Trademark and Community design infringement in toy vehicles: assessment of visual similarity, technical function, and designer freedom under Regulation 6/2002

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 22 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta x a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei următoarele:

- să se constatate că produsele reţinute de către autorităţile vamale, conform notificării Direcţiei Regionale Vamale Galaţi nr. x din data de 28 noiembrie 2017 aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deţinute de reclamantă asupra mărcii Uniunii Europene nr. x din data de 30 iulie 2001 şi asupra desenului/modelului nr. x din data de 31 mai 2006;

- să se dispună interzicerea importului şi a comercializării neautorizate, de către pârâtă, a produselor reţinute de către autorităţile vamale conform notificării Direcţiei Regionale Vamale Galaţi nr. x din data de 28 noiembrie 2017, purtând semne identice sau similare mărcii Uniunii Europene nr. x din data de 30 iulie 2001 şi a produselor ce înglobează desenul/modelul nr. x din data de 31 mai 2006 aparţinând reclamantei;

- să se dispună interzicerea producerii, importului, distribuirii, comercializării, publicităţii şi a oricăror acte de folosinţă, în activitatea comercială a pârâtei, a produselor purtând fără drept semne identice sau similare mărcii Uniunii Europene nr. x din data de 30 iulie 2001 şi a produselor ce înglobează desenul/modelul nr. x din data de 31 mai 2006, aparţinând reclamantei.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 786/18.04.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, respingând, totodată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1914/31.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de completare dispozitiv, a admis cererea pârâtei A. S.R.L. şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 786/18.04.2018, în sensul că a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 1108,98 RON.

Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 861/29.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei menţionate.

Totodată, a admis apelul formulat de reclamanta x împotriva sentinţei nr. 786/18.04.2018 şi, implicit, împotriva sentinţei nr. 1914/31.10.2018, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017.

A schimbat sentinţa nr. 786/18.04.2018 în sensul că:

A admis cererea formulată de reclamanta x, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 8.767,27 RON.

A constatat că produsele reţinute de autorităţile vamale, conform notificării Direcţiei Regionale Vamale Galaţi nr. x din data de 28 noiembrie 2017 aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală deţinute de reclamantă asupra mărcii UE x din data de 30 iulie 2001 şi asupra modelului nr. x din data de 31 mai 2006 şi a dispus interzicerea importului şi comercializării neautorizate, de către pârâta A. S.R.L. a produselor sus - menţionate.

A dispus interzicerea producerii, distribuirii, comercializării, publicităţii şi a oricăror acte de folosinţă în activitatea comercială a pârâtei a produselor purtând fără drept semne identice/similare mărcii UE x din data de 30 iulie 2001 şi a produselor ce înglobează modelul nr. x din 31 mai 2006.

A schimbat sentinţa nr. 1914/31.10.2018 în sensul că a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 786/18.04.2018 ca neîntemeiată.

A obligat pe intimata-apelantă-pârâtă la 7.847,31 RON cheltuieli de judecată către apelanta-intimată-reclamantă.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs principal pârâta A. S.R.L., iar reclamanta x a formulat recurs incident.

Prin recursul declarat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta A. S.R.L. a susţinut următoarele:

- În ceea ce priveşte comparaţia mărcii intimatei cu semnul aplicat pe produsele pârâtei, cu toate că a menţionat că ia în considerare imaginea de ansamblu a ambelor semne, instanţa de apel a interpretat în mod greşit normele de drept material, raportate la principiile statornicite în practica relevantă, în sensul că a constatat existenţa similarităţii în baza unui raţionament eronat.

Astfel, examinarea făcută de instanţă, conform căreia maşinuţele importate ar fi similare exclusiv din cauza formei farurilor şi a fantelor verticale, nu reflectă o aplicare corectă a principiilor relevante în materie, referitoare la aprecierea globală a riscului de confuzie, în ceea ce priveşte similitudinea vizuală, auditivă sau conceptuală a mărcilor în conflict, în raport de impresia de ansamblu produsă de acestea, ţinând cont în special de elementele lor distinctive şi dominante, faţă de percepţia asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau al serviciilor în cauză.

Cu alte cuvinte, analizând elementele distinctive şi dominante ale mărcii prin raportare la produsele indicate, instanţa a stabilit că acestea ar fi similare doar comparând o singură parte a produselor cu marca (în speţă, grila), nu produsul per ansamblu, deşi era necesar a se lua în calcul şi celelalte elemente distinctive şi dominante din componenţa sa.

Interpretarea normei prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii este, în mod evident, una eronată, întrucât celelalte elemente din componenţa produsului au fost complet ignorate la momentul comparării mărcii reclamantei prin raportare la produsele importate.

Ansamblul maşinuţei importate este unul complex, cu numeroase elemente distinctive şi dominante ce trebuie luate în considerare, precum: caroserie, roţi, geamuri etc. Toate aceste elemente contribuie în mod definitiv la marcarea unor diferenţe concrete între marca invocată şi produsele importate, eliminând în mod cert riscul de confuzie şi asociere ce se presupune a fi incident în cauză. Consumatorul nu alege un autovehicul doar în baza grilei din faţă, ansamblul elementelor distinctive şi dominante fiind cel care influenţează decizia de achiziţie a unui astfel de produs, nicidecum o singura porţiune a produsului.

