Recourse against decision of appeal dismissed as inadmissible for lack of statutory reviewability of final judgments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that had previously rejected the appellant’s recourse against a lower court ruling. The dispute arose from a procedural challenge where the appellant, whose request for the recusal of a judge was dismissed by the Tribunal, subsequently filed an appeal against the Court of Appeal’s decision which had declared that prior recourse premature. The decisive legal basis for the final dismissal was that the decision rendered on appeal constitutes a final judgment under Article 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which is not subject to further extraordinary appeal under Article 483(1), and that appeals must strictly adhere to the legal avenues and terms prescribed by law, including the specific requirements for challenging recusal rulings under Article 53(1).
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 53 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Recourse against decision of appeal dismissed as inadmissible for lack of statutory reviewability of final judgments: The dispute arose from a procedural challenge where the appellant, whose request for the recusal of a judge was dismissed by the Tribunal, subsequently filed an appeal against the Court of Appeal’s decision which had declared that prior recourse premature. The decisive legal basis for the final dismissal was that the decision rendered on appeal constitutes a final judgment under Article 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which is not subject to further extraordinary appeal under Article 483(1), and that appeals must strictly adhere to the legal avenues and terms prescribed by law, including the specific requirements for challenging recusal rulings under Article 53(1).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablishes that the decision rendered on appeal is final and not susceptible to further ordinary or extraordinary appeal, forming the main ground for dismissing the recourse as inadmissible.
Defines the scope of decisions subject to recourse, supporting the inadmissibility because the appealed decision was not among those expressly provided by law for this stage.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin încheierea din 28 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea de recuzare a judecătorului A., formulată de apelanta-reclamantă B., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta B..
2. Hotărârea Curţii de Apel Braşov asupra recursului
Prin decizia nr. 335 din 3 august 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis excepţia prematurităţii recursului, invocată din oficiu. A respins, ca prematur, recursul declarat de reclamanta B. împotriva încheierii din 28 aprilie 2021, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă nr. x/2020.
3. Recursul
Împotriva deciziei nr. 335 din 3 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs reclamanta B..
Prin motivele de recurs, recurenta şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modalitatea de gestionare a dosarului nr. x/2020 de către Curtea de Apel Braşov, afirmând că unele dintre documentele transmise prin poşta electronică lipsesc de la dosar.
Recurenta a formulat, de asemenea, critici ample cu privire la incompatibilitatea judecătorului A., împotriva căruia a formulat cerere de recuzare, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 28 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.
4. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 25 august 2021, sub nr. x/2020/a1, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.
Prin rezoluţia completului din 13 septembrie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimate, cu menţiunea de a formula întâmpinare, precum şi înştiinţarea recurentei cu privire la achitarea obligaţiei de timbrare a cererii cu o taxă judiciară de timbru de 100 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia din 28 octombrie 2021, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 27 ianuarie 2022.
5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând, cu prioritate, admisibilitatea recursului, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din 28 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea de recuzare a judecătorului A., formulată de apelanta-reclamantă B., ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii din 28 aprilie 2021, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs reclamanta, care a fost respins, ca prematur, prin decizia nr. 335 din 3 august 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."
În speţă, astfel, cum s-a arătat, recurenta a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii din 28 aprilie 2021 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, instanţa de control judiciar respingând, ca prematură, calea extraordinară de atac, întrucât a constatat că apelul declarat în dosarul nr. x/2020 nu fusese soluţionat la acea dată, având termen de judecată stabilit.
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevăd că sunt definitive, "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Astfel, fiind pronunţată în recurs, decizia nr. 335 din 3 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă este o hotărâre definitivă, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de reformare în această cale extraordinară de atac.
De asemenea, această hotărâre nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recursul exercitat împotriva unei decizii pronunţate în recurs nefiind stipulat de lege.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 335 din 3 august 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 335 din 3 august 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022.