Public property ownership of educational facilities determined by territorial delimitation rather than land registry entries

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 1.02.2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii UAT Dăbuleni şi Consiliul Local Dăbuleni au solicitat ca pârâta UAT Călăraşi să fie obligată să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesiei imobilul construcţie "Grupul Şcolar Agricol Petre Baniţă" şi terenul în suprafaţă de 70.000 mp pe care este construită clădirea respectivă, teren aflat pe teritoriul administrativ teritorial al pârâtei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 563 C. civ.

Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Dolj şi au solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, conform art. 94 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., având în vedere obiectul cauzei, respectiv revendicare imobiliară.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă, de Tribunal

Prin sentinţa nr. 554 din 3.04.2019, Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2019*.

Pârâta prin întâmpinarea formulată a invocat pe de o parte, excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 759/2010 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a constatat faţă de reclamantă că unitatea de învăţământ Grupul Şcolar Agricol " Petre Baniţă " este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Călăraşi şi a deciziei nr. 836/2017 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a constatat că terenul pe care se află situată unitatea de învăţământ este amplasată pe teritoriul administrativ al comunei Călăraşi.

Prin sentinţa nr. 418/10.08.2020, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată în apel, de Curtea de Apel Craiova

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Dăbuleni şi Consiliul Local Dăbuleni, prin Primar.

La data de 07.10.2020, intimata-pârâtă U.A.T. Călăraşi, prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond, cu obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 2334/26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat apelul formulat de apelanţii-reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Dăbuleni şi Consiliul Local Dăbuleni, împotriva sentinţei civile nr. 418/10 august 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Unitatea Administrativ-Teritorială Călăraşi şi Consiliul Local Călăraşi.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2334 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Dăbuleni, prin primar, şi Consiliul Local Dăbuleni, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 13 ianuarie 2021, sub nr. x/2019*, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 9.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, iar în subsidiar, rejudecând cauza, să fie admis apelul, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., au susţinut că decizia atacată este nemotivată sau motivată contradictoriu. Din această perspectivă, au arătat că, deşi potrivit art. 476 din C. proc. civ., apelul provoacă o nouă judecată a apelului, instanţa statuând atât în fapt, cât şi în drept,limitele devolutive ale apelului stabilesc că nu se pot face aprecieri dincolo de limitele cu care a fost învestită instanţa de apel.

Astfel fiind, instanţa de apel, soluţionând cererea de apel, ajunge la concluzia că este legală reţinerea instanţei de fond, în sensul că dreptul de proprietate ar fi constituit ope legis. Chiar dacă Legea nr. 84/1995 a fost abrogată, totuşi, Legea nr. 213/1998 şi, ulterior, codul administrativ stabilesc că proprietatea aparţine pârâtei şi că dacă ar fi existat o altă procedură în sensul că dacă ar fi apelat la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 213/1998 altul ar fi fost demersul juridic.

În acest sens, au criticat faptul că instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat şi că în mod greşit a fost soluţionată acţiunea în revendicare reţinându-se că, în baza Legii nr. 84/1995, dreptul de proprietate al comunei Călăraşi ar fi constituit ope legis, deşi la momentul introducerii acţiunii actul normativ menţionat era deja abrogat.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au arătat, cu privire la autoritatea de lucru judecat că s-a invocat decizia nr. 836/2017 a Curţii de Apel Craiova, care a menţinut sentinţa civilă nr. 349/2016 a Tribunalului Dolj, pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a reţinut în soluţionarea cererii de grăniţuire între cele două unităţi că imobilul din prezenta cauză se află pe teritoriul UAT Călăraşi.

În temeiul art. 430 alin. (2) ultima teză din C. proc. civ., s-a reţinut efectul autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 349/2016 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă, în privinţa apartenenţei imobilului la raza teritorială a pârâtei UAT Călăraşi.

Au mai arătat că nu s-au analizat condiţiile exercitării acţiunii în revendicare şi înscrisurile notate la cartea funciară, din care rezultă că deţin dreptul exclusiv de proprietate asupra clădirilor şi terenurilor aflate în administrarea G.S.A. Dăbuleni, iar în dovedirea proprietăţii au invocat autorizaţia de construire a grupului şcolar nr. 175/30.04.1975 şi autorizaţiile de construire pentru reabilitare, modernizare şi extindere liceu, respectiv din anul 2005, anul 2006 şi anul 2008, inclusiv încheierea nr. 12935/2004 de carte funciară.

