Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 360/2021 AI generated

Inadmissible recurs against annulment ruling in enforcement dispute rejected as final.

Case Number Decizia nr. 360/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători) dismissed as inadmissible the appeal (recurs) brought against two lower decisions that had already rejected two motions to annul (contestaţii în anulare) filed against a prior civil decision of the same court. The challenged prior decision had, in the underlying dispute over enforcement proceedings, admitted the claimant's appeal, annulled the appellate court's ruling, and remanded the case for retrial, while annulling the defendant's appeal. The court held that, under art. 508 para. (4) of the Civil Procedure Code, a ruling on a motion to annul is subject to the same appeal routes as the ruling it attacks; since the prior decision was a final ruling issued in a recurs (a remedy already at the highest level), it was not appealable by a further recurs, and any such attempt violated the principle of legality of remedies under art. 129 of the Romanian Constitution and art. 457 para. (1) of the Civil Procedure Code. The procedural exception of inadmissibility prevailed, making consideration of other pleas unnecessary, and the appeal was rejected with a final ruling, leaving the challenged decisions in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 508 alin. (4) din C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissible recurs against annulment ruling in enforcement dispute rejected as final: The challenged prior decision had, in the underlying dispute over enforcement proceedings, admitted the claimant's appeal, annulled the appellate court's ruling, and remanded the case for retrial, while annulling the defendant's appeal. The court held that, under art. 508 para. (4) of the Civil Procedure Code, a ruling on a motion to annul is subject to the same appeal routes as the ruling it attacks; since the prior decision was a final ruling issued in a recurs (a remedy already at the highest level), it was not appealable by a further recurs, and any such attempt violated the principle of legality of remedies under art. 129 of the Romanian Constitution and art. 457 para. (1) of the Civil Procedure Code. The procedural exception of inadmissibility prevailed, making consideration of other pleas unnecessary, and the appeal was rejected with a final ruling, leaving the challenged decisions in force.

Keywords

AI generated
annulment proceedings enforcement of ruling procedural issues Civil Procedure Code principle of legality administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
art. 508 alin. (4) din C. proc. civ
1 raportat la art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, invocată de instanţă din oficiu, excepţie de procedură care face inutilă, în tot, cercetarea altor excepţii, precum şi cercetarea, în fond, a cauzei.
art. 508 alin. (4) C. proc. civ
Used to determine the appeals available against the decision in the annulment contestation, leading to the conclusion that the recourse is inadmissible.
art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
x/2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a soluţionat o cerere de recurs este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 483 alin. (1) din C. proc. civ
Or, o hotărâre dată în recurs nu este supusă recursului, având în vedere faptul că, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Basis for declaring the recourse inadmissible due to lack of a legal remedy.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepţia peremptorie a inadmisibilităţii recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu orice alte apărări formulate.
Art. 129 din Constituţia României
Reinforces the principle of legality of appeals, supporting the inadmissibility ruling.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

Used to determine the appeals available against the decision in the annulment contestation, leading to the conclusion that the recourse is inadmissible.

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declaring the recourse inadmissible due to lack of a legal remedy.

Art. 129 din Constituţia României

Reinforces the principle of legality of appeals, supporting the inadmissibility ruling.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 706 din 31 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă: a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 284/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă; a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel; a anulat recursul declarat de pârâta Asociaţia D. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

2. Prima contestaţie în anulare formulată împotriva hotărârii date în recurs

Împotriva deciziei menţionate la punctul 1, a formulat o primă contestaţie în anulare Asociaţia D. S.A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă cu nr. x/2021.

3. Hotărârea pronunţată în prima contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 1098 din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de Asociaţia D. S.A. împotriva Deciziei nr. 706 din 31 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

4. Cea de-a doua contestaţie în anulare formulată împotriva hotărârii date în recurs

Împotriva deciziei menţionate la punctul 1, a formulat o a doua contestaţie în anulare Asociaţia D. S.A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu nr. x/2021.

5. Hotărârea pronunţată în cea de-a doua contestaţia în anulare

Prin Decizia nr. 1461 din 23 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de Asociaţia D. S.A. împotriva Deciziei nr. 706 din 31 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

6. Recursul declarat împotriva hotărârilor pronunţate în contestaţiile în anulare

Împotriva Deciziei nr. 1461 din 23 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2021, şi Deciziei nr. 1098 din 19 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2021, contestatoarea Asociaţia D. S.A. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul solicită "restabilirea situaţiei anterioare contestaţiilor ilicite la executare conexate în Dosarul nr. x/2016, cu executare potrivit dispoziţiilor încheierii de încuviinţare a executării silite dată în 23.03.2016 cu reinstalarea pazei legale şi finalizarea executării în cadrul dosarului execuţional nr. x/2016 al BEJ B.". Recurentul invocă diverse apărări de fond, fără a aduce critici concrete cu privire la hotărârile atacate.

7. Întâmpinarea

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus "încunoştinţare", prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei Asociaţia D. S.A., arătând că, prin Sentinţa civilă nr. 63 din 5 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Tg. Secuiesc, în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 537/A din 3 noiembrie 2020 a Tribunalului Covasna, s-a constatat dizolvarea de drept a C. S.A.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 raportat la art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, invocată de instanţă din oficiu, excepţie de procedură care face inutilă, în tot, cercetarea altor excepţii, precum şi cercetarea, în fond, a cauzei.

Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Conform dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Conform dispoziţiilor citate, rezultă că Decizia nr. 1461 din 23 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2021, şi Decizia nr. 1098 din 19 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2021, sunt supuse aceloraşi căi de atac cărora este supusă şi Decizia nr. 706 din 31 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Decizia nr. 706 din 31 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a soluţionat o cerere de recurs este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Or, o hotărâre dată în recurs nu este supusă recursului, având în vedere faptul că, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor procedurale menţionate, rezultă că nu este supusă recursului hotărârea dată în contestaţia în anulare exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, iar recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la principiul legalităţii căii de atac reglementate de norma procesuală.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepţia peremptorie a inadmisibilităţii recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu orice alte apărări formulate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 508 alin. (4) din acelaşi cod, coroborate cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Asociaţia D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1461 din 23 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2021.

GGC - NN