Design firm recovers contract fees and penalties after parish's procedural appeal annulled as inadmissible

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, formulată la 23 octombrie 2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Târgu-Mureş XIV, obligarea acesteia la plata sumei de 293.879 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin neexecutarea parţială a obligaţiei de plată asumate prin contractul nr. x din 1 iunie 2011, constând în: 6.000 RON cu titlu de diferenţă de preţ conform contractului şi facturii nr. x din 27 decembrie 2011; 6.444 RON cu titlu de penalităţi aferente diferenţei de preţ de 6.000 RON, neachitate din factura nr. x din 27 decembrie 2011, calculate pentru perioada 24 decembrie 2014, data scadenţei şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată; 281.435 RON cu titlu de preţ conform contractului nr. x din 1 iunie 2011. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,15 % pe zi lucrătoare, de la data cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective cu privire la sumele de 6.000 şi 281.435 RON, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare, invocând excepţiile prematurităţii acţiunii şi neexecutării contractului. A solicitat respingerea, ca netemeinică şi nelegală, a acţiunii pentru solicitarea plăţii unei lucrări de arhitectură, rezistenţă, instalaţii sanitare, instalaţii termice, instalaţii termomecanice în CT, instalaţii electrice, instalaţii de ventilaţie la bucătărie şi spălătorie, neexecutate nici până la data întâmpinării, iar pe cale reconvenţională a pretins obligarea reclamantei la restituirea integrală a sumei plătite.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 852 din 18 iunie 2019, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins excepţia prematurităţii acţiunii. A admis acţiunea reclamantei şi a respins cererea reconvenţională. A obligat pârâta la plata către reclamantă, după cum urmează:

- a sumei de 281.435 RON, reprezentând diferenţă contravaloare servicii prestate şi penalităţi aferente sumei de 6.000 RON, calculate până la data introducerii acţiunii;

- a penalităţilor de întârziere de 0,15 % pe zi lucrătoare de întârziere aferente sumei de 28.7435 RON, începând cu data introducerii acţiunii, 23 octombrie 2017, şi până la plata efectivă a sumei;

- a sumei de 15.403 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta să achite expertului tehnic judiciar B. suma de 1.213 RON cu titlu de diferenţă onorariu expert.

Împotriva sentinţei pronunţate de această instanţă a formulat apel pârâta Parohia Ortodoxă Târgu-Mureş XIV.

3. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 591A din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul exercitat în cauză

Pârâta a atacat pe calea recursului decizia din apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 2 iunie 2020.

Prin memoriul de recurs au fost formulate mai multe critici circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a criticat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aprecierea instanţei de apel asupra cererii de probe, constând în depunerea declaraţiei fiscale nr. 394, din care să rezulte că factura fiscală nr. x/30.01.2015 a fost înregistrată la Administraţia Financiară în luna ianuarie 2015, pârâta având suspiciuni în privinţa momentului întocmirii acesteia. Prin respingerea încuviinţării probei, care a rezultat din dezbateri şi era necesară rezolvării cauzei, mai ales în vederea aflării adevărului în condiţiile în care plata cerută nu era exigibilă, instanţa a încălcat cele mai importante principii fundamentale ale procesului civil: principiul disponibilităţii, egalităţii, bunei-credinţe, dreptului la apărare, contradictorialităţii, rolului activ al judecătorului şi aflării adevărului.

A considerat recurenta că factura trebuia să fie depusă de partea adversă în faţa instanţei de fond, în justificarea pretenţiilor din cerere şi pentru a clarifica pentru ce lucrări a fost emisă, având în vedere lipsa de la dosar a devizului de lucrări. Or, în absenţa analizării respectivului înscris, pretenţiile din acţiune nu îşi pot găsi o rezolvare corectă.

O altă critică relevă confuzia instanţei de apel, care stabileşte că emiterea autorizaţiei de construire reprezintă o dovadă a îndeplinirii obligaţiei de întocmire a proiectului din partea reclamantei. Se ignoră faptul că autorizaţia de construire se emite în baza unei documentaţii minimale, ce nu are legătură cu întregul proiect.

Curtea de Apel a constatat că hotărârea tribunalului este legală, fără însă să reţină motivele apelului, prin care se reclamă nerespectarea de către partea reclamantă a unor clauze din contractul nr. x din 01.06.2011, vizând întocmirea pe etape a documentaţiei propriu-zise a proiectului, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Aceasta nu a furnizat, pentru soluţionarea dosarului, detalii de execuţie a lucrării şi proiectul tehnic, inducând în eroare instanţa prin menţionarea în cerere a altor lucrări de la biserică şi sediul administrativ.

