Insurer’s appeal rejected: late-payment penalties accrue from expiry of statutory response deadline, not final judgment.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 6 martie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 200.000 Euro, cu titlu de daune morale, în temeiul Legii nr. 136/1995 şi a art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 1 lit. f) al Ordinului C.S.A. nr. 14/2011; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere aferente petitului nr. 1, de la data de 13 februarie 2015 (prima zi după împlinirea termenului de 3 luni de la avizarea daunei) şi până la data efectuării plăţii efective a despăgubirii, în temeiul art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune materiale, în temeiul Legii nr. 136/1995 şi a art. 26 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 49 pct. 1 al Ordinului C.S.A. nr. 14/2011; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente petitului nr. 3, de la data de 13 februarie 2015 (prima zi după împlinirea termenului de 3 luni de la avizarea daunei) şi până la data efectuării plăţii efective a despăgubirii, în temeiul art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 1.600 RON lunar, începând cu data avizării daunei (12.11.201S) pe toată perioada restrângerii capacităţii de muncă, cu titlu de daune materiale, în temeiul Legii nr. 136/1995 şi a art. 26 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 49 pct. 1 al Ordinului C.S.A. nr. 14/2011; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 81/2020 din data de 13.02.2020 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2018 s-a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi intervenientul forţat C., prin curator avocat D. şi în consecinţă: a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 15.000 Euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune materiale, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere aferente acestor sume de la data de 09.02.2018 şi până la data plăţii; a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 63 RON în favoarea reclamantului; a fost obligat reclamantul să achite pârâtei B. S.R.L. suma de 1000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale; s-au compensat cheltuielile de judecată în limita sumei celei mai mici, respectiv a fost obligat reclamantul să achite pârâtei B. S.R.L. suma de 937 RON cu acest titlu.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 174/A/2020 din 29 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelurile declarate de reclamantul A. şi pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 81 din 13.02.2020, a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2018, pe care o menţinut-o.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 174/A/2020 din 29 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta B. S.R.L.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate, în privinţa soluţiei date asupra motivului de apel referitor la data de la care se calculează penalităţile de întârziere la suma de 15.000 Euro, solicitând, totodată, întoarcerea executării pentru suma de 29.310 Euro, achitată cu titlu de penalităţi de întârziere aferente sumei de 15.000 Euro.

Recurenta a învederat că instanţa de fond a acordat suma de 5.000 RON, reprezentând daune materiale, şi suma de 15.000 Euro, cu titlu de daune morale, la ambele sume adăugându-se penalităţi, în cuantum de 0,2% pe zi, de la data de 09.02.2018 şi până la achitarea integrală.

Întrucât soluţia instanţei de fond a fost menţinută prin respingerea cererii de apel formulată de pârâtă, aceasta a achitat reclamantei suma de 29.310 Euro, reprezentând penalităţi pentru perioada 09.02.2018-06.10.2020, sumă pe care o consideră nedatorată.

În continuare, recurenta a susţinut că înţelege să critice decizia pronunţată în apel, sub aspectul datei de la care se calculează penalităţile de întârziere pentru daunele morale în valoare de 15.000 Euro, decizia recurată fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1532 alin. (3) C. civ. şi a celor din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2001, respectiv art. 43 teza finală, art. 45 pct. 3 şi art. 36 alin. (5).

S-a mai arătat că obligaţia de plată a despăgubirilor stabilite de instanţă a devenit scadentă în a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv la data de 10 octombrie 2020, acela fiind momentul de la care asigurătorul datorează penalităţi în cazul întârziere în executare.

În pofida acestor prevederi legale aplicabile, instanţele de fond au apreciat că asigurătorul datorează penalităţi pentru daunele morale de la data de 09 februarie 2018, deşi obligaţia de plată a sumei de 15.000 Euro nu putea fi scadentă la acea dată, creanţa nefiind certă şi lichidă la acel moment, existenţa şi întinderea prejudiciului fiind dovedite pe parcursul soluţionării procesului, prin administrarea probei cu înscrisuri şi expertiză medico-legală.

