Moral damages upheld in Hungarian-language art class discrimination case

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii: A., minor, prin B., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorului, C., minoră, prin D., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, E., minor, prin F., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorului, G., minoră, prin H., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, I., minor, prin J., în calitate de reprezentant legal (tată) al minorului, K., minor, prin L., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorului, M., minoră, prin N., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, O., minoră, prin P., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, Q., minor, prin R., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorului, S., minoră, prin T., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, au chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Ministerul Educaţiei Naţionale Şi Cercetării Ştiinţifice, solicitând instanţei acordarea de despăgubiri morale în valoare de 18.000 euro (optsprezece mii euro), echivalent în RON la data plăţii efective. în favoarea fiecărui reclamant pentru prejudiciile suferite ca urmare a situaţiei create de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj în conducerea Inspector Şcolar General U., recunoscută ca fiind discriminatorie prin Hotărârea nr. 273/26.04.2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (în continuare CNCD), situaţie rămasă nesoluţionată şi ignorată de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, din care a rezultat încălcarea repetată a dreptului reclamanţilor la educaţie şi la pregătire profesională în limba maternă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1975 din 8 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., C., E., G., I., V., O., Q. şi S. şi a obligat pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 5 000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1634 A din 4.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 1975 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi A., C., E., G., I., V., O., Q. şi S..

A admis apelul reclamanţilor A., C., E., G., I., V., O., Q. şi S., împotriva sentinţei civile nr. 1975 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pârâţii la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 6.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 1/2001.

Dezvoltând acest motiv de recurs, pârâtul apreciază că instanţa de apel a respins, în mod greşit, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, reţinând incidenţa articolului mai sus menţionat, în condiţiile în care legea vorbeşte de localitate, neputând extinde termenul de localitate la unitatea de învăţământ.

Totodată, pârâtul apreciază că modul de interpretare a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 1/2001 şi aprecierea instanţei precum că Ministerul Educaţiei Naţionale nu a intervenit şi nu şi-a îndeplinit atribuţia de a emite o decizie privind înfiinţarea şi funcţionarea acestor formaţiuni de studiu, evită, în mod voit sau nu, să se raporteze şi la ultima teză a acestui alineat şi anume ca aceasta se ia cu consultarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

Prin cel de al doilea motiv de recurs, pârâtul invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în răspundere civilă delictuală, susţinând că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui prejudiciu cert şi direct, a unei fapte ilicite care să fie de natură a crea un prejudiciu şi nici existenţa vinovăţiei Ministerului.

În motivarea recursului, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj susţine următoarele:

În principal, pârâtul critică hotărârea susţinând că a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, opinând că se impunea ca prezenta cauză să fie soluţionată, în primă instanţă, de către judecătorie.

În subsidiar, pârâtul susţine că, prin aplicarea greşită a normelor de drept material au fost respinse criticile din apelul declarat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, cu consecinţa menţinerii în sarcina acestui pârât a existenţei unei fapte cauzatoare de prejudiciu, prin ignorarea argumentelor şi motivelor învederate prin întâmpinarea şi în înscrisurile depuse în probaţiune, motiv pentru care se susţin, în continuare, apărările formulate la instanţa de fond şi instanţa de apel, pe care le reiterează prin prezentul recurs.

Pârâtul consideră că nu se poate vorbi de existenţa vreunei fapte ilicite, săvârşite de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, prin faptul că ar fi refuzat aprobarea "fondării clasei integrate de arte plastice la Liceul Teoretic Apaczai Csere Janos din Cluj-Napoca pentru anul şcolar 2016-2017 cu 15 elevi ...", după cum susţin reclamanţii, deoarece au fost respectate prevederile cuprinse în Metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, cuprinderea efectivelor de preşcolari şi elevi din unităţile de învăţământ particular şi confesional, precum şi emiterea avizului conform, în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 201 6-201 7, şi nici nu a fost cauzat un prejudiciu.

Totodată, consideră pârâtul că nu se poate vorbi de o presupusă vinovăţie a Inspectoratului Şcolar prin simplul fapt ce a aplicat prevederile O.M.E.C.S. nr. 5556/27.10.2015, act normativ emis de către Ministerul Educaţiei în aplicarea Legii nr. 1/20l l, prin care s-a aprobat Metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământ preuniversitar de stat.

