Shakedown via threats of violence and continued criminality of forged non-cash payment instruments under post-legislative amendment incrimination norms

Recurs în casaţie. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - Șantaj. Tipicitate

- Punerea în circulație de valori falsificate. Tipicitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracțiuni contra libertății persoanei

Drept penal. Partea specială. Infracţiuni de fals. Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- șantaj

- punerea în circulație de valori falsificate

C. pen. art. 207, art. 313

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

A. Existenţa constrângerii, ca element material al infracţiunii de şantaj, nu presupune ca victima să se alerteze în mod efectiv, ci este suficient ca, ţinând cont de elemente precum vârsta acesteia, personalitatea ei, capacitatea intelectuală, să rezulte concluzia că ameninţarea avea aptitudinea de a provoca victimei o stare de teamă.

B. Prin înlocuirea sintagmei „instrumente de plată electronică” cu „instrumente de plată fără numerar”, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.207/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, nu a operat o dezincriminare a infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin.(1) cu referire la art. 311 alin. (2) din Codul penal, ci doar s-a clarificat sfera mijloacelor de plată ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor precizate. Așadar, sfera de aplicabilitate a normei de incriminare prevăzută de art. 313 din Codul penal sancționează orice dobândire a unui instrument de plată fără numerar falsificat în vederea utilizării frauduloase, şi nu doar utilizarea frauduloasă propriu-zisă a acestuia, care din punct de vedere al desfăşurării în timp este ulterioară deţinerii/dobândirii.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 115/RC din 15 martie 2022

Prin sentinţa penală nr. x/D din data de 15.12.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/110/2018, printre altele, s-au dispus următoarele:

1) Condamnarea inculpatului A, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

-constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal, la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit a),b) din Codul penal.

- operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prevăzute de art. 365 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

- deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzute de art. 314 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a),b) din Codul penal.

- punere în circulaţie de valori falsificate, prevăzută de art. 313 alin.(1) Cod penal cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal la pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Cod penal.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal şi art. 45 alin. (3) din Codul penal s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 15 din Legea nr.187/2012 s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. x/2017 pronunțată de Judecătoria Bacău rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/10.10.2017 a Curţii de Apel Bacău și a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 8 ani şi 4 luni închisoare.

Pedeapsă de executat - 8 ani şi 4 luni închisoare.

2) Condamnarea inculpatei B, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin.(1) Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

- deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. (2) Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

- deţinere de instrumente de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 313 alin.(1) Cod penal cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit. a),b) din Codul penal.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal şi art. 45 alin. (3) din Codul penal s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Pedeapsă de executat 4 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

3) Condamnarea inculpatului C pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin.(1) Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

șantaj, prevăzută de art. 207 alin.(1),3 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a),b) din Codul penal.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin.(1) lit. b din Codul penal şi art. 45 alin. (3) din Codul penal s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Pedeapsă de executat 2 ani și 8 luni închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a),b) din Codul penal.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit termenul de supraveghere de 3 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii B, A și C.

Prin decizia penală nr. x din data de 14 Octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia Penală, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT Serviciul Teritorial Bacău, inculpata B împotriva sentinţei penale nr.210/D/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/110/2018.

A desfiinţat, în parte sentinţa apelată, a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:

A reţinut că denumirea infracţiunii prevăzută de art. 313 alin.(1) Cod penal cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal pentru care a fost condamnat inculpatul A este de punerea în circulaţie de valori falsificate în modalitatea reţinerii şi nu infracţiunea de punere în circulaţie de valori falsificate.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 41 Cod penal, art. 43 alin.(5) Cod penal şi art.15 din Legea nr. 187/2012 reţinute în cazul inculpatului A.

Inculpatul A execută pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare

A descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B în pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (5) Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. c) Cod procedură penală a achitat pe inculpata B pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. (2) Cod penal şi deţinere de instrumente de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 313 alin.(1) Cod penal cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal.

A înlăturat aplicarea art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal şi art. 45 alin. (3) din Codul penal.

În baza art. 91 Cod penal a dispus faţă de inculpata B suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere şi a stabilit termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii, A și C, împotriva aceleaşi sentinţe penale.

Împotriva deciziei penale nr. x din data de 14 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia Penală au declarat recurs în casaţie inculpaţii A, C, și B, la data de 12 noiembrie 2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală la data de 15 decembrie 2021, când s-a stabilit termen la data de 15 februarie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin.(1) Cod procedură penală.

