Damages for patent exploitation: standing versus prescription and limits of cassation review on factual probative value

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 30.06.2009 sub nr. x/2008, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.: obligarea pârâtei la plata, cu titlu de daune pentru exploatarea fără drept, în perioada 1.03.1949 - 18 noiembrie 1958, de către societăţile în ale căror drepturi şi obligaţii a succedat, a obiectului Brevetului de Invenţie nr. x acordat prin Decretul Regal nr. 1579 din 1.06.1934 (invenţia fiind brevetată şi în Statele Unite ale Americii - după o perioadă de investigaţii şi experimente care au durat 3 ani, cu data de depozit 13.08.1934, în anul 1937, obţinându-se brevetul de invenţie nr. x, cu durată de valabilitate de 17 ani de la data 30.01.1934, cu titlul "Aparat rotativ pentru forare puţuri'), şi Brevetului de Invenţie de Perfecţionare nr. x, având data de depozit 16.01.1945, acordat prin Decretul Regal nr. 77847 din 31.01.1947, daune pe care nu le poate preţui în momentul de faţă, valoarea acestora urmând a fi stabilită prin expertiză şi urmând a face obiect de precizare în temeiul art. 132 (2) C. proc. civ.: sumele urmează a fi stabilite pentru fiecare an în parte şi apoi actualizate la data pronunţării hotărârii prin expertiză financiară, procesuale active, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 294 din 14.02.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu pârâţii chemaţi în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 1459 din 02 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice şi S.C. B. S.A., ca nefondat.

Instanţa a reţinut că, faptul că instanţa de judecată a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în baza unui alt înscris, în afara înscrisului invocat de pârâtă, nu constituie o încălcare a principiului disponibilităţii, aşa cum greşit susţine apelantul, ci semnifică faptul că instanţa şi-a bazat hotărârea pe ansamblul probelor administrate în cauză.

Curtea de apel a mai considerat că acea critică a apelantului-reclamant care susţine că tribunalul şi-a bazat hotărârea de admitere a excepţiei lispei calităţii procesuale pe probe care nu erau pertinente, deoarece "atât Dosarul nr. x/1947 invocat de pârâtă, cât şi dosarul în care au fost pronunţate sentinţa civilă nr. 1327/10.12.1946 a Tribunalului Ilfov şi sentinţa civila nr. 2462 din 30.10.1953 a Tribunalul Capitalei, sunt anterioare perioadei pentru care au fost formulate pretenţiile în cauza de faţă, respectiv 01.03.1949 - 18.11.1958" nu poate fi reţinută, deoarece demersurile judiciare la care se referă art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 trebuie să fie anterioare perioadei vizate de cererea de chemare în judecată. Curtea a mai constatat că tribunalul a făcut o corectă apreciere a probelor, reţinând că autorul reclamantului a putut să introducă sau să continue o acţiune juridică sau să îndeplinească formalităţile necesare pentru valorificarea drepturilor sale şi că acţiunile sale au avut parte de toate garanţiile procesuale, acesta fiind reprezentat de avocat, având posibilitatea să administreze toate probele dorite, iar cauzele sale fiind soluţionate de judecători, iar nu de asesori populari. De asemenea, în mod corect a reţinut tribunalul că autorul reclamantului a lăsat în nelucrare apelul formulat, motiv pentru care s-a constatat perimarea cauzei. În mod just a mai reţinut tribunalul că autorul reclamantului a avut posibilitatea să administeze toate probele pe care le-a solicitat în dosarul nr. x/1947 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a, fiind audiaţi martori şi consultaţi experţi; exprimarea voinţei în sensul retragerii acţiunii constituind o manifestare a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă reclamantul A., invocând motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9, coroborat cu disp. art. 312 alin. (3) teza a III -a, şi cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Se arată că în mod nelegal instanţa de apel a menţinut dispoziţiile sentinţei civile nr. 294/14.02.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia aV-a Civila, în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, făcând o aplicare greşită a disp. art. II alin. (2) din Legea 214/2008 şi omiţând să facă aplicarea disp. art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005.

În consecinţă, instanţele învestite cu această acţiune trebuiau să verifice în analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active doar: dacă exista o persoana titulară a unui drept de proprietate industrială sau un succesor al acestuia, ale căror drepturi sa fie protejate printr-un brevet de invenţie acordat în perioada menţionată; dacă acestui titular sau succesorului le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet; exploatarea invenţiei a fost făcută în mod abuziv, fără consimţământului titularului.

