Civil action for absolute nullity of post-Law 112/1995 sale barred for lack of personal interest despite general protective purpose

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 26 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantele A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâţii E., F., G. şi Biroul Notarului Public H., solicitând constatarea nulităţii absolute a actului de vânzare-cumpărare nr. x/23.10.1997, încheiat la BNP H..

În esenţă, reclamantele au invocat nulitatea actului atacat pentru încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 112/1995, ce reglementează interdicţia de înstrăinare timp de 10 ani a imobilelor dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995, act normativ în temeiul căruia autoarea pârâtelor vânzătoare (I.) a dobândit bunul ce a făcut obiectul vânzării ulterioare de către pârâte.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Pârâtele G., E. şi F. au invocat prin întâmpinare excepţiile lipsei calităţii procesuale active, interesului şi autorităţii de lucru judecat.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1322 din 2 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis excepţia lipsei de interes, sens în care a respins acţiunea reclamantelor, ca lipsită de interes; a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 3.000 RON către pârâta G. şi în sumă de 4.400 RON către pârâta H.; a respins cererea reclamantelor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele A., B. şi D..

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 432A din 19 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat apelul, şi a obligat apelantele să plătească intimatei G. suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamantele A., B. şi D..

Acestea au susţinut că hotărârea din apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinte, trecute în proprietatea statului, ipoteză ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a menţinut greşit soluţia tribunalului, de respingere a acţiunii pe excepţia lipsei de interes, în condiţiile în care reclamantele au invocat prin cererea de chemare în judecată un caz de nulitate absolută, imprescriptibilă şi care este expres prevăzut de legiuitor prin art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995. Prin dispunerea acestei soluţii, nu a manifestat rol activ în soluţionarea cauzei, a trecut probele pe plan secund şi nu a analizat înscrisurile aflate dosar.

Au afirmat recurentele că din moment ce le-a fost recunoscută calitatea procesuală activă în promovarea demersului judiciar (cu argumentul că au calitatea de moştenitoare ale autorului decedat, al cărui imobil din Bucureşti include şi apartamentul în litigiu), trebuia să fie respinsă şi excepţia lipsei de interes, deoarece sancţiunea pretins a fi aplicată, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, se baza pe un text de lege expres şi viza ocrotirea unui interes obştesc, general, anume respectarea interdicţiei de revânzare a bunului dobândit în condiţiile Legii nr. 112/1995 de către chiriaş pentru o perioadă de 10 ani de la data dobândirii lui. Prin efectul acestei legi, imobilul a fost indisponibilizat şi nu mai putea fi înstrăinat decât după expirarea termenului prevăzut în act, adică la 25 martie 2007. În speţă, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 23.10.1997, după mai puţin de 7 luni de la data perfectării actului iniţial, în dispreţul normei obligatorii, art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995.

Instanţa de apel nu a avut în vedere instituţia nulităţii absolute, sancţiunea putând fi invocată de orice persoană, de instanţa de judecată din oficiu, de procuror şi de alte organe prevăzute de lege, tocmai pentru că ocroteşte un interes general. Dispoziţiile art. 1247 alin. (3) C. civ. stipulează că instanţa are obligaţia să invoce din oficiu nulitatea absolută, ipoteză aplicabilă şi prezentului litigiu raportat la motivul de nulitate pretins.

Întrucât operează o cauză de nulitate absolută a actului pentru nerespectarea normei prohibitive de înstrăinare a bunului imobil dobândit ca efect al Legii nr. 112/1995, pârâtele E. şi F. aveau interdicţia de a-l înstrăina timp de 10 ani, termen stipulat de legiuitor. Faţă de acest motiv, recurentele au solicitat admiterea recursului şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23.10.1997, în temeiul art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995, în speţă nefiind relevantă soarta imobilului după constatarea nulităţii absolute.

Au mai susţinut că vânzarea bunului către cumpărătoarea G. s-a făcut pe un preţ neserios şi nelegal în condiţiile în care autoarea pârâtelor F. şi E. a beneficiat de un preţ minim, acesta fiind mult mai mic decât profitul realizat de cele două prin eludarea termenului prohibitiv de vânzare de 10 ani.

Au solicitat obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat astfel cum se atestă prin actele de la dosar în cele trei faze procesuale.

5. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recurentele au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate şi că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4 a constatat că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia, în vederea formulării unor puncte de vedere.

Intimata H., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al BNP Notar Public H. şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la raport, în sensul achiesării la concluziile finale ale acestuia.

6. Apărările în recurs

Intimatele G. şi E. au formulat înâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata H., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al BNP Notar Public H., prin întâmpinare a invocat excepţiile nulităţii, pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi inadmisibilităţii din perspectiva valorii obiectului litigiului şi a deciziei nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea din 10 decembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul reclamantelor, pronunţându-se şi asupra celor două excepţii ridicate de această din urmă intimată, şi a acordat termen, pentru soluţionarea căii de atac pe fond, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Ulterior soluţionării cauzei în apel a intervenit decesul a două părţi din proces, motiv pentru care au fost introduşi în cauză moştenitorii acestora, pentru recurenta A. - J. şi K. şi pentru pârâta F. - L., M. şi N..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantele A., decedată, cu moştenitorii K. şi J., B. şi D. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Preliminar, instanţa constată că în susţinerea criticilor prezentate, recurentele au invocat incidenţa motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinzând că decizia curţii de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995, sens în care a fost validată soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii pe excepţia lipsei de interes.

