respingerea apelului formulat de reclamantă cu privire la solicitarea de majorare a daunelor morale.

Prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au criticat soluţia de admitere în parte a apelului formulat de pârâtă, având în vedere următoarele:

Instanţa de apel a reţinut că un cuantum de 400 RON/zi de îngrijiri medicale cu titlu de daune morale, conform hotărârilor judecătoreşti depuse de pârâtă cu titlu de practică judiciară este rezonabil şi echitabil, fiind corespunzător prejudiciului real şi efectiv produs reclamanţilor.

În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale, au arătat că relevantă în speţă este decizia nr. 2431 din 29 octombrie 2015 pronunţată în recurs de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul căreia s-a făcut o analiza sistematică a criteriilor şi principilor de cuantificare a prejudiciului nepatrimonial.

Au precizat că decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj nu respectă dezideratul unei analize judicioase a criteriilor jurisprudenţiale de cuantificarea a prejudiciului nepatrimonial, întrucât în concret nu se pot identifica care sunt motivele ce au stat la baza soluţiei de diminuare a daunelor morale acordate reclamanţilor.

În acest sens, au solicitat a se avea în vedere că stabilirea cuantumului de 400 RON/zi pe îngrijiri medicale s-a făcut în mod discreţionar de către instanţa de apel fără să existe vreo motivare concretă. Deşi se invocă practica judiciară depusă de pârâtă ce evidenţiază acordarea despăgubiri morale în cuantum de 262 RON, 360 RON, 400 RON şi 500 RON pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, instanţa de apel nu a motivat opţiunea pentru varianta de 400 RON/zi de îngrijiri medicale prin raportare la criteriile ce trebuie avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale. Mai mult, curtea de apel nu a analizat în concret şi nu a justificat soluţia prin raportare la starea de fapt relevată de probaţiunea administrată în cauză.

Au precizat că enumerarea criteriilor jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciului nepatrimonial, fără aplicarea concretă a acestora la starea de fapt, nu coincide cu motivarea soluţiei.

În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte culpa în producerea prejudiciului suferit de minora C., instanţa a constatat că efectele accidentului asupra stării de sănătate ale minorei ar fi putut fi mult diminuate în măsura în care acesta era fixată în dispozitivul special pentru copii/centura de siguranţă. În acest sens, Curtea a înţeles să "reducă cuantumul daunelor morale la 20.000 RON, cu reţinerea părţii de culpa de 50% la mărirea prejudiciului cauzat prin lipsa sistemului de fixare în centură de siguranţă."

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 1.371 alin. (1) C. civ. şi a stabilit ponderea contribuţiei la mărirea prejudiciului ca fiind 50%, fără însă a justifica în vreun fel procentul astfel stabilit.

Pentru determinarea gradului de contribuţie, au menţionat că instanţa de apel trebuia să analizeze întreg lanţul cauzal ce a stat la baza producerii prejudiciului şi să justifice care sunt motivele pentru care a stabilit un grad egal de vinovăţie între persoana care a produs accidentul şi victimele care au omis să pună centura de siguranţa minorei.

În acest sens, se impun a fi interpretate şi considerentele deciziei nr. 12/2016 pronunţate de ÎCCJ, care statuează în ceea ce priveşte aplicarea art. 1371 C. civ. că relevantă este vinovăţia, sub forma intenţiei sau culpei, aşa cum sunt definite prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din C. civ., şi nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atât timp cât se reţine existenţa unei fapte culpabile concurente care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care constituie o circumstanţă legală de diminuare a obligaţiei de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului.

Cerinţa motivării corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti, prevăzută prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei şi corectei înfăptuiri a justiţiei, a posibilităţii exercitării controlului judiciar şi, nu în ultimul rând, în scopul protejării părţilor împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare din partea instanţelor judecătoreşti1.

A arătat că lipsa unei justificări concrete a gradului de contribuţie prin raportare la starea de fapt relevată de probele administrate în cauză, face ca stabilirea procentului de 50% să fie una discreţionară, fapt ce contravine exigenţei instituite prin art. 425 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. civ. Mai mult decât atât, în condiţiile unei motivări lacunare nu se poate exercita în mod efectiv controlul judiciar cu privire la soluţia dispusă de instanţă, motivarea reprezentând o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au criticat soluţia de respingere a apelului formulat de reclamanţi cu privire la daunele morale acordate de instanţa de fond.

