Preventive seizure validity in abuse of office cases: Mandatory security measures under Law 78/2000 versus merits-based claims of no damages

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea penală din data de 23 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost menţinută măsura sechestrului asigurator luată prin Ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20.03.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor inculpatului A..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a reţinut că prin Ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20.03.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 10.796.662,8 euro, asupra mai multor bunuri, proprietatea inculpatului A. în vederea acoperirii pagubei cauzată Ministerului Educaţiei Naţionale prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Înalta Curte, secţia penală a constatat că în cauză sunt întrunite exigenţele legale pentru menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie justifică ope legis luarea măsurilor asigurătorii în situaţia săvârşirii unor astfel de infracţiuni.

În contextul factual al cauzei, secţia penală a instanţei supreme a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului, din perspectiva caracterului necesar al acesteia în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunea de abuz în serviciu presupus a fi comisă.

În cauză, s-a constatat incidenţa unuia din cazurile de instituire obligatorie a sechestrului asigurător, dat de particularităţile infracţiunilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Sub acest aspect, secţia penală a Înaltei Curţi a notat că Curtea Constituţională a reţinut că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Totodată, referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor constituţionale referitoare la proprietatea privată, a statuat că, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, neputând fi, astfel, reţinută încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi alin. (8) din Constituţie şi nici a celor ale art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.

În acord cu jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte, secţia penală a constatat şi respectarea exigenţelor de proporţionalitate a măsurii asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanţiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerinţă în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege şi să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerinţele interesului general şi interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracţiunilor.

În ceea ce priveşte confiscarea în lipsa unei condamnări penale, Curtea a observat în jurisprudenţa sa că despre normele juridice comune la nivel european şi chiar la nivel universal se poate spune că încurajează confiscarea bunurilor legate de infracţiuni grave precum corupţia, spălarea banilor şi infracţiuni de trafic de droguri fără a fi necesară existenţa în prealabil a unei condamnări penale (cauza Gogitidze şi alţii împotriva Georgiei).

Împotriva încheierii penale din data de 23 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, inculpatul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului ales al inculpatului şi ultimul cuvânt al inculpatului, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, inculpatul a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea încheierii atacate şi, în consecinţă, ridicarea măsurii sechestrului asigurător, criticând încheierea primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică întrucât nu s-a raportat la temeiurile care au determinat în concret luarea măsurii asigurătorii, temeiuri care nu mai subzistă deoarece paguba la care se face referire în ordonanţa de luare a sechestrului asigurător a fost infirmată de probele administrate în cauză. Inculpatul arată că B. a achitat către Ministerul Educaţiei şi Cercetării sume de bani care reprezintă chiria şi a prestat servicii constând în facilităţi pentru elevi, valoarea cumulată a acestora depăşind valoarea chiriei stabilită prin raportul de expertiză. Precizează că prin actul adiţional la contractul de locaţiune nu au fost reduse obligaţiile de care era ţinută fundaţia, mai mult, la chiria existentă s-au adăugat noi prestaţii, denumite facilităţi, care au crescut valoarea contractului cu o sumă estimată la 400.000 euro/an. Inculpatul arată că în raportul de expertiză nu a fost luat în calcul faptul că din contravaloarea chiriei nu poate fi omisă valoarea facilităţilor şi investiţiilor, în caz contrar s-ar ajunge la modificarea obiectului contractului. Prin urmare, arată inculpatul că la stabilirea prejudiciului creat ministerului trebuie comparată cuantumul chiriei lunare în bani conform contractului de locaţiune aşa cum a fost modificat prin actul adiţional, cu includerea în preţul chiriei şi a valorii investiţiilor şi facilităţilor, cu valoarea de piaţă a chiriei lunare. Astfel, potrivit unui calcul făcut de inculpat, acesta învederează că pentru perioada 24.06.2009 - 22.03.2018 contravaloarea chiriei conform contractului este de 4.445.000 euro (9.000 euro/lună x 105 luni + 33.333 euro/lună x 105 luni), iar expertiza stabileşte pentru aceeaşi perioadă o valoare a chiriei de 1.212.577 euro şi, prin urmare, apreciază inculpatul că fundaţia a achitat şi prestat servicii în sumă mult mai mare. Mai arată că pentru perioada 06.03.2014-22.03.2018 contravaloarea chiriei conform contractului este de 2.074.333 euro (9.000 euro/lună x 49 luni + 33.333 euro/lună x 49 luni), iar expertiza stabileşte pentru aceeaşi perioadă o valoare a chiriei de 511.315 euro şi, prin urmare, apreciază inculpatul că fundaţia a achitat şi prestat servicii în sumă mult mai mare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând contestaţia formulată de inculpatul A. prin prisma motivelor invocate de acesta şi din oficiu, constată că este nefondată şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Conform art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

De asemenea, conform art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. "Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate."

În ceea ce priveşte cererea inculpatului A., de ridicare a măsurii asiguratorii instituită asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului, în opinia Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători aceasta nu se justifică în momentul de faţă, fiind o garanţie pentru o posibilă plată a prejudiciului, cu atât mai mult cu cât în cazul infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, pentru care este cercetat inculpatul, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că apărarea inculpatului, în sensul că în cauză nu mai există prejudiciu deoarece expertiza nu a luat în considerare la stabilirea contravalorii chiriei cuantumul chiriei lunare în bani conform contractului de locaţiune aşa cum a fost modificat prin actul adiţional, cu includerea în preţul chiriei şi a valorii investiţiilor şi facilităţilor, nu poate fi primită deoarece aceste aspecte invocate de către inculpat constituie apărări pe fondul cauzei, ce urmează a fi materializate de judecătorii fondului cu ocazia analizării şi coroborării tuturor probelor. Mai mult, se observă că cercetarea judecătorească nu este încheiată, urmează a fi administrate noi probe şi numai după ce toate probele vor fi administrate, instanţa de fond va putea stabili existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu. Prin urmare, aspectele invocate de către inculpat în susţinerea contestaţiei nu vizează chestiuni de legalitate ori de temeinicie a măsurilor asigurătorii.

Completul de 5 judecători al instanţei supreme constată că prin Rechizitoriul nr. x/2017 din data de 22 martie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. Aşadar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, văzând infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, apreciază că măsura asiguratorie este justificată pentru a asigura posibilitatea recuperării presupusului prejudiciu produs prin săvârşirea presupusei infracţiuni reţinute în sarcina sa.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

De asemenea, constată că standardul pentru luarea măsurii asigurătorii nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii complete încă din momentul dispunerii acesteia, fiind suficientă existenţa unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârşirea infracţiunii pentru care este cercetat, în acest sens fiind avute în vedere probele din dosarul de urmărire penală.

Totodată, instituirea unei măsuri asigurătorii nu presupune automat dispunerea confiscării speciale sau extinse, ci urmăreşte asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sub aspectul evitării ascunderii, distrugerii înstrăinării sau sustragerii bunurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii, aceasta rezultă din natura şi gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi din cuantumul sumei care face obiectul folosului necuvenit şi până la concurenţa căreia s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător.

Completul de 5 judecători notează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în Decizia nr. 19/2017 publicată în M. Of. nr. 953/04.12.2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii, a arătat că "Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că se impune menţinerea în continuare a măsurii sechestrului asigurător, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea acestei, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunea presupus a fi comisă.

Pentru considerentele expuse, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 23 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 23 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2021.

GGC - NN