Suma de 236.500 RON a fost pusă în mod greşit în sarcina pârâtei, fără a se întemeia pe un deviz şi o situaţie de lucrări, ajungându-se în ipoteza ca enoriaşii bisericii să achite o lucrare ce nu s-a realizat.

Lucrările Parohiei au stagnat, deoarece proiectantul nu le-a predat pe etape şi nu a întocmit nici situaţiile de lucrări. Parohia aştepta realizarea documentaţiei propriu-zise a proiectului pentru a executa fundaţia imobilului numit Centru social. Or, culpa neexecutării lucrărilor aparţine intimatei reclamante în contextul reţinut de cele două instanţe anterioare. Astfel, s-a emis autorizaţia de construire nr. x din 4 ianuarie 2012, după care proiectantul nu a trimis partea de proiect tehnic pentru începerea lucrării, astfel încât aceasta a expirat, urmând apoi a se obţine o nouă autorizaţie, nr. 44 din 24 ianuarie 2014. Este de reţinut că pârâta a plătit lucrarea de documentaţie executată pentru obţinerea autorizaţiilor, astfel că proiectantul nu avea motive să nu execute documentaţia propriu-zisă.

Esenţial pentru soluţionarea cauzei este că pretinsa predare a proiectului s-a făcut în 2015, la aproape 4 ani de la data încheierii contractului.

În raport de situaţia de fapt prezentată şi de probele administrate la dosar, rezultă că dispoziţiile art. 970 C. civ. au fost greşit aplicate de instanţa de apel, aceasta fiind chemată să constate şi să sancţioneze culpa contractuală a proiectantului, împrejurare ce ar fi condus la respingerea pretenţiilor din acţiune.

În opinia recurentei, hotărârile instanţelor anterioare sunt afectate de un viciu în motivare, anume se bazează pe motive contradictorii. Curtea de Apel a greşit când şi-a însuşit reţinerile primei instanţe, potrivit cărora Parohia, deşi avea autorizaţia de construire, nu a continuat lucrările şi că proiectantul nu era obligat la efectuarea lucrărilor, ci doar la executarea documentaţiei. După obţinerea autorizaţiei, recurenta aştepta să i se predea documentaţia detaliată, respectiv proiectul tehnic al fundaţiei pentru a începe lucrarea, obligaţie care nu a fost îndeplinită de reclamantă.

Este incidentă şi ipoteza de casare înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., determinată de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi 970 C. civ. Aceasta se reflectă în modul eronat în care instanţa de apel a analizat obligaţiile interdependente ale părţilor derivând din acordul de voinţă al acestora. Potrivit dispoziţiilor art. 5 din contract, plata se face periodic pe etape, conform situaţiei de lucrări. Or, în aceste condiţii, rezultă că obligaţia de plată ce incumbă recurentei devenea exigibilă în funcţie de graficul de lucrări efectiv realizate. De asemenea, conform art. 6 lit. a) din contract, s-a stabilit de către părţi că, indiferent de împrejurarea că proiectantul a întocmit total sau parţial proiectul, predarea efectivă a acestuia trebuie corelată cu stadiul fizic al execuţiei.

În concluzie, instanţa de apel, în aplicarea principiului forţei obligatorii a contractului, era ţinută să constate că reclamanta nu putea să pretindă pretenţiile solicitate, derivate din contractul menţionat, deoarece obligaţia de plată a recurentei pârâte a luat naştere numai la momentul în care îi era predată partea de proiect aferentă stadiului în care se afla construcţia. În speţă, construcţia nu a fost ridicată, iar simpla existenţă a unei excavaţii confirmată de raportul de expertiză nu constituie o dovadă a realizării efective a proiectului investiţional.

Apărările recurentei s-au concretizat într-o veritabilă excepţie de neexecutare a contractului, analiza obligaţiilor corelative şi interdependente ale părţilor impunând concluzia că recurenta pârâtă nu poate fi obligată la achitarea valorii integrale a proiectului, în măsura în care prin acordul lor părţile au statuat că predarea şi, implicit, obligaţia corelativă de plată trebuie să ţină cont de stadiul execuţiei. În consecinţă, reclamanta putea pretinde doar sume aferente părţilor de proiect utilizate la realizarea efectivă a construcţiei.

În fine, instanţa de apel era îndrituită, în exercitarea rolului activ, să verifice în ce măsură reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i incumbau în calitate de proiectant prin raportare la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, ce stabilesc obligaţii şi răspunderi ale proiectanţilor.

Pentru toate motivele învederate, recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea analizării clauzelor contractuale invocate în recurs; în subsidiar, a solicitat casarea hotărârii cu consecinţa respingerii cererii introductive de instanţă.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Recurenta pârâtă a exprimat un punct de vedere în sensul că este de acord cu ceea ce s-a scris în raportul de admisibilitate, inclusiv în privinţa amintirii tuturor criticilor aduse hotărârii din apel.

