Conviction for unlicensed driving upheld after cassation rejected argument that annulment rather than revocation of suspended sentence applied

Recurs în casaţie. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Amânarea aplicării pedepsei

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- amânarea aplicării pedepsei

C. pen. art. 88, art. 89

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

În momentul când se dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, se are în vedere conduita condamnatului ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei, prin săvârşirea unei noi infracţiuni, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, iar instituţia anulării amânării aplicării pedepsei are în vedere conduita anterioară rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei a persoanei supravegheate.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 20/RC din 25 ianuarie 2022

Prin sentinţa penală nr. x din data de 15 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/285/2020, îndreptată prin încheierea din 19.02.2021, Judecătoria Rădăuţi, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 88 alin. (3), art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal, a condamnat pe inculpatul A la pedeapsa rezultantă de 11 luni şi 20 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, în termenul de încercare de 2 ani stabilit prin sentinţa penală nr. x, pronunţată la data de 20 septembrie 2017 de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/285/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. x din 16 iulie 2021, Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinţei penale nr. x din 15.01.2021, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reţinut că faptele inculpatului A care, la data de 16.10.2018, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub influența consumului de băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca B, înscris în circulație în Bulgaria sub numărul XXX, şi l-a condus pe drumuri publice, împrejurare în care, în jurul orei 14.30, în timp ce rula pe DJ 291A, pe raza comunei Grămești, județul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ajungând involuntar în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu stâlpul porții unei locuințe, răsturnându-se, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpat relativ la pluralitatea de infracțiuni, cu consecințe asupra modalității de individualizare a executării pedepsei, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, după pronunțarea sentinței penale nr. x din 15.01.2021, apelată în cauza de faţă, Judecătoria Rădăuți a fost sesizată cu rechizitoriul nr. x/P/2017 emis la data de 25.01.2021, prin care inculpatul apelant A a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, la data de 07.05.2017, a infracțiunilor prevăzute de art. 335 alin. (1) și art. 336 alin. (1) din Codul penal, înregistrându-se dosarul nr. x/285/2021, cu termen de judecată la 20 mai 2021. Potrivit rechizitoriului, prezentat de apărătorul inculpatului, aceste din urmă două infracțiuni se află în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal pentru care inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei aplicare a fost amânată, pe un termen de supraveghere de 2 ani, prin sentința penală nr. x/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

Astfel, s-a notat că în opinia inculpatului, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 88 alin. (3) din Codul penal, ci dispoziţiile art. 89 din Codul penal referitoare la anularea amânării aplicării pedepsei, cu raportare la dispoziţiile art. 38, 39 şi 40 din Codul penal.

Curtea de apel a reținut că în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, întrucât prima instanță nu a fost sesizată prin același rechizitoriu cu judecarea infracțiunilor săvârșite de inculpat, pentru care apărătorul a solicitat să se constate concursul de infracțiuni, și nici cauzele nu s-au aflat în același timp în fața primei instanțe pentru a analiza posibilitatea reunirii lor și a determina în mod unitar modul de aplicare a pedepsei ce urmează a fi executată, în condițiile în care, față de sentința penală nr. x/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, infracțiunea din cauza de faţă atrage revocarea amânării, iar infracțiunile care fac obiectul dosarului nr. x/285/2021 și care nu a fost soluționat definitiv, atrag anularea amânării aplicării pedepsei.

Curtea a constatat că infracțiunea din cauza de faţă, de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, a fost săvârșită, cu intenție, la data de 16.10.2018, în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentința penală nr. x/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, astfel încât în mod corect prima instanță a dispus, în temeiul art. 88 alin. (3) din Codul penal, revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, precum şi aplicarea pedepsei şi executarea acesteia.

Prin urmare, în mod corect, pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune s-a calculat conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. Față de dispoziția imperativă prevăzută de art. 88 alin. (3) din Codul penal potrivit căreia instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, precum și de condiția negativă reglementată de art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal care interzice suspendarea sub supraveghere în condițiile în care aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată, curtea de apel a constatat că singura modalitate de individualizare a executării pedepsei este în regim privativ de libertate.

