Extraction of riverbed aggregates as mining activity: applicability of criminal liability for unpermitted mining under Law 85/2003

Recurs în casaţie. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Legea minelor nr. 85/2003

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Legi speciale. Legea 85/2003

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

Legea 85/2003, art. 57 alin. (2)

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

Acumularea de nisipuri şi pietrişuri din albiile minore ale râurilor constituie un zăcământ a cărui extragere constituie o activitate minieră în înţelesul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 astfel încât desfășurarea unei astfel de activități fără nerespectarea permisului de exploatare, constituie elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 118/RC din 15 martie 2022

Prin sentinţa penală nr. x din 11.10.2019 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul x/291/2018, printre altele, în baza art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, s-a stabilit în sarcina inculpatului A, pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, în condiţiile art. 396 alin. (1), (2) din Codul de procedură penală.

În condiţiile art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 19-20 din Codul de procedură penală, s-a luat act de faptul că persoana vătămată Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, s-a reţinut, referitor la încadrarea în drept a faptelor descrise anterior, că acestea se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunilor de extragere de agregate minerale, fără autorizaţie de gospodărire a apelor, prevăzut de art. 93 alin. (2) lit. b din Legea nr. 107/1996 şi executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, prevăzut de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 cu aplic. art. 38 alin. (2) din Codul penal.

Astfel, art. 93 alin. (2) lit. b din Legea nr. 107/1996 prevede că „cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi următoarele fapte: ... b) exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele, desfăşurarea activităţii de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi de extragere a agregatelor minerale, fără autorizaţie de gospodărire a apelor”.

Cu privire la elementul material, instanţa de fond a reţinut că inculpatul, în calitate de administrator al Î.I. A, în cursul lunii septembrie 2015, a extras agregate minerale în albia râului Siret, pe raza comunei Horia, judeţul Neamţ. Este întrunită şi cerinţa esenţială din moment ce extragerea s-a făcut fără a avea permis sau licenţă de exploatare pe acea suprafaţă. Urmarea imediată constă în atingerea adusă valorilor sociale ce ocrotesc regimul juridic de extragere a agregatelor minerale iar legătura de cauzalitate rezultă cu necesitate. S-a apreciat că inculpatul a comis fapta cu intenţie indirectă, acceptând scopul faptei sale prin extragerea agregatelor minerale deşi şi-a dat seama că nu are nici un drept.

În acelaşi timp, art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 prevede că „executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă cu excepţia cazurilor prevăzut la art. 29 constituie infracţiune”.

Cu privire la elementul material, instanţa a reţinut că inculpatul, în calitate de administrator al Î.I. A, în cursul lunii septembrie 2015, a executat activităţi miniere prin extragerea de agregate minerale în albia râului Siret, pe raza comuna Horia, judeţul Neamţ. Este întrunită şi cerinţa esenţială din moment ce activităţile miniere s-au desfăşurat fără permis sau licenţă de exploatare. Urmarea imediată constă în atingerea adusă valorilor sociale ce ocrotesc regimul juridic de executare a activităţilor miniere, iar legătura de cauzalitate rezultă cu necesitate. Inculpatul a comis fapta cu intenţie indirectă, acceptând scopul faptei sale prin extragerea agregatelor minerale deşi şi-a dat seama că nu are nici un drept.

Tot la încadrarea juridică a faptelor, instanţa a reţinut şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, referitoare la concursul formal de infracţiuni având în vedere că inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni prin aceeaşi acţiune înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr.x din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct.1 lit. b) din Codul de procedură penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinţei penale nr. x din 11.10.2019 a Judecătoria Roman pronunţată în dosarul nr.x/291/2018.

Împotriva deciziei penale nr.x din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie A la data de 09 aprilie 2021.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 din Codul de procedură penală.

Cu privire la incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (l) pct. 7 din Codul de procedură penală, a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte acuzaţia de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, constând în executarea de activităţi miniere fără permis, a solicitat să se constate că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune, fiind incident motivul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (l) pct. 7 din Codul de procedură penală.

Cu privire la elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, acesta constă în realizarea de activităţi miniere fără permis, sau licenţă de exploatare, a solicitat să se observe că a desfăşurat activităţi de extragere de agregate minerale în condiţiile deţinerii unui permis de exploatare nr. x din 24.06.2015 valabil până la data de 24.06.2016 emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, dar cu nerespectarea prevederilor acestuia în privinţa obligaţiei de bornare a perimetrului înainte de începerea activităţii, iar desfăşurarea de activităţi miniere cu nerespectarea permisului de exploatare constituie contravenţie prevăzută la art. 57 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 85/2003, iar nu infracţiune.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere că Legea nr. 85/2003 nu prevede că activitatea de extragere de agregate minerale (balast, nisip şi pietriş) din albia minoră a unui curs de apă ar constitui o activitate minieră, în condiţiile în care, potrivit art. 2 din lege, resursele minerale care fac obiectul prezentei legii sunt: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare şi disperse, sărurile haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele preţioase şi semipreţioase, turba, nămolurile şi turbele terapeutice, rocile bituminoase, sazele necombustibile, apele geotermale, sazele care le însoţesc, apele minerale naturale (gazoase şi plate), apele minerale terapeutice, precum şi produsul rezidual minier din haldele şi iazurile de decantare. (2) Prevederile prezentei legi se aplică şi apelor subterane potabile şi industriale pentru activităţile de prospecţiune, explorare, determinare şi evidenţa a rezervelor, nisipul şi balastul nefiind enumerate în mod expres de acest text de lege ca fiind resurse minerale în înţelesul acestei legi, respectiv ca roci utile, aşa cum greşit reţine instanţa de apel în considerentele anterior menţionate.