Motivele de recurs în casaţie formulate de inculpaţi se circumscriu, printre altele, următoarelor aspecte:

1. În legătură cu infracţiunea de şantaj prevăzută şi pedepsită de art. 207 Cod penal presupus a fi comisă de inculpatul C au apreciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte componenta de tipicitate a constrângerii persoanei vătămate D.

În acest sens, au susţinut că norma de incriminare prevăzută în art. 207 arată faptul că şantajul reprezintă constrângerea, unei persoane să dea, să facă, să nu facă ceva ori să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial sau nepatrimonial, după caz. Au apreciat astfel că, de esenţa infracţiunii este necesar ca subiectul pasiv să fie constrâns, prin aceasta înţelegându-se faptul că acţionează într-un anumit mod fără a avea de ales, sub imperiul unei puternice stări de temere.

Au opinat în sensul că în descrierea faptei lipseşte elementul material al constrângerii, discuţiile din data de 12.12.2016 dintre D şi inculpatul C chiar dacă au un ton vulgar şi dur, nu reprezintă pentru D o constrângere, mai ales că inculpatul C i-a spus interlocutorului său că poate apela inclusiv la mijloacele legale pentru redobândirea sumei sustrase.

Actele de ameninţare nu au fost de natură să creeze o stare de temere persoanei vătămate D în condiţiile în care şi acesta a proferat ameninţări şi injurii, acestea fiind reprezentate doar de un „duel” verbal fără conotaţie penală sau psihică.

În continuare a subliniat faptul că, persoana vătămată nu are o stare de reală temere, în condiţiile în care nu sesizează organele de poliţie pentru a cere protecţie.

Totodată, în opinia inculpaţilor, partea vătămată D este cel care îl şantajează pe inculpatul C cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare referitoare la presupuse activităţi infracţionale desfăşurate de cel din urmă pe teritoriul altor state cu scopul de a păstra suma de bani sustrasă.

Chiar şi în măsura în care persoana vătămată ar fi fost urmărită de către inculpatul C, actele acestuia reprezintă infracţiunea de hărţuire, iar nu şantaj, ambele având acelaşi obiect juridic referitor la libertatea psihică, dar pedepse diferite.

2. În legătură cu infracţiunea de punere în circulaţie de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin. (1) cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal, au apreciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 180 Cod penal, precum şi de intervenirea în cursul procesului penal a unei legi care modifică conţinutul constitutiv al infracţiunii.

Au precizat că această infracţiune trebuie privită din prisma legii penale mai favorabile, întrucât prin dispoziţiile Legii nr.207/2021 denumirea marginală s-a modificat fiind reprezentată de punerea în circulaţie de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate.

În acest sens, au arătat că în loc de noţiunea de instrument de plată electronică se introduce noţiunea de instrument de plată fără numerar, fiind modificată şi definiţia din art. 180 Cod penal.

Astfel, instrumentul de plată electronică aşa cum era definit în art. 180 Cod penal - forma anterioară- este reprezentat de un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii de plată financiară.

După modificare, art. 180 Cod penal a dobândit noţiunea marginală de mijloace de plata fără numerar, în cadrul acesteia la alin. (1) fiind incluse instrumentele de plată fără numerar, iar la alin. (2) instrumentul de plată electronică.

Art. 180 Cod penal (forma anterioară) prevedea că „Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.”

După modificare (Legea nr. 207/2021) art. 180 are următorul conţinut:

Art. 180 Mijloace de plată fără numerar “(1) Prin instrument de plată fără numerar se înţelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat, respectiv protejată, material ori nematerial, respectiv materială ori nematerială, sau o combinaţie a acestora, altui, respectiv alta decât o monedă cu valoare circulatorie şi care, singur, respectiv singură sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite deţinătorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală.”

(2) Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.

Au mai precizat faptul că art. 311 Cod penal, în forma de după modificare incriminează la alin. (2) utilizarea unui instrument de plată fără numerar, iar nu a unui instrument de plată electronică, ceea ce reprezintă o dezincriminare a faptei (lipsa tipicităţii obiective) atunci când falsificarea se referă la instrumente de plată electronică şi incriminarea doar atunci când această falsificare priveşte instrumente de plată fără numerar, cele două noţiuni fiind distincte.

Această dezincriminare este operată prin faptul că art. 311 alin. (2) nu se referă în general la mijloace de plată fără numerar, ci se referă la instrumente de plată fără numerar, care sunt o categorie distinctă a mijloacelor, aşa cum reiese din noua definiţie şi separare a celor două noţiuni penale.

Incidenţa legii penale mai favorabile – Legea nr. 207/2021 în cursul procesului penale - conform art. 5 Codul penal, care modifică elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 313 alin. (1) raportat la 311 alin. (2) Cod penal.