Pentru dovedirea prejudiciului s-au invocat situaţii apărute ulterior datei de 09 februarie 2018, la care se presupune că era scadentă obligaţia de plată a despăgubirilor, deşi, la data respectivă, nu era stabilit cuantumul prejudiciului.

În plus, recurenta a învederat că trebuie avut în vedere că asupra prejudiciului cauzat intimatului - reclamant, prin accident, s-a pronunţat şi instanţa penală, în dosarul nr. x/2012, iar prejudiciul a cărui reparare s-a solicitat în această cauză a fost calificat drept prejudiciu nou, apărut după data constituirii ca parte civilă în procesul penal, asigurătorul contestând acest caracter de vătămare nouă.

Prin urmare, întrucât existenţa şi întinderea prejudiciului au fost determinate prin hotărârea judecătorească, recurenta a opinat că, în mod eronat s-a afirmat că obligaţia de plată a despăgubirii stabilite prin hotărâre ar fi fost scadentă anterior introducerii acţiunii.

Concluzionând, recurenta a susţinut că penalităţile de întârziere nu se pot aplica decât de la data scadenţei, data de 09 februarie 2018 neputând constitui dată a scadenţei, având în vedere dispoziţiile art. 37 din Anexa la Ordinul nr. 14/2001, invocate de instanţa de apel, potrivit cărora penalitatea se aplică la suma de despăgubiri cuvenită. Or, în speţă, despăgubirea cuvenită a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 81 din 13 februarie 2020, rămasă definitivă la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, respectiv la data de 29 septembrie 2020, astfel că art. 37 din Anexa la Ordinul nr. 14/2001 nu poate fi interpretat în sensul că penalităţile sunt datorate numai pentru că asigurătorul nu a răspuns solicitării de despăgubire, întrucât câtă vreme cuantumul despăgubirilor nu este cert, penalităţile nu pot fi calculate.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20 octombrie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 26 ianuarie 2022.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerentele:

Prin motivele de recurs deduse judecăţii, ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 36 alin. (5), art. 43 teza finală, art. 45 pct. 3 din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, reţinând că penalităţile se datorează de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea daunei de către intimat, respectiv de la data de 09 februarie 2018, întrucât, conform prevederilor art. 36 alin. (5) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, în cazul despăgubirilor acordate prin sentinţe judecătoreşti, penalităţile sunt datorate începând cu a 11- a zi de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre definitivă. Până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, susţine recurenta, daunele morale nu au un caracter cert şi lichid.

Critica este nefondată, întrucât, prin formularea acesteia, recurenta ignoră motivul instituirii penalităţilor de către legiuitor, respectiv sancţionarea atitudinii culpabile a asigurătorului care, fie nu plăteşte la termen despăgubirea, fie nu îşi execută obligaţia de a răspunde cererii de avizare de daună în termenul stabilit de lege.

Astfel cum reiese din cuprinsul cererii introductive, reclamantul A. a solicitat penalităţi de întârziere pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei prevăzute de art. 37 din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, justificat de împrejurarea că, deşi a avizat societatea de asigurare, la 8 noiembrie 2017, în legătură cu daunele produse, notificarea sa nu a primit niciun răspuns din partea asigurătorului, iar încălcarea acestei obligaţii prevăzute în articolul mai sus menţionat, atrage sancţionarea asiguratorului cu obligarea acestuia la plata de penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011: "Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Astfel cum rezultă din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 36 şi 37 din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, asigurătorii RCA au obligaţia instrumentării dosarului de daună chiar de la data avizării producerii evenimentului asigurat, pe baza probelor depuse de părţi privitoare la răspunderea asiguratului şi de a proceda la cuantificarea prejudiciului, aceştia fiind abilitaţi chiar să efectueze verificări şi cercetări, inclusiv să desfăşoare investigaţii proprii asupra condiţiilor producerii accidentului (dacă acesta nu face obiectul cercetării de către alte autorităţi).

