Rent arrears claim assigned to Bucharest Sector 1 court as Article 121 consumer rule held inapplicable.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, la data de 24 iulie 2019 sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.444,48 RON din care: suma de 852,64 RON reprezintă c/val. chirii facturate şi neachitate aferente perioadei 27.05.2019-25.08.2020, conform Contractului de închiriere nr. x/07.09, suma de 698,90 RON reprezintă c/val. penalităţi nefacturate calculate la data de 24.09.2020 şi suma de 1.892,94 RON reprezintă penalităţi facturate şi neachitate, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 14, art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530-1538 C. civ., art. 192, art. 194 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4634 din 26 mai 2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâta are calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist, având în vedere natura raporturilor invocate de către reclamantă şi dispoziţiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, perspectivă în raport de care necompetenţa teritorială este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 raportat la art. 121 C. proc. civ.

Cum cererea formulată de profesionist împotriva consumatorului putea fi introdusă numai la instanţa de la domiciliului consumatorului, iar părţile nu au convenit alegerea instanţei competente, după naşterea dreptului la despăgubire, instanţa a apreciat că revine Judecătoriei Târgovişte competenţa de soluţionare a cauzei, în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtei începând cu data de 12 septembrie 2021, aspect care rezultă în urma verificării bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa nr. 3718 din 20 octombrie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă; a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a apreciat că raporturile dintre părţi nu se încadrează în categoria celor avute în vedere de dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., câtă vreme cererea de chemare în judecată se referă la obligaţia de plată a unor sume de bani, iar izvorul acestei pretinse obligaţii este reprezentat de contractul de închiriere încheiat între părţi cu privire la o locuinţă de intervenţie situată în Staţia Pucioasa, care la art. VI pct. 16, prevede că încetează "în cazul în care chiriaşul nu mai îndeplineşte condiţiile în baza cărora s-a atribuit locuinţa."

În condiţiile în care reclamanta a înţeles să învestească Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, cum în speţă nu se pune problema unei competenţe de ordine publică, iar pârâta nu a invocat necompetenţa acestei instanţe, la rândul ei, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu putea din oficiu să invoce excepţia necompetenţei teritoriale.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.444,48 RON din care: suma de 852,64 RON reprezintă c/val. chirii facturate şi neachitate aferente perioadei 27.05.2019-25.08.2020, conform Contractului de închiriere nr. x/07.09, suma de 698,90 RON reprezintă c/val. penalităţi nefacturate, calculate la data de 24.09.2020 şi suma de 1.892,94 RON reprezintă penalităţi facturate şi neachitate.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 14, art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530-1538 C. civ.

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului ce a generat prezentul conflict negativ de competenţă cele două instanţe au dat o calificare juridică diferită obiectului pretenţiilor deduse judecăţii, în raport de care au reţinut dispoziţiile legale incidente referitoare la competenţa soluţionării cauzei.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a avut în vedere dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., în considerarea naturii raporturilor juridice invocate de către reclamantă, pe când Judecătoria Târgovişte a apreciat că părţile nu au calitatea de consumator şi profesionist în condiţiile în care izvorul obligaţiei de plată a unor sume de bani, pretins datorate de către pârâtă, este reprezentat de contractul de închiriere încheiat între părţi, ce nu se încadrează în categoria celor avute în vedere de dispoziţiile art. 121 C. proc. civ.. Drept urmare, fiind vorba de o necompetenţă teritorială relativă, instanţa nu era în măsură să o invoce, din oficiu, la primul termen de judecată cu procedura completă, câtă vreme reclamanta a ales să învestească Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, iar pârâta nu a contestat această împrejurare prin întâmpinare, prin invocarea excepţiei de ordine privată, a necompetenţei teritoriale.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată:

"În sensul prezentei ordonanţe, se înţelege prin: (…) 2. consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale."

Prevederile art. 3 C. civ. arată că:

"(…) (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie explotararea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producererea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ."

În interpretarea dispoziţiilor legale evocate, Înalta Curte reţine că, în raport de elementele indicate prin cererea de chemare în judecată, prezentul litigiu nu se înscrie în categoria litigiilor pornite de un profesionist împotriva unui consumator, întrucât pretenţia concretă dedusă judecăţii se circumscrie instituţiei răspunderii contractuale, întemeiate pe un contract de locaţiune, fiind reprezentată de solicitarea reclamantei Compania Naţională de căi Ferate "CFR" S.A., de obligare a pârâtei A., la plata unei sume reprezentând contravaloarea chiriei şi a penalităţilor, neachitate pe o anumită perioadă de timp, în executarea contractului de închiriere nr. x din 07 septembrie 2015, cu privire la o locuinţă de intervenţie situată în Staţia Pucioasa, judeţul Dâmboviţa .

De altfel, din cuprinsul art. 1 din contract, precum şi din denumirile utilizate pentru părţile contractante (proprietar şi chiriaş), se desprinde faptul că această convenţie nu priveşte un consumator persoană fizică, ce ar acţiona în sensul dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 21/1992.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speţă, nu se poate reţine incidenţa art. 121 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile", normă ce reglementează competenţa teritorială exclusivă.

În condiţiile în care conduita pe care o pretinde reclamanta prin demersul judiciar iniţiat are la bază contractul de închiriere, acesta generând litigiul dedus judecăţii, normele legale care reglementează competenţa teritorială sunt cele ale art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ce stabilesc o competenţă alternativă de ordine privată, între instanţa competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ. şi instanţa în a cărei circumscripţie se află imobilul, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantului, în raport de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Totodată, este de remarcat că părţile au stipulat la art. 23 din contractul de închiriere o clauză atributivă de competenţă exclusivă, potrivit căreia "eventualele neînţelegeri în legătură cu interpretarea sau aplicarea prezentului contract se vor soluţiona pe cale amiabilă sau după caz de Tribunalul Bucureşti."

În acest context, se impune precizarea că această clauză poate primi eficienţă în limitele în care părţile pot deroga de la dispoziţiile de drept comun, respectiv numai în ceea ce priveşte criteriul teritorial al instanţei competente, atunci când nu este vorba despre o competenţă exclusivă, iar nu şi de la normele de ordine publică ce reglementează competenţa materială, criteriu ce nu este lăsat la alegerea părţilor.

Astfel, clauza precitată concordă cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă", având în vedere că obiectul litigiului vizează executarea unui contract de închiriere a unui imobil.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., "(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. (3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Rezultă din coroborarea acestor texte că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar în condiţiile în care excepţia nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

Astfel fiind, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost invocată cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., întrucât această instanţă chiar dacă nu ar fi fost competentă teritorial să judece cauza, nu putea să o invoce din oficiu şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii, câtă vreme pârâta nu a înţeles să formuleze întâmpinare, în termenul de decădere prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu a fost prezentă la primul termen de judecată din 26 mai 2021 la care părţile au fost legal citate.

Reţinând că, prin depunerea cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie se află sediul său, contrar convenţiei părţilor, opţiune ce nu a fost contestată de către pârâtă, reclamanta a fixat în mod definitiv competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, Înalta Curte urmează a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.