Nullity of holographic will: Allegation of fraud and psychiatric incapacity vs. procedural nullity of appeal for failure to cite specific legal grounds

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 4 octombrie 2017 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., pentru ca prin hotărâre judecătorească:

- să se constate calitatea de moştenitori a părţilor de pe urma defunctului E. în cote egale de 1/4;

- să se constate că masa succesorală este formată din: imobilul situat în Bacău, str. xeuro, autoturism marca x, autoturism marca x, depozit bancar F.-10.000 euro, depozit bancar G. - aprox. 40.000 euro, mobilier-10.000 RON, aparatură -5.000 RON, obiecte de cult-5.000 RON;

- să se dispună partajarea şi atribuirea loturilor formate către fiecare dintre moştenitori, cu obligarea la plata sultei dacă este cazul;

- constatarea nulităţii testamentului olograf găsit la ultimul domiciliu al defunctului E.;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7322 din 29 iunie 2018, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 2037 din 11 septembrie 2018, Tribunalul Constanţa a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa, constatându-se ivit conflict negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 50/FC din 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de apel Constanţa, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

În motivare, instanţa a arătat că obiectul dosarului este reprezentat de o cerere în materie de moştenire şi nu de împărţeală judiciară, astfel că valoarea obiectului cererii este determinată de valoarea obiectului testamentului potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ. Cum această valoare este de 400.520 RON, printr-o interpretare per a contrario a art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., Curtea de Apel Constanţa a concluzionat că revine tribunalului competenţa de soluţionare a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa sub dosar nr. x/2017.

Prin încheierea de şedinţă din 19 februarie 2019, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind partajul succesoral şi formarea unui dosar separat, astfel că obiectul dosarului nr. x/2017 îl constituire doar capătul de cerere vizând nulitatea testamentului.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa:

Prin sentinţa civilă nr. 2403 din 1 octombrie 2019, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A..

A fost obligat reclamantul la plata sumei de 4.000 RON către pârâta B., reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa:

Prin decizia civilă nr. 141/C din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2403 din 1 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în cauza având ca obiect având ca obiect nulitate act, în contradictoriu cu intimaţii pârâţii B., C., şi D..

A obligat pe apelant la plata către intimata B. a sumei de 4000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 141/C din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 noiembrie 2020.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant A. a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care prin probatoriul administrat a dovedit atât existenţa manoperelor dolosive exercitate de intimata-pârâtă B., cât şi starea de sănătate deteriorată a defunctului E..

În ceea ce priveşte respingerea de către instanţa de fond a probei cu expertiza medico-legală psihiatrică având ca obiect dovedirea lipsei discernământului testatorului, instanţa de apel, în mod cu totul eronat, a apreciat că această probă a fost respinsă ca o consecinţă a constatării decăderii reclamantului, raportat la dispoziţiile art. 196 C. proc. civ.

Apreciază că instanţa de fond putea da eficienţă dispoziţiilor art. 254 C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, suplimentarea probatoriului a fost solicitată la primul termen de judecată şi nu ar fi condus la tergiversarea judecăţii iar, pe de altă parte, necesitatea administrării acestei probe a rezultat din poziţia procesuală a intimatei-pârâte exprimată prin întâmpinare. Mai mult decât atât, instanţa de apel a ajuns la concluzia eronată că instanţa de fond a respins proba ca o consecinţă a decăderii, deşi instanţa de fond nu s-a exprimat în acest sens, ci a motivat respingerea acestei probe, ca nefiind utilă judecăţii cauzei.

Recurentul-reclamant a arătat că ar fi nelegală motivarea instanţei de apel, în sensul lipsei dolului sub forma captaţiei şi sugestiei, reţinând că nu există nulitatea testamentului olograf. Această constatare se fundamentează exclusiv pe opinia instanţei de fond, fără a mai fi analizat probatoriul administrat prin prisma afecţiunilor de care suferea testatorului, aspect ce putea fi lămurit prin încuviinţarea probei cu expertiza medico-legală psihiatrică solicitată.

Din înscrisurile medicale existente la dosar, dar şi din depoziţiile martorilor audiaţi de către instanţă, reiese faptul că autorul reclamantului avea deja de câţiva ani, anterior anului 2013, afecţiuni medicale grave, prezentând deficiente pe centrul vorbirii, pierderi de memorie, acestea culminând cu d pareza pe partea stânga.

Faţă de această situaţie, în condiţiile în care astfel de afecţiuni debutează cu mult înainte de momentul diagnosticării, este total eronată aprecierea instanţei de fond, dar şi a instanţei de apel, potrivit cu care din înscrisurile medicale comunicate la dosarul cauzei ce datează din anul 2015 nu rezultă existenţa vreunei legături de cauzalitate cu testamentul întocmit în 2013.

Aceasta a şi fost raţiunea pentru care a solicitat administrarea probei cu expertiză medico-legală psihiatrică, probă respinsă de instanţa de fond, motivat de faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a invocat existenţa dolului şi nu lipsa de discernământ, înlăturând de plano necesitatea administrării acestei probe a cărei utilitate a rezultat din dezbateri.

Deşi situaţia de fapt evocată de reclamant rezultă din întregul materialul probator administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă motivarea instanţei de fond, în sensul că s-a acordat maximă valoare probatorie doar depoziţiei martorei propusă de intimata-pârâtă, apreciind că din lucrările dosarului nu rezultă că intimata-pârâtă a exercitat mai mult decât "o simplă sugestie sau o simulare de grijă".

Totodată, nu poate fi primită aprecierea instanţei de apel cu privire la depoziţia martorei H. ca fiind veridică, în sensul că doar aceasta ştia locul depozitării testamentului din imobilul defunctului, în condiţiile în care aceasta nu locuia în imobil, iar firesc ar fi fost ca aceste aspecte să fi fost cunoscute de o rudă apropiată şi nu de o persoană străină. Mai mult decât atât, susţinerile acestei martore nu sunt confirmate prin niciun alt mijloc alta probă, astfel încât nu poate fi acordată maximă credibilitate depoziţiei martorului propus de intimata-pârâtă.

Recurentul-reclamant a arătat că, în acest context, instanţa de apel nu a avut în vedere aspectul că intimata-pârâtă nu a dovedit în niciun fel afirmaţiile potrivit cu care nu a fost în posesia cheilor de la imobilul defunctului, bazată doar pe declaraţia martorei H. şi răspunsurile la interogatoriul administrat intimatei-pârâte.

În considerarea aspectelor invocate, apreciază că nu există niciun dubiu că au fost folosite mijloace dolosive care au avut drept scop revocarea primului testament redactat de către defunct şi lăsarea aproape a întregii mase succesorale către o singură persoană, toate manoperele frauduloase având drept rezultat alterarea voinţei autorului, în sensul că, fără exercitarea lor, acesta nu ar fi făcut alt testament.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, analizat în complet de filtru la 23 septembrie 2021.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că se pune problema nulităţii recursului, completul urmând a analiza în ce măsură criticile formulate de reclamantul A. sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - indicat ca temei al cererii de recurs.

Raportul a fost comunicat părţilor la 28 septembrie - 8 octombrie 2021.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă B., a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentul-reclamant referitoare la probatoriul administrat în cauză (suplimentarea probatoriului, respingerea de către instanţă a probei cu expertiza medico-legală psihiatrică, modalitatea în care instanţa a înţeles să valorifice mijloacele de probă administrate/să interpreteze probele), nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentul-reclamant din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Nemulţumirile generale ale părţii şi susţinerile legate de modalitatea de administrare a probatoriului nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţilor, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei civile nr. 141/C din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

În aceste condiţii, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 141/C din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2022.