Revision admissible: appellate decision dismissing appeal on merits is reviewable, case remanded for reconsideration

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la data de 24 iulie 2020, revizuenţii A. B. Residence Restoration S.R.L., Jurgen Klaus B., D., B., E., F. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Oraşului Buşteni, revizuirea deciziei nr. 112 din 27 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2006.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în revizuire

Prin decizia nr. 2230 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de revizuentă, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 112 pronunţată la data de 27 mai 2009 de Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că revizuenta şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865, iar revizuirea hotărârii unei instanţe de apel putea fi cerută numai în situaţia în care era vorba de o hotărâre care a evocat fondul.

În materia revizuirii, "a evoca fondul" în primă instanţă înseamnă a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză. În căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt deja stabilite, de natură sa conducă la altă dezlegare a raportului juridic litigios. Astfel, evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanţa reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie cu totul diferită decât cea pronunţată de instanţele inferioare.

A conchis curtea de apel că revizuirea este inadmisibilă, întrucât, prin decizia civilă nr. 112, pronunţată la data de 27 mai 2009 de Curtea de Apel Ploieşti, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, a fost respins ca nefondat apelul, ceea ce înseamnă că instanţa nu a evocat fondul, ci a menţinut situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, neputând fi, aşadar, atacată cu cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2230 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă au declarat recurs revizuenţii A. B. Residence Restoration S.R.L., Jurgen Klaus B., D., B., E., F. şi B..

Recurenţii-revizuenţi au solicitat admiterea recursului, casarea în integralitate a deciziei recurate, transmiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire şi schimbării în tot a deciziei atacate.

Printr-o primă critică, recurenţii au susţinut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul caracterului contradictoriu al motivelor, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865. Pe de o parte, instanţa de apel reţine că, pentru a putea fi susceptibilă de revizuire hotărârea respectivă, instanţa a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită ar fi trebuit să procedeze la o reapreciere a probelor cu scopul de a reţine o altă situaţie de fapt.

Pe de altă parte, aceeaşi instanţă arată imposibilitatea schimbării situaţiei de fapt, din pricina imposibilităţii obiective a identificării înscrisului ce ar fi atestat întinderea dreptului de proprietate şi asupra terenului în forma sa integrală.

Aceste două ipoteze sunt apreciate de recurenţi ca fiind contradictorii.

În cadrul acestui prim motiv de recurs, recurenţii au mai criticat şi insuficienţa motivării deciziei recurate, în sensul în care argumentul potrivit căruia decizia nr. 112/2009 se încadrează în prevederile art. 322 din C. proc. civ. nu a fost analizat. În acest sens, Curtea de Apel Ploieşti nu a arătat de ce a înlăturat argumentul potrivit căruia decizia civilă a cărei revizuire au solicitat-o a fost pronunţată în apel - cale devolutivă - şi a rămas definitivă, fiind evident că pentru a pronunţa această decizie, instanţa a evocat fondul în sensul analizei pe fond a cauzei ca urmare a efectului devolutiv. A concluzionat că decizia îndeplinea cerinţele pentru a fi supusă analizei instanţei de revizuire.

Arată recurenţii că instanţa care a soluţionat revizuirea ar fi trebuit să analizeze şi dacă apelanţii B. nici nu ar fi putut aduce dovezi noi care să schimbe situaţia de fapt, de vreme ce tocmai acest lucru face obiectul revizuirii, şi anume înscrisul nou, existent la data desfăşurării procesului, dar imposibil obiectiv de depus în cadrul apelului. Chiar şi în aceste condiţii, instanţa de revizuire nu a indicat de ce nu s-ar putea considera că instanţa de apel a administrat probe noi, în sensul în care instanţa de apel care a pronunţat decizia nr. 112/2019 a pus în vedere apelanţilor şi aceştia au depus dovada demersurilor efectuate la Arhivele Naţionale pentru descoperirea acestui înscris, identificat de societatea A..

Susţin recurenţii că instanţa învestită cu revizuirea a ignorat efectul devolutiv al apelului. În acest sens, se poate constata incidenţa dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept. Instanţa de apel a reanalizat cauza sub toate aspectele sale, însă în lipsa acestui înscris, care a fost descoperit abia în 2020 de către societatea A., nu a fost posibilă pronunţarea unei alte soluţii decât a celei de respingere a apelului.

