Constitutional challenge to civil and criminal procedure norms in compensation claim dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 283 din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, a actelor şi tuturor măsurilor aferente, invocând netemeinicia hotărârii faţă de încălcarea Constituţiei şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în vederea acordării compensaţiilor financiare victimelor criminalităţii, infracţiunilor, corupţiei şi evitarea victimizării.

În cadrul acestui dosar, contestatorul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu completările şi modificările ulterioare. A dispoziţiilor legale (neindicate) privind lipsa de prevedere a dreptului persoanei vătămate/a justiţiabilului de a beneficia de dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la şanse egale procesuale şi procedurale cu instituţiile publice, raportat la dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate din oficiu, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi 3, art. 22 alin. (1) şi (2), art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) şi 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 131 din Constituţia României, a art. 15 alin. (1), art. 16, alin. (1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 2, art. 7, art. 8, art. 10, art. 13, art. 14 şi altele în completare din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

A invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) C. proc. civ., despre care a susţinut că intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 51, art. 52 alin. (1), (2) şi 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 13 din Constituţia României şi art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor.

A lipsei prevederilor din C. proc. civ. şi C. proc. pen. a legislaţiei conexe privind asigurarea dreptului persoanei vătămate la un avocat din oficiu, a dispoziţiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) C. proc. pen. - neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, conform art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 22 alin. (1) şi (2), art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) şi 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 131 din Constituţia României, art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10, art. 13, art. 14 şi altele în completare din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

A dispoziţiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., anume acte procesuale şi procedurale comune, citarea, comunicarea actelor procedurale raportate la Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; neprevederea dreptului persoanei vătămate/justiţiabilului de beneficia de dreptul de a-i fi comunicate real orice documente de citare şi a oricărui act procedural efectiv, încălcându-se dreptul la actul de justiţie real, fiind mimat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, adică de a participa după comunicarea actelor procedurale (citare, etc.) părţii sau reprezentantului legal, iar nu a se prezuma, din oficiu, că actele procedurale ar fi îndeplinite după un anumit termen, încălcându-se prevederile art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 4 alin. (1) şi alin. (2), art. 11 alin. (1) şi alin. (2), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1) şi (2), art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) şi 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 131, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Constituţia României şi art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 17, art. 18 art. 19, art. 30 şi celelalte din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, precum şi dispoziţiile art. 1, art. 2. art. 3, art. 4 alin. (1) şi alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1) şi alin. (3), art. 13, art. 14, art. 17 şi celelalte din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

2. Hotărârea care formează obiectul recursului

Prin decizia nr. 468 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de contestatorul A.. A respins cererea de intervenţie accesorie şi cererile de chemare în garanţie şi "responsabile civilmente" a unor instituţii şi persoane, precum şi contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 283 din 28 iunie 2021 pronunţate de aceeaşi instanţă.

3. Recursul

Împotriva deciziei nr. 468 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior menţionate, a formulat recurs contestatorul A..

În motivarea cererii de recurs, recurentul, constituindu-se, potrivit propriilor afirmaţii, într-un denunţător al corupţiei instituţionale din România, al terorismului fiscal şi judiciar, a reluat, într-o expunere extrem de amplă, aspectele susţinute prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în faţa curţii de apel, respectiv încălcarea, prin dispoziţiile legale pretins neconstituţionale, a pactelor şi a tratatelor ratificate de Parlamentul României, care fac parte din dreptul intern, a Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

A susţinut că nu au fost respectate decizia 2006/928 a Comisiei Europene, art. 2, art. 4 alin. (3), art. 2 şi art. 10 alin. (1) al doilea paragraf, art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum şi rapoartele Comisiei Europene către Parlamentul şi Consiliul Europei.

A solicitat deschiderea unor dosare asociate, în baza hotărârii nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost aprobat Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoresc, respectiv art. 97 alin. (1) pct. 1-7, alin. (2) pct. 1-5, alin. (3) şi alin. (4) din acest regulament.

În acest sens, a cerut admiterea administrării unor probe, înregistrarea şedinţelor de judecată, acordarea unor daune de 1.000.000 de euro şi chemarea în garanţie a unor magistraţi de la diferite instanţe judecătoreşti.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

4. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 decembrie 2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului din 16 decembrie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimaţilor, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinarea depusă la 6 ianuarie 2021, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Ceilalţi intimaţi nu au depus întâmpinare.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte, cu titlu prealabil, va proceda la examinarea cererii de recurs, în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că "…dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti", recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate fiind considerat "un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală".

