Territorial jurisdiction for unauthorized public communication of sound recordings on mobile transport routes

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la:

1.plata remuneraţiei echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remuneraţiei, valabil la data facturării/plăţii efective) pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în incinta autovehiculelor - autocare/autobuze/microbuze deţinute de aceasta, în perioada 01.10.2017 - la zi (data efectuării raportului de expertiză). Suma datorată de pârâtă pentru perioada 01.10.2017-31.08.2020 este de 81.760 RON (la care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză;

2. plata sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflaţiei a remuneraţiei, calculate de la data scadenţei până la data achitării efective a remuneraţiilor;

3. plata daunelor interese moratorii (penalităţilor de întârziere) aferente remuneraţiilor neachitate la termen, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, aplicate la sumele datorate cu titlu de remuneraţie lunară, neachitate de către pârâta, calculate pe zi de întârziere de la data scadenţei până la data plăţii efective a remuneraţiilor datorate;

4. plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză.

În subsidiar, în cazul în care pârâta nu furnizează informaţiile necesare pentru acoperirea integrală a remuneraţiei datorate, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată [fost art. 139 alin. (2) lit. g) din lege], UPFR a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remuneraţiilor ce vor fi determinate în cauză, estimate la valoarea de 166.740 RON.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 162 lit. b) coroborate cu art. 106 alin. (1) lit. f) şi art. 112, art. 188 din Legea nr. 8/1996 republicată [sau art. 130 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 105 lit. f), art. 1065, art. 139, din numerotarea anterioară a legii] şi dispoziţiile Metodologiilor publicate în M.Of. prin Deciziile ORDA nr. 10/2016, nr. 120/2016 si nr. 60/2019, raportate la dispoziţiile art. 1349 şi art. 1531-1535 C. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 177 SC din 09 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinare de către pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că locul săvârşirii faptei ilicite, sub rezerva administrării de probe sub aspectul existenţei acesteia, precum şi locului unde s-a produs lezarea valorii sociale ocrotite, respectiv prejudiciul nemijlocit, coincid în speţă cu sediul pârâtei, reţinând că aplicarea criteriile legale decurgând din dispoziţiile art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite (dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9), nu şi cel al producerii prejudiciului, acelaşi cu locul săvârşirii faptei ilicite.

În plus, s-a avut în vedere că locul producerii prejudiciului nu poate fi reţinut ca fiind locul sediului băncii la care reclamantul are cont deschis pentru a se face plata, cu atât mai mult cu cât regula, în ceea ce priveşte locul plăţii, este cea prevăzută de art. 1104 alin. (3) C. proc. civ., anume că, în lipsa unei convenţii şi dacă nu este vorba despre lucruri certe şi determinate, plata este cherabilă, iar nu portabilă, aşadar ea se face la domiciliul (sau sediul) debitorului, iar nu al creditorului, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului Constanţa.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 3921 din 05 noiembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamant prin notele scrise; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Bucureşti; a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit; a suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., precum şi la Decizia nr. 21/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, această instanţă a reţinut că locul săvârşirii faptei ilicite este reprezentat inclusiv de municipiul Bucureşti, ţinând cont că activitatea de transport persoane este desfăşurată de către pârâtă pe rute diverse, având ca punct de plecare ori de sosire municipiul Bucureşti, aşa încât Tribunalul Bucureşti fiind instanţa iniţial sesizată de către partea reclamantă, ca instanţă deopotrivă competentă teritorial să soluţioneze cauza, aceasta trebuia să rămână învestită cu soluţionarea cauzei.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea de cererea în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la repararea prejudiciului constând în plata remuneraţiei datorate pentru comunicarea publică neautorizată a fonogramelor în scop ambiental în incinta autovehiculelor - autocare, autobuze, microbuze - deţinute de aceasta, în perioada 2017-2020.

În materia răspunderii civile delictuale, competenţa teritorială este reglementată de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă alternativă de ordine privată, între instanţa competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ., şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantului, potrivit prevederilor art. 116 C. proc. civ.

Sub aspectul determinării instanţei competente a soluţiona cererea de chemare în judecată, întrucât în speţă specificitatea faptei ilicite presupune o multitudine de locuri ale difuzării fonogramelor în scop ambiental (corespunzătoare rutelor autovehiculelor afectate de pârâtă transportului de persoane), iar nu un caracter fix al acestuia, nu are aplicabilitate directă Decizia nr. 21 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1114 din 23 noiembrie 2021, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre instanţele în conflict nu s-au raportat la locul producerii prejudiciului ca fiind locul efectuării plăţii prejudiciului.

Cu toate acestea, decizia pronunţată în interesul legii prezintă relevanţă pentru identificarea instanţei competente teritorial, date fiind considerentele acesteia, din care reiese modalitatea de determinare a locului producerii prejudiciului, aceleşi cu locul săvârşirii faptei ilicite.

Astfel, prin această decizie pronunţată în recurs în interesul legii, s-au statuat următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 din C. proc. civ., stabileşte că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerţ sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual corespunde locului săvârşirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plaţii prejudiciului."

În speţă, se reţine că pârâta S.C. B. S.R.L. are ca obiect de activitate transportul rutier de persoane ceea ce presupune că actele de comunicare publică (difuzarea de fonograme prin intermediul sistemelor de sonorizare cu care sunt dotate mijloacele de transport pe care le deţine) se desfăşoară pe mai multe trasee rutiere, având ca punct de plecare ori de sosire (şi) municipiul Bucureşti (unul dintre locurile săvârşirii faptei ilicite, dar şi al producerii prejudiciului).

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta, în temeiul art. 116 din C. proc. civ., a ales între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., fixând în mod definitiv competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei mai întâi sesizate (ca una dintre instanţele de la locul săvârşirii faptei ilicite şi în raza căreia s-a produs prejudiciul), ceea ce înlătură aplicabilitatea prevederilor art. 107 din C. proc. civ., normă în considerarea căreia pârâta a invocat în faţa instanţei mai întâi sesizate, excepţia de ordine privată, de necompetenţă teritorială.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.