Territorial jurisdiction for divorce where both spouses reside abroad: application of fallback rule to plaintiff's effective domestic residence

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la 24 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei C. în comun de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul său, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii, a arătat că ultima locuinţă comună a părţilor a fost în municipiul Vaslui, ulterior părţile plecând în Italia, de unde reclamanta a revenit cu minora în România, pârâtul rămânând să locuiască în Bari, Italia.

În drept, a invocat prevederile art. 373 lit. b), art. 379, art. 398, art. 496 alin. (3), art. 402 raportate la cele ale art. 529, art. 83 alin. (3) C. civ. şi ale art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, arătând că părţile au locuit împreună, până la 10 octombrie 2019, în Italia, în Bari, aceasta fiind ultima lor reşedinţă comună. A arătat că pe rolul Tribunalului de Minori din Bari există, în curs de judecare, o cerere de repatriere în Italia a reclamantei şi a minorei, urmare plecării ilegale a acestora în România, în lipsa consimţământul său. A precizat că nu există nicio convenţie încheiată de părţi cu privire la alegerea competenţei, fiind de competenţa instanţelor italiene soluţionarea cauzei.

2. Hotărârea Judecătoriei Vaslui

Prin sentinţa civilă nr. 1556 din 2 iulie 2021, Judecătoria Vaslui a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de pârât, ca neîntemeiată. A admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Vaslui, invocată de pârât, şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Vaslui a reţinut că reclamanta a introdus cererea de divorţ pe rolul acestei instanţe, pe care o consideră competentă prin raportare la locuinţa sa din această localitate, la data sesizării instanţei, 24 octombrie 2019.

La rândul său, pârâtul a arătat că ultima locuinţă comună a părţilor de pe teritoriul României a fost în jud. Neamţ.

Judecătoria Vaslui a reţinut dispoziţiile art. 915 C. proc. civ., care stipulează că, (alin. (1) "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. (alin. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti."

Instanţa a constatat că, potrivit menţiunilor de pe copia cărţii de identitate a reclamantei depuse la dosar, domiciliul acesteia este în jud. Neamţ, localitate în care a fost încheiată şi căsătoria părţilor, astfel cum reiese din copia certificatului de căsătorie anexat cererii de chemare în judecată.

Coroborând conţinutul acestor două înscrisuri şi, în lipsa altor probe aduse de reclamantă cu privire la ultima locuinţă comună a părţilor, instanţa a apreciat că ultima locuinţă comună a soţilor din ţară a fost în jud. Neamţ, unde însă, la data sesizării instanţei, nu mai locuieşte niciuna dintre părţi.

Judecătoria Vaslui a reţinut, de asemenea, că, reşedinţa pârâtului nu se află în ţară, ci în Italia, în localitatea Bari, motiv pentru care a considerat că instanţa competentă să judece cauza nu este nici cea de la ultimul domiciliul comun al părţilor şi nici cea de la locuinţa pârâtului din ţară.

Referitor la locuinţa reclamantei din municipiul Vaslui, existentă la data formulării cererii de chemare în judecată, instanţa a constatat că aceasta nu a fost stabilită în condiţii de legalitate, ci în urma faptului că reclamanta, împreună cu minora, au venit în România din Italia, unde locuiau împreună cu pârâtul, fără acordul acestuia, astfel cum s-a stabilit şi prin sentinţa civilă nr. 1134 din 7 august 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020.

De asemenea, examinând înscrisurile de la dosar, a reţinut că reşedinţa reclamantei este în Italia, în oraşul Bari.

Apreciind că reclamanta nu a avut locuinţa stabilită în mod legal în România la data sesizării instanţei şi că aceasta avea reşedinţa în Bari, Italia, a considerat că se aplică dispoziţiile art. 915 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi, pentru faptul că niciuna dintre părţi nu are locuinţa în ţară şi că acestea nu au încheiat un acord cu privire la competenţa instanţei, a stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Totodată, a reţinut că nu se poate considera că Judecătoria Vaslui a dispus măsuri de natură a atrage competenţa sa în soluţionarea cauzei, întrucât măsura suspendării judecării cauzei până la soluţionarea, de către Tribunalul Bucureşti a dosarului nr. x/2020, a fost dispusă în vederea lămuririi împrejurarea de fapt cu privire la locuinţa reclamantei la data introducerii cererii în vederea stabilirii competenţei teritoriale.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 8391 din 18 octombrie 2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui. Constatând ivirea conflictului negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, coroborând susţinerile părţilor cu raportul de anchetă socială întocmit de Comuna Păstrăveni, jud. Neamţ, a reţinut că reclamanta locuieşte în Vaslui, str. x, în apartamentul proprietatea mamei sale, împreună cu minora, unde locuia, de altfel, şi la data introducerii cererii.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că sunt incidente prevederile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., locuinţa reclamantei fiind cea care atrage competenţa Judecătoriei Vaslui.

A reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1134 din 7 august 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit că deplasarea minorei C. din Italia în România a avut loc fără consimţământul pârâtului, dispunându-se înapoierea acesteia în Italia, însă acest aspect nu este de natură să influenţeze stabilirea locuinţei reclamantei, care locuieşte, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, în municipiul Vaslui.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Vaslui îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente:

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti."

Noţiunea de "locuinţă" din cuprinsul normei legale enunţate reprezintă unul dintre elementele de identificare a persoanei fizice, prezentând importanţă locuinţa statornică şi principală a persoanei sau adresa unde locuieşte efectiv. Aceasta înseamnă că, în cazul în care persoana şi-a stabilit reşedinţa chiar şi pentru o durată mai lungă de timp într-o altă ţară, acest aspect nu este de natură să producă efecte în ceea ce priveşte domiciliul său, cu excepţia situaţiei în care există o manifestare expresă în sensul arătat.

În cauză, reclamanta a învestit Judecătoria Vaslui cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, întrucât, potrivit susţinerilor sale, ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în municipiul Vaslui, în imobilul aflat în proprietatea mamei sale, de unde părţile au plecat împreună în Italia, ulterior reclamanta părăsind această ţară şi întorcându-se în România împreună cu fiica sa din cauza deteriorării relaţiilor conjugale.

Contrar aspectelor relevate de reclamantă, pârâtul a susţinut, prin întâmpinare, că ultima reşedinţă comună a părţilor a fost în Italia, în oraşul Bari, pe rolul Tribunalului de Minori din această localitate aflându-se, spre soluţionare, cererea de repatriere a minorei C., formulată în urma părăsirii domiciliului conjugal de către reclamantă împreună cu aceasta, fără consimţământul său.

Pârâtul a arătat că ultimul domiciliu comun al părţilor din România a fost în jud. Neamţ, şi că acestea nu au locuit niciodată împreună în municipiul Vaslui. Pentru acest motiv, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Regulamentul CE nr. 1259/2010 şi stabilirea competenţei în favoarea unei instanţe din oraşul Bari, raportat şi la faptul că între părţi nu există o convenţie cu privire la alegerea de competenţă pentru soluţionarea cererii de divorţ.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, din copiile actelor de stare civilă ale reclamantei, aflate la dosarul cauzei, reiese că aceasta figurează, în perioada 13 august 2014 - 19 iulie 2021, cu domiciliul în România în satul Rădeni, jud. Neamţ şi cu reşedinţa în Italia, oraşul Bari, str. x J. F. Kennedy nr. 77, în perioada 6 mai 2016 - 11 mai 2022.

Stabilirea reşedinţei părţilor la această ultimă adresă este confirmată şi de înscrisurile emise de autorităţile oraşului Bari, cu competenţă în distribuţia serviciilor demografice, precum şi de adresa eliberară de Şcoala "D." din Bari, potrivit căreia minora C., fiica părţilor, a frecventat cursurile acestei instituţii de învăţământ preşcolar în perioada 16 septembrie - 10 octombrie 2019.

Însă, reclamanta, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârât, a susţinut că, în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţei pentru soluţionarea cererii deduse judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) ultima teză C. proc. civ., fiind competentă instanţa de la domiciliul său (Judecătoria Vaslui), întrucât niciuna dintre părţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună a părţilor (Judecătoria Târgu Neamţ), iar pârâtul are reşedinţa în străinătate.

Această situaţie de fapt subzista la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta având, la acel moment, domiciliul în oraşul Vaslui, str. x, din data de 10 octombrie 2019, aspect ce reiese şi din referatul de anchetă socială întocmit la această adresă de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Vaslui la 28 februarie 2020, în care s-a consemnat că minora C. frecventează cursurile Grădiniţei nr. 4 Vaslui.

Reţinând că la data sesizării primei instanţe învestite domiciliul reclamantei era în România, în municipiul Vaslui, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., urmând a stabili competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022.