Împrejurarea că un consumator nu va putea efectua întotdeauna o comparaţie directă a semnelor în discuţie, ci se va baza pe imaginea imperfecta pe care o are în memorie - împrejurare relevată în jurisprudenţă şi corect reţinută prin decizia recurată - înseamnă tocmai că acesta va reţine imaginea de ansamblu, cu toate elementele prezente în componenţa mărcii, respectiv în cadrul produselor importate de pârâtă.

- În ceea ce priveşte prezenţa mărcii x, instanţa de apel a constatat în mod greşit că acest fapt nu este de natură să înlăture riscul de confuzie şi asociere, ignorând o funcţie esenţială a oricărei mărci înregistrate, aceea de diferenţiere a produselor în piaţă.

De asemenea, instanţa de apel a interpretat total eronat norma de drept material care face referire la riscul de confuzie, reţinând că marca x este aplicată doar pe ambalaj, nu şi pe maşina din interiorul cutiei, ignorând puterea distinctivă a unei mărci înregistrate aplicate pe ambalajul cutiei care reprezintă practic interfaţa produsului şi o trimitere cât se poate de directă la originea comercială a produselor componente din cutie.

În cadrul ambalajului produselor, marca x ocupă un loc central şi dominant, iar maşinile din componenţa jocului nu vor fi accesibile publicului atunci când acesta interacţionează cu produsul şi când îşi formează o convingere în sensul achiziţionării acestuia (în sensul că produsele nu pot fi scoase din cutie sau din ambalaj înainte de a fi cumpărate).

Astfel, în mod greşit, prin aprecierea eronată a dispoziţiilor legale care atribuie mărcii înregistrate un rol extrem de important în constatarea existenţei sau inexistenţei riscului de confuzie şi de asociere, instanţa de apel a eliminat rolul aplicării proeminente a unei mărci înregistrate pe ambalajul cutiei, ambalajul şi semnele sale distinctive fiind singurele elemente care formează convingerea publicului consumator.

Practic, ipoteza descrisă de instanţă, conform căreia publicul va fi indus în eroare de maşinile din componenţa jocului, nu va exista niciodată, dat fiind faptul că publicul se va confrunta în mod direct cu ambalajul în componenţa căruia există marca.

- În ceea ce priveşte noţiunea de "utilizator avizat", instanţa de apel, cu toate că a menţionat-o în decizie, cel mai probabil a avut în vedere percepţia utilizatorului mediu din materia mărcilor, raţionament evident greşit din punct de vedere al interpretării normelor de drept material.

În legislaţia relevantă privind desenele/modelele comunitare nu există o definiţie a consumatorului avizat în funcţie de care trebuie apreciate similarităţile dintre drepturile înregistrate şi produse, motiv pentru care în cauză vor fi din nou incidente principiile stabilite de legislaţia relevantă, conform cărora conceptul de "utilizator avizat", care se refera la o persoana fictiva, se situează undeva intre noţiunea de "consumator mediu", aplicabilă în contextul mărcilor, căruia nu i se cer cunoştinţe specifice, şi cea de "specialist expert", care deţine cunoştinţe tehnice aprofundate. Fără a fi designer sau expert tehnic, utilizatorul avizat cunoaşte diversele desene sau modele existente în sectorul vizat, are un anumit nivel de cunoştinţe în ceea ce priveşte elementele pe care, de regulă, aceste desene sau modele le conţin şi, datorită interesului său pentru produsele respective, dă dovada de un grad de atenţie relativ ridicat atunci când le utilizează.

Prin urmare, un utilizator avizat este o persoană care are unele cunoştinţe despre desenele sau modelele existente în domeniul respectiv, fără a cunoaşte neapărat la perfecţie toate detaliile legate de componenţa lor.

Instanţa de apel, deşi a menţionat în cadrul hotărârii că analiza este raportată la utilizatorul avizat şi a enumerat diferenţele dintre modele şi produsele importate, a făcut o interpretare eronată a acestei noţiuni, considerând că diferenţele nu sunt suficiente.

Or, recurenta - pârâtă a evidenţiat pe larg principalele diferenţe care nu pot fi trecute cu vederea de un utilizator avizat, aspect în privinţa căruia instanţa de apel a concluzionat în mod greşit, deoarece a interpretat în mod eronat esenţa noţiunii gradului de libertate a autorului, libertate care include posibilitatea utilizării unor elemente specifice unui anumit sector industrial, precum şi a adăugării unor elemente noi bazându-se pe cele comune.

Ţinând cont de definiţia oferită utilizatorului avizat, care va percepe în mod sigur aceste numeroase diferenţe şi care, în acelaşi timp, va sesiza elementele comune în cazul cărora libertatea de creaţie a autorului este extrem de redusă, instanţa a interpretat greşit normele de drept material incidente.

- În ceea ce priveşte funcţia tehnică, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 8 alin. (1) din Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, conform căruia "Un desen sau un model industrial comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcţia sa tehnică".

În jurisprudenţa CJUE, funcţia tehnică a fost definită ca excluzând protecţia caracteristicilor aspectului unui produs, în cazul în care nu există alte considerente decât necesitatea îndeplinirii funcţiei tehnice de către respectivul produs, în special cele legate de aspectul vizual, care să fi avut un rol în alegerea acestor caracteristici, chiar dacă există alte desene sau modele care îndeplinesc aceeaşi funcţie.

