Constitutional exception admissibility in an inadmissible extraordinary appeal: lack of connection to the cause where challenged provision does not determine the remedy's admissibility

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 09 iunie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., formulată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), de către o persoană având calitatea de contestator în speţă şi vizează un text de lege aflat în vigoare (art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.), care nu a fost anterior declarat neconstituţional în raport cu criticile formulate, însă nu îndeplineşte cerinţa legăturii cu cauza.

În concret, secţia penală a instanţei supreme a constatat că, anterior pronunţării unei hotărâri în condiţiile art. 431 din C. proc. pen., contestatorul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în dosarul nr. x/2020 având ca obiect calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare promovată împotriva deciziei penale nr. 33/RC din 07 februarie 2018 pronunţată în recurs în casaţie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte, secţia penală a observat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în etapa examinării admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare formulate împotriva unei decizii penale definitive pronunţate într-un recurs în casaţie, cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv concordanţa acesteia cu regulile de drept aplicabile, şi nicidecum nu se procedează la judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Or, potrivit art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia în anulare se poate exercita numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care se soluţionează fondul cauzei, între care, însă, nu se regăsesc şi cele pronunţate în recurs în casaţie, aceste din urmă decizii neputând forma, aşadar, obiectul respectivei căi extraordinare de atac.

În atare situaţie, s-a constatat că, indiferent de soluţia ce ar fi pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu va produce niciun efect cu privire la o cerere de contestaţie în anulare ab initio inadmisibilă, atâta timp cât nu se contestă conformitatea cu legea fundamentală a înseşi dispoziţiilor legale care determină inadmisibilitatea. Rezultă, astfel, că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii din data de 09 iunie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului desemnat din oficiu şi cele ale recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Se constată că excepţia de neconstituţionalitate - ca orice mijloc procedural - nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În condiţiile în care, în speţă, se pune problema inadmisibilităţii căii de atac, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu judecarea cauzei, trebuie să vizeze exclusiv admisibilitatea căii de atac. Însăşi, Curtea Constituţională a reţinut, că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei (Decizia nr. 784/2018, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 202/06.03.2018).

Prin urmare, se constată că recurentul a invocat o excepţie de neconstituţionalitate într-o cale de atac inadmisibilă (respectiv în dosarul nr. x/2020 având ca obiect calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare promovată împotriva deciziei penale nr. 33/RC din 07 februarie 2018 pronunţată în recurs în casaţie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016), astfel încât, neavând legătură cu admisibilitatea căii de atac excepţia de neconstituţionalitate este lipsită de eficienţă, iar recursul apare ca fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 09 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 09 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2021.

GGC - MM