Instanţa de apel, menţinând concluziile instanţei de fond a interpretat în mod greşit disp. art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, prin raportare la disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008. În concluzie, elementele avute în vedere de instanţa de apel nu vizează o inadmisibilitate, deoarece textul de lege pe care este întemeiată admiterea acestei excepţii reglementează doar condiţii limitative privind termenul în care se poate introduce o astfel de acţiune. Astfel, considerentele instanţei de apel în sensul că "autorul reclamantului a putut să introducă sau să continue o acţiune juridică sau sa îndeplinească formalităţile necesare pentru valorificarea drepturilor sale, precum şi ca acţiunile sale au avut parte de toate garanţiile procesuale" nu sunt motive pe care să se întemeieze inadmisibilitatea acţiunii, ci, eventual, prescripţia dreptului material la acţiune.

Tot nelegale sunt şi considerentele hotărârii de apel în sensul că " reclamantul a avut acces la justiţie, a promovat acţiuni judiciare pentru valorificarea drepturilor sale, a propus probe (...)", deoarece nu sunt aspecte pe care legea sa le reglementeze ca fiind o inadmisibilitate în formularea unei acţiuni în pretenţii.

Aceeaşi casare şi impune şi datorită faptului că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ce ar fi putut fi invocată în temeiul disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 nu a fost pusă în discuţia pârtilor şi nu s-au administrat probe în acest sens.

În al doilea rând, se apreciază că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incidente disp. art. 304 pct. 7 vechiul C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, par. 60, Albina împotriva României, par. 30).

Se arată că motivarea instanţei de apel este lacunară şi superficială şi nu este în concordanţă cu probele şi actele de la dosar deoarece instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului fără să se pronunţe şi să analizeze argumentele şi probele prezentate în susţinerea apelului, respectiv adresa nr. x/11.05.2005 eliberata de C.N.S.A.S.

Apreciază că era obligatoriu ca instanţa de apel să motiveze hotărârea, în concret, cu trimitere la toate probele administrate în cauza şi să precizeze de ce anumite probe urmează a fi înlăturate şi de ce celelalte probe sunt reţinute ca fiind pertinente. Argumentele prezentate în memoriul de apel, raportate la aceste înscrisuri, erau decisive în pronunţarea soluţiei, motiv pentru care se arată că se impunea un răspuns specific şi explicit din partea instanţei cu privire la raţionamentul care a condus la înlăturarea acestora.

Este de notorietate faptul că acţiunile în pretenţii îndreptate împotriva Statului Roman în perioada 1945 - 1989 nu puteau fi exercitate şi soluţionate intr-un mod corect, care sa respecte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Faptul că autorul recurentului a introdus şi a încercat sa continue acţiuni juridice împotriva Statului Român trebuie interpretat şi prin prisma celorlalte dovezi din care rezultă existenţa unui dosar de urmărire operativă ce demonstrează imposibilitatea de a ajunge la un rezultat pozitiv fără riscul de a se expune unor consecinţe grave.

Aprecierea instanţei de apel în sensul că există la dosar dovezi din care să rezulte cu certitudine faptul că reclamantul a avut acces la justiţie este nelegală şi faţă de faptul ca atât Dosarul nr. x/1947 invocat de pârâtă, cât şi dosarul în care au fost pronunţate sentinţa civilă nr. 1327/10.12.1946 a Tribunalului Ilfov şi sentinţa civila nr. 2462 din 30.10.1953 a Tribunalul Capitalei, sunt anterioare perioadei pentru care au fost formulate pretenţiile în cauza de faţă.

Înscrisurile din dosarul de urmărire operativă demonstrează că autorul a fost împiedicat să promoveze şi/sau să continue acţiuni judiciare pentru valorificarea drepturilor sale. Acestea probează în realitate că susţinerile relative la faptul că autorul recurentului nu a putut introduce şi/sau continua acţiuni în justiţie în vederea valorificării drepturilor sale exclusive asupra invenţiilor, sunt reale, că într-adevăr autorul s-a aflat în imposibilitate de a susţine vreun demers judiciar pentru valorificarea drepturilor sale fără riscul de a se expune unor consecinţe grave. Aşa cum rezultă din cele două hotărâri, prima a fost pronunţată în 1946, perioadă care excede celei pentru care sunt formulate pretenţiile în cauza de faţă, în timp ce apelul declarat împotriva acestei sentinţe s-a încheiat în anul 1953 (când s-a constatat apelul ca perimat). În aceste condiţii, dovada imposibilităţii de a continua procesul este pe deplin dovedită.

