Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 920/2022 AI generated

Jurisdiction over judges' salary reclassification claims assigned to Bucharest Administrative Court.

Case Number Decizia nr. 920/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdiction conflict by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, 9th Administrative and Fiscal Litigation Section, which thus prevails over the Dâmbovița Tribunal's labor disputes section. The plaintiffs—judges seeking reclassification and recalculation of their salaries to match prosecutors' indemnities from specialized structures, plus back-pay differences, inflation adjustment, and default interest—had their case bounced between the two courts. The High Court held that because the claim, as clarified, sought the issuance of new salary classification orders (administrative acts), it fell within the scope of Article 7, Chapter VIII, Annex V of Law No. 153/2017, which provides an exclusive administrative litigation remedy before the Bucharest Court of Appeal for challenges to the establishment of judicial personnel's salary rights, thereby rejecting the view that this was merely a labor dispute.

Legislator headnote

AI generated

art. 1489 C. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdiction over judges' salary reclassification claims assigned to Bucharest Administrative Court: The plaintiffs—judges seeking reclassification and recalculation of their salaries to match prosecutors' indemnities from specialized structures, plus back-pay differences, inflation adjustment, and default interest—had their case bounced between the two courts. The High Court held that because the claim, as clarified, sought the issuance of new salary classification orders (administrative acts), it fell within the scope of Article 7, Chapter VIII, Annex V of Law No. 153/2017, which provides an exclusive administrative litigation remedy before the Bucharest Court of Appeal for challenges to the establishment of judicial personnel's salary rights, thereby rejecting the view that this was merely a labor dispute.

Keywords

AI generated
salary classification judicial law conflict of jurisdiction labor disputes administrative acts administrative personnel

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Legal basis for the High Court to rule on the negative conflict of jurisdiction and designate the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C., în calitate de judecători la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale acestora, la nivelul indemnizaţiilor procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Legea nr. 71/2015, O.U.G.. 20/2016 şi Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, începând cu 09.04.2015 (se va observa că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015) şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, precum şi a Deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, în raport de perioada efectiv lucrata de fiecare reclamant, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.-O.U.G. nr. 27/2006), cu emiterea de noi ordine de salarizare din care să reiasă cuantumul acestor drepturi;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentate de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi în continuare, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare prin obligarea pârâţilor la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare pentru fiecare lună în parte reprezentând diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare;

- obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună precum si pe viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului în efectiv lucrată de fiecare reclamant, a sumei reprezentând actualizarea diferenţelor băneşti corespunzătoare cu indicele de inflaţie calculat de la data scadenţei/exigibilităţii fiecărei diferenţe lunare;

- obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună precum şi pe viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, a dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor băneşti corespunzătoare, calculate de la data scadenţei/exigibilităţii fiecărei diferenţe lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii scadente, la dobânzile penalizatoare în virtutea art. 1489 C. civ., începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la stingerea debitului principal şi al accesoriilor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2. 1 Prin sentinţa civilă nr. 1050 din 13 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale a reţinut, în esenţă, că raportat la modalitatea în care a fost formulată acţiunea reclamanţilor, aceştia au solicitat, în ordinea firească a obligaţiilor, "reîncadrarea" prin care să le fie recunoscute indemnizaţiile prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare începând cu 09.04.2015 şi în continuare, urmând recalcularea şi plata salariului prin raportare la coeficienţii de multiplicare, inclusiv în ceea ce priveşte prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze. Cum prin precizarea primului capăt al cererii, din data de 08.03.2021 reclamanţii au arătat faptul că solicită emiterea de noi ordine de salarizare din care să reiasă cuantumul drepturilor solicitate, a apreciat instanţa că emiterea unei noi decizii de încadrarea a reclamanţilor, presupune implicit analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de încadrare care îşi produce efectele faţă de aceştia, la data promovării acţiunii, astfel încât, raportat la prevederile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

2. 2 Prin sentinţa civilă nr. 1340 din 1 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată judecata cauzei şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului.

În motivarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că solicitarea reclamanţilor nu vizează anularea unui ordin sau a unei hotărâri de Colegiu de Conducere în sensul Legii nr. 153/2017, ci demersul acestora reprezintă în realitate un litigiu privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, urmărindu-se recunoaşterea unor drepturi salariale în contextul invocării unor situaţii de discriminare raportate la nivelul de salarizare din structurile de parchet specializate.

Astfel, a concluzionat curtea de apel că dispoziţiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, aşa încât instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa a fost învestită cu o cerere prin care reclamanţii A., B. şi C., în calitate de judecători la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună reîncadrarea acestora la nivelul indemnizaţiilor procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Legea nr. 71/2015, O.U.G.. 20/2016 şi Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, începând cu 09.04.2015, începând cu 09.04.2015 şi în continuare şi emiterea de noi ordine de salarizare din care să reiasă cuantumul acestor drepturi.

Prin precizarea primului capăt al cererii, transmisă la dosarul cauzei la data de 08.03.2021, reclamanţii au arătat faptul că solicită emiterea de noi ordine de salarizare din care să reiasă cuantumul drepturilor solicitate, prin care să le fie recunoscut un anumit drept salarial, cu toate consecinţele care decurg din aceasta.

Instanţele aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa, prin raportare la dispoziţiile art. 7, Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017, prima instanţă reţinând aplicabilitatea acestor prevederi legale, în timp ce, curtea de apel a apreciat că aceste dispoziţii nu sunt incidente în speţa de faţă.

Înalta Curte reţine că demersul judiciar ce formează obiectul prezentului litigiu vizează emiterea de noi ordine de încadrare, acte administrative prin care reclamanţilor să li se recalculeze indemnizaţiile de încadrare, cu toate consecinţele care decurg din aceasta.

Prin urmare, suntem în situaţia unui refuz nejustificat de emitere a unor noi ordine de încadrare şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, act administrativ asimilat potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 7 din Capitolului VIII intitulat "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei", Anexa V la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte constată că aceste dispoziţii sunt aplicabile în cauză, întrucât prin cererea formulată reclamanţii critică modul de stabilire a drepturilor salariale şi solicită emiterea de noi ordine de salarizare, cererea încadrându-se, astfel, în ipoteza reglementată de art. 7 Capitolului VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Având în vedere competenţa materială exclusivă stabilită de legiuitor în ceea ce priveşte analiza legalităţii şi temeiniciei încadrării personalului din justiţie, raportat la acţiunea formulată aşa cum a fost precizată de către reclamanţi, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii C., B. şi A. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.