Loan restitution and punitive interest accrual from receipt date despite lack of written contract

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la data de 08 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună rezoluţiunea contractului de împrumut încheiat, cu consecinţa obligării pârâtului la restituirea sumei de 45.000 euro, acordată de către reclamant pârâtului cu titlu de împrumut, şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată până la data rambursării efective.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Ilfov

Prin sentinţa civilă nr. 2153 din 17 iulie 2018, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., a dispus rezoluţiunea contractului de împrumut încheiat între părţi la data de 28.12.2016, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 45.000 euro cu titlu de restituire împrumut, la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra sumei de 45.000 euro de la data de 28.12.2016 şi până la data plăţii efective a debitului, la plata sumei de 5.362,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, a luat act că reclamantul îşi rezervă dreptul de a solicita onorariul de avocat pe cale separată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 2077 A din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 2153 din 17 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a anulat sentinţa apelată şi, în evocarea fondului, a admis acţiunea, a dispus rezoluţiunea contractului de împrumut încheiat la 28.12.2016, a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 45.000 euro cu titlu de restituire împrumut, la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra sumei de 45.000 euro de la data de 28.12.2016 şi până la data plăţii efective a debitului, precum şi la plata sumei de 5.362,95 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru).

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 2077 A din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 25 august 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului filtru nr. 6.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel. A învederat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind încălcate, totodată, şi regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În motivare, recurentul a arătat că instanţa de apel a respins în mod nejustificat administrarea probei cu martori în apel, cu toate că la momentul judecării cauzei la fond, în faţa Tribunalului Ilfov, acesta nu a fost legal citat, neputând propune probe în apărare. În speţă, curtea a găsit întemeiat motivul de apel cu privire la faptul că judecata în faţa primei instanţe s-a făcut fără citarea recurentului în mod legal, motiv pentru care a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare. Cu toate acestea, a respins în mod nejustificat administrarea probei cu martori, şi anume C., fiul reclamantului, întrucât acesta este rudă cu reclamantul, invocând în mod total eronat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., care prevăd că nu pot fi ascultate ca martori rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv. Or, între recurent şi C. nu există nicio legătură de rudenie, iar această interdicţie ar fi fost aplicabilă în situaţia în care martorul ar fi fost propus de intimat, al cărui fiu este. De altfel, la fond, în lipsa pârâtului, a fost audiată fiica reclamantului, fapt sancţionat de către instanţa de apel prin înlăturarea mărturiei acesteia în faza de apel.

Recurentul a susţinut, de asemenea, că instanţa de apel i-a îngrădit dreptul de a redacta un interogatoriu mai amplu pentru intimat, motivat de faptul că la termenul de probe a pus în vedere părţilor să formuleze pentru termenul ce va urma un interogatoriu care să conţină maxim 10 întrebări. Avocatul său s-a conformat dispoziţiei instanţei, însă avocatul intimatului a prezentat un interogatoriu cu peste 25 de întrebări, iar instanţa de apel şi-a contrazis propriile dispoziţii şi a acceptat luarea interogatoriilor reciproce, fiind astfel încălcat principiul egalităţii de tratament.

A mai precizat recurentul că instanţa de apel a interpretat în mod eronat probele administrate în faza apelului, înlăturând sau ignorând nejustificat răspunsurile intimatului la interogatoriu, de unde rezulta neechivoc că acesta era plecat din ţară la momentul efectuării plăţii, care a fost făcută electronic de către fiul acestuia, din contul său şi în lipsa unui înscris doveditor. Aşadar, reieşea din mărturia intimatului că între părţi nu s-a încheiat niciun înscris denumit contract de împrumut, nu au existat clauze cu privire la sumă, scadenţă, dobândă etc. Raţionamentul instanţei de apel este contradictoriu, pe de o parte susţinând că nu a existat un înscris constatator având în vedere relaţiile părţilor, iar pe de altă parte, obligându-l pe recurent la plata de dobânzi legale penalizatoare calculate de la 28.12.2016 şi până la data plăţii efective a debitului. Or, relaţiile apropiate se reflectă doar în imposibilitatea încheierii unui înscris doveditor, dar nu când este vorba de restituirea împrumutului împreună cu o dobândă penalizatoare stabilită după 4 ani, ignorându-se termenul de prescripţie general de 3 ani aplicabil în cauză.

