Environmental fund tax liability: mandatory documentary requirements for recycling credits and inclusion of intra-community acquisitions in the national market base

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat:

- anularea Deciziei de impunere nr. x/09.02.2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală

- anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.02.2015, anexă la Decizia de impunere nr. x/09.02.2015

- anularea Deciziei nr. 71/17.04.2015 de soluţionare a contestaţiei introduse împotriva Deciziei de impunere nr. x/09.02.2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală;

- anularea Deciziei de impunere nr. x/06.05.2015 referitoare la obligaţii de plată accesorii la Fondul pentru mediu, înregistrată la AFM sub nr. x/06.05.2015;

- anularea Deciziei nr. 138/20.07.2015 de soluţionare a contestaţiei introduse împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.05.2015 referitoare la obligaţii de plată accesorii la Fondul pentru mediu;

- exonerarea reclamantei de obligaţia de plată a sumei totale de 5.802.596,00 RON, din care suma de 5.689.424,00 RON reprezentând obligaţii fiscale de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/09.02.2015 (obligaţie fiscală principală în sumă de 3.559.801,00, dobânzi în sumă de 1.626.916,12 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 502.707,303 RON) şi suma de 113.172 reprezentând obligaţii fiscale de plată stabilite suplimentar cu titlu de accesorii prin Decizia de Impunere nr. x/06.05.2015;

- obligarea AFM la restituirea sumei de 5.802.596,00 RON plătită de Reclamanta în plus la Fondul pentru Mediu în temeiul Deciziei de impunere nr. x/09.02.2015 şi a Deciziei de impunere nr. x/06.05.2015 şi la plata dobânzii de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 12.08.2015, când reclamanta a plătit sumele impuse prin actele administrative atacate şi până în ziua restituirii creanţei rezultate din anularea actelor administrative atacate;

- anularea Deciziei nr. 2/17.08.2015 referitoare la obligaţii de plată accesorii la Fondul pentru mediu, înregistrată la AFM sub nr. x/19.08.2015;

- anularea Deciziei nr. 192/23.10.2015 de soluţionare a contestaţiei introduse împotriva Deciziei de impunere nr. x/17.08.2015 referitoare la obligaţii de plată accesorii la Fondul pentru mediu;

- exonerarea reclamantei de obligaţia de plată a sumei totale de 104.627 RON, reprezentând obligaţii de plată accesorii;

- obligarea AFM la restituirea sumei de 104.627 RON şi la plata dobânzii de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 10.09.2015, când reclamanta a plătit sumele impuse prin actele administrative atacate şi până în ziua restituirii creanţei rezultate din anularea actelor administrative atacat;

- obligarea AFM la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2111 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti indicate în punctul I.2 a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin care, invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecarea litigiului pe fond, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de ambele faze procesuale ale cauzei.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la neanalizarea şi nemotivarea situaţiei deciziilor de impunere a accesoriilor obligaţiei principale.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată este dată cu încălcare sau aplicarea greşită a următoarelor norme juridice:

- art. 9 alin. (1) C. proc. civ. fiscală coroborate cu art. 107 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. fiscală si prin raportare la prevederile care reglementează sarcina probei şi valoarea probatorie a înscrisurilor prezentate de părţi în susţinerea apărărilor,

- art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 25/2008,

- H.G. nr. 621/2005, având în vedere modificările intervenite prin H.G. nr. 247/2011,

- art. 24 şi 27 din Ordinul nr. 1032/2011,

- art. 23 lit. b), art. 33 şi 35 din Ordinul nr. 578/2006,

- O.U.G. nr. 196/2005 şi legislaţia în domeniu,

- art. 22 alin. (2) din Legea nr. 211/2011,

- art. 7 alin. (2) şi (3), precum şi art. 105 alin. (1) C. proc. civ. fiscală.

deşeuri ca fiind valorificate în contul

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 2111 din 27 iunie 2019.

În motivare, aceasta a arătat că:

- la fila x a Raportului de inspecţie fiscală s-a consemnat că proiectul de raport a fost comunicat reprezentanţilor reclamantei, astfel încât nu s-a produs reclamantei nicio vătămare. În acest fel, nu a fost încălcat dreptul reclamantei de a fi informat/ascultat.

- prevederile art. 107 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sunt respectate prin invitaţia de discuţie finală înregistrată la AFM cu nr. x/16.12.2014 şi Procesul-verbal de discuţie finală nr. x/DGAFGF/19.12.2014 (Anexa 18 la raport).

- suntem în prezenţa unei obligaţii fiscale anuale (deci, nu lunare sau trimestriale), cu scadenţa în data de 25 ianuarie a anului următor celui pentru care este datorată contribuţia, astfel încât dispoziţiile legale care determină nivelul contribuţiei sunt cele în vigoare la data scadenţei.