Procedând, în această modalitate, la verificarea legalităţii deciziei recurate, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

Deşi prin art. 146 lit. d) teza I din Constituţia României s-a conferit Curţii Constituţionale atribuţia exclusivă de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că instanţa de contencios constituţional decide asupra acestora, art. 29 alin. (5) teza I din acelaşi act normativ a stabilit în competenţa instanţei judecătoreşti verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a excepţiei.

Corelând aceste dispoziţii legale cu circumstanţele particulare ale cauzei, Înalta Curte reţine că recurentul a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate în cadrul soluţionării contestaţiei în anulare declarate împotriva deciziei nr. 283 din 28 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierilor pronunţate în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020 şi nr. 6/2020 privind conexarea la dosarul nr. x/2020 şi a hotărârii nr. 7/25.09.2020 din dosarul nr. x/2020 ale Comisiei de acordare de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor al Tribunalului Braşov, precum şi, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163 şi 164-173 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi ale art. 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263 şi art. 264 din Legea nr. 135/2020 privind C. proc. pen. ale art. 3, 8, 9, 16, 24, 30 şi 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; ale art. 21 alin. (1), şi 3, art. 22 alin. (1), art. 23, 24, 27 şi 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor; ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; ale art. 80, 81, 91 şi 93 C. proc. pen. şi ale art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80, art. 90 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) şi art. 367 alin. (9) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare soluţionate prin decizia nr. 468 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, obiect al recursului pendinte, recurentul a reiterat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o parte dintre excepţiile de neconstituţionalitate care au fost respinse prin decizia nr. 283 din 28 iunie 2021, instanţa reţinând că, în cauză, nu s-a stabilit obligaţia timbrării, pentru a se putea invoca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale normelor din C. proc. pen., a apreciat că obiectul cauzei este de natură civilă şi că nu vizează o hotărâre pronunţată de o instanţă penală.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii legale, instanţa a constatat că este inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei, care se vizează soluţionarea unei căi extraordinare de atac formulate împotriva unei decizii civile, întemeiate strict pe dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Aceste statuări ale Curţii de Apel Braşov sunt corecte, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care reglementează condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu dispoziţiile pretins neconstituţionale, în sensul ca acestea să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din această perspectivă, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina, partea fiind cea care urmează a proba influenţa hotărâtoare a textelor de lege pretins neconstituţionale asupra soluţiei procesului.

Acest interes procesual nu este justificat în cauză, în raport de faptul că normele a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au înrâurire asupra modului de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de petent. Cu alte cuvinte, prefigurarea unei soluţii ce vizează neconstituţionalitatea nu creează premisele aplicării directe a acestor norme în soluţionarea căii extraordinare de atac.

Corelativ acestui aspect, se constată că a fi lipsită de legătură cu cauza sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a normelor O.U.G. nr. 80/2013 invocate de recurent, de vreme ce s-a stabilit că, în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, recurentul nu datorează taxă judiciară de timbru, prin raportare la dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 211/2004 şi art. 28 din ordonanţă.

Aceeaşi concluzie se impune şi asupra efectului pe care l-ar putea avea soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. pen. invocate de recurent, dată fiind natura civilă a cauzei deduse judecăţii, căreia nu îi sunt aplicabile norme de drept procesual penal.

Cât priveşte dispoziţiile art. 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163 şi 164-173 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a căror neconstituţionalitate o susţine recurentul, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu pot determina sesizarea Curţii Constituţionale, întrucât normele menţionate privesc citarea şi comunicarea actelor de procedură în procesul civil în cadrul căruia recurentul a participat la şedinţele de judecată, a depus cereri şi înscrisuri, atât în format fizic cât şi electronic, şi-a susţinut cererile în instanţă, luând cunoştinţă de toate lucrările dosarului, nefiind indicate de către acesta în mod concret principii cu valoare constituţională încălcate prin modalitatea în care legiuitorul a conceput textele de lege menţionate.

Prin raportare la considerentele expuse, Înalta Curte reţine că nici neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) C. proc. civ. invocată de recurent nu a fost susţinută de o motivare corespunzătoare a modalităţii concrete în care textele de lege încalcă principiile de ordin constituţional, pentru a se verifica, astfel, legătura acestora cu cauza dedusă judecăţii în raport de modalitatea de soluţionare a contestaţiei în anulare.

Înalta Curte apreciază, astfel, că sunt legale constatările deciziei recurate, potrivit cărora recurentul nu a justificat legătura textelor legale pretins neconstituţionale, în raport de prevederile legii fundamentale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 468 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022.