Or, în mod greşit a considerat instanţa de apel că sunt similare elemente care ţin exclusiv de funcţia tehnică a unui vehicul de teren, cum ar fi numărul uşilor, existenţa şi plasarea roţii de rezervă, plasarea stopurilor spate.

De asemenea, interpretarea fundamental greşită cu privire la noţiunea de "funcţie tehnică" este subliniată şi de considerentele din care rezultă că instanţa de apel nu a observat necesitatea unor funcţii tehnice în cazul jucăriilor în general şi care, practic, înlătură complet importanţa diferenţierii elementelor tehnice, pur generice pentru domeniul jucăriilor (cum ar fi forma rotundă a roţilor, plasarea unor faruri rotunde, poziţionarea grilei în partea din faţă, etc.) şi elementele estetice care diferenţiază o maşină de tip SUV de celelalte maşini din aceeaşi categorie.

Mergând pe considerentul greşit al instanţei de apel, ajungem la concluzia prejudiciabilă la nivel general conform căreia în sectorul jucăriilor nu exista funcţionalităţi tehnice şi că orice element care face parte din ansamblul unei jucării reprezintă de facto o formă extrem de distinctivă şi neîntâlnită în piaţă.

Prevederile legale conform cărora caracterul tehnic al unui element nu poate influenţa impresia de ansamblu care se formează în mintea unui consumator privesc în mod expres evitarea acestei aplicabilităţi eronate pe care instanţa a stabilit-o în cazul de faţă, interesul legiuitorului fiind acela de a proteja interesele terţilor şi de a asigura posibilitatea de a furniza o alternativă viabilă utilizând aceleaşi elemente cu caracter tehnic.

Acest aspect este strâns legat, totodată, de libertatea de creaţie a autorului, care nu poate fi constrâns în ceea ce priveşte utilizarea pieselor/elementelor/structurilor a căror formă este impusă de natura produsului în sine, cum este situaţia de faţă, în care o maşină de tip SUV trebuie să preia anumite forme specifice genului pentru a-si îndeplini funcţia de maşină de teren.

- În ceea ce priveşte gradul de libertate al autorului în elaborarea şi dezvoltarea produselor, care conduce la diferenţierea produselor, instanţa de apel a interpretat în mod greşit art. 10 alin. (2) din Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, potrivit căruia "Pentru stabilirea întinderii protecţiei trebuie să se ia în considerare gradul de libertate pe care-l deţine autorul în realizarea desenului sau a modelului."

Importanţa gradului de libertate al autorului la crearea design-ului unui produs este relevantă din punctul de vedere al elementelor comune ce pot fi incluse într-o anume creaţie şi cele a căror utilizare este strict interzisă.

În cazul de faţă, mai exact în cazul autovehiculelor de tip SUV, este evident că elemente precum înălţimea autovehiculului (care trebuie să fie superioară înălţimii unui autoturism normal), roţile mai mari, dimensiunile în general mai mari, existenţa unei roţi de rezervă în spatele autovehiculelor (element utilizat de majoritatea producătorilor de astfel de autovehicule), decupajele de la roţile autovehiculului care trebuie să permită mişcarea liberă a acestora pe teren accidentat etc., sunt caracteristici care nu ţin de libertatea autorului în crearea designului unui produs.

Astfel de elemente, dar şi altele precum forma şi locul de plasare a farurilor, forma şi plasarea verticală a fantelor, forma geamurilor laterale, numărul uşilor, forma trapezoidală a decupajului caroseriei, au fost cele care au condus instanţa de apel la stabilirea unei imagini de ansamblu similare.

Or, modalitatea în care poate fi plasat un far (în partea din faţă a unei maşini) sau forma geamurilor, este aceeaşi la peste 90% din automobilele prezente în piaţă, întrucât nu vizează inventivitatea autorului; schimbarea modalităţii în care sunt utilizate ar conduce în mod evident la distorsionarea conceptului de SUV. Cu alte cuvinte, autorul poate porni în procesul sau de creaţie de la aceste elemente comune şi, atât timp cât sunt utilizate doar aceste elemente specifice unor maşini de tip SUV, nu se poate da naştere unei încălcări de drepturi deoarece asemenea elemente nu sunt revendicabile din punct de vedere al protecţiei unui obiect de proprietate industrială.

În jurisprudenţă au fost stabilit criterii obiective de apreciere a gradului de libertate al autorului în realizarea unui desen sau model industrial, acesta fiind definit în special pe baza constrângerilor aferente caracteristicilor impuse de funcţia tehnică a produsului sau a unui element al produsului ori de prevederile legale aplicabile produsului. Aceste constrângeri conduc la normalizarea anumitor caracteristici, care devin astfel comune mai multor desene sau modele aplicate produsului avut în vedere.

Elementele comune indicate de instanţa de apel sunt comune sectorului SUV-urilor şi care, în momentul de faţă, au fost normalizate şi preluate pentru vehiculele de teren. În acest sens, cu cat este mai limitată libertatea autorului în elaborarea unui desen sau model industrial, cu atât mai mult diferenţele nesemnificative dintre desenele sau modelele industriale în conflict sunt suficiente pentru a-i produce utilizatorului avizat o impresie globală diferită.

