Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1601/2021 AI generated

Peremption of appeal barred by state of emergency and judges' protest suspending procedural deadlines

Case Number Decizia nr. 1601/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the civil appeal, quashed the Court of Appeal's decision declaring the appeal perished, and remanded the case to the same court for re-adjudication, ruling in favor of the appellants. The dispute concerned the procedural status of an appeal regarding property compensation measures for an 800 sq. m. plot of land; the lower court had declared the appeal perished under Article 416 of the Code of Civil Procedure because the file remained inactive for over six months following a suspension for lack of presence. The Supreme Court determined this application was illegal because the appellants had filed a request to resume proceedings on October 16, 2019, which was subsequently hindered by judges' protests and the state of emergency (Presidential Decrees No. 195/2020 and No. 240/2020), periods during which the running of peremption terms was legally suspended or the delay was not attributable to the parties. Consequently, the Court held that the peremption deadline had not expired due to force majeure and non-imputable circumstances, violating Article 416 C. proc. civ. and justifying remission under Article 488(1)(5) C. proc. civ.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 din C. proc. civ, art. 488 pct. 5 din C. proc. civ, art. 496 si 497 din C. proc. civ; Peremption of appeal barred by state of emergency and judges' protest suspending procedural deadlines: The dispute concerned the procedural status of an appeal regarding property compensation measures for an 800 sq. m. plot of land; the lower court had declared the appeal perished under Article 416 of the Code of Civil Procedure because the file remained inactive for over six months following a suspension for lack of presence. The Supreme Court determined this application was illegal because the appellants had filed a request to resume proceedings on October 16, 2019, which was subsequently hindered by judges' protests and the state of emergency (Presidential Decrees No. 195/2020 and No. 240/2020), periods during which the running of peremption terms was legally suspended or the delay was not attributable to the parties. Consequently, the Court held that the peremption deadline had not expired due to force majeure and non-imputable circumstances, violating Article 416 C. proc. civ. and justifying remission under Article 488(1)(5) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural deadline state of emergency article of civil procedure suspension period stay of proceedings force majeure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Main ground for admitting the cassation appeal, as the court determined the lower court violated procedural law regarding the peremption of the appeal.

art. 496 si 497 din C. proc. civ.

Procedural basis invoked in the dispositive to justify the specific remedy of quashing the attacked decision and remanding the case for re-adjudication.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 21 noiembrie 2016, contestatorii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea parţială a deciziei nr. 10450/31.08.2016 şi obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziţii care să cuprindă măsuri compensatorii şi pentru imobilul teren în suprafaţă de 800 mp, situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din data de 08.11.2017, contestatorii au precizat că înţeleg să se judece în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, emitentul actului, situaţie în care tribunalul a reţinut că este lipsită de obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1750/29.11.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins contestaţia formulată de contestatorii A. şi C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A., B. şi C., solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 484 A din 18 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat perimat apelul declarat de apelanţii reclamanţi A., B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 1750/29.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 484 A din 18 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanţii C., A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin criticile formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenţii au învederat că hotărârea prin care s-a constatat perimarea apelului este nelegală.

Au susţinut că la 24 iunie 2019 s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor, întrucât nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar, în termenul prevăzut de lege, pentru a nu opera perimarea căii de atac, au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere care a primit termen la data de 14 octombrie 2019, termenul de perimare fiind astfel întrerupt; la acel termen, instanţa a respins cererea de repunere pe rol a cauzei.

Au mai arătat că, la data de 16 octombrie 2019, au formulat o nouă cerere de repunere pe rol, fiind întrerupt termenul de perimare, cererea primind termen la data de 17 februarie 020, când, în temeiul Hotărârii nr. 2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, cauza s-a amânat la 11 mai 2020, dată la care dosarul a fost suspendat de drept în baza Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020.

Instanţa a stabilit termen de judecată la 18 iunie 2020, termen la care s-a constatat perimarea apelului.

Recurenţii au învederat că, în cauză, termenul de perimare nu s-a împlinit, întrucât a fost întrerupt la data de 16 octombrie 2019, la două zile după ce s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol, astfel încât nu sunt legale considerentele deciziei recurate, în sensul că reclamanţii ar fi lăsat dosarul în nelucrare.

Conchizând, recurenţii au arătat că cererea de repunere pe rol formulată la data de 16 octombrie 2019 nu a putut fi discutată la termenul stabilit în februarie 2020 din cauza protestului magistraţilor, iar la următorul termen de judecată din cauza stării de urgenţă; prin urmare, momentul de referinţă îl constituie data de 16 octombrie 2019, când au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere care, în opinia recurenţilor, trebuia pusă în discuţie la termenul din 18 iunie 2020, când instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, a constatat perimarea apelului.

5. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 21 iulie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 10.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la 3 august 2020.

Prin încheierea din 17 martie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 484 A din 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind stabilit termen de judecată în şedinţă publică, pentru soluţionare, la data de 12 mai 2021, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, în dosar, ultimul act de procedură a fost la data de 24 iunie 2019, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

Motivele invocate de recurenţii-reclamanţi sunt susceptibile de încadrare în teza de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât acestea vizează aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept procesual, în concret, aplicarea greşită de către instanţa de apel a sancţiunii perimării.

În cererea de recurs, recurenţii susţin, în esenţă, că în cauză nu a intervenit perimarea, întrucât la data de 16 octombrie 2019, au formulat cea de-a doua cerere de repunere pe rol a cauzei, aceasta neputând fi discutată succesiv la două termene din cauza protestului magistraţilor, respectiv a stării de urgenţă. Aşadar, fixarea termenului de judecată ultim, din data de 18 iunie 2020, a avut loc ca urmare a învestirii cu soluţionarea cererii de repunere pe rol, iar nu ca urmare a împlinirii termenului de perimare.

Înalta Curte are în vedere că, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că, prin încheierea din 24.06.2019, s-a dispus suspendarea judecării cererii de apel, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă.

Cererea de repunere pe rol înregistrată de partea apelantă în data de 25.06.2019 a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 14.10.2019, fiind menţinută măsura suspendării dispusă la data de 24.06.2019, întrucât partea nu a înţeles să solicite judecarea cauzei în lipsă. O nouă cerere de repunere pe rol a fost înregistrată în data de 16.10.2019, ce a primit termen de soluţionare în data de 17.02.2020, fiind amânată cauza ca urmare a protestului.

Constatându-se că noua cerere de repunere pe rol a fost depusă formal, fără a se solicita judecarea cauzei în lipsă, a fost respinsă ca neîntemeiată şi având în vedere lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei, instanţa de apel a admis excepţia de perimare invocată din oficiu.

Raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel privind cursul judecăţii cererii de apel, se constată că în cauză nu s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale privitoare la perimare.

Astfel, se cuvine a aminti că suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor.

Măsura suspendării, în prima ipoteză, se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară, atare prezumţie fiind dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privitor la suspendarea voluntară, determinată de lipsa părţilor, are caracter imperativ, iar nu facultativ şi, drept urmare, obligă instanţa de judecată să dispună suspendarea judecăţii dacă niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii şi nu s-a cerut judecarea în lipsă.

Înalta Curte are în vedere că, în conformitate cu art. 41 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, "prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile".

Prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, starea de urgenţă a fost instituită pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile, din 16 martie 2020 până în 14 aprilie 2020, fiind prelungită pe încă 30 de zile prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, începând cu data de 15 aprilie 2020 până în data de 14 mai 2020, pe durata stării de urgenţă fiind suspendat cursul perimării.

Potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la momentul la care s-a oprit, incluzându-se şi timpul scurs înaintea suspendării.

În cauză, cererea de repunere pe rol formulată de reclamanţii C., A. şi B. la data de 16 octombrie 2019 nu a putut fi discutată la termenul din 17 februarie 2020, din motive neimputabile părţii, iar la termenul următor acordat în cauză, 11 mai 2020, a operat măsura măsurii suspendării judecării cauzelor fără caracter urgent, cum era şi cauza pendinte, prin Decretul nr. 240/2020, prelungită până la data încetării stării de urgenţă, 14 mai 2020.

La data de 15 mai 2020, ca urmare a încetării stării de urgenţă, prin rezoluţia administrativă aflată la dosarului, din oficiu, curtea de apel a repus cauza pe rol şi a acordat termen de judecată la 18 iunie 2020.

Se constată că prezenta cauză nu a fost lăsată în nelucrare din culpa părţii, ci, dimpotrivă, este incidentă situaţia în care, în cazul în care nu se poate fixa termen, din motive care nu sunt imputabile părţii, perimarea nu operează.

Recurenţii apelanţi au manifestat stăruinţă în judecată, formulând, în data de 16 octombrie 2019, cerere de repunere pe rol a cauzei. Respectiva cerere nu a putut fi discutată la termenele de judecată ulterioare, fără ca aceştia să aibă vreo culpă.

Aşadar, decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de perimare, prevăzute de art. 416 din C. proc. civ., instanţa de apel apreciind greşit că termenul de perimare a fost împlinit.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte reţine întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 496 şi 497 din acelaşi cod, va admite recursul reclamanţilor, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii C., A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 484 A din 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.