Illegal credit-risk reporting: complex causal link and full reparation of non-patrimonial harm

Nelegalitatea raportării informațiilor negative în Centrala Riscului de Credit. Acțiune în despăgubiri. Nelegala aplicare a legii în analiza legăturii de cauzalitate, condiție a răspunderii civile. Consecințe

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligaţii. Izvoarele obligaţiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acțiune în despăgubiri

radiere

Centrala Riscului de Credit

întreprindere în dificultate

legătură de cauzalitate

principiul reparării integrale a prejudiciului

prejudiciu moral

C. civ., art. 1358 alin. (1), art. 1385 alin. (3), art. 1531

Raportul de cauzalitate este nu doar o condiţie a răspunderii, ci şi criteriul după care se stabileşte întinderea obligaţiei de despăgubire. Decelarea acestei condiţii nu este întotdeauna facilă, legătura de cauzalitate se configurează adesea într-un complex de împrejurări, cu interacţiuni diferite în producerea rezultatului, iar acestea trebuie examinate fiecare în parte spre a putea determina care dintre ele, singular ori împreună, au condus, în mod indivizibil, la producerea pagubei.

Cauza prejudiciului nu poate fi identificată întotdeauna ca fiind singulară ori izolată, ci trebuie determinată prin evaluarea modului în care ea este favorizată de alte elemente, chiar secundare, care concură, înlesnesc sau favorizează, în cele din urmă, paguba. Toate împrejurările evocate pot provoca un context care, în sine, se poate identifica într-o etiologie unică şi caracterizează, într-un caz particular, legătura de cauzalitate care concură la demonstrarea răspunderii civile.

Or, în măsura în care instanţa de apel a avut în vedere examinarea legăturii de cauzalitate numai prin evaluarea unui singur şir de elemente, evaluate ca indispensabile, dar a ignorat altele, la rândul lor esenţiale, integrate aceluiași context, analiza legăturii de cauzalitate, condiţie a răspunderii civile, este insuficientă, ceea ce nu corespunde unei aplicări corecte a legii.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 645 din 16 martie 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 16 februarie 2018 sub numărul x/113/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. N.V., prin B. N.V. Amsterdam - Sucursala București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nelegalitatea raportării informațiilor negative cu privire la aceasta în Centrala Riscului de Credit şi să o oblige pe pârâtă la radierea acestor informații din Centrala Riscului de Credit. A solicitat și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 13.300 euro, reprezentând contravaloarea a 50% din construcţia ce trebuia să fie edificată de aceasta prin fonduri nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, a sumei de 23.831,50 euro, reprezentând contravaloarea a 50% din utilajul denumit „linie procesare seminţe cu selectorul EAC cu ambalare la sac”, ce urma a fi achiziţionat prin accesarea de fonduri nerambursabile; a solicitat actualizarea sumelor cu dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data plății efective a debitului și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 100.000 lei, reprezentând prejudiciu moral produs ca urmare a înscrierii informațiilor negative în Centrala Riscului de Credit, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 345/Fca din 10 octombrie 2019, Tribunalul Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca rămase fără obiect cererile privind constatarea nelegalității raportării informațiilor negative în Centrala Riscului de Credit și pe cea privind obligarea pârâtei la radierea informațiilor negative din Centrala Riscului de Credit. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 13.300 euro, reprezentând contravaloarea a 50% din construcţia ce trebuia edificată de petentă prin accesarea fondurilor nerambursabile şi a sumei de 23.831 euro, reprezentând contravaloarea a 50% din utilajul ce urma a fi achiziţionat tot prin accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, plus dobânda legală calculată de la data introducerii şi până la plata efectivă a sumelor. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale. A compensat onorariul de avocat și obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.665 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, S.C. A. S.R.L. și B. N.V., prin B. N.V. Amsterdam - Sucursala București au declarat apel.

Prin decizia nr. 197 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Galați, Secţia a II-a civilă, a admis apelurile și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins cererea de obligare a apelantei-pârâte la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 13.300 euro, a sumei de 23.831,50 euro și a dobânzii legale aferente acestor sume, a admis cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale și a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 25.000 lei, cu acest titlu, menţinând dispozițiile neapelate ale sentinţei. A admis în parte cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată, a compensat sumele datorate reciproc până la concurența celei mai mici și a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 1.437,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 197 din 23 septembrie 2020, ambele părţi au declarat recurs.