Renunţarea de către autor la acţiunea introdusă în anul 1947 şi perimarea intervenită în anul 1953, sunt împrejurări care demonstrează presiunea, starea de teroare din acea epocă şi sunt prin ele însăşi dovezi ale acesteia şi ale presiunilor Ia care tatăl său, dar nu numai el, le-a trăit în acea epocă şi care l-au pus în imposibilitatea de valorificare a drepturilor sale derivând din exploatarea de către ocupantul străin şi statul român bolşevizat a invenţiilor tatălui său. În acest context, precizează că pretenţiile deduse judecăţii privesc perioada 01.03.1949 - 18.11.1958.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei relativ la faptul că "nu se poate reţine o prezumţie general aplicabilă că toate procesele iniţiate după anul 1946 nu permiteau accesul la un demers judiciar efectiv" precizează că nu a solicitat să se reţină o astfel de prezumţie cu caracter general, ci a solicitat să analizeze faptele prin prisma realităţii acelor vremuri. Or, renunţarea la judecată în 1947, cât şi perimarea constatată în anul 1953, sunt elemente de natură a demonstra susţinerile .

Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A împotriva încheierii de şedinţă din 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., arătându-se că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, respectiv, a încălcat art. 293 alin. (1) neraportându-1 la art. 282 alin. (2) C. proc. civ. .

Se arată că interesul în atacarea încheierilor premergătoare-interlocutorii rezidă în aceea că în ipoteza admiterii eventualei căi de atac formulate de partea adversă, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, în lipsa unei casări totale a cauzei, inclusiv prin anularea probelor anterior administrate, toate aceste încheieri ar avea o vădită înrâurire asupra judecării prezentei cauze şi ar fi total vătămătoare pentru recurenta-pârâtă B..

Astfel, prin recurs recurenta-pârâtă nu urmăreşte simpla menţinere a hotărârii primei instanţe, caz în care apărarea faţă de calea de atac a părţii adverse s-ar putea face prin întâmpinare, iar nu pe calea recursului propriu, ci vizează schimbarea încheierilor premergătoare fiind parte integrantă din hotărârea instanţei de fond, fie că vizează probe, fie că vizează excepţii.

Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".

În aplicarea dispoziţiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii instanţei de apel, pentru că dispoziţiile art. 293 alin. (1) trebuiau raportate la art. 282 alin. (2) C. proc. civ. care nu condiţionează obligativitatea apelării odată cu încheierile premergătoare şi a sentinţei instanţei anterioare, ci doar stabileşte momentul procedural în care partea poate contesta o astfel de încheiere. Aşadar, condiţionarea părţii este dată doar de momentul la care partea poate ataca o încheiere premergătoare şi nu de necesitatea de a ataca simultan şi sentinţa instanţei inferioare.

Prin interpretarea instanţei de apel a dispoziţiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ. şi a modului de aplicare a acestuia se ajunge la o limitare a dreptului părţii la o cale de atac, limitare care nu este expres prevăzută de textul legal.

Potrivit doctrinei şi practicii, s-a apreciat că "recursul asupra hotărârii poate avea ca obiect şi numai o încheiere premergătoare". Prin urmare, pe cale de interpretare şi în cazul apelului este vorba de aceeaşi situaţie, apelul incident putând viza şi numai o încheiere premergătoare, fără condiţionarea părţii de atacare şi a sentinţei sau deciziei în sine.