În aceste condiţii, în care nu este clar precizat în lege conţinutul elementului material al infracţiunii reglementate de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (2) litera b) din Legea nr. 107/1996 pe care le consideră a fi contrare prevederilor art. l alin. 5 din Constituţia României referitor la principiul supremaţiei legilor, aceste prevederi legale fiind lipsite de claritate, accesibilitate şi previzibilitate întrucât nu permit cunoaşterea clară a conţinutului acţiunii incriminate de legiuitorul penal şi adaptarea comportamentului adresantului normei penale prin lipsa de precizare a conţinutului noţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă. A solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 (fiind vorba de o dispoziţie dintr-o lege, care nu a mai fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie a Curţii şi care este în legătură cu soluţionarea cauzei in recurs, deoarece o soluţie de admitere a acestei excepţii de neconstituţionale ar avea consecinţa admiterii prezentei cereri de recurs).

În drept, a invocat motivul de recurs în casaţie prevăzut de prevederile art. 438 alin. (l) pct. 7 din Codul de procedură penală raportat la toate celelalte prevederi legale invocate.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/2021 din 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/291/2018 şi a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității şi cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din Codul de procedură penală reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală.

În speţă, inculpatul A a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 Cod procedură penală, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudență și că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanța conduitei subiectului cu o norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din Codul de procedură penală și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod procedură penală]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei inculpatului A, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

Procedând la evaluarea acestei corespondențe, Înalta Curte constată, în prealabil, că faţă de inculpatul A s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, printre altele, pentru:

- săvârşirea infracţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, constând în faptul că, în calitate de administrator al Î.I. A, în cursul lunii septembrie 2015, a executat activităţi miniere prin extragerea de agregate minerale în albia râului Siret, pe raza comunei Horia, judeţul Neamţ.

În ceea ce priveşte acuzaţia de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, constând în executarea de activităţi miniere fără permis, Înalta Curte reţine că nu este fondată nici critica inculpatului în sensul că fapta nu este prevăzută de lege ca infracţiune, întrucât desfăşurarea activităţii miniere cu nerespectarea permisului de exploatare ar constitui contravenţia prevăzută la art. 57 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 85/2003.

Potrivit art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, „Executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 29, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă”.

Aspectul care se impune a fi lămurit este dacă acţiunea inculpatului de extragere de agregate minerale din albia râului Siret, constituie o activitate minieră în înţelesul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2003. Înalta Curte subliniază că, potrivit acestui text de lege, în categoria activităţilor miniere intră şi „exploatarea... produselor miniere”.

Noţiunea de „produs minier” este definită la art. 3 pct. 28 din Legea 85/2003 ca fiind „produsul rezultat din activitatea de exploatare a unui zăcământ, livrat ca atare sau sub formă de sorturi rezultate în urma unui proces tehnologic de prelucrare/preparare pentru a fi utilizat ca produs finit sau ca materie primă la fabricarea unui alt produs”.

În ceea ce priveşte noţiunea de „zăcământ”, aceasta este definită la art. 3 pct. 35 din Legea 85/2003 ca fiind „acumularea naturală de resurse/rezerve minerale valorificabile din punct de vedere tehnic şi economic”, iar noţiunea de „exploatare” este definită la pct.11 al aceluiaşi articol din Legea minelor, ca fiind „ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice”. În ceea ce priveşte „resursa minerală”, aceasta este definită la art. 3 pct. 32 din acelaşi act normativ, ca „substanţa naturală din scoarţa terestră, formată în urma proceselor geologice, utilizabilă ca atare sau prin prelucrare în activitatea economică-socială”.

La articolul 2 alin. (1) din Legea 85/2003 sunt enumerate resursele minerale care fac obiectul prezentului act normativ, „rocile utile” regăsindu-se în această enumerare. Or, din analiza art. 28 alin. (1) şi 2 din Legea 85/2003, rezultă că nisipurile şi pietrişurile din albiile minore ale râurilor intră în categoria rocilor utilizabile în construcţii, categorie care se subsumează categoriei de „roci utile”.

Faţă de sensul pe care însăşi Legea minelor îl conferă noţiunilor enumerate mai sus, Înalta Curte reţine că acumularea de nisipuri şi pietrişuri din albiile minore ale râurilor constituie un zăcământ a cărui extragere constituie o activitate minieră în înţelesul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2003.

Or, inculpatul a desfăşurat astfel de activităţi miniere cu nerespectarea permisului de exploatare, fapt ce constituie, fără echivoc, infracţiunea prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003.

În acest context, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracţiunea prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Prin urmare, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casație menționat, respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de A împotriva deciziei penale nr. x din 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/291/2018.