Criminal "contestation on the basis of annulment" inadmissible against final cassation decisions lacking merit resolution under the principle of legality of extraordinary appeals

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 238 din data de 17 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 94/RC din 03 martie 2017 pronunţate în dosarul nr. x/2012, încheierii nr. 185/RC din 17 mai 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2019 şi deciziei nr. 604 din 09 iunie 2017 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Secţia penală a instanţei supreme a reţinut că prezenta cerere de revizuire priveşte decizia nr. 94/RC din 03 martie 2017 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 433 din data de 03 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori; decizia nr. 604 din 09 iunie 2017 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 94/RC din data de 03 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în dosarul nr. x/2012; încheierea nr. 185/RC din 17 mai 2019 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 433 din 03 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Aşadar, sub un prim aspect, Înalta Curte a constatat că hotărârile vizate prin cererea de revizuire nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conţin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nefiind rezolvată vreo acţiune penală şi nefiind pronunţată vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (în acest sens, decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii).

Ca urmare, s-a constatat că cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive, prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, este inadmisibilă.

În materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile strict prevăzute de normele de procedură. C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În aceste condiţii, secţia penală a reţinut că evaluarea punctuală a cazurilor evocate este superfluă.

Pe de altă parte, din lecturarea cererii de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte a constatat că nu este incident vreunul dintre cazurile de revizuire expres reglementate de art. 453 din C. proc. pen., iar simpla nemulţumire a revizuentului faţă de hotărârile instanţelor criticate în cauză, solicitând rejudecarea cauzelor, nu poate constitui motiv de revizuire.

În ceea ce priveşte invocarea deciziei nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei, s-a constatat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru incidenţa cazului de revizuire prevăzut la lit. f) a art. 453 din C. proc. pen., întrucât decizia Curţii Constituţionale nu a fost ridicată în cauza în care s-a pronunţat soluţia de condamnare, încadrarea juridică fiind în prezent intrată în puterea lucrului judecat.

Împotriva deciziei penale nr. 238 din data de 17 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, revizuentul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţele stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO impune existenţa unei căi judiciare efective care să permită părţii de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanţă fiind un element inerent al garanţiilor consacrate de acest articol şi oferă instanţei dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităţilor procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor şi o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condiţiilor procedurale stabilite de lege.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi observă că s-a formulat o contestaţie împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, respectiv decizia penală nr. 238 din data de 17 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 94/RC din 03 martie 2017 pronunţate în dosarul nr. x/2012, încheierii nr. 185/RC din 17 mai 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2019 şi deciziei nr. 604 din 09 iunie 2017 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, contestaţia în anulare împotriva unei decizii penale definitive, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva deciziei penale nr. 238 din data de 17 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, împotriva căreia nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac ordinară sau extraordinară. Aşadar, calea de atac declarată de contestator nu poate fi calificată nici formal într-o cale de atac din cele prevăzute de legea procesual penală.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 238 din data de 17 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 238 din data de 17 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2021.

GGC - MM