Recurentul a mai arătat că instanţa de apel a susţinut că menţiunile ce se regăsesc pe ordinul de plată prin care a fost făcut viramentul către intimat şi din care rezultă că suma a fost o donaţie nu se coroborează cu niciun element probator de la dosar. În cauză, instanţa de fond a invocat o serie de sms-uri şi mesaje de poştă electronică transmise de fiica intimatului către părinţii ei, de unde ar rezulta, în opinia instanţei de apel, atât suma împrumutată, cât şi scadenţa returnării împrumutului. Or, toate aceste mesaje şi emailuri printate nu provin de la recurent, din acestea nefiind dedus sub nicio formă angajamentul de a restitui suma, modalitatea de restituire şi nici scadenţa împrumutului.

A afirmat recurentul, în finalul motivelor de recurs, că instanţa de apel l-a obligat la plata dobânzii legale, chiar dacă aceasta nu este stipulată nicăieri, începând cu data de 28.12.2016, data simultană cu rezoluţiunea contractului de împrumut. Cu alte cuvinte, a fost obligat a restitui suma de bani în aceeaşi zi în care a primit-o, dar cu o dobândă al cărui termen de întinde pe 4 ani de zile.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 15 octombrie 2020, în termenul legal, intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 6 aprilie 2021, Completul de filtru nr. 6 a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2077 A din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Termenul pentru judecata recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor, a fost fixat după repartizarea în sistem ciclic a cauzei altui complet de judecată - nr. 8, având în vedere că, începând cu data de 9 aprilie 2021, Completul nr. 6 s-a desfiinţat conform Hotărârii nr. 33 din 31 martie 2021 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie coroborată cu Hotărârea nr. 8 din 27 ianuarie 2021 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin rezoluţia din 11 aprilie 2021, a fost stabilit termenul de judecată la data de 13 mai 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-o primă critică, subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a respins nejustificat administrarea probei cu martori, în persoana numitului C., întrucât acesta este rudă cu reclamantul (fiu), încălcând astfel dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., care prevăd că nu pot fi ascultate ca martori rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv. Or, între recurent şi C. nu există nicio legătură de rudenie, iar această interdicţie ar fi fost aplicabilă în situaţia în care martorul ar fi fost propus de intimat, al cărui fiu este.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate (...) când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Dispoziţiile art. 315 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) C. proc. civ. prevăd că nu pot fi martori rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, respectiv că părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1-3.

Înalta Curte reţine că interdicţia instituită la alin. (1) pct. 1 este una relativă, de vreme ce alin. (2) al acestui text de lege permite ca părţile să convină, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi aceste persoane. Prin aceste norme de drept, incapacitatea rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv de a depune mărturie este stabilită exclusiv în interesul părţilor litigante, caz în care se impune ca partea în favoarea căreia a fost consacrată o astfel de interdicţie să nu formuleze obiecţiuni cu privire la audierea acestor persoane.

Prin urmare, calitatea de rudă a unui martor cu una dintre părţi constituie o piedică legală pentru ascultarea sa în proces dacă persoana interesată a ridicat obiecţiuni în privinţa audierii.

În speţă, persoana propusă ca martor, D., fiul intimatului (iar nu C., cum din eroare se susţine în cadrul cererii de recurs), era afin de gradul II cu recurentul (la data de 8.05.2019, când a fost analizată cererea de încuviinţare a probei testimoniale în apel, recurentul era căsătorit cu fiica intimatului, sora martorului propus), caz în care aceasta nu putea fi audiată în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.. Mai mult, se constată că, în cauză, intimatul s-a opus în mod expres ca fiul său să fie audiat, aşa încât nu a existat un acord expres sau tacit pentru audierea acestei persoane, de natură să înlăture interdicţia instituită de norma de procedură citată.

Or, din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel i-a îngrădit dreptul de a redacta un interogatoriu mai amplu pentru intimat, limitând numărul de întrebări formulate doar în privinţa sa, în acest fel fiind încălcat principiul egalităţii de tratament, critică ce urmează a fi analizată de instanţa de recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi care este nefondată.

Înalta Curte constată că, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 08.05.2019, instanţa de apel a considerat că întrebările cu care se solicită a se suplimenta interogatoriul propus de reclamant sunt utile în soluţionarea cauzei, iar utilitatea a rezultat din răspunsurile la interogatoriul deja formulat în scris. Totodată, a adus la cunoştinţa pârâtului faptul că, dacă are aspecte de lămurit, poate solicita completarea interogatoriului, urmând ca reclamantul să răspundă în legătură cu chestiuni care au rămas neclare prin administrarea interogatoriului.

Conform art. 351 C. proc. civ., "Instanţa poate încuviinţa, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părţi, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluţionarea procesului", iar, potrivit art. 352 C. proc. civ., "(1) Cel chemat în persoană va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte. (2) Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, când participă la judecată, precum şi partea adversă pot pune direct întrebări celui chemat la interogatoriu . . . . . . . . . .(5) Când ambele părţi sunt de faţă la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate".