De asemenea, a menţionat că sub aspectul tipicităţii obiective nu există o persoană vătămată în acest caz, întrucât datele nu au fost confirmate a fi „date bancare” care ar avea aptitudinea de a permite prin utilizarea unor proceduri specifice retrageri de numerar de la un bancomat.

Cele trei carduri presupus a fi corpuri delicte nu au mai fost descoperite în cursul procesului penal pentru a fi expertizate, întrucât din eroare au fost restituite inculpatului A cu toate că ar fi trebuit să fie păstrate ca mijloace materiale de probă - corpuri delicte.

Datele inscripţionate pe acele carduri nu reprezintă „date” în sensul art. 180 Cod penal care să reprezinte instrumente de plată electronică.

Faptul că instanţa de apel a procedat la verificarea nemijlocită a BIN codurilor pe un site web nu înseamnă că acele carduri sunt bancare, în condiţiile în care nu s-a verificat dacă ele permiteau retragerea de numerar, trebuind în acest sens să fie asociate unui cont bancar.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală s-a dispus în baza art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurenţii inculpaţii A, C și B împotriva deciziei penale nr. x din data de 14 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia Penală, numai cu privire la motivul de casare referitor la faptul că instanţa de apel a dispus în mod greşit condamnarea inculpaţilor A şi C pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală - art.16 lit. b) Cod procedură penală.

Analizând recursul în casaţie formulat de recurenţii-inculpaţi A, C și B în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi 2 Cod procedură penală, astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 15 februarie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art.433 Cod de procedură penală reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art.438 alin.(1) Cod de procedură penală.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În acest context, Înalta Curte notează că în jurisprudenţa sa constantă, s-a reţinut că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută de art.16 lit. b) din Codul de procedură penală şi care nu a fost preluată de art.437 alin.(1) pct.7 din același Cod (decizia nr.78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează „acele situaţii în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv.” (decizia nr.442/RC/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală).

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de casare susţinut de recurentul inculpat C, respectiv că infracţiunea de şantaj prevăzută şi pedepsită de art. 207 Cod penal nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte componenta de tipicitate a constrângerii persoanei vătămate D, Înalta Curte constată că această critică reprezintă o împrejurare analizată deja de instanţe în cadrul stabilirii situaţiei de fapt, prin interpretarea materialului probator, aspecte ce nu pot fi analizate în cadrul recursului în casaţie, cale extraordinară de atac, eminamente în drept, şi nu în fapt, fiind inadmisibil de a se analiza cauza în aceeaşi parametri ca în cadrul căii ordinare de atac a apelului.

Înalta Curte constată că prin decizia penală atacată sunt analizate elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, arătându-se în ce mod s-a realizat constrângerea persoanei vătămate D şi temerea acestei persoane în urma constrângerii exercitate de către recurentul inculpat C.

Aşadar, în raport de starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de şantaj pentru care recurentul inculpat a fost condamnat, Curtea de Apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului C de a-l constrânge pe inculpatul persoană vătămată D prin ameninţare cu moartea şi cu acte de violenţă fizică în scopul de a recupera suma de 4.000 dolari SUA reprezentând un folos material injust (sumă obţinută de membrii grupării infracţionale în urma săvârșirii pe teritoriul statului Filipine a infracţiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesare fără drept a unor sisteme informatice) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj.

Criticile formulate de recurentul inculpat C în sensul că lipseşte componenta de tipicitate a constrângerii persoanei vătămate, întrucât aceasta din urmă nu a sesizat organele de poliţie pentru a cere protecţie, nu pot fi analizate de instanţa de recurs în casaţie, având în vedere pe de o parte că existenţa constrângerii, ca şi element material al infracţiunii de şantaj, nu presupune ca victima să se alerteze în mod efectiv, ci este suficient ca, ţinând cont de elemente precum vârsta acesteia, personalitatea ei, capacitatea intelectuală, să rezulte concluzia că ameninţarea avea aptitudinea de a provoca victimei o stare de teamă, iar pe de altă parte, se solicită practic reinterpretarea situaţiei de fapt, care aşa cum s-a arătat a fost corect stabilită de instanţa de apel.

Analiza celui de-al treilea motiv de casare circumscris pct.7 al art. 438 Cod procedură penală, şi anume că infracţiunea de punere în circulaţie de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin. (1) cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal, nu este prevăzută de legea penală, întrucât după intervenirea Legii nr.207/2021, art. 311 Cod penal incriminează la alin. (2) utilizarea unui instrument de plată fără numerar, iar nu a unui instrument de plată electronică, ceea ce echivalează cu dezincriminarea faptei, presupune cu prioritate clarificarea noţiunilor de „instrument de plată electronică” şi „instrument de plată fără numerar”, tocmai pentru a stabili sfera de aplicabilitate a normei de incriminare.