Nu au negat existenţa dosarului nr. x/2015 având ca obiect stabilire linie de hotar, litigiu prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că linia de hotar actuală este cea recent identificată, însă cu putere de lucru judecat Curtea de Apel Craiova a constatat şi că stabilirea noii linii de hotar nu aduce atingere şi dreptului de proprietate al pârâţilor asupra imobilului din cauză.

Au arătat că cele statuate prin decizia nr. 836/2017, ale cărei considerente au fost redate în cuprinsul cererii de recurs, nu mai pot fi schimbate printr-o altă hotărâre, în condiţiile în care s-a stabilit de către instanţă că delimitarea teritorială nu este constitutivă de drepturi, dezlegarea dată de instanţă fiind opozabilă părţii cu care s-au judecat.

Dat fiind faptul că ambele părţi se prevalează de existenţa unui titlu de proprietate, se impune ca instanţa să compare cele două titluri şi să constate care dintre acestea este mai bine caracterizat, în condiţiile în care reclamanţii au devenit proprietari exclusivi ai imobilului revendicat, dobândind bunul direct, care nu a fost niciodată în proprietatea pârâtei, iar titlul acesteia nu este constitutiv de drepturi.

Au arătat că Legea nr. 1/2011 stipulează că aceste unităţi de învăţământ fac parte din domeniul public local fără a menţiona în mod expres în domeniul public local al localităţii delimitate teritorial, unde sunt amplasate teritorial, urmând a se avea în vedere celelalte acte de proprietate, respectiv cele enumerate în acţiune de către recurenţi, însă instanţa fondului nu a procedat la o asemenea analiză, ci a constatat un drept de proprietate ope legis, în temeiul unei legi abrogate, cu ignorarea unei autorizaţii de construire, înscrisă în C.F., şi a intabulării actului de proprietate, moment în care a devenit opozabil terţilor.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 26 februarie 2020, în termenul legal, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Călăraşi a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

A susţinut intimata că unitatea de învăţământ Grup Şcolar Agricol "Petre Băniţa" Călăraşi, devenit ulterior Liceul Tehnologic Petre Băniţa Călăraşi, este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Călăraşi, conform deciziei nr. 759/25.03.2010 a Curţii de Apel Craiova.

Instanţa de apel a reţinut legalitatea dispoziţiei nr. 652/30.04.2009 a Inspectorului Şcolar General al I.S.J., dată în aplicarea şi executarea H.G. nr. 189/2009, potrivit căreia începând cu data de 01.05.2009, Grupul Şcolar Agricol a fost cuprins în reţeaua lor de învăţământ preuniversitar de stat cu sediul în comuna Călăraşi.

A mai susţinut că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că ambele părţi, în aprecierea dreptului lor de proprietate, s-au prevalat de art. 166 alin. (41) din Legea nr. 84/1995 privind învăţământul, lege în vigoare la momentul stabilirii dreptului pentru fiecare dintre părţi. Din această perspectivă, instanţa a reţinut că stabilirea apartenenţei imobilului la una dintre unităţile administrativ teritoriale se face în raport de amplasamentului imobilului în raza teritorială a unei unităţi administrativ teritoriale, iar delimitarea administrativ teritorială este atributul exclusiv al puterii legislative, fiind dispusă în temeiul Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativ teritorială a României, în vigoare în prezent.

Instanţa a reţinut în mod corect autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 349/2016, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015, menţinută prin decizia 836/2017 de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a statuat ca imobilul revendicat se află pe teritoriul Unităţii Administrativ Teritoriale Călăraşi.

Cu referire la motivul de recurs ce a vizat pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a susţinut că instanţa de apel, plecând de la solicitarea recurentei-reclamante de a compara titlurile de proprietate ale părţilor, a procedat la o analiză a actelor fiecărei părţi arătând argumentele pentru care a dat prioritate dreptul de proprietate în raport cu cel al recurentei, reţinând că titlul de proprietate al intimatului rezidă din lege şi nu din H.G. nr. 188/2009.

