Creditor's forced-execution authorization assigned to Sector 3 Court as sole competent execution court.

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea

Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2021 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2021, petenta A. a solicitat încuviinţarea executării silite imobiliare în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărârea cu nr. de referinţă x/02 din 4 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Justiţie Arnhem - Leeuwarden, sentinţa Tribunalului Gerderland, secţia drept comercial şi cantonal, sala de şedinţe Arnhem, pronunţată în dosarul x la 15 noiembrie 2017 şi contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 20 februarie 2008 de notarul public C., privindu-i pe creditoarea D. şi pe debitorii E. şi F..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 665 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea

Prin încheierea nr. 3323 din 21 iulie 2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a reţinut că, prin cererea dedusă judecăţii, s-a solicitat încuviinţarea executării silite imobiliare a două hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţe din Olanda (Curtea de Justiţie Arnhem - Leeuwarden şi Tribunalul Gerderland).

A constatat că art. 1103 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea."

Aplicând dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Râmnicu Vâlcea a apreciat că nu este competentă, din punct de vedere material, să soluţioneze cererea, ci că aparţine Tribunalului Vâlcea competenţa de a o judeca.

3. Hotărârea Tribunalului Vâlcea

Prin sentinţa nr. 1924 din 7 septembrie 2021, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Vâlcea a reţinut că obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea petentei A. privind încuviinţarea executării silite imobiliare, în dosarul de executare silită nr. x/2021, în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărârea cu nr. de referinţă x/02 din 4 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Justiţie Arnhem - Leeuwarden, sentinţa Tribunalului Gerderland, secţia drept comercial şi cantonal, în dosarul x la 15 noiembrie 2017 şi contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 20 februarie 2008 de notarul public C., privindu-i pe creditoarea D. şi pe debitorul F..

A apreciat că, în materia încuviinţării executării silite a hotărârilor străine sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Titlului III "Eficacitatea hotărârilor străine", Capitolul II " Executarea hotărârilor străine" C. proc. civ., iar competenţa materială şi teritorială este, ca regulă, reglementată de norma de ordine publică prevăzută de art. 1103 C. proc. civ.

A reţinut că executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviinţare executare silită imobiliară a titlurilor executorii menţionate împotriva debitorului F., cu domiciliul în jud. Vâlcea, imobilele lăsate în garanţie reală imobiliară fiind situate în jud. Prahova.

A constatat că, în ceea ce priveşte competenţa executorului judecătoresc, aceasta este reglementată de art. 652 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini şi al executării silite directe imobiliare, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii executându-se de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul.

În situaţia în care executarea silită imobiliară vizează imobilele individualizate, situate în comuna Valea Doftanei, jud. Prahova, lăsate în garanţie imobiliară, a apreciat că în acest loc urmează să se realizeze executarea silită imobiliară, conform prevederilor art. 1103 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a stabilit că cererea de încuviinţare a executării silite a titlurilor executorii, constând în hotărâri străine, revine în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie urmează a se efectua executarea silită şi unde se află imobilele lăsate în garanţie, respectiv Tribunalul Prahova.

4. Hotărârea Tribunalului Prahova

Prin sentinţa nr. 2892 din 17 noiembrie 2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Constatând intervenit conflictul de competenţă a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Prahova a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că obiectul cererii cu care a fost învestit Tribunalul Prahova, prin declinare de competenţă, constă în încuviinţarea executării silite solicitate de petenta A., în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărârea cu nr. de referinţă x/02 din 4 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Justiţie Arnhem - Leeuwarden, sentinţa Tribunalului Gerderland, secţia drept comercial şi cantonal, în dosarul x la 15 noiembrie 2017 şi contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 20 februarie 2008 de notarul public C., privindu-i pe creditoarea D. şi pe debitorul F..

La 10 ianuarie 2015, a intrat în vigoare Regulamentul UE nr. 1215/2012 care a înlocuit Regulamentul UE nr. 44/2001.

Potrivit art. 66 din Regulament, acesta se aplică numai acţiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial şi tranzacţiilor judiciare aprobate sau încheiate la 10 ianuarie 2015 sau după această dată.

