Peremption of appeal upheld over stale compensation-points challenge; claimant appeals dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea deciziei de validare parţială nr. 11408 din 20 octombrie 2016, recalcularea şi reevaluarea punctelor acordate în compensare precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

Pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiate.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 2159 din 29 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins contestaţia formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub acelaşi număr de dosar.

3. Judecata la Curtea de Apel Bucureşti şi hotărârea acestei instanţe

Prin încheierea din 13 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei şi nici nu a solicitat judecata în lipsă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cererii de apel formulate de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 2159 din 29 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Împotriva acestei încheieri, în baza art. 414 alin. (2) C. proc. civ., au declarat recurs reclamanţii A. şi B., C., D. şi F., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai defunctului reclamant E..

Prin decizia nr. 1534 din 24 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. în nume propriu, de reclamanţii B. şi C., în nume propriu şi în calitate de succesori a defunctului recurent-reclamant E., şi de reclamanta F., în calitate de succesoare a aceluiaşi defunct împotriva încheierii din 13 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.

4. Hotărârea Curţi de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 302 din 1 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia de perimare, invocată din oficiu, şi a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva sentinţei nr. 2159 din 29 noiembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

5. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 302 din 1 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., precum şi numita G., în calitate de moştenitoare a defunctului-reclamant D..

5.1 În motivarea cererii de recurs, reclamanţii A., B. şi C. au susţinut că reclamanţii E. şi D. au decedat pe parcursul procesului, astfel că se impunea introducerea moştenitorilor în cauză.

Evocând situaţia de fapt dedusă judecăţii, au arătat că decizia emisă de intimata-pârâtă, care a reprezentat obiectul contestaţiei formulate în cauză, este nelegală, sub aspectul despăgubirilor stabilite.

Referitor la soluţia de perimare a cererii de apel, recurenţii au menţionat că aceasta nu putea fi constatată înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului declarat împotriva încheierii din 13 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care se dispusese suspendarea judecării cauzei.

Au susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că era împlinit termenul de perimare, precum şi procedura de citare pentru a se putea trece la soluţionarea cauzei, faţă de nelegala citare a recurenţilor.

Recurenţii au precizat că au formulat cerere de reluare a judecăţii, solicitând citarea lor la adresele de domiciliu şi depunând, în acest sens, copii de pe cărţile de identitate. În raport de această solicitare, nu se putea considera că nu au interes în soluţionarea cauzei, întrucât perimarea se putea constata doar în situaţia în care cauza era lăsată în nelucrare din culpa părţilor.

Au menţionat că apărătorul lor ales, avocat H. a depus, la termenul din 25 mai 2020, cerere de suspendare a judecării apelului, până la soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii din 13 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Asupra acestei cereri, instanţa de apel nu s-a pronunţat.

La termenul de judecată din 1 martie 2020, când reprezentantul lor convenţional a fost în imposibilitate de prezentare, cauza nu era în stare de judecată, întrucât nu era finalizată soluţionarea dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

5.2 În motivarea cererii de recurs, recurenta G., moştenitoare a defunctului-reclamant D., a susţinut că instanţa de apel nu l-a citat în cauză pe autorul său, deşi a depus la dosar copie de pe cartea de identitate a acestuia.

A arătat că soluţia de perimare a cererii de apel este nelegală, cât timp recursul formulat împotriva încheierii de suspendare era pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar voinţa sa este de a continua procesul.

6. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a reţinut că recursul este admisibil, în raport de dispoziţiile art. 414 alin. (2) C. proc. civ., iar motivele de recurs pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 11 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursurile.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererile de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia pot fi subsumate motivele invocate de recurenţi, care, prin critici similare au susţinut nelegalitatea soluţiei de perimare a curţii de apel asupra apelului declarat împotriva sentinţei nr. 2159 din 29 noiembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia au fost subsumate criticile recurentei casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulităţii, şi ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.

Obiectul recursului supus analizei este reprezentat de decizia nr. 302 din 1 martie 2021, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia de perimare invocată din oficiu şi a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva sentinţei nr. 2159 din 29 noiembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În ceea ce priveşte perimarea, Înalta Curte constată că, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., aceasta se înfăţişează ca o sancţiune care se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părţilor, în sensul că acestea să nu fi săvârşit vreun act de procedură în vederea judecării, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Raportând aceste considerente la circumstanţele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată la 5 martie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au învestit această instanţă cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei nr. 2159 din 29 noiembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În cererea de apel, reclamanţii au indicat că şi-au ales domiciliul procesual la Cabinetul de Avocat "I.", cu sediul în Bucureşti, str. x, pentru termenul de judecată din 13 mai 2019, când curtea a suspendat judecata cauzei procedura de citare a acestor părţi fiind realizată la această adresă, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul curţii.