Soluţionând apelul formulat de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut în mod corect că în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor se impune o analiză în concreto şi subiectivă a existenţei şi întinderii prejudiciului, precum şi corelarea despăgubirii cu realitatea suferinţelor îndurate de victimă.

Cu toate acestea, au arătat că instanţa de apel nu a făcut o analiza concretă a prejudiciilor suferite de victime prin raportare la criteriile jurisprudenţiale de stabilire a daunelor morale (consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.).

De asemenea, deşi prin motivele de apel au criticat sentinţa instanţei de fond invocând faptul că raportat la probele administrate în cauză şi având în vedere jurisprudenţa în materie, se impunea admiterea în totalitate a acţiunii formulate, instanţa de apel nu a analizat în concret toate criticile formulate.

Astfel, deşi s-a analizat temeinicia criticilor legate de: necesitate unor viitoare intervenţii în cazul reclamantului Oros Daniel, existenţa incapacităţii de muncă a acestuia şi valoarea probatorie a Rapoartelor de psihodiagnostic, restul argumentelor prezentate prin motivele de apel au rămas străine de motivarea instanţei. În acest sens, faptul că nu se motivează soluţia în ceea ce priveşte daunele solicitate de reclamantele B. şi C., simpla evocare a declaraţiilor martorilor şi a conţinutului documentelor medicale nu răspunde cerinţei prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au criticat soluţia de admitere în parte a apelului formulat de pârâtă şi de respingere a apelului formulat de reclamantă cu privire la solicitarea de majorare a daunelor morale, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, în cazul despăgubirilor rezultând din vătămări corporale, daunele morale se vor stabili în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Au considerat că soluţia instanţei de apel în sensul admiterii în parte a apelului formulat de pârâtă şi respingerii apelului formulat de reclamantă cu privire la solicitarea de majorare a daunelor morale nesocoteşte jurisprudenţă în materie, întrucât nu face aplicarea în concret a criteriilor jurisprudenţiale evocate de instanţele de judecată în speţe similare.

Au subliniat că practica judiciară în materie a statuat în sensul că instanţa este ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată. Instanţa de apel, deşi a reţinut aceste criterii în cuprinsul considerentelor, nu a făcut o aplicare concretă a acestora la starea de fapt relevată de probele administrate în cauză.

Pentru toate aceste considerente, au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 9/A din 4 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017 şi trimiterea acesteia spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză:

La 28 iulie 2020 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât în etapa apelului reclamanţii nu au criticat încălcarea art. 50 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON, în a căror dovedire a depus înscrisuri justificative .

La 11 august 2020 recurenţii-reclamanţi au transmis prin e-mail răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor invocate şi a apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la 31 martie - 1 aprilie 2021. Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 20 mai 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 9/A din 4 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen la 23 septembrie 2021, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

S-a reţinut că recursul a fost declarat în termenul legal, hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, iar criticile formulate de recurenţii-reclamanţi sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, Înalta Curte a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs formulate de către recurenţii-reclamanţi putând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului din perspectiva faptului că în etapa apelului reclamanţii nu au criticat încălcarea art. 50 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, s-a reţinut că urmează a fi supusă analizei odată cu examinarea tuturor criticilor din recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele: În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au criticat soluţia de admitere în parte a apelului formulat de pârâtă şi de respingere a apelului lor cu privire la solicitarea de majorare a daunelor morale, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, în cazul despăgubirilor rezultând din vătămări corporale, daunele morale se vor stabili în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cum instanţa de apel deşi face trimitere la dispoziţiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în ceea ce priveşte daunele morale s-a raportat doar la "hotărârile judecătoreşti depuse cu acest titlu de către pârâtă, şi nu la "jurisprudenţa din România, astfel cum prevăd dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte reţne incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanţii au criticat soluţia instanţei de apel din perspectiva unei motivării necorespunzătoare în condiţiile în care motivarea hotărârii judecătoreşti, prevăzută prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei şi corectei înfăptuiri a justiţiei, a posibilităţii exercitării controlului judiciar şi, nu în ultimul rând, în scopul protejării părţilor împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare din partea instanţelor judecătoreşti.