Sensul reglementării este orientat spre asigurarea unei celerităţi a instrumentării şi finalizării dosarelor de daună, prin soluţionarea pe cât posibil pe cale amiabilă a acestora, fără însă a stabili în sarcina asigurătorilor vreo obligaţie de rezultat în acest sens, de vreme ce, potrivit art. 44 din Anexă, stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.

Pentru a împiedica dezvoltarea unor practici abuzive, prin art. 36 s-a instituit în sarcina asigurătorilor RCA obligaţia ca, în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, aceştia fie să facă o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu au aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că recurenta nu s-a conformat prescripţiilor legale de a emite un răspuns în termen de trei luni de la înregistrarea cererii de despăgubire, depuse de intimat la 8 noiembrie 2017.

Astfel, în speţă, penalităţile de întârziere solicitate de reclamant şi acordate de către instanţele de fond, sunt legate de neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina asigurătorului, respectiv aceea de notifica reclamantul, răspunzând pretenţiilor de despăgubire formulate prin cererea de avizare a evenimentului asigurat.

În alţi termeni, penalităţile de întârziere sancţionează, în acest caz, atitudinea pasivă a pârâtei, într-o fază prealabilă stabilirii despăgubirilor, pentru culpa în neinstrumentarea dosarului de daună, context faţă de care instanţa de apel a considerat corect ca fiind lipsită de relevanţă apărarea pârâtei sub aspectul incidenţei tezei a II-a din art. 36 alin. (5) din Anexă.

Aceasta, întrucât, chiar în ipoteza unui prejudiciu moral născut ulterior celui deja acoperit în litigiul penal, subzistă obligaţia impusă în sarcina asigurătorilor prin art. 36 alin. (1) lit. b). din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, textul de lege neinstituind nicio distincţie sub acest aspect.

Drept urmare, nu se poate reţine o aplicare greşită a dispoziţiile art. 36 alin. (5), art. 43 teza finală, art. 45 pct. 3 din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011.

Nici criticile vizând lipsa existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive asupra despăgubirilor, precum şi cea referitoare la solicitarea unui prejudiciu nou apărut, după data constituirii ca parte civilă, nu pot fi primite, în condiţiile în care penalităţile de întârziere solicitate în procesul pendinte sunt datorate, după cum deja s-a arătat, conduitei culpabile a asigurătorului în îndeplinirea obligaţiei de a răspunde, în orice modalitate dintre cele prevăzute de în art. 36 alin. (1) lit. a) sau b) din Anexa la Ordinul nr. 14/2011, cererii de avizare de daune.

Data la care a expirat termenul legal 3 luni prevăzut de art. 36 din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, în care asigurătorul trebuia să răspundă, într-un fel sau altul, cererii de avizare, reprezintă data la care obligaţia de plată a despăgubirilor a devenit exigibilă, de la acel moment începând să curgă sancţiunea penalităţilor de 0,2%, calculate conform art. 37 din acelaşi act normativ, pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită.

Ca atare, susţinerea recurentei conform căreia obligaţia de plată a despăgubirii a devenit scadentă abia în a 11- a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, este nefondată.

Pentru identitate de raţiune, Înalta Curte reţine că nu sunt aplicabile prevederile art. 1532 alin. (3) C. civ., invocate de recurentă în susţinerea reparării prejudiciului ulterior pronunţării şi comunicării unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În baza considerentelor expuse, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 174/A/2020 din 29 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte cererea de întoarcere a executării silite, se reţine că dreptul la întoarcerea executării este reglementat de art. 723 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare."

În condiţiile în care recursul urmează a fi respins, ca nefondat, se impune respingerea cererii de întoarcere a executării silite, ca nefondată, neexistând un temei care să justifice restituirea sumelor de bani achitate cu titlul de penalităţi.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimat, reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu extrasul de cont aflat la dosarul de recurs, menţionatul onorariu fiind redus conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din acelaşi act normativ, apreciindu-se că valoarea onorariului pretins, în cuantum de 10.000 RON, nu se justifică faţă de complexitatea cauzei şi munca efectiv îndeplinită de avocat în cadrul procedurii derulate în etapa recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 174/A/2020 din 29 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta - pârâta la plata sumei de 5000 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.