Astfel, ambele instanţe au reţinut că atâta timp cât s-a dovedit că unitatea de învăţământ se află pe raza teritorială a localităţii Călăraşi, este suficient să-i fie stabilită apartenenţa la domeniul public al acestei comune, iar imobilul în litigiu, compus din teren şi clădiri aparţinând unei unităţi de învăţământ preuniversitar, se află situat pe raza teritorială a comunei Călăraşi, aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 836/20.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care s-au stabilit limitele teritoriale ale celor două localităţi.

Totodată, instanţa analizează şi hotărârile de consiliu local, invocate de recurenta-reclamanta, ce au fost întocmite în perioada în care O.U.G. nr. 206/2000 era în vigoare, reţinând că nu au relevanţă, întrucât dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu este dat de lege şi nu poate fi pus la îndoială.

Cu referire la motivul de recurs ce a vizat nemotivarea hotărârii atacate sau motivarea contradictorie, a susţinut că hotărârea este amplu motivată, este clară şi precisă şi cuprinde o analiză atât a actelor de proprietate ale părţilor, cât şi a situaţiei concrete privind apartenenţa imobilului în litigiu la o unitate administrativ-teritorială sau alta, reţinându-se că imobilul îi aparţine intimatei-pârâte.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 01 februarie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 31 martie 2021, s-a stabilit termen de judecată la data de 25 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ - Teritorială Dăbuleni, prin primar, şi Consiliul Local Dăbuleni, prin primar, împotriva deciziei nr. 2334 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează să fie expuse.

Circumscris motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţi susţin, în esenţă, că nu au fost analizate condiţiile de exercitare a prezentei acţiuni în revendicare şi nici înscrisurile care au stat la baza întabulării în cartea funciară, din care rezultă că au un drept de proprietate asupra clădirilor şi terenurilor aflate în administrarea G.S.A. Dăbuleni. Era necesar ca instanţa de apel să compare titlurile de care se prevalează cele două părţi aflate în conflict şi să constate care dintre acestea este mai bine caracterizat. În acest context, recurenţii reafirmă că au "dobândit bunul direct", iar titlul pârâtei nu este constitutiv de drepturi.

Totodată, fără a nega puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti anterioare, aceea prin care a fost stabilită linia de hotar între cele două unităţi administrativ-teritoriale aflate în conflict, recurenţii susţin că delimitarea teritorială nu este constitutivă de drepturi, ea nu este în măsură să aducă atingere dreptului de proprietate afirmat "asupra imobilului în litigiu".

Înalta Curte observă că prezenta acţiune în revendicare, întemeiată pe dreptul de proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, a fost promovată în data de 1 februarie 2011, fiind supusă exclusiv textelor normative cuprinse în Noul C. civ., cele care reglementează regimul proprietăţii publice (Cartea a III-a, Titlul VI, Cap. I), un regim amprentat de natura specifică a dreptului de proprietate publică.

În raport cu dispoziţiile art. 865 alin. (1) C. civ., statul şi unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice, inclusiv prin intentarea unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe art. 865 alin. (3) C. civ., care face trimitere la art. 563 C. civ., norma ce reglementează acest tip de acţiune, ca mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată.

Acţiunea în revendicarea unui bun supus regimului juridic al proprietăţii publice este şi ea o acţiune reală, petitorie, în realizarea dreptului, imprescriptibilă extinctiv, iar reclamantul într-o astfel de acţiune trebuie să facă dovada dreptului de proprietate publică invocat, conform normelor de drept comun.

Aşa fiind, în raport cu art. 554 alin. (1) şi art. 858 C. civ., conform cărora un bun formează obiectul proprietăţii publice numai dacă a fost dobândit de titularul său prin unul dintre modurile prevăzute de lege, văzând şi art. 6 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia bunurile din domeniul public trebuie să fi fost dobândite cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data intrării lor în patrimoniul titularului, reclamantul este chemat să facă dovada unui titlu de proprietate valabil constituit, asupra bunului revendicat.