În acest sens, reclamanţii au arătat că lipsa unei justificări concrete a gradului de culpabilitate prin raportare la starea de fapt relevată de probele administrate în cauză, face ca stabilirea procentului de 50% să fie una discreţionară, fapt ce contravine exigenţei instituite prin art. 425 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. civ. Mai mult decât atât, în condiţiile unei motivări lacunare nu se poate exercita în mod efectiv controlul judiciar cu privire la soluţia dispusă de instanţă, motivarea reprezentând o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.

În ceea ce priveşte incidenţa motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că se poate cere casarea unei hotărâri când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv, sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare. Trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestit. Astfel, instanţa de judecată trebuie să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii. Or, raportând cele expuse la considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., din perspectiva următoarelor aspecte:

Astfel, Înlta Curte constată că deşi instanţa de apel reţine că "din punct de vedere al importanţei valorilor sociale lezate, că vătămarea integrităţii fizice a reclamanţilor a condus la o perioadă de imposibilitate de exercitare a activităţii profesionale şi la dificultăţi în deplasare, întreaga familie fiind afectată direct de urmările accidentului în care a fost implicată determinând fără îndoială suferinţe psihice importante,,. şi că "daunele morale solicitate sunt menite a compensa pecuniar suferinţa psihică, durerile pricinuite în speţă de vătămarea integrităţii fizice, psihice,,...că din documentele medicale "reiese că reclamanţii au fost răniţi, iar leziunile produse au necesitat pentru reclamantul A., 150-180 zile de îngrijiri medicale, pentru reclamanta B., 45-50 zile de îngrijiri medicale, iar pentru reclamanta minoră C., 92-95 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale depuse la dosar, totuşi fără o argumentare concretă şi fără a se raporta la dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv la legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa de apel reţine că, daunele morale solicitate, sunt vădit disproporţionate faţă de prejudiciul moral real, concret dovedit de reclamanţi astfel că acordarea lor integrală ar conduce în mod evident la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor în detrimentul pârâtei". Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că în considerentele hotărârii recurate nu se regăsesc criteriile/motivele ce au determinat diminuarea daunelor morale acordate reclamanţilor, .

În aceeaşi idee, Înalta Curte mai observă că deşi se reţine o culpă de 50% a reclamanţilor la mărirea prejudiciului cauzat nu sunt redate argumentele de fapt şi de drept în raport de care a fost reţinut acest procent de culpabilitate în sarcina reclamanţilor în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că:, În speţă, susţinerea pârâtei apelante referitoare la faptul că reclamanţii A. şi B. nu au purtat centura de siguranţă nu poate fi reţinută ca fiind dovedită întrucât din Referatul cu propunerea de clasare întocmit de organul de cercetare penală din cadrul IPJ Maramureş, Serviciul rutier, rezultă că aceştia au purtat centura de siguranţă, însă minora C. nu era fixată în sistem de retenţie ".

Or, în cauză pentru stabilirea gradului de culpabilitate al reclamanţilor se impunea o analiză a tuturor aspectelor de fapt şi de drept prin prisma dispoziţiilor cuprinse în decizia nr. 12/2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că "Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din C. civ. se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă".

Astfel, din considerentele deciziei enunţate, rezultă că în ceea ce priveşte art. 1371 alin .1 C. civ.," ceea ce interesează este vinovăţia, sub forma intenţiei sau culpei, aşa cum sunt definite prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din C. civ., şi nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atât timp cât se reţine existenţa unei fapte culpabile concurente care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care constituie o circumstanţă legală de diminuare a obligaţiei de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului. Aşa stând lucrurile, actualul C. civ. instituie regula care trimite la ideea că fapta victimei, care a contribuit la cauzarea prejudiciului şi care a concurat cu cea a autorului faptei ilicite, devine o cauză străină ce afectează în mod direct raportul de cauzalitate şi, indirect, prin aceasta, celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale reţinute în sarcina autorului faptei ilicite. Aşadar, dacă există o vinovăţie comună a autorului infracţiunii şi a victimei, întinderea despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporţională cu ponderea contribuţiei sale la producerea prejudiciului". Or, din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care aspectele redate nu se regăsesc în considerentele hotărârii, neputând fi exercitat controlul judiciar, Înalta Curte reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., urmează a admite recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 9/A din 4 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care în rejudecare urmează a analiza toate motivele de apel invocate de apelanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 9/A din 4 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2021.