Liability of corporate administrators for delictual acts within mandate and victim's contributory fault via violation of ski slope regulations

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub numărul x/2017 din data de 26 octombrie 2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L, D., în calitate de administrator al societăţii C. S.R.L, E. S.R.L şi F., in calitate de administrator al societăţii E. S.R.L, obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 39.600 RON, cu titlu de daune materiale, în favoarea reclamantului A. şi a sumei de 9.500 RON, cu titlu de daune materiale, în favoarea reclamantei B., obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantului A. şi a sumei de 1.200.000 RON, cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei B.; obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 372 din 03.05.2019, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi F., excepţie invocată de pârâţi şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâţilor D. şi F., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L,reprezentată de administrator D., şi E. S.R.L, reprezentată de administrator F., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală. A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi împotriva G. S.A. A obligat fiecare dintre reclamanţi la plata, în favoarea pârâţilor, a următoarelor sume, cu titlul de cheltuieli de judecată: 1.487,5 RON, către C. S.R.L., 1.487,5 RON, către E. S.R.L., 595 RON, către F. şi 595 RON, către D.. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de chemata în garanţie G. S.A, referitoare la obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 154 din 20.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de pârâţii C. S.R.L., E. S.R.L., D. şi F. împotriva încheierii pronunţate în camera de consiliu, la data de 8 noiembrie 2017, de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. x 8/85/2017/al.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 372 din 03 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă.

S-a respins apelul incident formulat de pârâţii C. S.R.L., E. S.R.L., D. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 372 din 03 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă.

4. Recursurile declarate în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă s-a declarat recurs principal de către reclamanţii A. şi B. şi recurs provocat de către pârâţii C. S.R.L., E. S.R.L., D. şi F..

4.1. Prin recursul principal s-au invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., reclamanţii solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a încheierii din 20 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, şi trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au invocat următoarele critici: hotărârea pronunţata de către instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în sensul că aceasta nu îşi întemeiază hotărârea pe o analiză atentă a motivelor de apel invocate, omiţând a răspunde criticilor reclamanţilor din cererea de apel sau, acolo unde a răspuns, a reţinut aspecte contradictorii sau străine de natura cauzei, fapt ce echivalează cu o lipsă de motivare. Mai arată că instanţa de apel a preluat din motivarea instanţei de fond, fără o cercetare atentă şi fără a da eficienţă aspectelor pe care apelanţii-reclamanţi le-au învederat prin cererea lor şi, având în vedere caracterul devolutiv al apelului şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, este evident că modalitatea în care instanţa de apel şi-a motivat hotărârea este contrară dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

Au mai susţinut recurenţii-reclamanţi că decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei, instanţa de apel mulţumindu-se să respingă apelul, deşi trebuia să se pronunţe asupra situaţiei de fapt şi de drept, ca instanţă devolutivă, ceea ce duce la concluzia că hotărârea astfel pronunţată este lipsită de esenţă, fiind nemotivată, viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii. Arată că instanţa a omis din analiza sa să cerceteze planşa foto nr. 1, din care se poate observa că nu existau indicatoare de avertizare, balize, beţe şi benzi de delimitare la momentul la care s-a desfăşurat concursul de sanie.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1364, art. 1373, art. 209 şi art. 219 din C. civ., ale art. 6 şi art. 7 lit. b), c) din H.G. nr. 263/2001, precum şi ale art. 2.2 lit. c), art. 2.3, art. 2.4, art. 3.1, art. 3.4 şi art. 3.6 din Ordinul nr. 491/2001.

Au arătat că, prin modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat cauza, aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ori, printr-o asemenea manieră, în mod evident actul de justiţie este viciat.

Astfel, în opinia recurenţilor, are importanţă analiza textelor de lege invocate în cuprinsul cererii de recurs şi incidenţa lor prin raportare la starea de fapt şi la condiţiile existente în data de 12.01.2014 pe domeniul schiabil H., domeniu aflat în administrarea societăţii C. S.R.L, în cadrul căruia îşi desfăşura activitatea societatea E. S.R.L, precum şi analizarea obligaţiilor pe care le are profesionistul ce administrează un asemenea domeniu schiabil sau închiriază echipamente specifice practicării sporturilor de iarna în incinta acestui domeniu schiabil.

Soluţia pronunţată în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a numiţilor D. şi F. este în contradicţie cu textele de lege invocate în cuprinsul cererii de recurs, impunându-se ca aceştia să răspundă în solidar cu societăţile C. S.R L. si E. S.R.L.

