Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 348/2021 AI generated

Inadmissibility of unconstitutionality exception lacking constitutional argument and connection to case merits; rejection of requests for national and EU preliminary rulings on domestic procedural law

Case Number Decizia nr. 348/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting as a panel of five judges, dismissed the appellant's request for a preliminary ruling from the Supreme Court, dismissed the request for a preliminary ruling from the Court of Justice of the European Union as inadmissible, and rejected the appeal as unfounded, upholding the prior decision that dismissed the unconstitutionality challenge and imposing a 200 RON fine on the appellant. The dispute involved a criminal procedure where the appellant attempted to circumvent the rejection of their unconstitutionality exceptions against specific provisions of the Code of Criminal Procedure by filing a generic, unargued appeal that failed to identify a specific legal issue requiring uniform interpretation or a question of EU law. The decisive legal basis included Articles 475–476 of the Code of Criminal Procedure (requiring a specific, determinant legal question with divergent judicial practice for a preliminary ruling), Article 267 of the Treaty on the Functioning of the European Union and Law No. 340/2009 (limiting preliminary references to the interpretation or validity of EU law, not domestic law), and Article 29 of Law No. 47/1992 (mandating that unconstitutionality exceptions be substantively argued with a concrete link to the case and the Constitution, rejecting formalistic or generic invocations).

Legislator headnote

AI generated

art. 93 din C. proc. pen, art. 475 din C. proc. pen, art. 476 din C. proc. pen, art. 475 C. proc. pen, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Inadmissibility of unconstitutionality exception lacking constitutional argument and connection to case merits; rejection of requests for national and EU preliminary rulings on domestic procedural law: The dispute involved a criminal procedure where the appellant attempted to circumvent the rejection of their unconstitutionality exceptions against specific provisions of the Code of Criminal Procedure by filing a generic, unargued appeal that failed to identify a specific legal issue requiring uniform interpretation or a question of EU law. The decisive legal basis included Articles 475–476 of the Code of Criminal Procedure (requiring a specific, determinant legal question with divergent judicial practice for a preliminary ruling), Article 267 of the Treaty on the Functioning of the European Union and Law No. 340/2009 (limiting preliminary references to the interpretation or validity of EU law, not domestic law), and Article 29 of Law No. 47/1992 (mandating that unconstitutionality exceptions be substantively argued with a concrete link to the case and the Constitution, rejecting formalistic or generic invocations).

Keywords

AI generated
preliminary ruling procedure objection of unconstitutionality judicial law code of criminal procedure preliminary decision European Constitution

Cited Legislation

AI generated
art. 93 din C. proc. pen
80, 81, 90 şi art. 93 din C. proc. pen.
art. 475 din C. proc. pen
de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că potrivit art. 475 din C. proc. pen.
art. 476 din C. proc. pen
De asemenea, conform art. 476 din C. proc. pen.
art. 475 C. proc. pen
de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că potrivit art. 475 din C.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
În ceea ce priveşte cerinţa reglementată de art. 29 alin.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 05 aprilie 2021, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A. cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că se solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 90 şi art. 93 din C. proc. pen. şi a constatat că sunt întrunite doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, de către o persoană având calitatea de recurent în acea cauză, iar textele de lege criticate sunt în vigoare şi nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituţionale.

În ceea ce priveşte cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, s-a observat că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior menţionate, fără a invoca motive care să implice aplicarea textelor de lege a căror constituţionalitate a fost contestată, aşa încât, în mod evident, excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza.

Completul de 5 judecători al instanţei supreme a constatat că partea care a ridicat excepţiile de neconstituţionalitate a indicat doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, fără a le raporta la legea fundamentală şi fără a-şi argumenta pertinent cererea prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

Simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din C. proc. pen., nu este adecvată atâta timp cât petentul s-a raportat doar formal la prevederile din Constituţie, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată.

Urmărindu-se un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepţiei de neconstituţionalitate, s-a reţinut că se face trimitere generică la dispoziţiile constituţionale, respectiv art. 1, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 42, art. 44 din Constituţia România, fără a fi expuse neconcordanţele dintre dispoziţiile art. 80, 81, 90 şi art. 93 din C. proc. pen. şi prevederile constituţionale.