Prin recursul declarat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., S.C. A. S.R.L. a solicitat casarea deciziei şi, prin rejudecarea apelului, admiterea acţiunii şi respingerea apelului pârâtei.

În motivare, după expunerea etapelor procesuale anterioare, recurenta-reclamantă a afirmat că hotărârea atacată este nelegală în ceea ce privește modul în care instanța de apel a analizat condiția răspunderii civile delictuale referitoare la legătura de cauzalitate și a diminuat cuantumul prejudiciului moral solicitat.

În susținerea primei critici, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a analizat existența legăturii de cauzalitate prin raportare la fapta ilicită și la îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor de solicitare a sprijinului pentru investiții în procesarea şi marketingul produselor agricole și nu prin raportare la fapta ilicită și prejudiciul patrimonial, astfel cum prevăd dispozițiile Codului civil.

A subliniat că nu a susținut în fața instanței de apel că înscrierea eronată, nelegală a informațiilor negative în Centrala Riscului de Credit a avut drept consecință neîndeplinirea condițiilor pentru finalizarea proiectului și accesarea de fonduri nerambursabile, ci imposibilitatea de accesare a creditelor pentru întocmirea și depunerea proiectului de finanțare. A precizat că o dovadă în acest sens a constituit-o refuzul C. Bank S.A. și solicitarea băncii de rambursare a creditului aflat în derulare, ceea ce a determinat reducerea lichidităților și a capacității de susținere a cheltuielilor generate de finalizarea proiectului de investiții pentru depunerea sa spre aprobare.

În continuare, a arătat autoarea căii de atac că în raportul de expertiză contabilă s-a reținut că aceasta îndeplinea condițiile minime pentru obținerea finanțării.

A menționat recurenta-reclamantă că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și nefinalizarea proiectului rezultă și din faptul că, urmare a faptei ilicite a pârâtei, aceasta nu a putut asigura cofinanțarea proiectului și dovada aportului propriu pentru susținerea proiectului.

Totodată, evocând doctrina de specialitate, recurenta a relevat că stabilirea legăturii de cauzalitate trebuia realizată de instanța de apel ținând cont de toate împrejurările și evenimentele cu rol de cauze propriu-zise sau condiții, inclusiv de acțiunile sau inacțiunile victimei de a evita sau de a limita prejudiciul iminent, respectiv stoparea demersurilor de către societatea A. S.R.L. de întocmire și depunere a proiectului de finanțare.

Conchizând, recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală din perspectiva respingerii cererii de reparare a prejudiciului patrimonial, întrucât instanța de apel, procedând în mod simplist la stabilirea raportului de cauzalitate, nu a observat că producerea prejudiciului a fost precedată de mai multe acțiuni și inacțiuni succesive, cu ponderi diferite, dar care au alcătuit un complex de împrejurări și evenimente cu rol de cauze propriu-zise sau de condiții aflate în strânsă interdependență.

În ceea ce privește cea de-a doua critică de nelegalitate, autoarea căii de atac a susținut greșita aplicare de către instanța de apel a normelor de drept material privind acoperirea integrală a prejudiciului nepatrimonial produs, anume a dispozițiilor art. 1358 alin. (1) C.civ.

Sub acest aspect, a arătat că suma acordată de instanța de control judiciar cu titlu de daune nepatrimoniale nu este proporțională cu prejudiciul suferit, prin raportare la efectele faptei ilicite inclusiv asupra reputației sale.

A menționat recurenta-reclamantă că pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial, astfel cum a fost cuantificat în cererea de chemare în judecată, a pretins o sumă rezonabilă și echivalentă prejudiciului suferit, iar cenzurarea acesteia de instanța de apel nu se putea realiza decât dacă se constata că suma cerută cu acest titlu era excesivă.

Prin recursul propriu, B. N.V., prin B. N.V. Amsterdam - Sucursala București a solicitat casarea deciziei şi, prin rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C.proc.civ.

În motivarea recursului, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de cauză și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat primului motiv de recurs, aceasta a arătat că instanța de apel și-a întemeiat decizia pe un înscris care nu are legătură cu obiectul cauzei.