4.2. Prin recursul incident declarat de pârâţii C. S.R.L., E. S.R.L., D. şi F., s-a solicitat, în eventualitatea admiterii recursului reclamanţilor, modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii apelului incident şi, în consecinţă, schimbarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie şi obligarea asigurătorului la plata sumelor de bani la care reclamanţii vor fi, eventual, îndreptăţiţi, şi anume daune şi cheltuieli de judecată.

S-a arătat că pârâta deţine asigurarea de răspundere civilă nr. x/18.10.2013, încheiată cu G. S.A., privind răspunderea civilă a acesteia pentru activităţile sportive şi recreative derulate pe domeniul de schi H. în perioada 18.10.2013-17.10.2014, privind acoperirea daunelor materiale provocate din culpa pârâtei, clienţilor.

Au menţionat că evenimentul a fost notificat asigurătorului, iar, în ipoteza căderii în pretenţii, pârâţii înţeleg să formuleze preventiv recursul provocat.

În măsura în care instanţa de recurs va găsi fondată teza că răspunderea în cauză poate fi partajată între reclamanţi şi administratorul pârtiei, în condiţiile art. 1371 alin. (1) C. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi vor fi găsite fondate o parte din pretenţiile reclamanţilor, recurenţii-pârâţi au solicitat să se dispună admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea asigurătorului la plata sumelor de bani la care reclamanţii vor fi găsiţi îndreptăţiţi, însă doar în ceea ce priveşte parte din daunele materiale şi cheltuielile de judecată.

În drept, nu a fost invocat niciunul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Prin încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului din 6 aprilie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţi, invocată de intimaţii pârâţi, a admis în principiu recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâţi. A fost acordat termen de judecată în şedinţă publică la data de 12 mai 2021.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 18 iunie 2020, intimaţii-pârâţi C. S.R.L., E. S.R.L., D. şi F. au depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanţi, precum şi cerere de recurs provocat.

In cuprinsul întâmpinării a fost invocată excepţia nulităţii recursului promovat de reclamanţi, arătându-se că motivele invocate nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., indicate de recurenţi, criticile vizând exclusiv motive de netemeinicie, precum şi de greşită apreciere a probelor. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 22.06.2020, intimata-chemată în garanţie G. S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate.

La data de 25.06.2020, intimata-chemată în garanţie G. S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâţi, arătând că în cuprinsul cererii de recurs nu a fost precizat motivul de nelegalitate pe care aceasta se întemeiază. De asemenea, s-a arătat că solicitarea subsidiară a pârâţilor de a se schimba decizia atacată şi a se admite cererea de chemare în garanţie este neîntemeiată, recurenţii având posibilitatea de a solicita, prin recursul incident, doar casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

La data de 02 iulie 2020, recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâţi, solicitând respingerea excepţiei nulităţii, invocată de către intimaţi şi, pe cale de consecinţă, sa se constate că recursul reclamanţilor este întemeiat şi motivat, urmând a fi admis, aşa cum a fost formulat.

În ce priveşte recursul provocat, declarat de către intimaţii-pârâţi, au arătat că se impune admiterea în parte a cererii de chemare în garanţie, daunele morale solicitate fiind o obligaţie solidară a pârâţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce succed.

II.1. În cadrul recursului principal, primul motiv de recurs expus de recurenţii reclamanţi, încadrat în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., priveşte, în esenţă, faptul că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, lipsa unei analize atente a motivelor de apel invocate, omisiunea răspunderii la unele critici invocate şi, în cazul în care s-a răspuns la acestea, reţinerea unor aspecte contradictorii sau străine de natura cauzei, aspect ce ar echivala cu lipsa unei motivări.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenţii susţin că s-ar fi înlăturat abuziv probe concludente (planşe foto) şi că s-au preluat selectiv pasaje din declaraţiile martorilor, aspecte care indică lipsa de sinceritate a martorilor pârâţilor şi fac dovada existenţei faptei ilicite de care susţin că se fac vinovaţi pârâţii. S-a susţinut că, în motivare, se preiau argumentele instanţei de fond, fără o cercetare atentă şi fără a se da eficienţă aspectelor învederate în cererea de apel.

