Retrocession of nationalized religious property: failure to prove legal continuity from registered owner via absolute probative force of land registry

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantele Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia şi Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul de Satu Mare au solicitat anularea Deciziei nr. 9048 din data de 12.03.2020, emisă de Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care s-a respins cererea de retrocedare înregistrată cu nr. x/28.02.20003 şi admiterea cererii formulate.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 22 din data de 08.02.2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia prin reprezentant legal, arhiepiscop Dr. A. şi Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul de Satu Mare, prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobiliare care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 22 din data de 08.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanţii Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia şi Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul de Satu Mare, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele-reclamante au arătat că Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia prin cererea de revendicare nr. x din 28.02.2003 înregistrată la Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 retrocedarea în natură a imobilului situat în Alba Iulia, str. x. jud. Alba evidenţiat în cartea funciară nr. x Alba Iulia sub nr. top. x compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 475 mp.

Prin decizia contestată s-a respins cererea de revendicare, motivat de faptul că subscrisa arhiepiscopie nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Or, la soluţionarea cererii de retrocedare nr. x/2003, respectiv la soluţionarea contestaţiei, nici intimata nici instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv ale pct. 13 lit. c) din partea 11 din Normele Metodologice care stabileau necesitatea coroborării tuturor probelor administrate în procedură, respingând cererea, cu motivul că imobilul solicitat nu a fost proprietatea actualului solicitant.

Chiar şi în situaţia în care titularul de carte funciară Şcoala surorilor de caritate Alba Iulia este persoană juridică distinctă de revendicatorul Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, imobilul în cauză a aparţinut până la preluare de cultul religios care îl revendică respectiv de Episcopia Romano-Catolică Alba Iulia care a fost ridicată la rang de arhiepiscopie după în anul 1991.

Obiectul O.U.G. nr. 94/2000 este acela de retrocedare a bunurilor naţionalizate ce au aparţinut cultelor religioase [art. 1 alin. (1)] motiv pentru care prevalează necesitatea dovedirii calităţii de bun ce s-a aflat în proprietatea cultului religios şi nu aceea de a se stabili cărei părţi componente din cult i-a aparţinut acel bun - cu atât mai mult în situaţiile în care, aşa cum este cazul de faţă, respectiva parte componentă nu mai există ca atare.

Argumentele care stau la baza revendicării imobilului de către Biserica Romano Catolică respectiv de către Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul de Satu Mare sunt următoarele:

- Între anii 1912 şi 1948 Biserica Romano - Catolică prin Congregaţia Surorilor de Caritate din Alba Iulia a fost singurul proprietar şi posesor al imobilului, mai mult Statul român şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului doar pe data de 12.09.1991.

Preluarea imobilului de către Statul Român s-a făcut în mod abuziv în baza Decretului nr. 176 din anul 1948. Transcrierea dreptului de proprietate pe Statul Român nu se poate considera un act legitim. Statul nu a dobândit în mod legitim bunul imobil. În Decretul nr. 176/1949 apare în mod explicit de la cine anume s-a preluat imobilul. Şcoala romano-catolică din Alba Iulia, a Bisericii romano-catolice, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, internatul şi terenul intravilan.

- În acest context în conformitate cu art. 555 din C. civ. şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului consideră că se impune aplicarea principiului "nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa."

- Persoana juridică de la care s-a preluat imobilul în mod abuziv Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu DE PAUL s-a reînfiinţat după anul 1991 având personalitate juridică şi prin împuternicirea nr. 2/2015 a împuternicit Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia în vederea efectuării demersurilor legate de revendicarea imobilelor, în calitate de centru de cult pe raza căreia se regăseşte fizic imobilul.

Un alt argument foarte important derivă din prevederile Codului de drept canonic a Bisericii Romano - Catolice din 1917 în vigoare la data naţionalizării, respectiv faptul că "În cazul încetării unei persoane juridice bisericeşti, bunurile acesteia se transmit în proprietatea persoanei juridice bisericeşti supraordonate, respectând, dacă este cazul, voinţa fondatorilor şi donatorilor, drepturile dobândite respectiv regulile particulare care au guvernat funcţionarea persoanei juridice încetate."