Prin prisma cazului de nulitate absolută pe care se fundamentează acţiunea, dat de nerespectarea interdicţiei de vânzare a imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 23.10.1997, pe o perioadă de 10 ani de la data dobândirii acestuia, au argumentat că trebuia să li se recunoască interesul în declanşarea demersului judiciar, deoarece sancţiunea are ca scop tocmai ocrotirea unui interes obştesc, general şi poate fi invocată de orice persoană, precum şi din oficiu de către instanţă.

O atare critică este susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, C. proc. civ., întrucât conturează o apreciere eronată a instanţei de apel asupra normelor de procedură referitoare la interes, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reglementat prin art. 32 şi 33 din C. proc. civ.

Înalta Curte notează că prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, acesta trebuind să întrunească anumite cerinţe legale, prevăzute de art. 33 C. proc. civ.: să fie determinat, în sensul că vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate; să fie legitim, adică să nu contravină normelor imperative ale legii sau regulilor de convieţuire socială; să fie personal, în sensul că cel care recurge la acţiunea civilă urmăreşte să obţină direct sau indirect un folos practic pentru sine; să fie născut şi actual, în sensul că trebuie să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă.

Aplicând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, se reţine că în mod corect instanţele de fond au apreciat că nu se prefigurează un folos practic pe care reclamantele l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii formulate, întrucât o eventuală constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 23.10.1997 încheiat de BNP H. nu ar readuce bunul în patrimoniul lor, ci al pârâtelor vânzătoare E. şi F., actul fiind încheiat între acestea şi pârâta G.. Astfel, faţă de efectul esenţial al nulităţii, reprezentat de repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului juridic, nu se poate vorbi de un interes al reclamantelor în promovarea acţiunii pendinte.

Pe de altă parte, din considerentele sentinţei civile nr. 121 din 23.01.2012 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011, prin care a fost soluţionată pe fond notificarea formulată de acestea şi autorii lor în temeiul Legii nr. 10/2001, se desprinde concluzia că pentru imobilul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.1997 şi transmis prin actul nr. 2123/1997 au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, astfel că, şi din această perspectivă, cererea este lipsită de interes, părţile neargumentând pe ce temei ar putea relua procedura în scopul restituirii în natură a imobilului.

Contrar susţinerilor exprimate în recurs, recunoaşterea calităţii procesuale active a reclamantelor nu echivalează automat cu existenţa interesului însuşi, întrucât exigenţa legitimităţii procesuale active vizează exclusiv calitatea acestora de moştenitoare ale titularului unei notificări iniţiate în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul în legătură cu care s-a încheiat contractul a cărui anulare se solicită. Cele două condiţii de exercitare a dreptului la acţiune sunt distincte, iar interesul este supus unor cerinţe, anterior reliefate, care nu sunt întrunite în persoana reclamantelor.

Chiar dacă s-ar lua în considerare teza avansată de recurente, că interesul ar subzista în raport de cauza de nulitate dedusă judecăţii, totuşi sancţiunea nu poate fi invocată de o persoană străină de actul juridic respectiv, câtă vreme nu se justifică un interes propriu, care să fie în legătură cu motivul de nulitate, cum este şi situaţia din prezentul litigiu. Astfel, deşi nulitatea absolută ocroteşte un interes general, un asemenea interes nu exclude existenţa şi a unui interes individual, personal, iar persoana care o invocă trebuie să urmărească obţinerea unui folos propriu din declararea ca nul a actului respectiv, în caz contrar fiind incidentă excepţia lipsei de interes.

În concluzie, faţă de argumentele înfăţişate, nu pot fi primite criticile evocate în cererea de recurs, inclusiv aspectul referitor la lipsa de rol activ a instanţei, care nu se identifică în cauză în coordonatele determinate prin art. 22 C. proc. civ. Drept urmare, Înalta Curte constată că decizia curţii de apel cuprinde o apreciere corectă în privinţa elementelor care definesc interesul ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile, stabilind că recurentele nu justifică un folos practic urmărit prin sesizarea instanţei cu acţiunea în nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 23.10.1997.

Se reţine că în recurs au fost expuse şi aspecte care vizează caracterul întemeiat, pe fondul ei, al acţiunii, grefate pe nesocotirea prevederilor art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995, acestea neputând primi o soluţionare în contextul în care prezenta instanţă confirmă soluţia din etapele procesuale anterioare, de respingere a cererii pe excepţia lipsei de interes, care opreşte judecata pe fondul litigiului.

În temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurente, ca nefondat, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru primă instanţă, apel şi recurs, cu motivarea că acestea sunt părţi căzute în pretenţii în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Conform aceluiaşi text de lege, va dispune obligarea recurentelor A., decedată, cu moştenitorii K. şi J., B. şi D. la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în sumă de 3.000 RON, justificat cu chitanţa aflată la dosarul de recurs, către intimatele G. şi E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., decedată, cu moştenitorii K. şi J., B. şi D. împotriva deciziei civile nr. 432A din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele G. şi E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2021.