Prin ultimul motiv de recurs, pârâtul consideră că decizia recurată este criticabilă şi din punctul de vedere al faptului că reclamanţii nu au indicat modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea pretinselor despăgubiri morale, împrejurare care reprezintă un motiv de nulitate a cererii de chemare în judecată, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 194 lit. c) coroborate cu dispoziţiile prevăzute de art. 200 alin. (4) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinări la recursurile formulate, prin care au invocat excepţia nulităţii recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 mai 2021 completul de filtru a admis în principiu recurile declarate de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. S-a fixat termen pentru judecata recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursurile în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, se constată că recurenţii reproduc, în proporţie covârşitoare, argumentele arătate cu prilejul căii de atac a apelului, majoritatea criticilor neraportându-se la considerentele deciziei instanţei de apel.

Or, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs, sunt de natură a releva aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate cu recurs.

În mare parte, recurenţii-pârâţi nu au arătat în ce modalitate decizia instanţei de apel ar fi neconformă legii şi nu s-au raportat la considerentele acesteia, ci au reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie hotărârea instanţei de apel, iar judecata acestei căi de atac extraordinare trebuie să respecte rigorile impuse de art. 488 C. proc. civ., anume: să privească aspecte de nelegalitate dintre cele enumerate în primul alineat al acestei norme şi să aibă ca fundament critici relative la probleme ce au format obiect de analiză în apel în temeiul unei legale învestiri a instanţei de prim control judiciar.

Drept urmare, pot fi analizate în cadrul prezentului recurs strict susţinerile recurenţilor prin care se aduc critici de nelegalitate deciziei instanţei de apel, neputând forma suport de analiză apărările de fond ce vizează stabilirea situaţiei de fapt sau susţinerile ce reprezintă apărări formulate în precedentele etape procesuale şi care sunt reiterate în aceiaşi termeni în recurs.

Înalta Curte notează că va analiza separat cele două recursuri declarate numai în ce priveşte criticile ce nu sunt comune, anume cele care se referă la: soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, susţinută de Ministerul Educaţiei Naţionale şi la necompetenţa materială a instanţei de fond în soluţionarea cauzei pendinte, susţinută de recurentul Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Celelalte critici susţinute de recurenţi relativ la aplicarea şi interpretarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 1357 C. proc. civ. vor fi analizate împreună pentru că sunt comune ambelor recursuri.

a). În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

Critica din primul motiv de recurs, se referă la o pretinsă interpretare şi aplicare greşită a art. 63 alin. (2) din Legea nr. 1/2001 constând, în susţinerea recurentului, în aceea că potrivit normei menţionate, legea vorbeşte de localitate, fără a se putea extinde termenul de localitate la unitatea de învăţământ, fiind dezvoltate în acest context o serie de apărări de fond.

Critica este nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare, având în vedere următoarele:

Legea educaţiei naţionale reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din lege, în fiecare localitate se organizează şi funcţionează unităţi de învăţământ sau formaţiuni de studiu cu limba de predare română şi/sau, după caz, cu predarea în limbile minorităţilor naţionale.

Potrivit art. 45 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ "Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile şi formele de învăţământ preuniversitar, în condiţiile legii., în funcţie de necesităţile locale", şi respectiv că "În funcţie de necesităţile locale se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale".

Dispoziţiile art. 63 alin. (1) din Legea 1/2011 reglementează, la nivel naţional, formaţiunile de studiu în învăţământul preuniversitar sub formă de "grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează (…) d) "învăţământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 30".

Alineatului (2) al art. 63 prevede următoarele "Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în localităţile în care există cerere pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale, efectivele formaţiunilor de studiu pot fi mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege. Decizia privind înfiinţarea şi funcţionarea acestor formaţiuni de studiu aparţine Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu consultarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ respective."

Din interpretarea sistematică a normelor juridice anterior menţionate reiese cu evidenţă că legea are în vedere formaţiunile de studiu care funcţionează la nivelul localităţilor în care există cerere pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale, iar clasele sunt asemenea formaţiuni de studiu care se circumscriu domeniului de aplicare art. 63 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, această din urmă normă instituie o excepţie de la regula generală înscrisă în primul alineat al art. 63, oferind permisiunea ca efectivul unei clase cu predare în limba maternă a minorităţilor naţionale să fie chiar mai mic decât efectivul minim prevăzut de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 1/2001 - dacă există o cerere a părinţilor în acest sens - iar decizia de înfiinţare a unei astfel de formaţiuni de studiu aparţine Ministerului Educaţiei Naţionale.