În acelaşi sens, procedând la delimitarea obiectului proprietăţii publice de domeniul privat, prin art. 859 C. civ., legiuitorul stipulează că fac obiectul exclusiv al proprietăţi publice bunurile menţionate expres în cuprinsul alin. (1), precum şi alte bunuri, stabilite prin lege organică, care declară anumite categorii de bunuri, în ansamblul lor, ca fiind obiectul exclusiv al proprietăţi publice. Totodată, alin. (2) al art. 859 C. civ., permite statului şi unităţilor administrativ-teritoriale să dobândească şi alte bunuri, fie în domeniul public, fie în domeniul lor privat, prin unul dintre modurile prevăzute de lege, dacă sunt de uz sau de interes public.

Concluzionând în privinţa obiectului dreptului de proprietate publică, Înalta Curte subliniază condiţia impusă imperativ de legiuitor, aceea ca dobândirea acestor bunuri care, fie prin natura lor, fie prin declaraţia expresă a legii, sunt de uz sau de interes public, să se facă prin unul dintre "modurile prevăzute de lege". Sintagma dobândeşte un dublu sens, şi anume: dobândirea să se facă printr-unul dinte modurile specifice, prevăzute de art. 863 C. civ., iar în cadrul acestora, bunul să fi fost dobândit cu respectarea cerinţelor legii în vigoare la data dobândirii lui.

Cu alte cuvinte, chiar dacă un bun este declarat prin lege ca fiind de uz sau de interes public, el trebuie să fi intrat legal în patrimoniul titularului său, astfel încât reclamantul să poată face dovada unui titlu legal de proprietate asupra bunului revendicat. În acest sens, în jurisprudenţă, s-a stabilit că includerea unui imobil într-un inventar centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public sau aparenta identitate a bunului cu unul dintre cele menţionate în art. 136 alin. (3) din Constituţie şi art. 859 alin. (1) C. civ. nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului ori a unităţii administrativ-teritoriale. Valabilitatea atestării domeniului public rămâne condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

În prezentul proces, unitatea administrativ-teritorială Dăbuleni, în calitate de reclamantă, a invocat un drept de proprietate publică asupra imobilului compus din construcţie "Grupul Şcolar Agricol Petre Baniţă" şi teren în suprafaţă de 70.000 mp., dobândit cu titlu de construcţie proprie, apreciind că dovada proprietatii este făcută prin: încheierea 12935/2004 a OCPI Dolj privind înscrierea în cartea funciară nedefinitivă nr. 34 a localităţii Călăraşi; din H.G. nr. 965/2002 de inventariere a domeniului public emisă conform HCL Dăbuleni nr. 4/1999; autorizaţia de construire a Grupului Şcolar nr. 175/1975 şi autorizaţiile de construire eliberate în scopul reabilitării, modernizării acestei construcţii după anii 2005; Decretul prezidenţial nr. 191/1977 privind aprobarea reţelei liceelor care menţionează în cuprinsul anexei nr. 1 la poziţia nr. 390 Liceul Agroindustrial, comuna Dăbuleni comasat cu Liceul agroindustrial Bechet; adresa x/1997 a ISJ Dolj prin care se comunică că unitatea de învăţământ face parte din reţeaua instituţiilor de învăţământ preuniversitar aprobată prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 4056/1996, prin care se menţionează că unitatea de învăţământ este situată în comuna Dăbuleni.

Sub aspectul împrejurărilor de fapt esenţiale în prezentul proces, instanţa de apel, judecând în fond, a stabilit ca fiind necontestat faptul că prin Decretul Prezidenţial nr. 191 din 12 iulie 1977 a fost aprobată reţeaua liceelor din RSR, la punctul 390 din anexa la Decret, figurând Liceul Agroindustrial Dăbuleni. Unitatea de învăţământ a fost construită începând cu anul 1975, în actele de avizare a construcţiei rezultând la data respectivă că imobilul se construieşte în localitatea Dăbuleni.

Ceea ce se reţine a fi fost contestată, încă din anul 1973, este linia de hotar între cele două unităţi administrativ-teritoriale, Dăbuleni şi Călăraşi şi implicit titularul dreptului de proprietate al terenului pe care s-a realizat construcţia.

