Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 168/2005 AI generated

Inadmissibility of revision of a cassation decision dismissing an unconstitutionality exception for lack of pertinence and statutory non-revisability

Case Number Decizia nr. 168/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the constitutional challenge and the subsequent request for revision, leaving in force the prior decision that had dismissed the party’s appeal. The dispute involved a political party challenging procedural grounds related to the service of process in a cassation appeal, during which it raised an exception of unconstitutionality against party law provisions, claiming they violated constitutional rights. The court held that the challenged legal texts lacked pertinence to the specific procedural issue of non-service, rendering the constitutional exception inadmissible under Article 29(1) of Law No. 47/1992. Furthermore, the court determined that the final decision under review was not susceptible to revision because it did not meet the statutory conditions for extraordinary appeals under Article 322 of the Civil Procedure Code, as the underlying judgment was not subject to such a remedy under the applicable procedural law at the time.

Legislator headnote

AI generated

art. 308 C. proc. civ, art. 4 alin. (1) din Constituția, art. 308 alin. (4) C. proc. civ, art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, art. 137 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of revision of a cassation decision dismissing an unconstitutionality exception for lack of pertinence and statutory non-revisability: Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Keywords

AI generated
revision of a judgment constitutional revision grounds for cassation procedural rights objection of unconstitutionality article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 308 C. proc. civ
173 din 17 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în compunerea prevăzută de art. 308 C. proc. civ., a fost anulat recursul declarat de contestatorul Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva deciziei nr.
art. 4 alin. (1) din Constituția
La termenul din 13 decembrie 2004, fixat pentru judecarea contestației în anulare, contestatorul menționat a invocat excepția de neconstituționalitate a legii partidelor politice, în raport cu dispozițiile art. 4 alin.
art. 308 alin. (4) C. proc. civ
(4) și art. 308 alin. (4) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate.
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
Prin urmare, nu este îndeplinită condiția pertinenței, cu referire la legătura cu cauza a textului a cărui constatare a neconstituționalității se cere, așa încât urmează a fi aplicate dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
art. 137 C. proc. civ
Examinând hotărârea atacată, în raport cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Se constată, așadar, că dispozițiile legale invocate de recurent, nu au legătură cu cauza, așa încât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
art. 129 din Constituția
Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.
art. 21 din Constituția
Această reglementare are aptitudinea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra justiției, generate de dispozițiile art. 21 din Constituția României, revizuită, art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 173 din 17 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în compunerea prevăzută de art. 308 C. proc. civ., a fost anulat recursul declarat de contestatorul Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva deciziei nr. 3201 din 30 aprilie 2004, pronunțată de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2916/2004.

Împotriva acestei hotărâri, recurentul a formulat contestație în anulare.

La termenul din 13 decembrie 2004, fixat pentru judecarea contestației în anulare, contestatorul menționat a invocat excepția de neconstituționalitate a legii partidelor politice, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Constituția României și a solicitat sesizarea Curții Constituționale, pentru a decide asupra acesteia.

Prin încheierea pronunțată în aceeași zi, în dosarul nr. 145/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

S-a reținut că obiectul cauzei privește examinarea motivului de contestație în anulare invocat, cu referire la neîndeplinirea procedurii de citare în etapa procesuală a recursului, în raport cu dispozițiile art. 725 alin. (4) și art. 308 alin. (4) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate.

Prin urmare, nu este îndeplinită condiția pertinenței, cu referire la legătura cu cauza a textului a cărui constatare a neconstituționalității se cere, așa încât urmează a fi aplicate dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, petentul Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a declarat recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin decizia nr. 76 din 14 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 321/2004, a respins recursul, ca nefondat.

La data de 21 martie 2005, Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a solicitat revizuirea acestei din urmă hotărâri.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

În raport cu etapa procesuală și obiectul căii de atac exercitate, dispozițiile legale care au legătură cu cauza, sunt reprezentate de dispozițiile art. 322 și art. 308 alin. (4) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că dispozițiile legale invocate de recurent, nu au legătură cu cauza, așa încât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Or, prin art. 29 alin. (6) din același act normativ, s-a stabilit că „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Prin urmare, constatând că cererea nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în sensul că dispozițiile legale asupra neconstituționalității cărora se solicită a se decide, nu au legătură cu cauza, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, conform alin. (6) al aceluiași articol din actul normativ menționat.

Pe de altă parte, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual civilă a determinat precis, prin norme imperative, desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac, corespunzător unui mecanism de desfășurare care, prin reglementarea conținutului fiecărei etape procesuale și a conduitei subiecților procesuali, constituie o garanție a egalității părților, a protejării drepturilor subiective deduse judecății, a pronunțării de hotărâri corespunzătoare adevărului și legii.

Această reglementare are aptitudinea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra justiției, generate de dispozițiile art. 21 din Constituția României, revizuită, art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Drept urmare, pentru considerentele ce preced, revine părții interesate, obligația de a sesiza instanța de judecată, cu căi de atac, în condițiile legii procesuale.

Între alte condiții, ce se cer a fi întrunite cumulativ, admisibilitatea căii extraordinare de atac se examinează în raport cu existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege și întemeierea acesteia, restrictiv, pe motivele de anulare prevăzute de art. 322 C. proc. civ., iar retractarea hotărârii atacate este condiționată de caracterul fondat al acestora.

Pe de altă parte, în raport cu modificările succesive ale unor norme procedurale, cu referire la acțiunea în timp a legii de procedură, urmează a se reține că hotărârile judecătorești, potrivit regulii tempus regit actum, sunt supuse căilor de atac determinate de legea în vigoare la data pronunțării.

În cauză, recursul declarat de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a fost anulat, în cadrul procedurii admisibilității în principiu, în temeiul art. 308 C. proc. civ.

Însă, potrivit art. 308 alin. (4) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate cu contestație în anulare, decizia motivată dată în cadrul acestei proceduri, „nu este supusă nici unei căi de atac”.

Petentul a formulat totuși contestație în anulare, în cursul judecării căreia a invocat o excepție de neconstituționalitate inadmisibilă.

Revizuirea privește încheierea prin care s-a dispus, în etapa procesuală a contestației în anulare, asupra excepției de neconstituționalitate invocată de petent.

Or, potrivit art. 322 C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanțele de recurs, atunci când evocă fondul.

Se constată, așadar, neîndeplinirea uneia dintre condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea unei căi de atac, cu referire la existența unei hotărâri susceptibile a fi supuse controlului judiciar, determinată ca atare de lege.

Or, admiterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual civilă, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor dispoziții ale Legii nr. 303/2004, Legii nr. 304/2004, Legii nr. 317/2004 și Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 138/2000, O.U.G. nr. 290/2000 și O.U.G. nr. 59/2001, art. 269, în raport cu art. 5 din Constituția României și art. 44 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună privind revizuirea deciziei nr. 76 din 14 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 321/2004.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.