Per a contrario, în cazul încheierilor premergătoare partea le poate ataca şi fără a fi obligată să conteste sentinţa sau decizia instanţei anterioare dacă justifică un interes în acest sens, interesul subscrisei B. S.A. fiind tocmai acela ca toate aceste încheieri premergătoare să fie modificate sau anulate date fiind consecinţe negative pe care acestea le-ar avea în condiţiile admiterii recursului părţii adverse şi dispunerii unei casări cu trimitere spre rejudecare de prima instanţa, care ar menţine actele şi probele administrate anterior excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Se mai arată că, nu în ultimul rând, motivarea Curţii de Apel că "în conformitate cu prevederile art. 292 C. proc. civ. 1865, pârâta are posibilitatea de a cere instanţei de apel administrarea oricăror probe pe care acesta le-ar considera concludente, pertinente şi utile pentru soluţionarea apelului principal" nu reprezintă în niciun caz o justificare a soluţiei respingerii căii de atac ca inadmisibilă, pe motiv că recurenta-pârâtă putea solicita în cadrul apelului incident probele vizate chiar de încheierile pe care le critica, pentru că apelul principal vizând doar excepţia lipsei calităţii procesuale active, recurenta-pârâtă se afla în aceeaşi situaţie de a risca menţinerea probelor deja administrate în faţa primei instanţe şi în niciun caz nu s-ar fi administrat probe noi care vizau fondul cauzei data fiind învestirea instanţei de apel doar cu judecarea unei hotărâri pe excepţie.

La data de 06 iunie 2021 pârâta S.C. B. S.A., a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1459/02.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, în principal, ca inadmisibil, în subsidiar, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei instanţei de apel ca fiind temeinică şi legală.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nemulţumirea recurentului faţă de soluţia instanţei de apel care ar fi aplicat în mod incorect dispoziţiile art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, coroborate cu cele ale art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 pentru completarea O.U.G. nr. 100/2005. Se susţine că dispoziţiile art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, cu modificările ulterioare, au fost interpretate greşit de către instanţa de apel şi de către instanţa de fond, neexistând un text de lege care să permită admiterea unei excepţii de inadmisibilitate aşa cum au procedat cele două instanţe, textul de lege invocat de cele două instanţe vizând un aspect ce ţine de o eventuală prescripţie a drepturilor solicitate prin această cerere de chemare în judecată.

Critica formulată nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate deoarece aceasta este formulată omisso medio, recurentul-reclamant indicând direct în recurs o astfel de critică, pretinzând că instanţele de fond ar fi trebuit să analizeze exclusiv incidenţa prevederilor art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005 atunci când au analizat de fapt excepţia lipsei calităţii procesuale active (nu a inadmisibilităţii), fără însă ca aceste critici să fie inserate în cuprinsul memoriului de apel şi susţinute în apel.

Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă. În speţă, Înalta Curte va reţine că acest motiv de recurs invocate nu a fost supus dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel.

Pe de altă parte, în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active nici nu se poate vorbi de inadmisibilitatea acţiunii şi drept urmare, de o eronată interpretare sau aplicare a prevederilor legale ale art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005,sau ale art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008.

De asemenea, este formulată omisso medio, şi drept urmare, va fi respinsă, şi critica recurentului reclamant privind faptul că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ce ar fi putut fi invocată în temeiul disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 nu a fost pusă în discuţia pârtilor şi nu s-au administrat probe în acest sens. De altfel, pârâta a invocat în mod distinct şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în faţa instanţei de fond, care însă nu a mai fost pusă în dezbaterea părţilor ca urmare a stabilirii ordinii de prioritate în soluţionarea excepţiilor, având întâietate excepţia lipsei calităţii procesuale active.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la o insuficientă motivare, recurentul-reclamant invocă nemulţumirea faţă de decizia instanţei de apel care nu ar fi analizat argumente şi probe prezentate în susţinerea apelului, respectiv adresa din 11.05.2011 eliberată de CNSAS, motiv ce nu poate fi, însă, primit.

Astfel, se critică faptul că nu a fost cercetat de către curtea de apel, în mod punctual, un înscris, critică ce nu poate fi circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.

Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente si dispozitiv.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Analizând apelul declarat de reclamant, instanţa de apel a constatat că motivele formulate de apelant sunt neîntemeiate, a motivat în mod corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Lipsa analizei unui înscris pe care o invocă recurentul nu poate constitui un motiv care să conducă la concluzia nelegalităţii deciziei recurate prin prisma motivului de nelegalitate invocat, şi anume al nemotivării deciziei.

Curtea de apel a constatat şi a motivat în mod just că reclamantul nu a adus niciun argument juridic din analiza căruia instanţa de control judiciar să reţină că autorul reclamantului a fost în imposibilitatea de a-şi valorifica drepturile decurgând din brevetele de invenţie, din cauza legislaţiei restrictive impuse de regimul comunist instaurat în România după 6 martie 1945.