Împotriva deciziei penale nr. x din 16 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 06.08.2021, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susținut, în esență, faptul că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, în mod eronat, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reţinut că infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, a fost comisă în termenul de încercare de 2 ani stabilit prin sentinţa nr. x din 20 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/285/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

În concret, recurentul a arătat că pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a fost înregistrat dosarul nr. x/285/2021, cu termen de judecată la data de 20 mai 2021, în care a fost judecat pentru săvârşirea, la data de 7 mai 2017, a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal. Or, această infracţiune este concurentă cu infracţiunea pentru care a fost judecat în dosarul nr. x/285/2017 al Judecătoriei Rădăuţi, pronunţându-se sentinţa penală nr. x din 20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, precum şi cu infracţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 89 din Codul penal privind anularea amânării aplicării pedepsei, cu posibilitatea instanţei ca, aplicând regulile de la concursul de infracţiuni, să dispună o pedeapsă rezultantă în condiţiile art. 91 din Codul penal, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, şi nu aplicarea dispoziţiilor art. 88 din Codul penal, privind revocarea amânării aplicării pedepsei, care nu permit aplicarea dispoziţiilor art. 91 din Codul penal.

Aşadar, în opinia recurentului, instanţa de apel a aplicat în mod greşit atât dispoziţiile prevăzute de art. 88 şi 89 din Codul penal, cât şi pe cele ale deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A mai arătat că, în raport cu natura sa juridică, suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută în art. 81 din Codul penal este un mijloc de individualizare a pedepsei principale aplicate, precum şi faptul că instituţiile anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei şi revocării suspendării condiţionate, reglementate prin dispoziţii cu caracter imperativ, au efecte diferite sub aspectul stabilirii cuantumului pedepsei finale, motiv pentru care, în opinia sa, „în cazul concomitenţei lor, instanţa de judecată, în respectarea principiului legalităţii pedepsei, trebuie să aplice cu prioritate soluţia de anulare a suspendării condiţionate a executării.”

Anularea, intervenind datorită unei cauze anterioare, preexistente suspendării condiţionate a executării pedepsei şi săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, sancţionează tocmai neîndeplinirea condiţiilor în care aceasta putea fi dispusă.

Aşadar, a susţinut că înlăturarea prin anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei face să dispară temeiul regimului sancţionator special (cumul aritmetic) bazat pe dispoziţiile art. 83 alin. (1) teză finală din Codul penal şi a arătat că, în măsura în care s-ar aplica dispoziţiile ce reglementează instituţia revocării suspendării condiţionate, s-ar ajunge, de exemplu, „la situaţia inacceptabilă ca, prin stabilirea unei pedepse mai mari pentru infracţiunea concurentă săvârşită anterior, să fie absorbită, în cadrul cumulului juridic, pedeapsa mai mică pentru care se dispusese suspendarea condiţionată a executării, la care să se adauge un eventual spor, iar în final să se revoce suspendarea condiţionată pentru această pedeapsă rezultantă, a cărei executare nu a fost în totalitate suspendată condiţionat."

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie constatând că din modul în care recurentul inculpat A a formulat motivele de recurs în casaţie, argumentele dezvoltate sub aspectul aplicării unui regim sancționator eronat se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art.438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei şi pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii. (decizia nr. 522/RC/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, www.scj.ro)

Astfel, problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, încălcarea condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală.

Evaluând în aceste coordonate criticile recurentului inculpat A privind aplicarea unui regim sancționator eronat, Înalta Curte constată că sunt nefodate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 88 alin. (3) din Codul penal, cu denumirea marginală „Revocarea amânării aplicării pedepsei”, „Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.”

Se reţine astfel că instanţa judecătorească este obligată să procedeze la revocarea amânării aplicării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) după amânarea aplicării pedepsei, persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie

b) infracţiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen.