În consecinţă, instanţa de apel a stabilit eronat că elementele comune sectorului maşinilor de tip SUV pot fi văzute ca făcând parte din libertatea de creaţie a autorului produselor importate, întemeindu-şi hotărârea în mod definitoriu în baza acestor similarităţi nesemnificative.

Aceasta constatare a instanţei de apel este contrazisă de jurisprudenţa relevantă care defineşte gradul de libertate al autorului în elaborarea produselor, în cazul căruia niciodată elementele comune, specifice sectorului unui anumit produs, nu trebuie avute în vedere la momentul stabilirii unei imagini similare de ansamblu prin raportare la consumatorul avizat, s-a conchis prin motivele de recurs.

La data de 21.09.2020, prin răspunsul la întâmpinare, recurenta -pârâtă A. S.R.L. a arătat că înţelege să precizeze motivele de recurs deja formulate sub aspectul încadrării acestora şi în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., în ceea ce priveşte conflictul dintre marca reclamantei x şi semnul pârâtei, arătându-se, în esenţă, următoarele:

Conflictul dintre semne a fost soluţionat cu nerespectarea principiului privind analizarea în ansamblu a acestora, ţinând cont şi de puterea distinctivă a componentelor semnelor, instanţa de apel alegând să scindeze produsul importat de pârâtă şi să compare o parte extrem de redusă din componenţa acestuia cu marca invocată, cu atât mai mult cu cât, în mod contradictoriu, deşi recunoaşte diferenţele evidente dintre produsul pârâtei şi marca reclamantei, instanţa a constatat încălcarea mărcii.

Instanţa de apel nu a ţinut cont de nivelul de atenţie al unui utilizator avizat, aplicând în mod eronat normele de drept material aplicabile, care reies din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. Într-o aplicare corectă a acestor principii, ar fi constatat că utilizatorul avizat va identifica mult mai uşor diferenţele dintre semnele în conflict, fiind astfel eliminat complet riscul de confuzie, incluzând riscul de asociere. Mai mult, în domeniul jucăriilor, nivelul de atenţie al părintelui va fi unul extrem de ridicat.

În ceea ce priveşte prezenţa mărcii x pe ambalajul produselor pârâtei, instanţa de apel, pe de-o parte, face o greşită aplicare a normelor de drept material şi, pe de altă parte, deşi face menţiune formal la existenţa acesteia, ignoră dovezile de la dosar privind marca menţionată, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ. şi atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Tot o neregularitate procedurală ce se impune a fi sancţionată cu nulitatea hotărârii este şi aceea că instanţa de apel a înţeles să ignore cu desăvârşire toate diferenţele notabile, invocate şi dovedite de către pârâtă.

În ceea ce priveşte gradul de libertate al autorului, în mod greşit a reţinut instanţa că acesta este unul ridicat, dimpotrivă, este unul extrem de restrâns, fiind vorba despre maşinuţe de jucărie care reprezintă maşini de teren (SUV), unde marea majoritate a componentelor sunt strict funcţionale. De aceea, toate diferenţele, chiar si cele minore, contribuie la concluzia că produsele pârâtei nu încalcă desenul reclamantei.

Prin recursul incident declarat, reclamanta x a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea în parte a deciziei de apel, în sensul admiterii acţiunii din perspectiva aplicabilităţii art. 9 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 2017/1001 şi al modificării unor considerente decizorii raportate la motivele pentru care a fost admisă acţiunea.

Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurenta-reclamantă x a depus întâmpinare la recursul principal, combătând susţinerile recurentei-pârâte şi solicitând, în principal anularea, respectiv respingerea recursului în cadrul procedurii de filtru, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate, în limitele admiterii căii de atac pe care a exercitat-o, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Totodată, a apreciat că nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege criticile părţii adverse referitoare la prezenţa mărcii x, precum şi la noţiunea de "utilizator avizat".

Prin întâmpinarea formulată la recursul incident, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Ambele părţi au formulat răspuns la întâmpinare.

Prin notele scrise depuse la data de 12 ianuarie 2021, recurenta-reclamantă x a invocat excepţia netimbrării motivelor de recurs invocate de către recurenta-pârâtă A. S.R.L. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., precum şi nulitatea acestora, întrucât au fost formulate în afara termenului legal.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., precum şi suplimentul la raport cuprinzând excepţiile invocate de către reclamanta x referitoare la cererea precizatoare depusă de către recurenta - pârâtă A. S.R.L., au fost comunicate părţilor şi au fost analizate de către completul filtru.

Prin încheierea din 20 aprilie 2021, au fost admise în principiu ambele recursuri, urmând ca excepţia nulităţii motivelor de recurs ale pârâtei A. S.R.L., depuse peste termenul legal, să fie discutată în şedinţă publică.

S-a constatat că nu este întrunită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 493 alin. (5) şi (5) C. proc. civ., astfel încât s-a făcut aplicarea prevederilor art. 493 alin. (7) din cod, fixându-se termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Judecata în şedinţă publică

La termenul de judecată din 22.06.2021, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii motivelor de recurs depuse peste termenul legal, invocată de către recurenta - reclamantă, reţinând-o spre soluţionare odată cu recursurile.