Astfel cum rezultă din expunerea de motive pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal şi pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor şi a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar şi de înlocuire a Deciziei cadru 2001/413/JAI a Consiliului, prin adoptarea Legii nr.207/2021 s-a urmărit a se clarifica sensul şi scopul instrumentelor de plată electronică, introducerea noţiunilor de instrument de plată fără numerar şi monedă electronică, adaptarea infracţiunilor de presupuse fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronică, inclusiv prin monede virtuale, precum şi adaptarea infracţiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică la standardele impuse de prevederile directivei.

Prin Legea nr.207/2021, la art.180 au fost introduse trei noi definiţii, respectiv instrument de plată fără numerar, moneda electronică şi moneda virtuală, însă ceea ce prezintă relevanţă pentru speţa de faţă este definiţia instrumentului de plată fără numerar, reglementată în cuprinsul alin.(1), şi anume: „un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat/ă, material sau nematerial sau o combinaţie a acestora, altul decât moneda cu valoare circulatorie şi care, singur sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală.”

Se constată că, spre deosebire de instrumentul de plată electronică, astfel cum a fost explicitat şi clarificat prin Decizia cadru 2001/413/JAI, instrumentul de plată fără numerar are un conţinut neechivoc, în sensul că se arată faptul că nu este doar un instrument de plată corporal, material, ci poate avea şi o natură intangibilă, incorporală, şi de asemenea, definiţia referindu-se la un dispozitiv, obiect sau înregistrare, tocmai pentru a acoperi nu doar cardurile emise de instituţiile financiare, ci şi instrumentele de monedă electronică sau instrumentele de plată electronică cu acces la distanţă.

În legislaţia naţională, în ceea ce priveşte definiţia instrumentului de plată electronică, după modificare, aceasta este prevăzută la alin.(2) al art.180 Cod penal, fiind similară cu definiţia din vechea reglementare, cu menţiunea că este eliminată referirea la titular.

Aşadar, urmare a preluării definiţiei din cuprinsul art.2 lit.a) din Directivă, instrumentele de plată fără numerar reprezintă denumirea generică ce include toate categoriile de instrumente şi monede definite în cadrul alin.(2)-(4) ale art.180 Cod penal, şi anume instrumentul de plată electronică, ce poate fi un card bancar sau un instrument de plată electronică la distanţă, cât şi instrumentul de monedă electronică.

În acest context, în vederea asigurării unei terminologii unitare, conţinutul art.180 Cod penal a presupus de plano şi clarificarea prevederilor art.311 alin.(2), în sensul folosirii sintagmei „instrument de plată fără numerar” în loc de „instrument de plată electronică”.

Deopotrivă, prevederile art.313 Cod penal au fost clarificate pentru a asigura transpunerea în legislaţia internă a prevederilor art.4 lit.d) şi art.5 lit.d) din Directiva non-cash în ipoteza utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar falsificat constând în achiziţia în folosul propriu sau al unei alte persoane, inclusiv primirea, însuşirea, cumpărarea, transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuirea în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar material contrafăcut sau falsificat, respectiv achiziţia în folosul propriu sau al unei alte persoane, inclusiv vânzarea, transferul sau distribuirea sau punerea la dispoziţie în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar nematerial obţinut pe căi ilegale, contrafăcut sau falsificat.

Aşadar, prevederile art.313 Cod penal sancţionează orice dobândire a unui instrument de plată fără numerar falsificat în vederea utilizării frauduloase, şi nu doar utilizarea frauduloasă propriu-zisă a acestuia, care din punct de vedere al desfăşurării în timp este ulterioară deţinerii/dobândirii, variante incriminate deja în legislaţia naţională.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că urmare a intrării în vigoare a Legii nr.207/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, nu a operat o dezincriminare a infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin.(1) cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal, prin înlocuirea sintagmei „instrumente de plată electronică” cu „instrumente de plată fără numerar”, astfel cum au încercat inculpaţii a acredita ideea, ci doar s-a clarificat sfera mijloacelor de plată ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor informatice, conferindu-se valenţe specifice accesibilităţii şi previzibilităţii normei de incriminare, tocmai în scopul de a nu se mai permite astfel de interpretări.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenții-inculpaţi A, B și C împotriva deciziei penale nr. x din data de 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.