Prin rezoluţia din 23 aprilie 2021, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 24 iunie 2021.

6. Apărările formulate în recurs

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, în principal, cu argumentul că toate susţinerile nu sunt subsumabile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Dacă se va trece peste această excepţie, a solicitat să se respingă calea de atac, ca neîntemeiată.

Această parte a cerut şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ., fără a depune dovezi în justificarea acestora.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia nr. 591/A din 20 noiembrie 2019, atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a validat soluţia primei instanţe, în sensul că reclamanta este îndreptăţită la achitarea contravalorii lucrărilor rezultate din contractul nr. x din 1 iunie 2011, încheiat cu pârâta, prin care s-a obligat să întocmească documentaţia de proiectare "Centru social’’ ce cuprinde mai multe specialităţi: arhitectură, rezistenţă, instalaţii sanitare, instalaţia termomecanică în CT, instalaţii electrice şi instalaţie ventilaţie la bucătărie şi spălătorie.

Înalta Curte constată că niciuna din criticile prezentate de recurentă nu pune în discuţie aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.

În ce priveşte respingerea cererii de probe, constând în depunerea declaraţiei fiscale nr. 394, obiect de critică în recursul pendinte, se observă că măsura a fost dispusă de instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2019. Recurenta nu a menţionat expres că înţelege să o recureze, însă cum încheierea este una de amânare a pronunţării asupra soluţiei în calea de atac, deci, face corp comun cu hotărârea, recursul se va considera formulat şi împotriva acesteia.

Susţinerile ce compun această critică, inclusiv cele în raport de care ar rezulta necesitatea administrării probei în etapa procesuală a apelului, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva unor chestiuni care să vizeze legalitatea măsurii Curţii de Apel în soluţionarea cererii de probe. Pe de o parte, recurenta nu a specificat care prevedere legală a fost încălcată în materia probelor, iar, pe de altă parte, aspectele reliefate se referă la aprecierea probelor, aducând în discuţie concludenţa şi utilitatea administrării probei. Or, cercetarea unor asemenea critici, respectiv analizarea facturii nr. x/30.01.2015 conţinută în declaraţia 394, din perspectiva lucrărilor pentru care a fost emisă, implică verificarea temeiniciei hotărârii în sensul reevaluării pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, cum solicită recurenta, cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt, ceea ce nu este posibil în calea de atac a recursului, în care cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

În concluzie, întrucât critica nu conturează încălcarea unor reguli de procedură, nu poate fi cenzurată prin prisma ipotezei de casare indicate de recurentă.

Se mai reţine de către prezenta instanţă că şi celelalte aserţiuni, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu au semnificaţia unor critici care să poată fi supuse controlului de legalitate ce poate fi efectuat în calea de atac a recursului.

În privinţa motivului de recurs din art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu s-a arătat în ce constă pretinsele reţineri contradictorii ale instanţei de apel în accepţiunea textului menţionat, existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii presupunând ipoteza în care din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Instanţa a aplicat greşit normele de drept material când a recurs la textele de lege aplicabile litigiului, dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit.

Aspectele dezvoltate în susţinerea acestor două ipoteze de casare privesc situaţia de fapt din speţă şi se rezumă la ideea că nu poate fi antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, câtă vreme culpa în executarea obligaţiilor a aparţinut proiectantului - reclamanta S.C. A. S.R.L., care nu a predat proiectul şi documentaţia pentru a se executa lucrarea.

Or, asemenea obiecţii nu reflectă un caz de încălcare, respectiv aplicare greşită a legii, art. 969 şi 970 C. civ., sau de contrarietate în motivare, ci vizează stabilirea situaţiei de fapt prin analizarea, în contextul formulării tuturor apărărilor, dacă fiecare parte şi-a îndeplinit sau nu obligaţiile contractuale, ceea ce excede verificărilor ce pot fi efectuate în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanşează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Se mai reţine că stabilirea situaţiei de fapt constituie apanajul instanţelor de fond, iar instanţa de recurs poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate şi nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, cum tinde recurenta prin motivele de recurs.

Pentru argumentele înfăţişate, se constată că susţinerile recurentei pârâte nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., şi nu se identifică, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în procedura de filtrare a recursului. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. combinat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, se va anula recursul exercitat de pârâta Parohia Ortodoxă Târgu Mureş XIV împotriva deciziei civile nr. 591/A din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. în privinţa acordării cheltuielilor de judecată intimatei S.C. A. S.R.L. în prezentul recurs, având în vedere că nu au fost depuse la dosar dovezi privind efectuarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Târgu Mureş XIV împotriva deciziei civile nr. 591/A din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.