Argumentul recurentului în sensul că referirea textului de lege la categoria "localitate" nu ar permite aplicarea sa la nivel de unitate de învăţământ este nefondat, fiind consecinţa lecturării scoase din context şi trunchiate a alin. (2) al art. 63 din Legea nr. 1/2011.

Norma juridică înscrisă în art. 63 din Legea nr. 1/2011 trebuie interpretată în mod teleologic şi sistematic dar şi în acord cu rigorile ce se desprind din prevederile art. 35 şi art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000, o atare interpretare conducând în mod firesc la concluzia că norma se referă la formaţiunile de studiu care pot fi constituite în cadrul reţelei şcolare. Conform art. 61 din aceeaşi lege, reţeaua şcolară cuprinde şi unităţile de învăţământ din învăţământul preuniversitar, astfel că referirea din alin. (2) al art. 63 la "localităţile în care există cerinţa pentru forma de învăţământ în limba maternă" nu poate primi decât interpretarea că se referă la unităţile şcolare (în cadrul cărora funcţionează formaţiunile de studiu stabilite prin lege) din asemenea localităţi.

Or, interpretarea dată de instanţa de prim control judiciar prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea 1/2011 corespunde întocmai rigorilor menţionate.

Împrejurarea că în anul şcolar 2016 - 2017 a fost aprobată funcţionarea a 13 clase de a V-a cu predare în limba maghiară - evocată de recurentă -nu este de natură a releva prin ea însăşi nici nelegalitatea aprecierii făcute de instanţa de apel relativ la conduita culpabilă pentru faptele ce au făcut obiectul prezentului litigiu (apreciere care a fost făcută în raport de situaţia de fapt stabilită şi care nu poate fi reevaluată în recurs) şi nici lipsa calităţii procesual pasive a pârâtului-recurent Ministerul Educaţiei Naţionale.

Se cere a fi subliniat că, în speţă, s-a reţinut neîndeplinirea de către pârâţi a unui ansamblu de obligaţii ţinând de înfiinţarea unei clase cu predare în limba maghiară având particularitatea de a fi specializată în domeniul "arte plastice", clasă care să se regăsească în sistemul de învăţământ integrat. De aceea, relatările făcute de recurent cu privire la existenţa în judeţul Cluj a unor alte clase cu predare în limba maghiară ori avansarea unor propuneri de formare a unei clase "cu învăţământ suplimentar" constituie aspecte de fapt care nu au aptitudinea de a reliefa vreun viciu de nelegalitate a judecăţii din apel.

Astfel, apare ca lipsită de fundament, raportat la conţinutul deciziei, susţinerea recurentului conform căreia instanţa de apel ar fi extins interpretarea termenului de localitate la unitate de învăţământ şi ar fi respins, în mod nelegal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Potrivit considerentelor deciziei atacate (pg. 29), legitimarea procesuală a Ministerului Educaţiei este dată de faptul că acesta, în loc să-şi îndeplinească atribuţia legală prevăzută de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 1/2001, a răspuns în sens nefavorabil solicitării părinţilor şi fără să fi consultat consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

Aşadar, învestită cu această critică legată de cadrul procesual pasiv al judecăţii, instanţa de apel a analizat-o şi a dat interpretarea corectă normei înscrise în art. 63 din Legea nr. 1/2011 raportat la ceea ce a constituit obiect al litigiului.

b). În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Judeţean Cluj

Prin primul motiv de recurs, recurentul susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, încadrând acest motiv de recurs punctului 3 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

În fundamentarea acestei critici se relevă, însă, faptul că partea a invocat necompetenţa materială a primei instanţe prin întâmpinarea depusă la fond şi, în continuare, se invocă argumente de natură a justifica apărarea potrivit căreia litigiul ar fi revenit în competenţa judecătoriei, ca primă instanţă, conform art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ.

Or, asemenea argumente reprezintă doar o reiterare a excepţiei formulate în faţa primei instanţe.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, au fost analizate aceste argumente circumscrise excepţiei necompetenţei materiale a tribunalului, analiză finalizată prin concluzia că este netemeinică apărarea astfel susţinută.

Nefiind formulată vreo critică la adresa modului în care instanţa de apel a soluţionat menţionata excepţie, instanţei de recurs îi lipseşte fundamentul realizării unei analize care - în coordonatele permise de art. 488 C. proc. civ. - să facă posibilă verificarea unor aspecte de nelegalitate a soluţiei adoptate de instanţa de prim control judiciar.

c). În ceea ce priveşte restul criticilor aduse deciziei instanţei de apel de către ambii recurenţi, Înalta Curte constată că, invocându-se incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile susţin nelegalitatea hotărârii atacate în esenţă prin prisma neîndeplinirii condiţiilor impuse de art. 1357 din C. civ. privind angajarea răspunderii civile delictuale, astfel că instanţa supremă va analiza aceste critici împreună.

