Inadmissibility of appeal against final High Court decision canceling prior appeal for non-compliance with stamp duty and formal signature requirements

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1012 din 12 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020.2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

Examinând, cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de formă ale cererii de recurs, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2) C. proc. civ., respectiv a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, s-a reţinut că recurentului i s-a comunicat, prin poştă electronică, la data de 22 aprilie 2021, obligaţia de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs, sub sancţiunea anulării, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 23 aprilie 2021, recurentul a răspuns, prin e-mail, solicitărilor instanţei, însă a depus, la dosar, un înscris intitulat "apel - odată cu fondul cauzei", formulat în dosarul de fond nr. x/2020, semnat de recurent şi datat 15 august 2020, precum şi un alt înscris intitulat "obiecţiuni şi precizări asupra cauzei", semnat de recurent şi datat 19 aprilie 2021 .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a constatat că înscrisurile depuse de către recurent, la solicitarea instanţei de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs, sunt distincte de cererea de recurs, motiv pentru care, în cauză, s-a apreciat că a intervenit sancţiunea anulării cererii de recurs, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa supremă a reţinut că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul să nu fie afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin Decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenţie; s-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi, în speţa redată, se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum a fost şi cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a constatat că cererea de recurs formulată de petentul A. nu a fost legal timbrată, cu toate că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, la cererea de recurs, se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, iar lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate cu nulitatea, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ.

În speţă, prin rezoluţia de primire din 11 ianuarie 2021 s-a stabilit că recurentul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii.

Prin adresa emisă la 19 ianuarie 2021 şi comunicată recurentului-petent la 27 ianuarie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs, s-a pus în vedere acestuia să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a constatat că recurentul-petent nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, sens în care a intervenit sancţiunea anulării cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

În cauza Iordache împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 6 din Convenţie faţă de împrejurarea că instanţele naţionale nu au explicat reclamantului consecinţele neplăţii taxelor de timbru aferente soluţionării apelului şi recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată; or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a reţinut că, prin adresa emisă la data de 19 ianuarie 2021, recurentul a fost înştiinţat despre sancţiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată a taxei judiciare de timbru datorate în recurs, precum şi despre posibilitatea formulării unei cereri de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în condiţiile O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

2. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus, a formulat recurs recurentul A..

În contextul prezentării numeroaselor sale dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modalitatea de soluţionare a acestor dosare, precum şi cu privire la conduita celorlalte părţi şi instituţii implicate în procesele expuse, fără a aduce critici concrete cu privire la hotărârea atacată cu recurs.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, invocată de instanţă, din oficiu, excepţie de procedură care face inutilă, în tot, cercetarea altor excepţii, precum şi a fondului cauzei.

Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, prezentul recurs a fost exercitat împotriva Deciziei nr. 1012 din 12 mai 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020.2, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

În consecinţă, Decizia nr. 1012 din 12 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.2, este o hotărâre definitivă, împotriva acesteia neputând fi exercitată, în mod legal, calea de atac a recursului.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepţia peremptorie a inadmisibilităţii recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., în raport cu celelalte excepţii invocate şi apărări formulate, care nu se mai impun a fi analizate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1012 din 12 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/334/202/a1.2.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - MM