Un al doilea motiv de recurs l-a constituit nelegalitatea deciziei nr. 2230/2020 prin raportare la dispoziţiile art. 304 punctul 9 din C. proc. civ., şi anume când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Recurenţii au arătat că decizia Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă în apel, nu trebuie să evoce fondul pentru a putea fi atacată cu revizuire.

Arată recurenţii că legiuitorul a reglementat două categorii de hotărâri ce pot fi susceptibile de a fi atacate cu revizuire, pe care în mod eronat Curtea de Apel Ploieşti nu le-a tratat separat: prima categorie, din care face parte şi decizia a cărei revizuire se solicită, este cea a hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel, pentru care îndeplinirea condiţiei caracterului definitiv este suficientă pentru a atrage admisibilitatea revizuirii; a doua categorie este cea a hotărârilor date de instanţa de recurs, din care nu face parte decizia a cărei revizuire au solicitat-o recurenţii, atunci când trebuie să fie îndeplinită condiţia evocării fondului.

În opinia recurenţilor, au fost aplicate în mod greşit prevederile art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865, câtă vreme decizia Curţii de Apel Ploieşti arată că instanţa nu a înţeles să aplice în mod corect pentru fiecare tip de hotărâre acest articol, ci a făcut o aplicare uniformă, fără a realiza distincţia între cele două categorii de hotărâri, cele din apel şi cele din recurs, extinzând interpretarea condiţiei evocării fondului ca fiind aplicabilă şi pentru hotărârile din apel.

4. Procedura în recurs

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a stabilit termen de judecată la data de 12 mai 2021, dispunând comunicarea cererii de recurs intimatului Oraşul Buşteni prin Primar. Intimatul a depus întâmpinare, invocând tardivitatea recursului iar pe fond, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 12 mai 2021 intimata a renunţat la invocarea excepţiei tardivităţii declarării recursului, s-a învederat că s-a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 partea introductivă din C. proc. civ. de la 1865, sintagma "atunci când evocă fondul", acordându-se termen pentru a se depune un punct de vedere la cererea de sesizare de către intimată.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost soluţionată prin încheierea din 15 septembrie 2021 în sensul respingerii, ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului şi soluţia pronunţată

Analizând recursul, în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de exigenţele impuse prin art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reţine următoarele:

Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, recurenţii revizuenţi consideră că decizia atacată este nelegală, prin prisma includerii unor motive contradictorii, precum şi a caracterului insuficient al motivării acesteia.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor legale anterior evocate, "Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: [...] 7. Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii."

În ceea ce priveşte caracterul pretins contradictoriu al motivării deciziei recurate, pentru a fi incidentă în cauză această ipoteză de casare, motivele contradictorii ori străine de natura pricinii trebuie să existe în cuprinsul hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se solicită.

Or, în cauză, se observă că recurenţii indică două ipoteze contradictorii, însă acestea nu se regăsesc în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, şi anume în cuprinsul hotărârii atacate cu recurs, ci în două hotărâri diferite.

Astfel, prima frază citată de recurenţi o reprezintă antepenultimul paragraf din decizia recurată, care arată că, spre deosebire de prima instanţă, în care evocarea fondului presupune examinarea raportului juridic prin prisma probelor administrate, în căile de atac, evocarea fondului semnifică schimbarea de fapt a situaţiei de fapt deja stabilite, care conduce la o soluţie cu totul diferită decât cea pronunţată de instanţele inferioare.

Celelalte fraze citate de recurenţi, despre care se afirmă că ar fi în contradicţie cu textul sus-menţionat, nu se regăsesc însă în motivarea deciziei recurate, prin care s-a soluţionat revizuirea. Ele apar parţial în motivarea deciziei nr. 112 din 27 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi în sentinţa nr. 1361 din 30 octombrie 2007, pronunţată pe fondul cauzei de Tribunalul Prahova, secţia civilă.

Aşadar, întrucât considerentele citate a fi contradictorii nu se regăsesc într-o unică hotărâre, respectiv în decizia recurată, ci în cuprinsul altor hotărâri, care nu fac obiectul analizei recursului pendinte, Înalta Curte urmează a respinge această critică, ca fiind nefondată.

În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul insuficient al considerentelor deciziei recurate, prin prisma neanalizării argumentului referitor la încadrarea în prevederile art. 322 din C. proc. civ. de la 1865 a deciziei nr. 112/2009, Înalta Curte constată că această critică este, de asemenea, nefondată.