- conform prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, obligaţia de declarare şi de plată revine tuturor operatorilor economici care introduc pe piaţa româneasca ambalaje, în scopul asigurării controlului în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor.

Operatorii economici sunt responsabili pentru ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor, indiferent de modul de introducere al ambalajelor pe piaţa românească. în acord cu principiul "ubi lex non dinstinguit, nec nos distinguere debemus" (Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

- Nu au fost respectate prevederile art. 24 şi art. 25 din Ordinul nr. 578/2006, cu modificările şi completările ulterioare (deoarece nu a fost asigurată trasabilitatea deşeurilor de ambalaje până la operatorul economic valorificator) şi art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 deoarece nu se menţionează în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 621/2005.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă A. S.A a depus răspuns la întâmpinare, prin care, dezvoltând argumente în combaterea apărărilor invocate de intimata -pârâtă, a solicitat înlăturarea acestora şi admiterea recursului său.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 21 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte apreciază că este nefundat.

Recurenta-reclamantă afirmă că prima instanţă nu a analizat şi nu a motivat deloc situaţia deciziilor de impunere acccesorii.

Această afirmaţie este neîntemeiată, deoarece la punctele ii-ix din considerentele hotărârii recurate, prima instanţă analizează aspectele invocate de reclamantă referitoare la obligaţiile accesorii stabilite în sarcina reclamantei prin deciziile de impunere nr. x/06.05.2015 şi nr. y/17.08.2015, alături de cele referitoare la obligaţia de plată principală.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea sau aplicarea greşită a mai multor norme de drept material.

1. Aplicarea greşită a art. 9 alin. (1), art. 107 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 107 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"Dreptul contribuabilului de a fi informat (1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală. (2) Organul fiscal prezintă contribuabilului proiectul de raport de inspecţie fiscală, care conţine constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma inspecţiei fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunţa la acest drept şi notifica acest fapt organelor de inspecţie fiscala. (3) Data, ora şi locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util. (4) Contribuabilul are dreptul să îşi prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei fiscale, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei fiscale. (5) Data încheierii inspecţiei fiscale este data programată pentru discuţia finală cu contribuabilul sau data notificării de către contribuabil că renunţă la acest drept."

Prin adresa nr. x/19.12.2014, reclamanta a fost înştiinţată asupra datei, orei şi locului unde va avea loc discuţia finală pentru prezentarea rezultatelor inspecţiei fiscale.

La discuţia finală care s-a desfăşurat în data de 20 ianuarie 2015, ora 12:00 la sediul reclamantei, echipa de control a prezentat, în conformitate cu prevederile art. 107 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentanţilor reclamantei proiectul de raport inspecţie fiscală.

Au fost înregistrate la registratura reclamantei procesul-verbal de discuţie finală sub nr. x/20.01.2015 şi anexa 1 - obligaţii de plata declarate de către societate/stabilite de inspecţia fiscală/diferenţe; anexa 2 - calculul de accesorii privind obligaţia de plata pentru diferenţele de obligaţii stabilite de control; anexa 3 - totaluri anuale diferenţe de plata stabilite prin control şi accesorii; anexa 4 - parametrii de calcul utilizaţi pentru stabilirea obligaţiilor de plată şi situaţia centralizatoare necesară întocmirii bazei de impunere a cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională sub nr. x/20.01.2015.

Referitor la rezultatele inspecţiei fiscale, reprezentanţii societăţii au comunicat ca vor transmite un punct de vedere in termenul legal de 3 zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei fiscale.

Prin adresa reclamantei nr. x/20.01.2014 înregistrata la AFM sub nr. x/21.01.2015 şi nr. y/22.01.2014 înregistrata la AFM sub nr. x/22.01.2015, reclamanta transmite mai multe copii după facturi fiscale de vânzare către S.C. B. S.R.L. a unor deşeuri metalice si deşeuri de lemn si mai multe tabele privind defalcarea cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţă.

În consecinţă, Înalta Curtea consideră că nu s-au încălcat dispoziţiile legale invocate.

2. Aplicarea greşită a art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 25/2008.

Art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 a fost modificat prin pct. 7 din O.G. nr. 25/2008, în sensul majorării contribuţiei datorate pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje încredinţate spre valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare de la 1 leu/kg la 2 RON/kg.

Potrivit art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005, sumele datorate conform art. 9 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

Aşadar, obligaţia de plată a contribuţiei este o obligaţie fiscală anuală, cu scadenţa în data de 25 ianuarie a anului următor celui pentru care este datorată contribuţia.

Prin Legea nr. 179/2010 a fost respinsă O.G. nr. 25/2008.

Înalta Curte consideră că dispoziţiile legale care determină nivelul contribuţiei sunt cele în vigoare la data scadenţei, astfel încât contribuţia datorată de reclamantă este de 2 RON/kg.