Grupul Şcolar Agricol Dăbuleni face parte din reţeaua instituţiilor de învăţământ preuniversitar aprobată prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 4056/1996, iar în considerarea dispoziţiilor din O.U.G. nr. 30/2000 bunurile de inventar care aparţineau acestei instituţii de învăţământ, respectiv clădiri şi teren aferent în suprafaţă de 70.000 m.p., au fost predate, prin protocol,/Consiliului Local Dăbuleni, considerându-se, în anul 2000, că imobilul se află pe raza teritorială a localităţii Dăbuleni.

Cu sprijinul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cele două unităţi administrativ-teritoriale au încercat încheierea unui protocol, în anul 2003, cu privire la limitele teritoriale, având în vedere planurile cadastrale din care rezulta că liceul agricol este situat pe teritoriul localităţii Călăraşi. În certificatul de urbanism nr. x din 25.10.2005, eliberat de Primăria Dăbuleni, în vederea executării unor lucrări de construcţii de către Grupul Şcolar Agricol Dăbuleni, s-a consemnat că imobilul este situat pe teritoriul administrativ al localităţii Călăraşi.

Prin H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Dolj, imobilele în litigiu au fost incluse la poziţia 6-1.6.2.,ca aparţinând UAT Dăbuleni. Această hotărâre de guvern a fost modificată şi completată prin H.G. 189/10.04.2009, potrivit căreia imobilele figurau în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Călăraşi. Ca efect al Hotărârii de Guvern nr. 189/2009, Instituţia Prefectului Dolj a solicitat primăriei oraşului Dăbuleni să iniţieze un proiect de hotărâte în sensul radierii poziţiei nr. 6 din anexa la H.G. nr. 965/2002 şi să demareze procedurile de predare către Consiliul Local Călăraşi a Grupului Agricol Dăbuleni.

În cartea funciară deschisă potrivit încheierii nr. 12935/2004, s-a consemnat că imobilele în litigiu sunt situate în comuna Călăraşi.

Consecutiv adoptării H.G. nr. 189/2009, a fost înfiinţată, la 25.06.2010, cartea funciară a comunei Călăraşi pentru înscrierea dreptului de proprietate al acestei unităţi administrativ teritoriale asupra imobilului construcţie şi teren, consemnându-se că temeiul dobândirii dreptului îl constituie legea. Se reţine, în fapt, că, deşi imobilul unitate de învăţământ a fost construit ca fiind pe raza localităţii Dăbuleni, după anul 2000, s-au constatat modificări cu privire la limitele teritoriale ale celor două localităţi şi s-a stabilit definitiv că Grupul Şcolar Agricol este situat pe raza localităţii Călăraşi.

Prin urmare, în aprecierea instanţei de recurs, esenţial este faptul că imobilul "Grupul Şcolar Agricol Petre Banuţă" este o construcţie edificată anterior anului 1989, pe un teren ale cărui limite teritoriale erau disputate chiar la data construirii, iar în anul 2002 această construcţie este evidenţiată, împreună cu terenul aferent, în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al unităţi administrativ-teritoriale Dăbuleni, aprobat în condiţiile Legii nr. 213/1998.

În aceste circumstanţe, primesc relevanţă în acest litigiu, dispoziţiile Legii învăţământului nr. 84/1995, legea organică, care prin art. 166 alin. (4)1 statua în sensul că:

"Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat - grădiniţe, şcoli generale (primare şi gimnaziale), licee, grupuri şcolare, seminarii teologice, şcoli profesionale şi şcoli postliceale - fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al municipiului Bucureşti, şi sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror raza teritorială îşi desfăşoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietate a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat".

Din acest moment, tranşarea chestiunii litigioase existentă între cele două unităţi administrativ-teritoriale, legată de stabilirea hotarului despărţitor între terenurile pe care se află amplasată construcţia "Grupul Şcolar Agricol Petre Banuţă", devine esenţială, întrucât, amplasarea unităţii de învăţământ pe teritoriul unei anumite unităţi administrativ-teritoriale reprezintă criteriul legal exclusiv şi decisiv pentru a concluziona cu privire la apartenenţa acestuia la domeniul public de interes local. În acest sens, concluziile instanţei de apel sunt corecte.