Totodată, în ceea ce priveşte recursul incident, Înalta Curte a pus în vedere recurentei-reclamante să precizeze dacă îşi menţine recursul ca atare doar pentru situaţia în care se admite recursul principal, în caz contrar, lipsind interesul în soluţionarea recursului reclamantei.

Reprezentantul recurentei-reclamante a învederat că recursul incident, astfel cum a fost formulat, este menţinut doar în cazul admiterii recursului principal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte recursul principal declarat de către pârâta A. S.R.L., Înalta Curte constată următoarele:

Motivele de recurs vor fi analizate exclusiv din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în mod explicit prin cererea depusă înlăuntrul termenului legal, urmând a fi avute în vedere şi susţinerile din cererea depusă după împlinirea termenului de motivare a recursului, circumscrise acestui motiv de casare, întrucât nu conţin critici noi faţă de cele iniţiale.

Nu poate fi primită susţinerea întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulată prin aceeaşi cerere, respectiv cea vizând încălcarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., prin ignorarea dovezilor de la dosar referitoare la marca folosită de către pârâtă cu acordul titularului. Aceasta nu se regăseşte în cererea de recurs şi a fost invocată în afara termenului de motivare a recursului, prevăzut de art. 487 cu referire la art. 485 C. proc. civ.

Astfel, decizia de apel a fost comunicată pârâtei la data de 27 mai 2020, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul de apel, termenul de 30 zile pentru depunerea şi motivarea recursului împlinindu-se la data de 29 iunie 2020. Or, cererea conţinând susţinerile suplimentare a fost depusă abia la data de 21.09.2020, cu depăşirea evidentă a termenului legal.

Termenul de motivare a recursului este unul imperativ, astfel încât recurentul are obligaţia de a indica toate motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor prin însăşi cererea de recurs, potrivit art. 487 coroborat cu art. 485 C. proc. civ., sau printr-un memoriu separat, dar în acelaşi termen, cât timp, în caz contrar, ar opera sancţiunea nulităţii recursului, în aplicarea art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Nerespectarea acestei obligaţii de către recurent şi formularea de critici suplimentare cu depăşirea termenului legal de motivare atrage nulitatea actului de procedură, dar nu pe temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., întrucât sancţiunea astfel reglementată poate fi aplicată recursului în integralitatea sa, atunci când nu a fost formulată nicio critică în termenul legal, ci pe temeiul art. 174 alin. (1) C. proc. civ.

În această situaţie, Înalta Curte va admite excepţia invocată de către recurenta - reclamantă x şi va constata nulitatea cererii completatoare a motivelor de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a fost invocat formal, în condiţiile în care referirea la considerentele deciziei recurate este făcută în contextul modului de interpretare şi de aplicare a normelor de drept material şi fără a cuprinde critici noi faţă de cele subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Drept urmare, susţinerile cu acest obiect vor fi avute în vedere în analiza acestui motiv de recurs.

Examinând criticile recurentei - pârâte A. S.R.L., se constată următoarele:

Instanţa de apel a verificat situaţia de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, analizând încălcarea drepturilor reclamantei asupra mărcii Uniunii Europene separat de încălcarea drepturilor reclamantei asupra desenului/modelului comunitar, prin folosirea de către pârâtă a produselor reţinute de către autorităţile vamale.

Prin motivele de recurs, au fost aduse critici ambelor evaluări, din perspectiva criteriilor indicate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în interpretarea unor noţiuni autonome de drept al Uniunii Europene.

Este de remarcat că dubla protecţie de care beneficiază reclamanta permite ca eventuala confirmare în recurs a modului de interpretare şi aplicare a legii prin decizia de apel, în ceea ce priveşte încălcarea oricăruia dintre drepturile invocate, să fie suficientă pentru menţinerea deciziei prin care apelul reclamantei a fost admis, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, independent de legalitatea deciziei din perspectiva celuilalt obiect al protecţiei invocate de către reclamantă.

Pornind de la această constatare, Înalta Curte va analiza modul de aplicare a legii în soluţionarea conflictului dintre desenul/modelul comunitar aparţinând reclamantei şi produsele pârâtei în care s-a pretins că acesta ar fi încorporat, urmând ca motivele de recurs referitoare la marca reclamantei să fie cercetate numai în situaţia în care s-ar impune casarea deciziei în legătură cu primul aspect analizat, pentru ca dezlegările din decizia de casare şi pe cel de-al doilea aspect să fie avute în vedere la rejudecarea apelului.

În ceea ce priveşte conflictul între desenul/modelul comunitar (noţiuni identice, în terminologia Regulamentului nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, aplicabil în cauză) şi maşinile de jucărie în care s-a pretins că acesta este încorporat, se constată următoarele:

Pe baza examinării comparative, instanţa de apel a stabilit, în esenţă, că impresia vizuală globală a acestora este aceeaşi, maşinile de jucărie importate de către pârâtă conţinând exact acele elemente care determină caracterul distinctiv al modelului reclamantei, pe care îl evocă, prin imaginea de ansamblu, în mintea consumatorului avizat. Diferenţele sunt minore, iar în cazul în care le va sesiza, consumatorul avizat le va pune pe seama destinaţiei de jucării a maşinilor importate şi a modului de fabricare a acestora.