Recurenta-pârâtă a precizat că certificatul ,,Firma de Încredere”, depus de S.C. A. S.R.L. în dovedirea reputației sale și reținut de instanța de control judiciar în motivarea hotărârii este emis de o societate cu răspundere limitată și nu de un organism independent și abilitat.

A arătat că înscrisul nu are valoare juridică, față de modul în care a fost dobândit. În acest sens, recurenta-pârâtă a menționat condițiile și procedura de emitere a certificatului, subliniind faptul că eliberarea acestuia s-a realizat fără efectuarea unor verificări obiective a societății pe portalul instanțelor de judecată, la Agenția Națională de Administrare Fiscală sau la partenerii contractuali ai societății.

Totodată, a arătat că certificatul nu are forță probantă, în lipsa unor referințe din partea partenerilor de afaceri cu istoric contractual probat, a apariției în publicații de prestigiu sau a dovezii participării societății în cauze privind responsabilitatea socială.

În continuare, a menționat că motivele avute în vedere de instanța de apel cu privire la existența prejudiciului moral sunt străine de cauză, nefiind susținute de materialul probator aflat la dosarul cauzei.

Sub acest aspect, a arătat că din răspunsul nr. 5033 din 18 octombrie 2018, transmis de C. Bank S.A. a rezultat că denunțarea contractului de creditare încheiat cu S.C. A. S.R.L. a intervenit ca urmare a deciziei băncii de a nu prelungi linia de creditare la scadență.

În argumentarea incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după invocarea practicii instanțelor judecătorești privind art. 252-257 C. civ., recurenta-pârâtă a susținut în esență că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit aceste dispoziții legale, întrucât reputația unei persoane juridice nu se încadrează în valorile sociale protejate de aceste prevederi legale.

Împotriva acestui recurs reclamanta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de partea adversă. În susținerea excepției, aceasta a menționat că motivele cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 C.proc.civ., s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, comunicat părţilor.

Prin decizia nr. 158/26.01.2022 pronunţată în completul de filtru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a disjuns judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L şi a anulat recursul declarat de recurenta-intimată B. N.V., prin B. N.V. Amsterdam - Sucursala București împotriva deciziei 197/23.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia a II-a civilă.

După disjungere a fost format dosarul nr. x/1/2011 în care recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a fost admis în principiu prin încheierea completului de filtru din 26.01.2022, fiind stabilit termen pentru dezbateri.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că un prim motiv de casare s-a referit la aplicarea greșită a legii în apel, cu prilejul examinării şi evaluării legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul material solicitat în acţiune. S-a susţinut că, în măsura în care ambele instanţe de fond au apreciat ca dovedită existenţa faptului ilicit al pârâtei, culpa acesteia şi existenţa unui prejudiciu, instanţa de apel a fost obligată să examineze legătura de cauzalitate între aceste elemente, spre a decide asupra temeiniciei acţiunii.

Cu toate acestea, analiza realizată de instanța de apel s-a permutat la alte repere, fiind statuat că îndeplinirea, de către reclamantă, a condiţiilor de solicitare a sprijinului pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole nu a fost influenţată de faptul imputat pârâtei.

Or, a susţinut recurenta, aceasta nu a afirmat că raportarea sa nelegală în Centrala Riscului de Credit a avut drept consecinţă neîndeplinirea condiţiilor pentru finalizarea proiectului şi accesarea de fonduri nerambursabile, ci a determinat imposibilitatea obţinerii unui credit destinat părţii sale proprii de finanţare, de 50% din valoarea totală a proiectului. Mai precis, prin refuzul de creditare primit de la C. Bank S.A. şi solicitarea rambursării unui credit aflat în derulare, determinate de înscrierea eronată a reclamantei în Centrala Riscului de Credit, S.C. A. S.R.L. a suferit o reducere drastică a lichidităților şi, prin aceasta, nu a putut susţine cheltuielile generate de finalizarea proiectului de investiţii.