Este de observat că, în expunerea de motive, recurenţii-pârâţi au făcut trimitere la situaţia de fapt pe care ei au afirmat-o în precedentele etape procesuale, opinând că instanţa de apel a reţinut în mod greşit existenţa faptelor ilicite, existenţa vinovăţiei precum şi existenţa unui prejudiciu cert şi direct.

Înalta Curte apreciază necesar a sublinia că verificarea modalităţii în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat prevederile legale incidente nu poate porni decât de la starea de fapt reţinută de către aceasta în cadrul deciziei recurate, şi aceasta întrucât sarcina evaluării probelor în cauză şi a stabilirii situaţiei de fapt revine în exclusivitate instanţelor de fond, instanţa de recurs efectuând exclusiv un examen de legalitate asupra deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Aspectele de fapt amplu evocate de recurenţi reprezintă apărări pe care aceştia le-au susţinut la judecata în fond şi în apel a pricinii, iar ele au fost apreciate ca nefondate de instanţele care au competenţa legală de a realiza o judecată asupra fondului cauzei. Cum judecata în recurs nu are caracter devolutiv, aspectele de fapt astfel reiterate în această cale de atac nu vor fi analizate, ele fiind expuse de părţile recurente cu ignorarea limitelor în care sunt îndreptăţite să beneficieze de o judecată în etapa recursului.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei fapte ilicite, se cere a fi amintit că aceasta este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sau obiceiul locului, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau interesului legitim şi serios ce creează aparenţa unui drept subiectiv, potrivit art. 1349 din C. civ.

În analiza cerinţelor arătate, date fiind circumstanţele de fapt ce au rezultat din materialul probator administrat, se constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că răspunderea civilă a recurenţilor-pârâţi se activează pentru conduita ilicită a acestor autorităţi, conduită constând în neîndeplinirea unor atribuţiilor ce reveneau fiecăreia dintre acestea potrivit competenţelor stabilite de lege, anume: prin încălcarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale, răspunzând în mod nefavorabil solicitărilor părinţilor şi fără să fi consultat consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în cazul recurentului Ministerul Educaţiei Naţionale şi prin refuzul aprobării formării clasei cu specializarea "arte plastice" în învăţământul integrat, având un efectiv de 15 elevi, când în judeţ nu exista nicio altă clasă cu predare în limba maghiară şi având acest profil specializat cu predare în limba maghiară, în cazul recurentului-pârât W..

Susţinerile recurentului-pârât W., conform cărora nu se poate vorbi de existenţa unei fapte ilicite săvârşite de către acesta, în considerarea faptului că acţionat în conformitate cu prevederile OMECŞ nr. 5556 din 27 octombrie 2015, sunt formulate cu neobservarea faptului că instanţa de apel a dat eficienţă principiului ierarhiei actelor normative, reţinând în mod corect că nu s-ar putea înlătura printr-o normă de nivel inferior, respectiv un ordin al ministrului educaţiei, o normă de rang superior - anume: legea.

Principiul general al ierarhiei actelor normative impune subordonarea actelor cu valoare normativă care se emit pentru aplicarea unei legi (astfel cum sunt un Ordin de ministru sau o Metodologie) faţă de lege (actul normativ edictat de autoritatea legiuitoare), această din urmă categorie având o forţă juridică superioară şi, implicit, prevalentă.

Or, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001 a prevăzut la art. 63 alin. (1) lit. d) că învăţământul gimnazial se poate realiza în clase care să cuprindă cel puţin 12 elevi, iar norma de excepţie înscrisă în cel de-al doilea alineat al art. 63 permitea constituirea unei clase chiar cu un număr mai mic de 12 elevi în condiţiile în care era vorba de o solicitare având ca obiect înfiinţarea unei clase cu predare în limba maternă a unei minorităţi naţionale.

Astfel, dispoziţiile legii permiteau recurenţilor-pârâţi să înfiinţeze o clasă cu profilul de artă cu predare în limba maghiară, iar existenţa invocatului Ordin de ministru (căruia recurentul îi atribuie un conţinut care derogă de la prevederile legii 1/2011) nu era de natură să lipsească de eficienţă prevederile actului normativ emis de Parlamentul României.