Codul de drept canonic al Bisericii Romano Catolice (în vigoare) recunoscut prin H.G. nr. 1218/2008 dispune cu privire la bunurile ecleziastice după cum urmează:

"Can. 1255 Biserica întreagă şi Scaunul Apostolic, Bisericile particulare şi orice altă persoană juridică, fie publică, fie privată, sunt subiecte capabile de a dobândi, de a poseda, de a administra şi de a înstrăina bunuri materiale, conform dreptului".

În consecinţă, recurentele-reclamante consideră că la analiza justei retrocedării, trebuie înlăturat efortul de a căuta o identitate exactă între instituţii, care există de sute de ani, cu organizări fluctuante impuse de realităţile istorice. În loc de acesta trebuie cercetată finalitatea legii de retrocedare, care a dat în competenţa centrului de cult dreptul de a depune cererea de retrocedare şi caracterul vădit abuziv al preluării care în momentul de faţă nu necesită altă argumentare.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 02 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 9048 din data de 12.03.2020, emisă de Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care s-a respins cererea de retrocedare înregistrată cu nr. x/28.02.20003 şi admiterea cererii formulate.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că în cauză nu s-a făcut dovada că Arhiepiscopia Romano Catolică Alba-Iulia sau Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul Satu Mare sunt continuatoarele persoanei juridice Şcoala surorilor de caritate din Alba Iulia, prin transferul către aceasta a unor drepturi patrimoniale şi a proprietăţii imobilului în litigiu, pentru a putea uza de prezenta acţiune.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi recurentele-reclamante au invocat şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, în cererea de recurs nu au fost expuse critici din această perspectivă ci a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Astfel, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că procedura de restituire a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificări completările ulterioare şi pentru punerea în aplicare a acestui act normativ au fost aprobate Normele metodologice prin H.G. nr. 1164/17.10.2002.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...).

Or, atât prin cererea de recurs cât şi în faţa primei instanţe, recurentele-reclamante au susţinut că relevant pentru admiterea cererii este faptul că imobilul revendicat a aparţinut cultului religios de la care s-a preluat în mod abuziv chiar şi în situaţia în care nu este identitate între solicitant şi titularul de carte funciară cererea de retrocedare ar fi trebuit admisă.

Potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Alba Iulia şi traducerii autorizate a acesteia, proprietarul imobilului solicitat a fost Şcoală surorilor de caritate din Alba Iulia, iar nu Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia sau Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul Satu Mare, având în vedere că în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Şcolii surorilor de caritate din Alba Iulia şi la momentul preluării abuzive.

Relevante sunt şi dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, potrivit cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii, coroborate cu dispoziţiile art. 33 din actul normativ menţionat, consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere că recurenta-reclamantă Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul Satu Mare este entitate juridică distinctă şi cu patrimoniu propriu, congregaţie în cadrul Episcopiei Romano-Catolice Satu Mare, Înalta Curte nu poate primi critica recurentelor-reclamante conform căreia "nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa" atât timp cât în cauză nu s-a făcut dovada că Arhiepiscopia Romano Catolică Alba-Iulia sau Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul Satu Mare sunt continuatoarele persoanei juridice Şcoala surorilor de caritate din Alba Iulia, prin transferul către aceasta a unor drepturi patrimoniale şi a proprietăţii imobilului în litigiu.

Într-adevăr, obiectul O.U.G. nr. 94/2000 este acela de retrocedare a bunurilor naţionalizate ce au aparţinut cultelor religioase şi preluate în baza Decretului nr. 176/1948, însă pentru a se admite o cerere de retrocedare trebuie îndeplinite condiţiile impuse de lege şi anume să fie probată existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive de către Statul Român sau transferul unor drepturi patrimoniale şi a proprietăţii imobilului în litigiu către solicitantul retrocedării.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia şi Congregaţia Surorilor de Caritate Sfântul Vicenţiu de Paul de Satu Mare împotriva sentinţei nr. 22 din 8 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.