În aceste condiţii, recurenta a arătat că este evidentă legătura de cauzalitate existentă între înscrierea şi refuzul de radiere a informaţiilor negative în Centrala Riscului de Credit realizate de pârâtă - care au avut drept consecinţă refuzul de finanţare din partea C. Bank S.A. - şi prejudiciul determinat de pierderea finanţării nerambursabile în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. În concret, partea a subliniat că imposibilitatea de obţinere a părţii proprii de finanţare a determinat, ca decizie de afaceri, retragerea din proiectul arătat, pentru minimizarea riscurilor ori a pierderilor. Ignorând aceste conexiuni, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1385 alin. (3) şi art. 1531 C.civ., deoarece a respins din complexul cauzal acţiunile relevante ale reclamantei, care aveau drept scop evitarea sau limitarea prejudiciului; legătura cauzală a fost examinată de instanţa de prim control judiciar în mod simplist, statuându-se abstract că S.C. A. S.R.L. trebuia să continue formalităţile impuse în derularea proiectului de finanţare şi să încheie contractul, iar ulterior să încerce accesarea altor surse de finanţare.

Înalta Curte reţine, pentru a evalua temeinicia motivului de casare, că instanţa de apel a statuat, în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, că reclamanta, pentru accesarea finanţării în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, trebuia să îndeplinească cerinţa de a nu fi „întreprindere în dificultate”, criteriu înţeles, în acord cu normele comunitare, ca reprezentând situaţia în care capitalul subscris şi vărsat al societăţii a dispărut în procent de peste 50%, din cauza pierderilor acumulate. A mai subliniat instanţa de prim control judiciar că acest criteriu nu are nicio legătură cu înscrierea reclamantei în Centrala Riscului de Credit, sens în care a respins probele administrate, arătând că acestea dau un înțeles generic noţiunii de „întreprindere în dificultate”, dar şi că reclamanta nu a putut justifica în ce modalitate refuzul de finanţare cu suma de 26.700 lei a influenţat decisiv imposibilitatea de susţinere a întregii sale cote de contribuţie în cadrul proiectului, care totaliza 37.131 euro, ori de ce nu a solicitat finanţare şi din partea altor bănci. Circumstanțial, a subliniat că dovada resurselor proprii trebuia făcută, potrivit Ghidului solicitantului şi formularului de finanţare, la cel puţin 4 luni de la notificarea privind selectarea cererii solicitantului, iar un calcul simplu a justificat instanţa să considere că reclamanta putea face noi demersuri de creditare, fără a afecta participarea sa la proiect, după radierea înscrierii sale în Centrala Riscului de Credit.

În acest context, instanţa de recurs reamintește părţilor că raportul de cauzalitate este nu doar o condiţie a răspunderii, ci şi criteriul după care se stabileşte întinderea obligaţiei de despăgubire. Decelarea acestei condiţii nu este întotdeauna facilă, legătura de cauzalitate se configurează adesea într-un complex de împrejurări, cu interacţiuni diferite în producerea rezultatului, iar acestea trebuie examinate fiecare în parte spre a putea determina care dintre ele, singular ori împreună, au condus, în mod indivizibil, la producerea pagubei.

De aceea, fără a exclude că este integrată în cauzalitatea generică, chestiunea examinată în apel şi circumstanţele legate de aceasta, nu are, în mod singular, relevanţă în stabilirea condiţiei analizate.

Instanţa de apel a reţinut doar că reclamanta nu putea fi considerată „întreprindere în dificultate”, că suma refuzată la creditare din cauza înscrierii sale în Centrala Riscului de Credit reprezenta o cotă nesemnificativă în raport cu valoarea totală a contribuției proprii la finanţare, ori că partea avea un interval mare pentru procurarea lichidităților, iar aceasta nu a impietat asupra continuării procedurii de accesare a fondurilor nerambursabile în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Cu toate acestea, deşi nu erau chestiuni lipsite de relevanţă în complexul cauzal, curtea de apel nu a examinat dacă şi în ce fel refuzul finanţării, determinat de raportarea greşită a reclamantei ca înregistrând riscuri de creditare, împreună cu obligaţia acesteia de a rambursa, din acelaşi motiv, un credit aflat în derulare au generat un deficit financiar care a impus rezonabil, o nouă decizie de afaceri, constând în retragerea S.C. A. S.R.L. din programul de finanţare. De asemenea, instanța de apel nu a examinat dacă retragerea reclamantei din proiect nu a avut, în cele din urmă, efectul minimizării consecinţelor păgubitoare, adică, dacă nu a fost, pentru aceasta, o măsură precaută în ceea ce priveşte expunerea la un risc.