Mai susţin recurenţii o inadvertenţă privind persoana care a propus martorul I., în hotărâre reţinându-se greşit că martorul a fost propus de recurenţi, nu de partea adversă, precum şi faptul că instanţa nu are o reprezentare clară a pârtiilor în interiorul domeniului schiabil, neputând concluziona dacă existau într-adevăr indicatoare de orientare, de avertizare, balize, beţe şi benzi de delimitare, ceea ce conduce la imposibilitatea de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale de amenajare a pârtiilor.

Au mai criticat faptul că s-a omis planşa foto nr. 1 din analiză, planşă din care ar rezulta lipsa totală a mijloacelor de avertizare pe pârtie, că reaudierea martorilor a fost respinsă în mod neîntemeiat, lipsa pentru anii 2013 şi 2014 a notelor de constatare încheiate în urma unor controale efectuate anual la pârâta C. S.R.L., precum şi că instanţa a coroborat şi interpretat greşit probele.

Au concluzionat că aceste motive dovedesc neconformitatea deciziei atacate cu dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ.

Înalta Curte, procedând la examinarea acestui motiv de recurs, reţine, cu prioritate, că, din expunerea argumentelor, rezultă că partea critică, în realitate, modalitatea de apreciere a probelor (cum ar fi declaraţii de martori, planşe foto, fişe de control) de către instanţa de apel, greşeli care, în opinia recurenţilor, au condus instanţa de apel la o concluzie eronată, în sensul respingerii apelului.

Întrucât recursul este o cale de atac nedevolutivă, în cauză neavând loc o rejudecare a fondului, acesta nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, aşa cum este şi cazul procesului de apreciere a probatoriului. Aspectele criticate de recurenţi privesc modul în care instanţa s-a raportat la declaraţiile martorilor, presupusa interpretare selectivă a acestora, neluarea în considerare a unei planşe foto, aspecte care nu se circumscriu motivului de nelegalitate invocat în cererea de recurs, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că nu pot fi analizate în prezenta cale de atac în care se realizează exclusiv un control de legalitate.

Aceasta întrucât, deşi recurenţii argumentează în susţinerea primului motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii, totuşi aceştia se prevalează de modalitatea de interpretare a probelor de către instanţa de apel.

Mai mult decât atât, recurenţii, deşi indică drept motiv de nelegalitate contrarietatea motivării instanţei de apel, în concret, nu precizează în ce constă acest argument, el fiind formulat doar generic, ceea ce conduce la imposibilitatea verificării lui şi la concluzia că nu poate fi primit spre analiză.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia hotărârea nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ., se constată că decizia instanţei de apel este motivată în fapt şi în drept, instanţa procedând la analizarea criticilor formulate în apel, şi anume înlăturarea unor probe (declaraţii de martori, planşe foto), în mod detaliat, printr-o analiză şi argumentaţie proprie, atât în fapt, cât şi în drept, nu prin preluarea motivării instanţei fondului, aşa cum, fără temei, se susţine de către recurenţi.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra probelor administrate în cauză, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. Cu alte cuvinte, criticile recurenţilor privitoare la stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în niciun motiv de nelegalitate, şi nu doar în cel invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond ori al celei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar, în cauză, instanţa de apel şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, deşi în aparenţă, motivul de recurs se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în concret, motivele expuse nu sunt unele de nelegalitate, ci constituie critici privind interpretarea probelor. Aceste chestiuni exced controlului de nelegalitate care poate fi realizat de către instanţa de recurs, astfel că, în cauză, nu este incident motivul de recurs anterior evocat.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, acesta constă în încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1364, art. 1373, art. 209 şi art. 219 din C. civ., ale art. 6 şi art. 7 lit. b), c) din H.G. nr. 263/2001, precum şi ale art. 2.2 lit. c), art. 2.3, art. 2.4, art. 3.4 şi art. 3.6 din Ordinul nr. 491/2001, motiv de recurs încadrabil în ipoteza de casate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se reţine că motivul de recurs invocat priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a condiţiilor răspunderii civile delictuale, a criteriilor de apreciere a vinovăţiei, a răspunderii comitenţilor pentru prepuşi, atragerea răspunderii contravenţionale prin H.G. nr. 263 din 22 februarie 2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, precum şi condiţiile legale prevăzute în Ordinul nr. 491 din 5 octombrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind omologarea, amenajarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement.

Din analiza criticilor invocate în cadrul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., recurenta a făcut ample referiri atât la situaţia de fapt şi probele ce ar susţine dreptul pretins, cât şi la aspectele de drept ale litigiului.