De asemenea, este nefondată şi critica cu privire la greşita apreciere a instanţei de apel în ceea ce priveşte existenţa vinovăţiei, formulată de recurentul - pârât MEN.

Înalta Curte reţine că, în materia răspunderii civile delictuale, vinovăţia poate îmbrăca şi forma celei mai uşoare culpe.

În speţă, aşa cum a reţinut Curtea de Apel pe baza analizei probelor, recurentul-pârât şi-a ignorat obligaţia legală stabilită de art. 63 alin. (2) din Legea educaţiei, deşi a primit sesizări din partea reclamanţilor, situaţia aceasta subzistând chiar şi după pronunţarea hotărârii Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării. Or, asemenea conduită evidenţiază o abatere de la prescripţiile legale, având valenţele unei atitudini culpabile în sensul prevederilor art. 16 alin. (3) din C. proc. civ.

Şi în ceea ce priveşte prejudiciul, criticile aduse de către recurenţii-pârâţi sunt nefondate, având în vedere următoarele:

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât MEN a susţinut că prejudiciul nu este cert şi direct, iar celălalt recurent -pârât a criticat decizia atacată cu privire la acest aspect susţinând că nu există prejudiciu, contestând atât cuantumul stabilit cât şi faptul că reclamanţii nu au indicat modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestor presupuse despăgubiri.

Contrar susţinerii recurenţilor, Curtea de Apel a relevat elementele ce definesc prejudiciul reţinut în cauză, anume că acesta este consecinţa directă a conduitei ilicite descrise anterior (neîndeplinirea de către pârâtul MEN a unor obligaţii şi respectiv îndeplinirea necorespunzătoare a altora de către pârâtul W.). Concret, s-a reţinut că prejudiciul constă în suferinţa produsă reclamanţilor prin limitarea accesului lor la educaţie în clasa a V-a şi în clasa a VI-a, într-o clasă cu predare în limba maternă şi având specializarea arte. Înalta Curte constată că asemenea coordonate ale prejudiciului au fost corect reţinute în raport de circumstanţele factuale stabilite, relevând atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale de care reclamanţii se bucură în temeiul art. 252 - 253 C. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de către recurentul - pârât W., potrivit căruia instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material, înlăturând criticile privitoarele la cuantumul prejudiciului moral precum şi neindicarea modului de calcul al acestui prejudiciu, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată. Critica astfel susţinută are caracter pur formal în condiţiile în care ea se limitează la un simplu enunţ, fără a concretiza vreun viciu survenit în demersul instanţei de apel de a interpreta şi aplicare normele de drept substanţial relevante pentru cuantificarea despăgubirilor acordate.

Se cuvine a fi reţinut, referitor la aspectul acordării daunelor morale, că ele reprezintă despăgubiri pentru atingeri aduse unor drepturi personale nepatrimoniale, nefiind susceptibile de o cuantificare exactă - precum în cazul despăgubirilor materiale -, acestea fiind evaluate în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărui litigiu în care se reclamă şi se dovedesc vătămări ale unor asemenea drepturi.

Drept urmare, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura personală, lipsită de conţinut economic a drepturilor care pot genera acest tip de despăgubiri.

Întrucât întinderea prejudiciului moral nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, iar legea nu conţine criterii după care trebuie stabilită întinderea despăgubirilor aferente unui asemenea prejudiciu, în mod judicios instanţa de apel a ţinut seama de aspectele particulare ale litigiului, de personalitatea reclamanţilor şi de intensitatea vătămărilor ce s-au adus drepturilor lor personale prin faptele ilicite ale pârâţilor recurenţi, respectiv a avut în vedere: vulnerabilitatea reclamanţilor decurgând din vârsta lor fragedă, frustrarea, sentimentele puternice de umilinţă şi discriminare cauzate acestora prin fapte ale reprezentanţilor statului, încălcarea dreptului de a accesa o formă de educaţie în limba maternă şi specializată astfel încât să corespundă abilităţilor artistice ale reclamanţilor, dar şi caracterul repetat al faptelor ilicite reţinute în sarcina pârâţilor. Un asemenea mod de evaluare îşi găseşte fundamentul juridic în principiul echităţii şi în prevederile art. 1 lin. 1 teza finală din C. civ.

Faţă de toate considerentele arătate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursurilor formulate de pârâţi, astfel cum acestea au fost susţinute prin criticile analizate în precedent.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ. urmează a se dispune respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice împotriva deciziei civile nr. 1634. A din 4 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.