Prin sentinţa penală nr. x, pronunţată la data de 20 septembrie 2017, în dosarul nr. x/285/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, Judecătoria Rădăuţi a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A care, în seara zilei de 05 septembrie 2016, în jurul orelor 21,00, deşi nu poseda permis pentru vreo categorie de autovehicule, a condus în perimetrul Punctului de Trecere (P.T.F.) Siret, judeţul Suceava, pe artera de ieşire din ţară spre Ucraina, autoturismul C, având aplicate plăcuţe cu numărul de înmatriculare XXX, specific înregistrărilor în evidenţa circulaţiei din Germania, fiind depistat în urma controlului de frontieră, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.335 alin.(1) din Codul penal.

Pentru săvârşirea acestei infracţiuni, inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei aplicare a fost amânată, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Potrivit art. 84 alin. (1) din Codul penal, „ Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.”

Având în vedere că sentinţa penală nr. x din 20 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/285/2017, a rămas definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, se constată că termenul de supraveghere de 2 ani a început să curgă la data de 17.10.2017 şi urma să se împlinească la data de 16.10.2019.

Situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel prin decizia penală nr. x din 16 iulie 2021 a Curții de Apel Suceava, în dosarul nr. x/285/2020, constă în aceea că, la data de 16.10.2018, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub influența consumului de băuturi alcoolice, inculpatul A s-a urcat la volanul autoturismului marca B, înscris în circulație în Bulgaria sub numărul XXX, şi l-a condus pe drumuri publice, împrejurare în care, în jurul orei 14.30, în timp ce rula pe DJ 291A, pe raza comunei Grămești, județul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ajungând involuntar în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu stâlpul porții unei locuințe şi s-a răsturnat.

Curtea de apel a statuat cu titlu definitiv că infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, a fost săvârșită de către recurent la data de 16.10.2018 cu intenție.

Se constată astfel că în cauză toate condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (3) din Codul penal sunt îndeplinite concomitent, întrucât, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, după amânarea aplicării pedepsei prin sentinţa penală nr. x din 20 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/285/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, recurentul A a săvârşit la data de 16.10.2018, cu intenție, infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere stabilit prin sentinţa penală nr. x din 20 septembrie 2017, respectiv la data producerii accidentului din data de 16.10.2018, iar instanţa de judecată l-a condamnat pe recurent la pedeapsa de 9 luni închisoare.

Potrivit art. 91 alin. (3) lit. b din Codul penal, „Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată”.

Aşa fiind, în mod corect s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicarea pedepsei şi executarea ei, aceasta fiind singura modalitate de individualizare a executării pedepsei ce se putea dispune în mod legal în cauză.

Se mai reține că potrivit art. 89 alin. (1) din Codul penal, cu denumirea marginală „Anularea amânării aplicării pedepsei”, „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.”.

Se observă că atunci când se dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, se are în vedere conduita condamnatului ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei, prin săvârşirea unei noi infracţiuni, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, iar instituţia anulării amânării aplicării pedepsei are în vedere conduita anterioară rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei a persoanei supravegheate.

Faptul că în paralel cu cauza în care s-a pronunțat decizia atacată, față de recurent se afla în derulare un alt proces penal și că, în dosarul respectiv, prin sentinţa penală nr. x din data de 11.06.2021 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin decizia nr. x din data de 25 noiembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, s-a pronunțat condamnarea inculpatului pentru comiterea la data de 07.05.2017 a unei alte infracțiuni, nu afectează legalitatea deciziei atacate în ce privește aplicarea dispozițiilor privind revocarea amânării pedepsei în prezenta cauză.

În același sens este și Decizia nr. 24/2017 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) lit. b și art. 88 alin. (3) din Codul penal, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii.”

Cât privește Decizia nr. 42/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aceasta nu este incidentă în contextul în care premisa incidenței dezlegării este aceea ca instanța să fie învestită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, ipoteză ce nu se regăsește în cauză.

Astfel, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 88 alin. (3) din Codul penal coroborate cu art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal, instanţa de fond a reţinut regulile privind concursul de infracțiuni și i-a fixat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care a adăugat în mod corect un spor de 2 luni şi 20 zile închisoare, respectiv fracţia de 1/3 din pedeapsa de 8 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 11 luni şi 20 zile închisoare, această soluţie fiind menţinută de instanţa de apel în mod legal.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x din data de 16 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.