Acest examen era necesar, deoarece cauza prejudiciului nu poate fi identificată întotdeauna ca fiind singulară ori izolată, ci trebuie determinată prin evaluarea modului în care ea este favorizată de alte elemente, chiar secundare, care concură, înlesnesc sau favorizează, în cele din urmă, paguba. Toate împrejurările evocate pot provoca un context care, în sine, se poate identifica într-o etiologie unică şi caracterizează, într-un caz particular, legătura de cauzalitate care concură la demonstrarea răspunderii civile.

Or, în măsura în care instanţa de apel a avut în vedere examinarea legăturii de cauzalitate numai prin evaluarea unui singur şir de elemente, evaluate ca indispensabile, dar a ignorat altele, la rândul lor esenţiale, integrate aceluiași context, Înalta Curte subliniază că analiza legăturii de cauzalitate, condiţie a răspunderii civile, a fost insuficientă, ceea ce nu corespunde unei aplicări corecte a legii.

De aceea, în raport cu cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că sunt fondate criticile recurentei şi că se impune reexaminarea acestui element al răspunderii pentru daunele materiale solicitate prin evaluarea tuturor aspectelor care creează o unitate indivizibilă şi caracterizează, în acest caz, legătura specifică de cauzalitate.

Un al doilea motiv de casare supune deliberării încălcarea legii în apel, determinată de reducerea drastică a pretențiilor formulate cu titlu de prejudiciu moral.

A susţinut recurenta că, deşi instanţa a recunoscut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pentru prejudiciul nepatrimonial, a ignorat regula reparării integrale a prejudiciului prevăzută de art. 1358 alin. (1) C.civ. Chiar dacă evaluarea prejudiciului moral include, în genere, o doză de aproximare, instanţa trebuia să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi: lezarea reputației sociale şi profesionale a victimei, suferinţele psihice şi intensitatea perceperii acestor suferinţe, dar şi să respecte principiile echităţii şi caracterul rezonabil al despăgubirii. Recunoscând că instanţa are în vedere, în analiza acestor repere, o evaluare subiectivă, recurenta a susţinut că acordarea unei sume cu mult mai mici decât cea solicitată plasează recunoașterea şi reparația prejudiciului în zonă derizorie.

Examinând criticile, Înalta Curte subliniază că prin modul de dezvoltare şi argumentare, acestea exclud integrarea lor în limitele art. 488 alin (1) pct. 8 C.proc.civ.

Simpla invocare a dispoziţiilor art. 1358 alin. (1) C.civ. nu este şi suficientă pentru ca aspectele sesizate să devină proprii controlului de legalitate realizat în recurs, atâta vreme cât toate argumentele determinante în susţinerea motivului de casare pretind greșita apreciere a instanței de fond a importanţei valorilor morale încălcate, a incapacității acesteia de apreciere şi determinare a unei recunoaşteri concrete a lezării acestor valori, chestiuni plasate integral în domeniul evaluării faptelor şi contextului personal al reclamantei.

Deşi chiar recurenta recunoaşte că evaluarea prejudiciului moral este determinat de elemente întotdeauna circumstanțiale, de persuasiunea cu care părţile îl afirmă ori justifică, ignoră că, în această privinţă, judecătorul cauzei apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în măsura în care o dispoziţie legală nu îi limitează aceste posibilităţi.

Prin urmare, chestiunile contestate vizează exclusiv aspecte de fapt şi vizează netemeinicia deciziei pronunţate de instanţa de apel, ceea ce excedează controlul de legalitate realizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului, potrivit art. 483 alin. (3) C.proc.civ. şi, de aceea, aceste critici vor fi înlăturate fără o examinare a temeiniciei lor.

În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., a admis recursul şi, potrivit dispoziţiilor art. 497 C.proc.civ. în forma aflată în vigoare la data începerii procesului, a casat decizia recurată şi a trimis cauza curţii de apel pentru o nouă judecată a apelului declarat de apelanta-pârâtă B. NV, prin B. NV Amsterdam Sucursala Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 345/10.10.2019, pronunţată de Tribunalul Brăila, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei.

În rejudecare, instanţa de apel va soluţiona şi cererea accesorie a recurentei S.C. A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.