Prin motivele de recurs, aprecierile instanţei de apel au fost criticate prin prisma noţiunilor de "utilizator avizat", "funcţie tehnică" şi "grad de libertate al autorului", specifice materiei desenelor/modelelor, în raport de prevederile Regulamentului nr. 6/2002 şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin care aceste norme au fost interpretate.

În privinţa utilizatorului avizat, recurenta a susţinut interpretarea greşită a acestei noţiuni de către instanţa de apel, deoarece a ignorat multiplele diferenţe dintre modelele comparate, raportându-se, cel mai probabil, la percepţia consumatorului mediu din materia mărcilor.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită.

Referindu-se la consumatorul mediu din materia mărcilor, recurenta are în vedere acea persoană prezumată a fi normal informată şi rezonabil de atentă şi de avizată în privinţa produselor al căror consumator este, care percepe semnul ca un întreg şi nu examinează diversele detalii ale acestuia.

Aşadar, recurenta recurenta pretinde, de fapt, că instanţa de apel ar fi ignorat numeroasele diferenţe între modele, pentru motivul că acestea nu ar conta pentru consumator.

După cum reiese din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a făcut o examinare comparativă amănunţită a modelelor, ajungând la concluzia că elementele definitorii ale modelelor reclamantei se regăsesc în totalitate, într-o formă cvasi-identică, în modelul încorporat în maşinile de jucărie importate de către pârâtă, iar diferenţele sunt minore şi sunt generate exclusiv de adaptarea unui model de autoturism la o jucărie (dimensiunile reduse, realizarea compactă a caroseriei).

Această apreciere de fapt nu poate fi reevaluată de către instanţa de recurs, întrucât vizează temeinicia, şi nu legalitatea deciziei recurate; or, atribuţiile acestei instanţe de control judiciar sunt circumscrise verificării exclusiv a legalităţii deciziei de apel, prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În contextul în care situaţia de fapt stabilită în apel în ceea ce priveşte examinarea comparativă a modelelor în conflict nu poate fi reevaluată în recurs, este suficient a se constata, faţă de critica formulată, că, în aprecierea instanţei de apel, disimilitudinile între modele sunt lipsite de relevanţă nu pentru că nu ar fi examinate de către consumator, ci, din contră, pentru că acesta le observă, dar nu este influenţat de existenţa acestora, în prezenţa caracteristicilor esenţiale ale modelului anterior, pe care le cunoaşte şi le regăseşte în modelul autoturismului de jucărie.

Această constatare corespunde pe deplin noţiunii de "utilizator avizat", la care se referă art. 10 alin. (1) din Regulament ("Protecţia conferită de desenul sau modelul industrial comunitar se întinde asupra oricărui desen sau model care nu produce o impresie vizuală globală diferită"), astfel cum a fost definită în jurisprudenţa CJUE şi cum s-a arătat, de altfel, chiar prin motivele de recurs.

Este neîndoielnic faptul că utilizatorul avizat "este dotat nu cu o atenţie medie, ci cu o vigilenţă particulară, datorită fie experienţei personale, fie cunoştinţelor sale extinse din sectorul avut în vedere", totodată, că acesta, "fără a fi designer sau expert tehnic, cunoaşte diversele desene sau modele industriale existente în sectorul respectiv, are un anumit nivel de cunoştinţe în ceea ce priveşte elementele pe care de regulă aceste desene sau modele industriale le conţin şi, datorită interesului său pentru produsele respective, dă dovadă de un grad de atenţie relativ ridicat atunci când le utilizează" (a se vedea în acest sens hotărârea din 20 octombrie 2011 în cauza C-281/10 P PepsiCo/Grupo Promer Mon Graphic, pct. 53 şi 59).

Or, instanţa de apel a subliniat în mod corect faptul că un consumator al produselor pârâtei (părinţii copilului căruia îi este destinată jucăria, după cum s-a arătat prin precizarea motivelor de recurs) cunoaşte elementele definitorii ale diverselor modele de autoturisme fabricate ca jucării, inclusiv ale modelului anterior, cel al reclamantei din cauză şi tocmai din acest motiv este capabil să le recunoască în maşinile de jucărie importate de către pârâtă.

În aceste condiţii, se constată că nu pot fi primite susţinerile recurentei, în condiţiile în care, deşi nu a infirmat faptul că utilizatorul avizat din cauză cunoaşte elementele pe care, de regulă, modelele maşinilor de jucărie le conţin, recurenta urmăreşte ca instanţa de recurs să înlăture aprecierile de fapt din decizia recurată, referitoare la preluarea cvasi-identică în modelul pârâtei a elementelor caracteristice din modelul reclamantei.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea - din precizarea motivelor de recurs - potrivit căreia utilizatorul avizat ce interesează în cauză este dotat cu un nivel foarte ridicat de atenţie, din cauza riscului pe care l-ar putea prezenta pentru sănătatea copilului o jucărie nepotrivită.