Un alt motiv de recurs indicat de recurent vizează nemulţumirea faţă de soluţia instanţei care ar fi trebuit să interpreteze şi prin prisma celorlalte dovezi faptul că autorul recurentului a introdus şi a încercat să continue acţiuni juridice împotriva Statului Roman. Se mai aduc critici privind lipsa analizei înscrisurilor din dosarul de urmărire operativă, ce demonstrează că autorul a fost împiedicat să promoveze şi/sau să continue acţiuni judiciare pentru valorificarea drepturilor sale.

Aceste susţineri nu pot fi primite, ele vizează în realitate critici relative la modalitatea în care instanţa de apel a administrat probele, şi nu nemulţumiri legate de aplicarea sau interpretarea greşită a legii, sau alte motive de modificare sau de casare care să conducă la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.

Acestea constituie argumente inadmisibile ce vizează aprecierea probatoriului de către instanţa de apel, recurentul solicitând în fapt instanţei de recurs să aibă în vedere că demersul autorului de introducere sau continuare a acţiunilor juridice împotriva Statului Român trebuie interpretat şi prin prisma celorlalte dovezi din care rezultă existenţa unui dosar de urmărire operativă ce atestă imposibilitatea de a ajunge la un rezultat pozitiv.

Nici menţiunile recurentului-reclamant privind depunerea de înscrisuri noi nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi supuse analizei instanţei de recurs, acestea sunt înscrisuri depuse la instanţa de fond şi la instanţa de apel şi care au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii recurate.

Celelalte susţineri ale recurentului privind sentinţa civilă nr. 1327/10.12.1946 a Tribunalului Ilfov, sentinţa nr. 2462 din 30.10.1953 a Tribunalului Capitalei (despre care se arată că ar demonstra contrariul a ceea ce a conchis instanţa de apel, şi că acestea ar proba că susţinerile relative la faptul că autorul recurentului nu a putut introduce şi/sau continua acţiuni în justiţie în vederea valorificării drepturilor sale exclusive asupra invenţiilor sunt reale), de asemenea, şi criticile privind renunţarea la judecată(de către autor) în 1947, cât şi la perimarea constatată în anul 1953, constituie elemente de fapt, şi nu aspecte de nelegalitate, ce nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs.

Aceste ultime două motive de recurs, astfel cum au fost formulate, aduc critici hotărârii prin prisma faptului că instanţa de apel nu a interpretat corect probatoriile şi că ar fi reţinut, în mod greşit, situaţia de fapt. Ele nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, faţă de soluţia pronunţată cu privire la recursul declarat de reclamant, se va respinge, ca lipsit de interes, acest recurs, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul incident ca inadmisibil considerând că admisibilitatea apelului declarat de apelanta pârâtă este analizată de Curte în raport cu dispozitivul hotărârii de fond, atât timp cât cererea de aderare la apel trebuie să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Acest recurs a fost întemeiat pe prevederile art. 282 alin. (2) Cod vechi procedură civilă:

"împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii".

Interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanţa dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca şi a urmări pe calea demersului judiciar promovat, un anumit folos practic.

Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Actualmente, condiţie sine qua non, interesul constituie o condiţie de ordin subiectiv recunoscută reclamantului, dar şi pârâtului ori terţilor intervenienţi care au abilitatea legală a unui drept la acţiune. Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută, fără justificarea unui interes de către persoana care solicită instanţei de judecată soluţionarea unei cereri. Justificarea interesului judiciar revine reclamantului şi vizează, în principal, momentul iniţial al procesului. Interesul poate fi justificat şi ulterior de către pârât, în legătură cu actele procedurale îndeplinite de către acesta. Spre exemplu, este necesar ca cel care critică hotărârea să justifice şi interesul de a o ataca. De asemenea, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a respins ca inadmisibil apelul său incident, iar interesul în atacarea încheierilor premergătoare-interlocutorii rezidă în aceea că în ipoteza admiterii eventualei căi de atac formulate de partea adversă, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond, în lipsa unei casări totale a cauzei, inclusiv prin anularea probelor anterior administrate, încheierile ar avea o vădită înrâurire asupra judecării prezentei cauze şi ar putea cauza o vătămare pentru recurenta-pârâtă B..

Cum în cauză, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă va fi respins ca nefondat pentru considerentele sus menţionate, se constată că nu mai subzistă interesul în soluţionarea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, motiv pentru care acest recurs va fi respins ca lipsit de interes.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2021.