În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 judecători a conchis că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Împotriva încheierii din data de 05 aprilie 2021, pronunţate de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin notele scrise depuse la dosar, recurentul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru asigurarea unei interpretări şi aplicări uniforme a art. 257-264 din C. proc. pen. şi art. 153-173 din C. proc. civ.. A mai solicitat sesizarea Curţii Europene de Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile referitor la toate excepţiile de neconstituţionalitate invocate şi la interpretarea şi aplicarea uniformă a dispoziţiilor art. 257-264 din C. proc. pen. şi art. 153-173 din C. proc. civ.

I. Examinând cererea recurentului A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că potrivit art. 475 din C. proc. pen. "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constată că o problemă de drept de care depinde soluţionarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instanţelor, va putea solicita secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă prin care să dea rezolvare problemei de drept cu care a fost sesizată."

De asemenea, conform art. 476 din C. proc. pen. "Sesizarea secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face, din oficiu sau la cererea părţilor, după dezbateri contradictorii şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 475, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac. Cererea părţilor trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instanţelor ale problemei de drept sesizate."

Coroborând dispoziţiile legale mai sus menţionate, Completul de 5 judecători reţine că obiectul sesizării îl constituie o chestiune/problemă de drept ce trebuie să întrunească o serie de condiţii:

a) să fie formulată în legătură cu o judecată aflată în curs;

b) judecata cauzei să fie pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a unei curţi de apel ori a unui tribunal, iar acestea sa fie învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

c) lămurirea chestiunii de drept să fie determinantă în ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată;

d) să fie nouă, asupra ei să nu fi statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale în materie în speţa de faţă, se observă că recurentul A. solicită interpretarea şi aplicarea uniformă a dispoziţiilor art. 257-264 din C. proc. pen. şi art. 153-173 din C. proc. civ., dispoziţii care se referă la citarea şi comunicarea actelor procedurale, însă nu indică în cererea sa problema de drept determinantă în soluţionarea pe fond a cauzei sale. De asemenea, se reţine că o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, o intervenţie din partea instanţei supreme nefiind necesară. Sub acest aspect, sunt relevante unele considerente ale Deciziei nr. 2/2018, prin care s-a statuat că, din perspectiva cerinţelor de admisibilitate, sesizarea, conform art. 475 C. proc. pen., trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate.

Pentru a putea face obiectul sesizării instanţei supreme, problema de drept trebuie să fie veritabilă, putându-se concretiza în următoarele probleme: modalităţi diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet (nu acoperă toate situaţiile de facto), există sincope în corelarea cu celelalte dispoziţii legale în vigoare sau a devenit caduc.

Mai mult, nu este suficientă formularea unei simple întrebări privitoare la interpretarea un text de lege, ci este obligatoriu a se indica in concreto ce neclarităţi împiedică aplicarea acestuia.

II. Procedând la analiza cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că potrivit dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen."

De asemenea, Completul de 5 judecători reţine că potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 340/2009 "(1) Instanţa de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză."

După cum rezultă din dispoziţiile citate anterior, instanţa naţională sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuţie validitatea sau interpretarea tratatelor şi actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii şi apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

Prin urmare, art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede acest mecanism pentru interpretarea tratatelor sau pentru interpretarea şi verificarea validităţii unei norme din legislaţia secundară a Uniunii Europene, dar instanţa naţională poate să respingă o astfel de cerere atunci când jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislaţiei naţionale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii.

Analizând cererea formulată de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că nu sunt îndeplinite niciuna dintre cerinţele menţionate mai sus, iar prin maniera de formulare a solicitărilor sale, respectiv, interpretarea şi aplicarea uniformă a dispoziţiilor art. 257-264 din C. proc. pen. şi art. 153-173 din C. proc. civ., dispoziţii care se referă la citarea şi comunicarea actelor procedurale, petentul tinde, în realitate, să obţină o "decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională, din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excedează competenţei sale.

Prin urmare, instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

III. Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia", adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători reţine că excepţiile de neconstituţionalitate, ce privesc dispoziţiile art. 80, 81, 90 şi art. 93 din C. proc. pen., sunt invocate în mod formal de către recurent, cererea sa fiind informă şi cuprinde doar o înşiruire a unor texte de lege apreciate de recurent ca fiind neconstituţionale, dar fără a arăta în ce măsură dispoziţiile legale contestate corespund sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei. Aşadar, instanţa nu poate realiza o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, se constată că textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată, nu se referă la un interes actual, acestea vizând critici cu privire la diferite instituţii procesual penale, care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurent de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile; va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. de sesizarea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

III. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2021.

GGC - MM