Este adevărat faptul că un cumpărător poate fi vigilent şi precaut când achiziţionează o jucărie care l-ar expune pe copil unui risc de afectare a sănătăţii, dar această perspectivă nu interesează noţiunea de "utilizator avizat", întrucât aceasta include, după cum rezultă din jurisprudenţa CJUE, citată anterior, pe cel care cunoaşte modelele existente în sectorul respectiv, aşadar modelele maşinilor de jucărie. Acesta observă detaliile pentru a le ataşa unui anume model de autoturism şi nu pentru a identifica un potenţial pericol pentru sănătatea sau integritatea fizică a copilului.

În ceea ce priveşte funcţia tehnică, recurenta a invocat nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 8 alin. (1) din Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, precum şi a principiilor stabilite de CJUE în interpretarea acestei norme.

Înalta Curte constată că această critică nu este fondată.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Regulament, "Un desen sau un model industrial comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcţia sa tehnică".

Aşadar, funcţia tehnică a produsului în care este încorporat un anume desen sau model este relevantă pentru determinarea întinderii protecţiei conferite de un desen/model comunitar (înregistrat, precum în cauză, dar şi neînregistrat, în anumite condiţii), protecţia neoperând în privinţa acelor caracteristici estetice care sunt prezente exclusiv din raţiuni tehnice.

Din jurisprudenţa CJUE, la care, în mod corect, a făcut referire recurenta, rezultă că expresia "caracteristicile aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcţia sa tehnică" desemnează o noţiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform în toate statele membre - hotărârea din 8 martie 2018 în cauza C-395/16 DOCERAM, pct. 21.

Din acest motiv, interpretarea dată de CJUE art. 8 alin. (1) din Regulament are efect obligatoriu pentru instanţa naţională, în condiţiile în care Curtea Europeană este singura instanţă care are atribuţii de interpretare a dreptului Uniunii Europene, cea naţională având prerogativa interpretării şi aplicării dreptului intern, asigurându-se că este compatibil cu dreptul Uniunii Europene, în raport de interpretarea dată de CJUE.

Dispozitivul hotărârii din 8 martie 2018 pronunţate în cauza C-395/16 şi menţionate anterior, este formulat astfel:

"1) Articolul 8 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare trebuie interpretat în sensul că, pentru a se aprecia dacă unele caracteristici ale aspectului unui produs sunt impuse exclusiv de funcţia tehnică a acestuia, trebuie stabilit că această funcţie tehnică este singurul factor care a determinat aceste caracteristici, existenţa unor desene sau modele industriale alternative nefiind determinantă în această privinţă. 2) Articolul 8 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie interpretat în sensul că, pentru a determina dacă caracteristicile aspectului unui produs sunt impuse exclusiv de funcţia tehnică a acestuia, în sensul acestei dispoziţii, instanţa naţională trebuie să ţină seama de toate circumstanţele obiective relevante ale fiecărei speţe. Pentru aceasta, nu este necesar să se întemeieze pe percepţia unui "observator obiectiv".

Prin urmare, potrivit CJUE, criteriul de determinare a caracteristicilor aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcţia sa tehnică rezidă în identificarea funcţiei tehnice ca fiind singurul factor care a determinat aceste caracteristici, iar aplicarea acestui criteriu revine instanţei, care apreciază ţinând cont de toate circumstanţele obiective relevante ale speţei.

În cauză, instanţa de apel a apreciat că niciunul dintre elementele reţinute ca fiind comune celor două modele comparate nu este generat de o funcţie tehnică, aspectul estetic al maşinilor de jucărie importate de către pârâtă fiind dat de reproducerea principalelor elemente care caracterizează aspectul estetic al modelului reclamantei.

Susţinând contrariul, pe temeiul aplicării necorespunzătoare a legii, prin prisma interpretării date de CJUE, pârâta ar fi trebuit nu numai să indice acele caracteristici pe care le socoteşte ca reprezentând constrângeri cauzate exclusiv de funcţia tehnică a produsului, dar s-ar fi impus să arate în ce constă neaplicarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a criteriului fixat prin hotărârea CJUE şi să expună argumentele pentru care decizia recurată este nelegală din acest punct de vedere.

Astfel, recurenta - pârâtă ar fi trebuit să indice funcţia tehnică de care sunt legate caracteristicile învederate ca având acest caracter şi să justifice apoi neaplicarea criteriului de către instanţa de apel, în sensul că funcţia tehnică respectivă ar fi unicul factor care a determinat acele caracteristici.

Or, Înalta Curte constată că asemenea critici de nelegalitate nu regăsesc în conţinutul motivelor de recurs, cu toate că s-a invocat chiar hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-395/16 (citându-se acel considerent ce corespunde dispozitivului hotărârii).

Recurenta s-a limitat la indicarea anumitor caracteristici, dintre cele reţinute în decizia recurată ca fiind relevante în examinarea comparativă a modelelor, şi la afirmarea generică a determinării acestora exclusiv de funcţia tehnică a unui vehicul de teren, fără a preciza la ce funcţie tehnică se referă, în ce constă şi prin ce mijloace de probă s-a dovedit legătura dintre aceasta şi caracteristicile indicate, precum şi aptitudinea respectivei funcţii tehnice de a fi singurul factor de determinare a acelor caracteristici.