Astfel, curtea de apel a procedat la analizarea acestui argument expus de parte, apreciind că decizia sus-menţionată nu poate fi atacată cu cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât prin intermediul acesteia s-a menţinut situaţia de fapt stabilită în prima instanţă, nefiind pronunţată în apel o soluţie diferită de cea din fond.

Pornind de la acest raţionament, se poate observa că instanţa care a pronunţat decizia în revizuire a avut implicit în vedere argumentul părţii referitor la încadrarea acestei decizii în dispoziţiile art. 322 din C. proc. civ., pe care l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, concluzionând că revizuirea este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 punctul 9 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, din considerentele ce succed.

Recurenţii au susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în sensul că decizia curţii de apel, rămasă definitivă în apel, nu trebuie să evoce fondul pentru a putea fi atacată cu revizuire.

Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă de revizuire, a reţinut că revizuirea, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 punctul 5 din C. proc. civ., a hotărârii unei instanţe de apel poate fi cerută numai în situaţia în care este vorba de o hotărâre care a evocat fondul.

A mai reţinut că, în materia revizuirii, "a evoca fondul" în primă instanţă înseamnă a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt deja stabilite, de natură să conducă la altă dezlegare a raportului juridic litigios. A concluzionat instanţa de revizuire că evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanţa reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie cu totul diferită decât cea pronunţată de instanţele inferioare.

Instanţa de revizuire a procedat, astfel, la aplicarea în cauză a acestei premise, arătând că, prin decizia pronunţată în apel, atacată cu revizuire, a fost respins ca nefondat apelul, ceea ce înseamnă că instanţa de apel nu a evocat fondul, ci a menţinut situaţia de fapt stabilită de prima instanţă. Pe cale de consecinţă, o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865 formulată în cauză este inadmisibilă.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri[...]".

Din dispoziţiile legale sus-menţionate se poate desprinde concluzia că legea are în vedere două categorii de hotărâri judecătoreşti susceptibile de revizuire. O primă categorie este cea a hotărârilor ramase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, iar a doua categorie vizează hotărârile pronunţate de instanţele de recurs şi prin care se evocă fondul cauzei.

Această distincţie este explicabilă prin aceea că apelul, prin efectul său devolutiv, este o cale de atac ce duce de regulă la rejudecarea în fond a cauzei. Problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţie în faţa instanţei de apel care va statua atât în fapt, cât şi în drept. Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în prima instanţă.

În analiza cererii de revizuire supuse judecăţii, curtea de apel a expus un raţionament greşit, în sensul excluderii din sfera obiectului revizuirii a hotărârilor pronunţate în apel prin care se păstrează sentinţa fondului.

În speţă, a fost atacată cu revizuire o decizie pronunţată în apel, iar instanţa de revizuire în mod simplist a considerat că, în condiţiile în care a fost respins apelul ca nefondat, nu a fost evocat fondul, fără a avea în vedere efectul devolutiv al apelului, care are loc, de regulă, indiferent dacă se respinge sau se admite apelul.

Aceasta întrucât, poate fi atacată cu revizuire hotărârea din apel, indiferent dacă apelul a fost admis sau respins, cu excepţia situaţiilor în care apelul a fost respins ca tardiv, inadmisibil ori pentru alt motiv care împiedică cercetarea fondului.

Raţionamentul se impune în considerarea caracterului devolutiv al apelului, care presupune o nouă antamare a fondului de către instanţa de control judiciar care, fie că-şi însuşeşte sau nu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, procedează la o analiză a acesteia.

Drept urmare, decizia nr. 112 din 27 mai 2009 prin care a fost respins apelul ca nefondat întruneşte condiţiile legale de admisibilitate referitoare la obiectul revizuirii, fiind susceptibilă de retractare în cadrul acestei căi extraordinare de atac, evident în ipoteza în care s-ar constata că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de admisibilitate privitoare la motivul de revizuire dedus judecăţii.

Acceptând teza contrară şi respingând ca inadmisibilă revizuirea pendinte, curtea de apel, ca instanţă de revizuire, a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile de admisibilitate în privinţa obiectului revizuirii, stipulate în partea introductivă a art. 322 din C. proc. civ., impunându-se casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, care va verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate referitoare la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 punctul 5 din C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3), (5) raportat la art. 304 punctul 9 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-revizuenţi A. B. Residence Restoration S.R.L., F., Jurgen Klaus B., D., B., E. şi B. împotriva deciziei nr. 2230 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.