3. Aplicarea greşită a H.G. nr. 621/2005 în privinţa bazei de impunere, prin luarea în calcul a deşeurilor de ambalaje provenite din achiziţiile intracomunitare în anul 2009 şi parţial în 2010.

Înalta Curte observă că art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 nu distinge între bunuri de provenienţă intracomunitară şi extracomunitară, astfel încât prin aplicarea regulii de interpretare logică "unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), se ajunge la concluzia că obligaţia de a contribui la fondul de mediu revine tuturor operatorilor economici care se manifestă pe piaţa naţională. Prin introducerea de ambalaje pe piaţa naţională se înţelege atât importul din spaţiul extracomunitar, cât şi cel intracomunitar.

La aceeaşi concluzie se ajunge şi prin interpretarea teleologică a art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, scopul legiuitorului fiind acela ca obligaţia de declarare şi de plată să revină tuturor operatorilor economici care introduc ambalaje pe piaţa românească, conform principiului "poluatorul plăteşte".

Distincţia pe care o face Codul fiscal între importuri şi achiziţii intracomunitare, în art. 13011 şi art. 131 are ca unic scop reglementarea unor aspecte referitoare la regimul vamal în cadrul UE, astfel încât această distincţie nu se poate aplica şi în alte domenii, cum ar fi cel al deşeurilor de ambalaje.

Dispoziţiile H.G. nr. 621/2005, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 247/2011, confirmă concluzia că obligaţia de a contribui la fondul de mediu revine tuturor operatorilor economici care se manifestă pe piaţa naţională, prevăzând, în anexa 1 lit. a)1 că introducerea pe piaţa naţională a unui produs acoperă şi achiziţionarea lui din alte state membre ale UE. Această prevedere a fost introdusă pentru a înlătura orice dubiu cu privire la obligaţia de a contribui la fondul de mediu a tuturor operatorilor economici care se manifestă pe piaţa naţională, şi nu pentru că până la apariţia sa, situaţia ar fi fost diferită. Dispoziţiile H.G. nr. 621/2005, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 247/2011 sunt concordante cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005.

4. Aplicarea greşită a art. 23 lit. b) din Ordinul nr. 578/2006, în forma anterioară modificării prin Ordinul nr. 1032/2011.

Potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 621/2005, "(1) Operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piaţa naţională, după cum urmează:

a) operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepţia ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceştia le introduc pe piaţa naţională;

b) operatorii economici care supraambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţă;

c) operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deşeurile generate de respectivele ambalaje.

(2) Responsabilităţile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se pot realiza:

a) individual, pentru deşeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piaţa naţională;

b) prin intermediul unui operator economic autorizat de către o comisie constituită la nivelul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului."

În speţă, reclamanta a optat să îndeplinească individual obiectivele de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Conform art. 33 alin. (3) şi (4) din Ordinul nr. 578/2006 (forma în vigoare în anul 2009) pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, "(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte: a) situaţia privind deşeurile de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţa naţională pe tip de material; b) situaţia privind valorificarea deşeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje; c) situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare.

(4) Operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje."

De asemenea, conform art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje:

"Operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (1) sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre."

Aşadar, în baza art. 33 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta, care a optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual, trebuia să dovedească realizarea acestuia prin situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare. În plus, operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

De aceea, Înalta Curte apreciază că reclamanta avea obligaţia de a produce dovezi în sensul că deşeurile au fost valorificate, şi nu doar predate unui operator economic valorificator sau unui operator economic/persoană fizică ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie.

Decizia 2005/270/CE nu este aplicabilă în cauză, de vreme ce aceasta reglementează obligaţiile statelor membre de a furniza către instituţiile europene date privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje. Această decizie nu face referiri la modul de îndeplinire a obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, de către operatorii economici responsabili din statele membre.

5. Aplicarea greşită a O.U.G. nr. 196/2005 şi a legislaţiei în domeniu în privinţa consecinţelor lipsei autorizaţiilor pentru valorificatori/reciclatori.

Potrivit art. 33 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta, care a optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual, trebuia să dovedească realizarea acestuia prin situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare.

Un operator economic nu poate fi valorificator decât dacă are autorizaţie de valorificator/reciclator. În acest sens, reclamanta trebuia să se informeze dacă C. S.R.L. şi D. S.A., cărora le-a predat deşeuri de ambalaje, deţin autorizaţie de valorificator/reciclator. În lipsa unei asemenea verificări, reclamanta şi-a asumat riscul ca deşeurile de ambalaje predate C. S.R.L. şi D. S.A. să u fie luate în considerare ca şi cantităţi reciclate/valorificate.

6. Aplicarea greşită a art. 23 lit. b) din Ordinul nr. 578/2006 şi art. 27 din Ordinul nr. 1032/2011.

Pentru perioada martie 2011- decembrie 2013 este aplicabil Ordinul nr. 1032/2011.