De asemenea, în ceea ce priveşte funcţia tehnică în domeniul jucăriilor, recurenta a arătat doar că este întrutotul în dezacord cu cele expuse în decizia recurată, fără a menţiona vreun argument în sprijinul acestei poziţii şi, cu atât mai puţin, fără a se raporta în concret la hotărârea CJUE, în sensul celor arătate în considerentele ce preced.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu relevă critici apte să genereze controlul de legalitate al deciziei recurate pe aspectul funcţiei tehnice a unui produs, motiv pentru care le va înlătura ca atare.

În ceea ce priveşte gradul de libertate al autorului în realizarea unui desen sau model industrial, recurenta a reproşat instanţei de apel interpretarea greşită a prevederilor art. 10 alin. (2) din Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, precum şi aplicarea greşită a principiilor stabilite de CJUE în legătură cu această normă.

Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Regulament, în conformitate cu care "Pentru stabilirea întinderii protecţiei, trebuie să se ia în considerare gradul de libertate pe care-l deţine autorul în realizarea desenului sau a modelului."

Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - invocată chiar prin motivele de recurs -, rezultă, în esenţă, următoarele:

Pentru aprecierea impresiei vizuale globale produse asupra utilizatorului avizat, trebuie să se ţină cont de gradul de libertate al autorului în realizarea unui model industrial. Acest aspect este definit în special pe baza constrângerilor aferente caracteristicilor impuse de funcţia tehnică a produsului sau a unui element al produsului ori de prevederile legale aplicabile produsului. Aceste constrângeri conduc la normalizarea anumitor caracteristici, care devin astfel comune mai multor modele aplicate produsului avut în vedere. Un grad ridicat de libertate al autorului în elaborarea unui model consolidează concluzia potrivit căreia modelele care nu prezintă diferenţe semnificative îi produc utilizatorului avizat aceeaşi impresie globală.

Aşadar, la stabilirea impresiei vizuale globale produse asupra utilizatorului avizat interesează gradul de libertate al autorului în realizarea unui model, iar pentru determinarea acestuia contează factorii enumeraţi cu titlu exemplificativ de către CJUE.

În speţă, Înalta Curte constată că, întocmai ca în cazul caracteristicilor impuse de funcţia tehnică a produsului, la care s-a făcut deja referire în prezenta decizie, nici susţinerile recurentei referitoare la elementele comune unui autovehicul de tip SUV, care ar influenţa în mod decisiv gradul de libertate al autorului, nu relevă critici de nelegalitate susceptibile de a fi analizate de către această instanţă de control judiciar.

Astfel, recurenta a făcut afirmaţii cu caracter general la anumite caracteristici care nu ţin de inventivitatea autorului în crearea design-ului unui produs şi la conceptul de SUV, fără a arăta argumentele şi probele administrate, eventual ignorate de către instanţa de apel, pe baza cărora s-ar fi putut stabili atât caracterul de elemente comune produselor din aceeaşi categorie, cât şi aptitudinea acelor caracteristici de a reprezenta constrângeri relevante în evaluarea gradului de libertate al autorului.

În absenţa unor asemenea critici, Înalta Curte constată că nu există nicio raţiune pentru infirmarea deciziei pe aspectul în discuţie, urmând a respinge susţinerile recurentei.

Faţă de toate considerentele expuse, se constată că niciuna dintre susţinerile recurentei - pârâte nu relevă nelegalitatea deciziei de apel prin care, evocându-se fondul, acţiunea reclamantei a fost admisă ca urmare a constatării încălcării drepturilor sale asupra desenului/modelului comunitar.

În aceste condiţii, după cum s-a arătat în preambulul examinării motivelor de recurs, nu mai este necesară analizarea criticilor recurentei referitoare la modul de soluţionare, de către instanţa de apel, a conflictului dintre marca Uniunii Europene ce aparţine reclamantei şi semnul folosit de către pârâtă, din moment ce o eventuală dezlegare favorabilă recurentei pe acest aspect nu ar conduce la respingerea cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de către reclamanta x împotriva considerentelor deciziei de apel, se reţine manifestarea de voinţă a recurentei - reclamante, exprimate în şedinţa publică din data de 22 iunie 2021, în sensul că interesul său în soluţionarea propriului recurs declarat se menţine doar în situaţia admiterii recursului principal.

În acest context, ţinând cont de faptul că recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L. a fost respins ca nefondat, pentru considerentele expuse în prezenta decizie, Înalta Curte constată că nu subzistă interesul reclamantei pentru soluţionarea recursului incident şi, drept urmare, va respinge acest recurs, ca lipsit de interes.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei - reclamante x de acordare a cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a recursului, Înalta Curte constată că pretenţiile recurentei - reclamante cu acest obiect sunt justificate doar în parte, în condiţiile în care propriul recurs a fost respins, prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. aplicându-se în mod corespunzător şi în etapa recursului.

Pe acest temei, determinând cuantumul cheltuielilor de judecată cuvenite, proporţional cu partea apreciată ca fiind aferentă recursului incident, Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către recurenta-reclamantă x a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON, din totalul de 12.178,41 RON solicitat şi dovedit prin facturile fiscale seria x nr. x din data de 31 august 2020 şi seria x nr. x din data de 30 octombrie 2020, precum şi prin extrase bancare cu privire la plata acestor facturi .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 861A din data de 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de reclamanta x împotriva considerentelor aceleiaşi decizii.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către recurenta-reclamantă x a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.