La termenul de judecată din 13 mai 2019, instanţa de apel, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei şi nici nu a solicitat judecata în lipsă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de apel formulate de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 2159 din 29 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Încheierea din 13 mai 2019 a curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţi, recursul fiind, însă, respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă prin decizia nr. 1534 din 24 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, întrucât s-a constatat că efectuarea actelor de procedură în etapa procesuală a apelului s-a realizat corect, la domiciliul procesual al recurenţilor-reclamanţi, indicat în cererea de apel, conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi prin criticile invocate în cererea de recurs pendinte recurenţii au afirmat că, din eroare, instanţa de apel nu a dispus citarea lor la adresele de domiciliu, deşi au formulat expres o astfel de solicitare, la care au anexat copiile cărţilor de identitate, această împrejurare nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii atacate.

Într-adevăr, ulterior depunerii memoriului de apel şi pronunţării încheierii de suspendare a judecării apelului, prin cererea depusă la 20 februarie 2020, recurenţii-reclamanţi au solicitat reluarea judecăţii procesului, arătând că stăruie în judecata acestuia şi doresc efectuarea unei expertize cu privire întinderea dreptului de proprietate şi întinderea măsurilor reparatorii prin stabilirea valorii corecte şi actuale a punctelor compensatorii.

Însă, cererea depusă la 20 februarie 2020 nu poate avea efect întreruptiv al cursului perimării, conform art. 417 C. proc. civ., deoarece, la data formulării acesteia de către recurenţi, instanţa de apel, prin rezoluţia din 18 decembrie 2019, stabilise termen la 24 februarie 2020 pentru discutarea sesizării din oficiu cu privire la excepţia de perimare, considerând că termenul legal de 6 luni, prevăzut de art. 416 din cod era împlinit.

Aceste constatări ale instanţei de apel sunt corecte de vreme ce, prin acest ultim articol menţionat legiuitorul a stabilit că termenul de perimare se împlineşte dacă cererea dedusă judecăţii a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni de la ultimul act de procedură îndeplinit.

Or, ultimul act de procedură efectuat în cauză a fost însăşi încheierea de suspendare a judecării cauzei din13 mai 2019, termenul de perimare împlinindu-se la 13 noiembrie 2019.

Faţă de acest aspect, nici cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 13 mai 2019, formulată de recurenţi, prin reprezentant convenţional, la termenul din 24 februarie 2020 nu putea avea efect de întrerupere a termenului de perimare, fiind formulată după împlinirea acestuia.

Chiar dacă instanţa de apel, prin încheierile din 24 februarie 2020, 25 mai 2020, 7 septembrie 2020 şi 7 decembrie 2020 a prorogat succesiv pronunţarea asupra excepţiei de perimare a apelului, în raport de soluţia ce urma a fi pronunţată asupra cererii de recurs formulate împotriva încheierii din13 mai 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această împrejurare ar fi putut influenţa soluţia ce urma a se pronunţa asupra excepţiei numai dacă se considera că judecata cauzei a fost nelegal suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Însă, soluţia dată în recursul la încheierea de suspendare justifică corectitudinea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, de vreme ce Înalta Curte a reţinut că, pentru termenul din 13 mai 2019, procedura de citare a recurenţilor a fost legal îndeplinită, iar aceştia nu au cerut judecata în lipsă.

Cât priveşte susţinerea recurentei G. cu privire la faptul că nu a fost citată în cauză, deşi autorul său, defunctul-reclamant D., a decedat pe parcursul procesului, Înalta Curte constată că nu poate atrage nelegalitatea deciziei recurate.

Deşi reclamantul D. a decedat la 29 iunie 2018, conform certificatului de deces aflat în dosarul instanţei de apel, această împrejurare a fost adusă la cunoştinţa curţii abia la 25 mai 2020, prin cererea depusă de reprezentantul convenţional al recurenţilor după împlinirea termenului de perimare. În legătură cu acest aspect, se constată că, în conformitate cu art. 416 alin. (1) C. proc. civ., cererea de apel se perimă de drept chiar şi împotriva incapabililor, aspect ce poate fi constatat şi din oficiu potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu pot fi primite aceste critici.

Faţă de aspectele expuse, Înalta Curte apreciază că recurenţilor nu li s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea constata nulitatea deciziei atacate, întrucât, deşi au fost încunoştinţaţi despre existenţa şi data soluţionării litigiului, aceştia nu au solicitat judecata şi în lipsa lor a acestuia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta G. şi de reclamanţii A., B., C. şi F. împotriva deciziei nr. 302 din 1 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta G. şi de reclamanţii A., B., C. şi F. împotriva deciziei nr. 302 din 1 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022.