Jurisdiction for review of non-prosecution decision: competence lies with the issuing court, not the appellate court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Satu Mare County Court, specifically the preliminary chamber judge, thereby dismissing the Court of Appeal Oradea's claim and leaving the underlying appeal as pending before the first instance court. The dispute arose from a petition for review (*contestație în anulare*) challenging a final decision that rejected a complaint against a public prosecutor's decision not to prosecute (*clăzare*), where the First Instance Court initially declined jurisdiction arguing it was not an appellate court, while the Court of Appeal subsequently declared itself incompetent under the rule that extraordinary remedies are addressed to the court that rendered the challenged judgment. Relying on Article 429 of the Code of Criminal Procedure, the ICCJ determined that the competent authority to handle a petition for review is the court that issued the final decision subject to annulsion, establishing that the preliminary chamber judge who ruled on the complaint against the non-prosecution decision retains jurisdiction for the auto-control review, regardless of the specific legal ground for the petition.
Legislator headnote
AI generatedart. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 431 C. proc. pen, art. 426 lit. d) C. proc. pen, art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 426 C. proc. pen, art. 436 alin. (1) lit. d) C. proc. pen; Jurisdiction for review of non-prosecution decision: competence lies with the issuing court, not the appellate court: The dispute arose from a petition for review (*contestație în anulare*) challenging a final decision that rejected a complaint against a public prosecutor's decision not to prosecute (*clăzare*), where the First Instance Court initially declined jurisdiction arguing it was not an appellate court, while the Court of Appeal subsequently declared itself incompetent under the rule that extraordinary remedies are addressed to the court that rendered the challenged judgment. Relying on Article 429 of the Code of Criminal Procedure, the ICCJ determined that the competent authority to handle a petition for review is the court that issued the final decision subject to annulsion, establishing that the preliminary chamber judge who ruled on the complaint against the non-prosecution decision retains jurisdiction for the auto-control review, regardless of the specific legal ground for the petition.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the prior appellate decision referenced in the conflict resolution context, governing the declination of jurisdiction and the notification of the negative conflict of competence to the High Court.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea penală nr. 788/2021 din data de 12.07.2021 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 50 raportat la art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost admisă excepţia de necompetenţă invocată de instanţă din oficiu şi a fost declinată contestaţia în anulare formulată de către contestatorii A. şi B. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară nr. 1150/15.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Satu Mare, intimat fiind C., în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.04.2021, sub dosar nr. x/2021 petenţii A. şi B. au formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii judecătorului de cameră nr. 1150 din 15.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Satu Mare.
Petenţii au solicitat în temeiul art. 431 C. proc. pen. să se constate că prezenta contestaţia în anulare formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 431 C. proc. pen., fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., să se admită în principiu contestaţia în anulare, să se desfiinţeze hotărârea atacată şi să se dispună rejudecarea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Judecătoria Satu Mare a reţinut faptul că, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii A. şi B., împotriva ordonanţei procurorului de clasare din 29.06.2020, dată în dosar nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi a ordonanţei din data de 24.08.2020 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, din dosar nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, prin încheierea nr. 1150/15.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Satu Mare.
S-a constatat că prezenta contestaţie în anulare este formulată împotriva încheierii nr. 1150/15.12.2020 a Judecătoriei Satu Mare, fiind întemeiată pe baza dispoziţiilor art. 426 lit. d) C. proc. pen.
În continuare, s-a arătat că art. 426 C. proc. pen. prevede că: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile (...) şi ele sunt enumerate, iar la art. 436 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. se reglementează situaţia când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate."
Totodată, s-a arătat că art. 428 C. proc. pen. reglementează termenul de introducere a contestaţiei în anulare: "Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c)-h poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de apel."
Având în vedere că ambele articole fac vorbire de instanţa de apel şi că, în speţă, Judecătoria Satu Mare nu este instanţă de apel, din oficiu, instanţa de fond a pus în discuţie excepţia de necompetenţă şi în baza art. 50 raportat la art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a admis excepţia de necompetenţă invocată de instanţă din oficiu şi a declinat contestaţia în anulare în favoarea Curţii de Apel Oradea, ca instanţă de apel.
II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, iar la termenul de judecată din data de 09.11.2021, apărătorul ales al petenţilor A. şi B. a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, având în vedere că cererea de contestaţie în anulare a fost formulată împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Satu Mare, iar potrivit dispoziţiilor legale în materie, căile extraordinare de atac se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.
Prin decizia penală nr. 617/A din 12.11.2021, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 47 alin. (2) C. proc. pen. a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Oradea invocată de apărătorul ales al petenţilor A. şi B..
În baza art. 50 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
În baza art. 51 C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, curtea de apel a reţinut următoarele:
Cauza nr. x/296/2020 a Judecătoriei Satu Mare a fost soluţionată definitiv prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. x/2020 din 15.12.2020 prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei de clasare din 29.06.2020 dată în dosar nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi a ordonanţei din data de 24.08.2020 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, dată în dosar nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Împotriva încheierii judecătorului de cameră nr. x/2020 din 15.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Satu Mare, petenţii A. şi B. au formulat contestaţie în anulare, invocând cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen.
S-a apreciat că instanţa competentă a se pronunţa asupra cazului de contestaţie în anulare invocat de către petenţi este Judecătoria Satu Mare potrivit art. 429 C. proc. pen., ca instanţă a cărei hotărâre se cere a fi anulată.
Potrivit dispoziţiilor art. 429 C. proc. pen., contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
În speţă, încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a respins, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., plângerea împotriva soluţiei de clasare a parchetului este o hotărâre definitivă, fără a fi prevăzută pentru aceasta calea de atac a apelului.
În aceste condiţii, curtea de apel a apreciat că instanţa competentă să judece contestaţia în anulare formulată în temeiul art. 426 lit. d) C. proc. pen. este instanţa care a pronunţat încheierea definitivă împotriva căreia se exercită calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul cauzei îl constituie contestaţia în anulare formulată de petenţii A. şi B. împotriva încheierii nr. 1150/15.12.2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Judecătoriei Satu Mare în procedura reglementată de art. 341 din C. proc. pen., calea de atac extraordinară fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 429 din C. proc. pen., instanţa competentă să soluţioneze contestaţia în anulare este instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
Contestaţia în anulare este un mijloc procesual prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, să efectueze un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeaşi instanţă, cu eventuala consecinţă a retractării hotărârii.
În cauză, în raport cu conţinutul cererii care face obiectul cauzei şi criteriile legale menţionate, rezultă că soluţionarea contestaţiei în anulare revine judecătorului de cameră preliminară al Judecătoriei Satu-Mare, care a pronunţat hotărârea cu caracter definitiv, prin care s-a respins în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., plângerea petenţilor împotriva soluţiei de clasare a parchetului.
Faţă de considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenţii A. şi B. în favoarea judecătorului de cameră preliminară al Judecătoriei Satu-Mare, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenţii A. şi B. în favoarea Judecătoriei Satu-Mare, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.
GGC - MM