La alin. (2) s-a menţionat că, fără a se aduce atingere art. 80, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 continuă să se aplice hotărârilor pronunţate în cadrul acţiunilor judiciare, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial şi tranzacţiilor judiciare aprobate sau încheiate înainte de 10 ianuarie 2015 şi care intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv.

Conform art. 39 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, "O hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru respectiv, este executorie în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviinţare a executării", ceea ce înseamnă că, prin actuala reglementare, a fost eliminată procedura de exequatur pentru acţiunile judiciare începute din 10 ianuarie 2015.

În acelaşi sens a menţionat şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Regulament, potrivit cărora, "Sub rezerva dispoziţiilor prezentei secţiuni, procedura de executare a hotărârilor pronunţate într-un alt stat membru este reglementată de legislaţia statului membru solicitat. O hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru solicitat este executată în aceleaşi condiţii ca o hotărâre pronunţată în statul membru solicitat."

Tribunalul Prahova a reţinut şi dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conform cărora "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 119/2006 a constatat că, în urma eliminării la nivelul UE a procedurii de exequatur (procedură care a fost reglementată pentru hotărârile pronunţate în spaţiul UE prin art. 38 din Regulamentul UE nr. 44/2001 şi care este în continuare reglementată pentru hotărârile pronunţate în afara acestui spaţiu prin art. 1103 alin. (1) C. proc. civ.), o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu început la 10 ianuarie 2015 sau ulterior acestei date se execută pe teritoriul României, urmând aceeaşi procedură prevăzută de legislaţia internă pentru executarea unei hotărâri naţionale, aceasta fiind de drept recunoscută şi considerată ca fiind executorie în baza certificatului emis conform modelului prevăzut de anexa 1 din Regulament, fapt ce implică respectarea aceleiaşi proceduri şi a competenţelor deja stabilite de legislaţia naţională.

A apreciat că hotărârile judecătoreşti străine ce se solicită a fi executate, pronunţate de instanţa statului olandez, membru UE, certificate în baza Regulamentului UE nr. 1215/2012, trebuie să urmeze procedura de încuviinţare a executării silite reglementate de legea naţională, care stabileşte competenţa de soluţionare a cererii în favoarea judecătoriei.

Deşi dispoziţiile art. I4, art. 1 din O.U.G. nr. 119/2006 includ în competenţa materială a Tribunalului soluţionarea cererilor de refuz a încuviinţării executării pe teritoriul României a hotărârilor pronunţate în spaţiul UE, această competenţă specială nu trebuie raportată la procedura din legislaţia naţională, ci la procedura specială prevăzută de Regulamentul nr. 1215/2012, în art. 46-51, conform cărora executarea unei hotărâri se refuză, la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care se constată existenţa unuia dintre motivele prevăzute la art. 45. Aceasta înseamnă că procedura dată expres în competenţa tribunalului este declanşată la cererea debitorului, fiind de natură să justifice caracterul restrictiv al interpretării art. I4, art. 1 din O.U.G. nr. 119/2006, în sensul că nu este incident cererii de încuviinţare a executării silite formulate de creditor, adresate executorului judecătoresc.

A constatat că normele care reglementează competenţa materială sunt de ordine publică, având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Ţinând cont de prevederile art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi limitele învestirii instanţei, în sensul că cererea îl vizează pe debitorul F., cu domiciliul jud. Vâlcea, tribunalul nu a reţinut apărările debitoarei referitoare la competenţa instanţei de la domiciliul său, aceasta făcând obiectul încuviinţării executării silite în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 1103 C. proc. civ., deoarece Cartea a VII-a, Titlul III, se referă doar la hotărârile judecătoreşti dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene, iar art. 1103 şi următ. din acest cod este aplicabil doar cererilor de recunoaştere a unor hotărâri judecătoreşti dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene, iar nu cererilor de încuviinţare a executării silite a unor hotărâri dintr-un stat membru UE, în raport de prevederile art. 1094 şi art. 1096 C. proc. civ.

Mai mult, nici O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană nu stabileşte pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 norme de competenţă derogatorii de la regulile generale instituite de C. proc. civ.

A considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 41 din Regulamentul nr. 1215/2012, conform cărora, procedura de executare a hotărârilor pronunţate într-un alt stat membru este reglementată de legislaţia statului membru solicitat. O hotărâre pronunţată într-un stat membru, care este executorie în statul membru solicitat, este executată în aceleaşi condiţii ca o hotărâre pronunţată în statul membru solicitat.

În acest context, a arătat că hotărârile judecătoreşti străine rămân supuse încuviinţării executării silite ca şi celelalte titluri executorii emise de autorităţile naţionale, în condiţiile art. 663 şi următ. C. proc. civ., această procedură fiind, în toate cazurile, de competenţa instanţei de executare, competenţă care se determină după regulile prevăzute de art. 651 alin. (1) şi (2) din cod, care reglementează competenţa materială şi teritorială.

Contrar argumentelor Tribunalului Vâlcea, a reţinut că aparţine întotdeauna judecătoriei competenţa materială, indiferent de natura titlului executoriu sau de izvorul creanţei.

Cum domiciliul debitorului este în raza de competenţă a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar titlurile executorii ce se solicită a fi încuviinţate sunt emise de un stat membru UE, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ., a apreciat că acestei instanţe îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul A. A. la 21 mai 2021, sub nr. x/2021, creditoarea D., cu sediul în Olanda, Schelluinsestraat 23, 4203 NJ Gorinchem, a solicitat executarea silită a debitorilor E. şi F., în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărârea nr. x/02 din 4 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Justiţie Arnhem - Leeuwarden în dosarul nr. x, sentinţa Tribunalului Gerderland, secţia drept comercial şi cantonal, pronunţată în dosarul x la 15 noiembrie 2017 şi contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 20 februarie 2008 de notarul public C., în vederea recuperării sumei de 358.731 euro, constând în debit nerealizat, cheltuieli de judecată şi speze de executare.

La 28 iulie 2021, în baza art. 666 alin. (1) C. proc. civ., organul de executare a solicitat Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti încuviinţarea executării silite, cererea fiind admisă prin încheierea din camera de consiliu din 15 septembrie 2021, pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2021.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, la data sesizării organului de executare, 21 mai 2021, debitoarea E. avea domiciliul în Bucureşti, str. x, iar debitorul F., în Bujoreni, sat Bogdăneşti, str. x, jud. Vâlcea, potrivit consemnărilor din cuprinsul încheierii din camera de consiliu din 10 august 2021, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

În ceea ce priveşte obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că acesta vizează realizarea dreptului de creanţă al creditoarei D., anume recuperarea sumei de 358.731 euro, prin executarea, în toate formele prevăzute de lege, a titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătoreşti străine şi de contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 20 februarie 2008 de notarul public C..

Astfel, ceea ce reprezintă obiect de învestire al instanţei este cererea de încuviinţare a executării silite formulate de creditoare, în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti străine, iar nu cea a procedurii speciale de încuviinţare a executării acestor hotărâri pe teritoriul României şi emiterii titlului executoriu reglementată de art. 1103 şi urm C. proc. civ., pentru a atrage competenţa tribunalului în circumscripţia căruia urmează a se efectua executarea.

De altfel, prin art. 41 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215 din 12 decembrie 2012 s-a stabilit că "procedura de executare a hotărârilor pronunţate într-un alt stat membru este reglementată de legislaţia statului membru solicitat. O hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru solicitat este executată în aceleaşi condiţii ca o hotărâre pronunţată în statul membru solicitat."

Cu alte cuvinte, hotărârile judecătoreşti străine rămân supuse încuviinţării executării silite similar titlurilor executorii emise de autorităţile naţionale, această procedură fiind în competenţa de soluţionare a instanţei de executare, care se impune a fi determinată potrivit regulilor stabilite de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Alin. (3) al articolului enunţat a atribuit instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prin aceeaşi decizie s-a statuat că, "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare."

Reţinând aceste considerente, care se impun cu putere obligatorie în cauză, conform dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de executare este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, care a pronunţat, în dosarul nr. x/2021, încheierea din camera de consiliu din 15 septembrie 2021, prin care a fost încuviinţată deja cererea de executare silită a debitorilor E. şi F., formulată de petenta A., în baza art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în baza aceloraşi titluri executorii.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022.