Se observă, astfel, că aceste dispoziţii legale reglementează condiţiile necesare încuviinţării luării interogatoriului, în sensul că acesta va putea privi numai chestiuni de fapt, respectiv fapte personale ale părţii chemate la interogatoriu. Totodată, stabilesc obligaţiile acestei părţii, de a se prezenta în instanţă, de a răspunde la fiecare din întrebările formulate în scris de partea care a propus proba, dar şi altor întrebări adresate de membri completului de judecată, procuror, când participă la judecată, precum şi de partea adversă, care poate pune direct întrebări celui chemat la interogatoriu.

Dată fiind specificitatea acestui mijloc de probă, ce reiese din cele mai sus prezentate, nu se poate reţine un tratament juridic inegal pentru persoanele chemate la interogatoriu prin raportare la numărul de întrebări formulate în cazul administrării interogatoriului, astfel cum susţine recurentul.

Or, principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal, ceea ce, în cazul de faţă, poate privi chestiunea încuviinţării probei cu interogatoriu pentru reclamant şi pârât generată de existenţa unor împrejurări de fapt ce se impun a fi lămurite prin interogatoriu, iar nu condiţionat de numărul de întrebări la care au răspuns părţile în cauză.

Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează unul dintre cazurile de casare a deciziei recurate "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte reţine că recurentul a invocat existenţa unui raţionament juridic contradictoriu, în sensul că, pe de o parte, instanţa de apel constată că nu a existat un înscris constatator al împrumutului, având în vedere relaţiile părţilor, iar pe de altă parte, îl obligă pe acesta la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la 28.12.2016 şi până la data plăţii efective a debitului.

Or, în speţă, nu sunt identificate argumente de fapt ori de drept contradictorii în considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de apel, împrejurarea neîncheierii unui înscris constatator al împrumutului nefiind incompatibilă cu obligaţia de plată a dobânzii asociate sumei nerestituite. Dacă prima chestiune are în vedere regulile restrictive în ceea ce priveşte dovada actului juridic contestat, cea de-a doua consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei de plată - în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cauză, recurentul a susţinut şi faptul că instanţa de apel a ignorat termenul general de prescripţie de 3 ani aplicabil în cauză, însă Înalta Curte constată că o astfel de apărare nu a fost formulată, în condiţii procedurale până la data exercitării căii de atac a recursului, pentru a putea fi analizată în această fază procesuală, fiind aşadar, evidenţiată, omisso medio.

Conform art. 2513 C. civ., "Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate".

Prin urmare, noul regim juridic al prescripţiei extinctive, al cărei specific constă şi în aceea că prescripţia nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu şi de către organul de jurisdicţie, este aplicabil prescripţiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., 1 octombrie 2011, situaţie ce se regăseşte şi în speţa de faţă.

A afirmat recurentul, în finalul motivelor de recurs, că instanţa de apel l-a obligat la plata dobânzii legale, chiar dacă aceasta nu este stipulată nicăieri, începând cu data de 28.12.2016, data simultană cu rezoluţiunea contractului de împrumut. Cu alte cuvinte, a fost obligat a restitui suma de bani în aceeaşi zi în care a primit-o, dar cu o dobândă al cărui termen de întinde pe 4 ani de zile.

Înalta Curte apreciază că, astfel susţinută, o astfel de critică nu redă în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind în mod formal invocate, fără a se face trimitere la norma de drept material încălcată. Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a nemulţumirilor părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevăzând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

În legătură cu apărările pe care recurentul le-a formulat, susţinând că instanţa de apel a interpretat în mod eronat probele administrate în faza apelului, înlăturând sau ignorând nejustificat răspunsurile intimatului la interogatoriu, precum şi faptul că aceeaşi instanţă a considerat că menţiunile ce se regăsesc pe ordinul de plată prin care a fost făcut viramentul către intimat şi din care rezultă că suma a fost o donaţie nu se coroborează cu niciun element probator de la dosar, Înalta Curte constată că, astfel, recurentul contestă elementele de fapt în raport de care s-a stabilit aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1516 şi 1549 C. civ., ceea ce implică o verificare a situaţiei de fapt, aşadar, o analiză a temeiniciei soluţiei pronunţate prin hotărârea atacată, inadmisibilă în recurs, cale de atac deschisă doar pentru motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga, la cererea intimatului, pe recurent la plata sumei de 3.498,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2077 A din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul pârât la plata sumei de 3.498,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2021.