Adverse possession action and passive procedural standing of municipal authorities nullified for failure to articulate grounds of illegality in extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, la 28 februarie 2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Primăria sectorului 5 Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză instanţa să constate dobândirea, în favoarea lor, a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 400 mp, situat în Bucureşti, str. x, şi prin accesiune imobiliară asupra construcţiei ridicate pe acesta.

Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a invocat în cadrul întâmpinării depuse excepţiiile puterii de lucru judecat faţă de dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi a lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâta Primăria sectorului 5 Bucureşti a ridicat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu argumentul că nu există identitate între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 6939/12.10.2017 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti a fost admisă excepţiei necompetenţei materiale şi declinată cauza, spre soluţionare, la Tribunalul Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 483 din 13 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Primăria sectorului 5 Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată a reclamanţilor ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri au promovat apel reclamanţii.

3. Decizia pronunţată, în apel, de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 1507A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul.

4. Recursul exercitat în cauză

Decizia din apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţii A. şi B..

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenţii au susţinut faptul că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii şi au invocat, în justificarea motivelor, prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În partea de început a cererii, au expus argumentele avute în vedere de prima instanţă în pronunţarea soluţiei, de respingere a acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Primăria sectorului 5 Bucureşti.

Recurenţii au apreciat că, în mod greşit, s-a dispus admiterea excepţiei, aceşti pârâţi având calitate procesuală pasivă în cauză. Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este moştenitorul defunctului şi, astfel, pot fi unite posesiile.

Pe aspectul menţionat, au solicitat instanţei de recurs să ţină seama de prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, conform cărora "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.’’Acest din urmă articol dispune că terenurile situate în intravilanul localităţii care au aparţinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moştenitori, trec în proprietatea comunei, oraşului sau a municipiului, după caz, şi în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosinţă celor care solicită să-şi construiască locuinţe şi nu au teren ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24.

Dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit de Statul Român direct prin lege, în acord cu prevederile art. 645 C. civ., coroborate cu cele ale art. 646 din acelaşi cod şi apoi, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, adică a art. 36 alin. (1), menţionat anterior, a fost transmis în acelaşi mod către Municipiul Bucureşti.

În continuare, recurenţii au prezentat condiţiile pentru a se reţine caracterul util al posesiei şi au apreciat că se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 1860 C. civ., în ce priveşte constatarea uzucapiunii de 30 de ani, prin joncţiunea posesiilor.

S-au prevalat de Decizia nr. 4/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, ce a stabilit următoarele: "În cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că după abrogarea lor prin Decretul Lege nr. 1/1984 şi Decretul Lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanţelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.’’

Astfel cum rezultă din motivarea deciziei, intrarea în vigoare a acestor acte normative nu a determinat o modificare esenţială asupra cursului prescripţiilor achizitive începute anterior.

Pe perioada cât aceste legi au fost în aplicare, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar au fost restrânse căile de transmitere şi dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate. Este evident că nu a avut loc o întrerupere naturală a cursului prescripţiei acestora, în sensul art. 1844 alin. (2) C. civ., care să poată fi invocată drept piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive.

Întrucât terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 şi-au păstrat caracterul privat sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesiile lor au beneficiat, atât de prezumţia de neprecaritate prevăzută de art. 1854 C. civ., cât şi de dispoziţiile art. 1858 C. civ., referitoare la prezumţia de neintervertire de titlu, se impune concluzia că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripţiei începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripţiei achizitive asupra terenurilor.

Au apreciat recurenţii şi că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 492 C. civ. în condiţiile în care au construit, consolidat şi întreţinut construcţia ridicată pe terenul în litigiu.

Prin pronunţarea deciziei atacate, instanţa de apel a fost în eroare, pentru că prezentul dosar conturează o altă situaţie de fapt care defineşte constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Pe de altă parte, de la primul dosar judecat, a trecut o perioadă foarte lungă de timp, astfel că nu pot fi reţinute dispoziţiile autorităţii de lucru judecat, ceea ce impune respingerea excepţiei.

În considerarea aspectelor învederate, recurenţii au solicitat admiterea recursului, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în principal, iar, în subsidiar, admiterea căii de atac, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au exprimat un punct de vedere.

Prin rezoluţia din 23 aprilie 2021, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 24 iunie 2021.

6. Apărările formulate în recurs

Intimata Primăria sectorului 5 Bucureşti, prin Primar, a formulat întâmpinare, solicitând menţinerea deciziei Curţii de Apel, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, instanţa notează că recurenţii s-au prevalat în susţinerea motivelor de recurs de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, inaplicabil în cauză. În raport de data declanşării demersului judiciar, 28 februarie 2017, se reţine că litigiul este guvernat de prevederile cuprinse în Noul C. proc. civ., intrat în vigoare la 15 februarie 2013, potrivit regulii instituite prin art. 24: "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare’’. Aşadar, aspectele formulate urmează a fi privite din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (ce îşi găseşte corespondent în art. 304 pct. 9), care reglementează ipoteza pronunţării hotărârii cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, prin decizia atacată, Curtea de Apel a confirmat soluţia primei instanţe, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Primăria sectorului 5 Bucureşti, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată introduse de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu aceştia ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Din expunerea rezumată a cererii de recurs, reiese că recurenţii au susţinut calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General, prin raportare la dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi art. 645 coroborate cu cele ale art. 646 din C. civ., temeiuri care atestă, în opinia acestora, dobândirea prin lege de către Municipiul Bucureşti a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Aspectele învederate nu pot face obiectul controlului judiciar în prezenta cale de atac, deoarece nu se raportează la argumentele instanţei de apel, care a reţinut, în privinţa legitimităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a chestiunilor tranşate în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, cu petite identice cu cele formulate în acţiunea de faţă. Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât a primit o soluţie identică cu cea dispusă în cauza menţionată, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 8743/10.12.2014 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

De altfel, nici afirmaţia potrivit căreia nu ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat în contextul în care dosarul pendinte vizează o situaţie de fapt diferită de cea din cauza în raport de care s-a invocat excepţia, nu poate fi supusă cenzurii, nefiind în discuţie un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

Prin urmare, rezultă că recurenţii nu au combătut raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, prin invocarea unor critici subsumabile motivelor de nelegalitate înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., putându-se considera că, de fapt, cerinţa motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

În privinţa pârâtei Primăria sectorului 5 Bucureşti, se constată că nu au fost formulate critici din punct de vedere al admiterii excepţiei în ceea ce o priveşte, spre a putea fi cenzurate de prezenta instanţă.

De asemenea, aspectele referitoare la fondul litigiului, care privesc condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se reţine caracterul util al posesiei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 1860 din C. civ., de constatare a uzucapiunii prin joncţiunea posesiilor, nu vor fi examinate faţă de limitele în care a fost judecat litigiul, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi din cauză.

Nu în ultimul rând, este de remarcat că toate criticile din recurs preiau în mare parte motivele de apel, recurenţii nespecificând, în mod concret, care sunt pretinsele greşeli proprii instanţei de control judiciar anterioare, care să poată fi supuse controlului de legalitate specific recursului.

Or, această modalitate de redactare a motivelor de recurs nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate punctuale şi riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanţa de apel.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate, cerinţă care nu este îndeplinită în cazul de faţă potrivit argumentelor expuse.

Constatând că susţinerile recurenţilor nu pot fi circumscrise pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici unei alte ipoteze de casare din cuprinsul normei, Înalta Curte va anula recursul acestora în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu observarea că nu au fost identificate motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu astfel cum se prevede în art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1507/A din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.