Or, criticile aduse deciziei recurate, care nu se raportează la niciun reper legal pe care instanţa de apel să îl fi interpretat sau aplicat în mod greşit, ci vizează mijloacele de probă administrate în cauză şi modalitatea în care acestea au fost evaluate de către instanţele de fond şi de apel, excedează controlului de legalitate care poate fi realizat în recurs, actuala structură a căii de atac a recursului permiţând cenzurarea hotărârilor recurate exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.

În acest sens, criticile vizând nevalorificarea de către instanţa de apel a unor probe (declaraţii ale unor martori, planşe foto, condiţii meteo, certificate de omologare), care relevă propria viziune a recurenţilor cu privire la forţa probantă a acestor mijloace de dovadă şi asupra situaţiei de fapt nu pot forma obiect de analiză în recurs, pentru că ele au ca finalitate un demers de reevaluare a acestor probe, reevaluare care nu este compatibilă cu prezenta cale de atac.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la pretinsa culpă a pârâţilor D. şi F., Înalta Curte reţine că acestea sunt neîntemeiate, întrucât prevederile art. 219 din C. civ. arată că, dacă organele persoanei juridice săvârşesc o faptă, licită sau ilicită, în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, răspunderea revine exclusiv persoanei juridice, răspunderea personală şi solidară a celor care au săvârşit o faptă ilicită intervenind doar în situaţia în care organele persoanei juridice acţionează fără legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate.

În mod corect a argumentat curtea de apel că nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a pârâţilor D. şi F., întrucât aceştia nu au acţionat în afara mandatului dat de societate, respectiv fără legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate. Mai mult decât atât, chiar reclamanţii, pe toată durata judecăţii, inclusiv prin motivele de apel, au susţinut culpa celor două societăţi în săvârşirea unei faptei ilicite, în solidar cu cea a administratorilor lor, iar nu culpa exclusivă a celor două persoane fizice.

De asemenea, s-a reţinut în mod just de către instanţa de apel că nu poate fi atrasă răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor, în lipsa existenţei unui astfel de raport de prepuşenie. Reclamanţii au susţinut eronat că pârâţii D. şi F. ar fi prepuşii pârâtelor, fiind administratorii societăţilor pârâte. Art. 1373 alin. (2) din C. civ. arată că un comitent exercită "direcţia, supravegherea şi controlul" asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia, or în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 31/1990, coroborate cu cele ale art. 209 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, iar mandatarul nu este niciodată prepus al mandantului, în sensul legii.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., care prevăd că "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral".

Prin urmare, reclamanţii aveau obligaţia de a respecta dispoziţiile legale incidente în materie, respectiv pe aceea ce viza interdicţia de a se da cu sania pe pârtia de schi, prevăzute expres de dispoziţiile punctului 4.2.lit. a) din Ordinul nr. 491/2001 al Ministrului Turismului pentru aprobarea Normelor privind omologarea, amenajarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, ei neputând invoca necunoaşterea legii, cu consecinţa, în cazul încălcării acestei interdicţii, de a repara integral paguba cauzată, deci de a-şi suporta propriul prejudiciu. Mai mult, aceştia nu-şi pot invoca propria culpă, nimănui nefiindu-i permis să se prevaleze de aceasta în faţa justiţiei în vederea obţinerii unui avantaj.

Având în vedere aceste argumente, se constată că nu este incidentă în cauză ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că urmează a fi respins şi acest motiv de recurs.

II.2. Recursul provocat declarat de pârâţii C. S.R.L., E. S.R.L., D. şi F. priveşte eventualitatea admiterii recursului reclamanţilor, ipoteză în lipsa căreia este inutil a se proceda la analizarea sa.

Pe cale de consecinţă, în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii A. şi J. împotriva deciziei civile nr. 154/2020 din 20 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., urmând, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., a respinge recursul declarat, ca nefondat. În ceea ce priveşte recursul provocat, declarat de pârâţii S.C. C. S.R.L., S.C. E. S.R.L., D. şi F. împotriva aceleiaşi decizii, raportat la soluţia pronunţată cu privire la recursul principal, Înalta Curte urmează a-l respinge, de asemenea, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul principal, declarat de reclamanţii A. şi J., precum şi recursul provocat, declarat de pârâţii S.C. C. S.R.L., S.C. E. S.R.L., D. şi F., împotriva deciziei civile nr. 154/2020 din 20 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi să plătească pârâţilor-recurenţi cheltuieli de judecată parţiale, în cuantum de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.