Conform art. 27 alin. (1) din acest ordin, "Operatorii economici responsabili prevăzuţi la art. 23 şi operatorii economici ce colectează deşeuri de ambalaje pentru operatorii economici autorizaţi potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să menţioneze în contracte şi în documentele contabile de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje".

Potrivit art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ:

"În lipsa menţiunii prevăzute la alin. (1) cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind justificate şi nu se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje".

Aşadar, lipsa menţiunii din contracte şi documentele contabile de însoţire a deşeurilor de ambalaje că încredinţarea deşeurilor de ambalaje se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, aceste cantităţi nu se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje.

Aceste dispoziţii legale nu contravin O.U.G. nr. 195/2006, aşa cum afirmă reclamanta. În plus, cât timp Ordinul nr. 1032/2011 nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă sau nu a fost admisă excepţia de nelegalitate în privinţa sa, va continua să producă efecte juridice până în momentul ieşirii sale din vigoare.

Pentru perioada 1.01.2009-febriarie 2011, sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 alin. (3) şi (4) din Ordinul nr. 578/2006 (forma în vigoare în anul 2009) pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, "(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte: a) situaţia privind deşeurile de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţa naţională pe tip de material; b) situaţia privind valorificarea deşeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje; c) situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare.

(4) Operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje."

Aşadar, legea stabileşte o obligaţie expresă în sarcina operatorilor economici responsabili (reclamantei) de a menţiona în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Art. 33 alin. (3) şi (4) din Ordinul nr. 578/2006 este o normă juridică imperativă. Chiar dacă textul nu cuprinde o sancţiune expresă pentru neîndeplinirea obligaţiei de a menţiona în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, nu este întemeiată afirmaţia reclamantei că această sancţiune nu există. Datorită caracterului imperativ al normei juridice, ce ocroteşte un interes public, sancţiunea este neluarea în calcul a cantităţilor de deşeuri de ambalaje pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje. Această sancţiune implicită este singura care poate asigura respectarea scopului avut de legiuitor în momentul edictării dispoziţiilor legale menţionate.

7. Neluarea în calcul ca şi cantităţi valorificate a cantităţilor de deşeuri de ambalaje de lemn valorificate de S.C. C. R.R.L. în anul 2012.

Potrivit art. 33 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta, care a optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual, trebuia să dovedească realizarea acestuia prin situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare. În plus, operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Deoarece reclamanta avea obligaţia de a proba că deşeurile au fost valorificate, şi nu doar predate unui operator economic valorificator sau unui operator economic/persoană fizică ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie, nu are relevanţă juridică eventuala conduită culpabilă a S.C. B. S.R.L., de vreme ce deşeurile nu au fost valorificate în contul reclamantei.

8. Neluarea în calcul ca şi cantităţi valorificate a cantităţilor de deşeuri de carton valorificate de D. S.A..

Pentru motivele menţionate la punctele 6 şi 7 de mai sus, Înalta Curte apreciază că, în mod legal, pârâta AFM nu a luat în calcul cantităţile de deşeuri de carton predate de reclamantă către D. S.A. în perioada 2008-2013, ca şi cantităţi valorificate.

9. Aplicarea greşită a art. 7 alin. (2) şi (3), precum şi art. 105 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, prin neluarea în considerare a unei situaţii fiscale exacte.

Înalta Curte apreciază că pârâta a luat măsuri pentru stabilirea corectă a stării de fapt fiscale.

În acest sens a efectuat un control încrucişat la S.C. F. S.R.L., S.C. Cos Târgovişte S.A., luându-se declaraţii administratorilor acestor societăţi care au precizat că deşeurile predate de reclamantă prin intermediul S.C. B. S.R.L. sunt deşeuri metalice, şi nu deşeuri din ambalaj metalic.

Aceste declaraţii, coroborate cu neglijenţa reclamantei în completarea documentelor care au însoţit deşeurile metalice predate în vederea valorificării, confirmă cele consemnate în cuprinsul actelor atacate.

Cu privire la cantităţile de deşeuri de tablă balotată vândută de S.C. B. S.R.L. către S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L., Curtea observă că reclamanta nu a făcut dovada că aceste deşeuri ar fi deşeuri de ambalaj şi nu deşeuri provenite din fluxul său tehnologic.

În aceste condiţii, în mod legal, AFM nu a luat în considerare la stabilirea bazei de impunere deşeurile de tablă balotată menţionate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că măsura neluării în calcul a situaţiei actualizate a cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţă şi a documentelor justificative prezentate de reclamantă echipei de control prin adresa nr. x/22.01.2015 este legală, deoarece reclamanta nu a depus documente care să susţină noua structură a ambalajelor.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) şi (6), art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2111 din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2022.