Or, prin sentinţa civilă nr. 349 din 8 martie 2016 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 836 din 20 martie 2017 a Curţii de Apel Craiova, se statuează cu putere de lucru judecat că linia de hotar se impune a fi stabilită în conformitate cu cele susţinute de UAT Călăraşi, în condiţiile în care, prin documentaţiile cadastrale întocmite la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968, cât şi prin H.G. nr. 189/2009 şi H.G. nr. 59 din 2014, imobilul a fost cuprins în categoria bunurilor aparţinând domeniului public al localităţii Călăraşi.

Imobilele în litigiu se află, aşadar, situate pe raza teritorială a comunei Călăraşi, urmărind linia de graniţă între cele două unităţi administrative, astfel cum aceasta a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 836 din 20 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia CAF, în dosar nr. x/2015, mai sus evocată.

Pârâta a dovedit, aşadar, în circumstanţele date ale cauzei, că a dobândit dreptul de proprietate publică prin efectul direct al legii organice, Legea învăţământului nr. 84/1995 şi acela al Legii 213/1998, imobilele fiind considerate ex lege, proprietatea comunei Călăraşi, câtă vreme unitatea de învăţământ îşi desfăşura activitatea pe raza teritorială a acestei localităţi, la data intrării în vigoare a acestor legi.

Reclamanta unitatea administrativ-teritorială Dăbuleni nu a făcut dovada unei dobândiri valabile a dreptului de proprietate publică pretins, prin unul dintre modurile prevăzute de lege.

Înscrierea imobilelor în cartea funciară provizorie nu are efect constitutiv de drept, iar atestarea bunurilor în domeniul public de interes local nu are valoarea unui titlu de proprietate, în sensul legii.

Simpla înscriere a imobilelor în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public de interes local, întocmit conform art. 19-21 din Legea nr. 213/1998, nu reprezintă, în sine, un titlu de proprietate valabil constituit.

Hotărârile consiliului local, precum şi cele de guvern ce atestă inventarul domeniului public, invocate deopotrivă de reclamanţi, precum şi de pârâtă, în folosul propriu, nu au efect constitutiv de drept de proprietate publică, nu creează drepturi noi, ci atestă regimul juridic al proprietăţii publice, efectul fiind unul exclusiv declarativ.

Tot astfel, înscrierea imobilelor în litigiu în cartea funciară, realizată în anul 2004, în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţi imobiliare nr. 7/1996, nu are nici ea efectul constitutiv de drept real. Aceasta, în condiţiile în care, prin art. 27 alin. (1), se stipulează exclusiv efectul de opozabilitate faţă de terţi al înscrierii drepturilor reale în cartea funciară, nu şi cel constitutiv de drept. Complementar, instanţa de apel reţine, din analiza probelor, că reclamanţii nu au făcut nici dovada actului juridic prin care s-a constituit în mod valabil dreptul de proprietate publică înscris în cartea funciară, al titlului de proprietate concret, care a fundamentat întabularea.

Prin urmare, corect s-a apreciat, prin hotarârea atacată, că pârâta este cea care a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate publică asupra imobilelor în litigiu în patrimoniul propriu, dobândit prin efectul legii, în condiţiile în care delimitarea teritorială a celor două unităţi administrativ-teritoriale, ca stare de fapt, este deplin dovedită, printr-o hotărâre judecătorească învestită cu autoritate de lucru judecat.

Din perspectiva celui de-al doilea motiv de casare afirmat de recurenţi, acela reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu a fost convingător argumentat în ce constă contradictorialitatea motivelor deciziei atacate. Se constată, dimpotrivă, că hotărârea instanţei de apel a fost amplu motivată, într-o manieră care respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 6 din Convenţie. Sunt asigurate garanţiile unui proces echitabil, sub aspectul motivării hotărârii, iar considerentele acesteia fac posibilă exercitarea controlului de legalitate, de către instanţa de recurs.

Faţă de cele ce preced, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,Înalta curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ - Teritorială Dăbuleni, prin primar, şi Consiliul Local Dăbuleni, prin primar, împotriva deciziei nr. 2334 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.